113,833 matches
-
ÎnRosarium, Într-o epocă de spiritualizata, sensul ascensional: „eu la cer m aș Înălțare”. Rivalitatea carnalitate/ spiritualitate, drumul anabasic, dematerializarea l-au „confiscat” pe poetul-profet, anunțînd dorită eliberare din „Închisoarea” trupului. Acest vector ascensional, asupra căruia stăruia demult Alexandru Horia, definește emblematic, dincolo de accesele paranoide, lirismul ivănescian. Iar omul, pătimaș, nedrept (uneori) și generos, hăituit și vindicativ, o fire violent resentimentara, prins În felurite diferende și Încăierări a rămas un răzvrătit, accesele de mînie mascîndu i timiditatea. Oricum, imun la capcanele
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
relații între spiritul poetic și real. Poate fi considerată chiar un manual/tratat despre nașterea realului poetic. Spiritul poetic și realul reprezintă, cum se știe, cei doi poli ai experienței poetice. Preluînd situarea fenomenologică a conștiinței, ca realitate intențională, teoreticianul definește condiția poetică prin plasarea ei în orizontul realului. Orice poezie aspiră, în ultimă instanță, spre "realism". Dar există diferite stadii ale realului. Un stadiu al acestuia e realul poetic. Realul poetic, spre deosebire de realitatea obișnuită, se naște prin activitatea spiritului poetic
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
conștiință excepțională". Mitul orfic al Euridicei e explicat de Doinaș, cu argumente din Blanchot, prin potențialul semantic absolut al subiectului liric. Acesta are acces la "tîlcul suprem care apare pe orice obraz atunci cînd îl atinge eternitatea". Subiectul liric se definește ca activitate interpelatoare a realului. Cei doi poli ai experienței creatoare, subiectul poetic și realul, odată relaționați, generează realul poetic. Important, în această relație e faptul că activitatea subiectului liric anulează condiția pasiv obiectuală a realului, conferindu-i un nou
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
în funcție de realitatea standard, determinat de o "figură" a realului "comună tuturor oamenilor civilizați". Pentru omul obișnuit această "figură" reprezintă adevărul, un adevăr al bunului simț pe care îl corectează eventual vreo "descoperire științifică". Cel de-al doilea, subiectul poetic se definește prin potențialul de corectare, de transgresare chiar a imaginii standard a lumii. Acesta e inconfortat de această ofertă standard a lumii. Spargerea "figurii lumii" intră în atribuțiile sale fundamentale. Acest proces e însoțit, repetă Doinaș, de instaurarea unei noi semantici
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
Acest edificiu e construit însă de un subiect. Cosmicitatea poemului e asigurată de coerența și unitatea acestuia, de un unic punct de fugă situat în subiect, firește. Subiectul liric își asumă o perspectivă ireductibilă, rezultat al unei selecții. El e definit ca vedere, diferită de privire. Funcția privirii e una înregistratoare, contabilicească. Vederea e lectură profundă, activată de un potențial semantic absolut. În vedere se concentrează unitatea "stării de spirit a poetului", instanță edificatoare a obiectului estetic, conceput ca obiect împlinitor
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
precum sexul matern. Pentru a nu uita parfumul de la naștere, sosirea onirică pe un pământ la fel de oniric. Era toamnă și în parcul vechi florile și frunzele parcă ardeau în jăratic, producând aur amestecat cu acel roșu de crepuscul, greu de definit și pe care fiecare pictor încearcă să-l producă experimentând zilnic . Eram adâncită într-o viziune plastică, mă înclinam în fața asfințitului, de șapte ori cum făcea actorul Orson Welles în fața plină a lunii. Pe neașteptate, la câțiva metri de mine
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
captat tot mai mult de-a lungul lecturii. Mă refer aici și la cititorul avizat, care l-ar include chiar pe un specialist în romantism. Una dintre cauzele acestei împrejurări stă în faptul că, pe măsura elaborării trilogiei, autoarea își definește tot mai exact și își dezvoltă tot mai pe larg principiile metodologice, tot mai multă atenție acordîndu-se poeticii, tratată dialectic și pătrunzător. Astfel, în volumul I, pe mine m-a nemulțumit expedierea prea rapidă a unor sfere ale literaturii, printre
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
și Transilvania. Concert Românesc, finalizat în iunie 1951, după mai multe etape componistice, reflectă acumulările și preocupările din acea perioadă, reprezentând, în acest sens, o adevărată sinteză a investigațiilor sale folcloristice, dar și o pagină contrastantă în raport cu ceea ce avea să definească, mai târziu, stilul avangardist al lui Ligeti, autorul Poemului simfonic pentru 100 de metronoame, dar și al coloanei sonore din filmul SF regizat de Stanley Kubrick în 1968, 2001: A Space Odissey, alcătuită (alături de secvențe din creații semnate de Richard
György Ligeti şi balada Mioriţa. In: Revista MUZICA by Constantin-Tufan Stan () [Corola-journal/Science/244_a_481]
-
și ale unui trecut în genere apropiat. Fiindcă, de pildă, modernii Clasicismului în literatură nu se raportau la literatura Evului Mediu, ci la fenomene beletrisitce aparținătoare Renașterii sau Barocului. De aceea, într-un sens extins, termenul de „modern” sau „modernism” definește anumite opțiuni apropiate, vecine cronologic, legate de reflecții asupra actului artistic, estetic, filozofic, social, moral. Concordant, la rându-i, contemporanul nostru vădește alte valori, preferințe, opțiuni vis-à-vis de predecesorii săi de acum 30 de ani, sau chiar mai puțin. Termenul
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
care ne confruntăm cu direcții în succesiune ce introduc în percepția ascultătorilor, a publicului, o enormă dificultate de a „digera” inovațiile. Deschid o paranteză și intru apoi în problematica anvizajată. În orice operă - și asta e o lege fundamentală ce definește obiectul artistic, indiferent de natura lui, (plastică, arhitecturală, coregrafică, cinematografică, literară, muzicală) - trebuie păstrat un echilibru între cantitatea de necunoscut, respectiv de originalitate și cantitatea de informații cunoscute, deținute de un receptor ori de o sumă de receptori. Așa numitele
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
o societate supramediatizată cum este societatea noastră, atari confecționări pot fi preluate și transmise către milioane de oameni. Indirect, se induce maselor percepția falsă, că au de-a face cu reușite. De aici trauma recunoscută a prostului gust planetar. Ceea ce definește acest tronson de preocupare este exact căderea pe panta lucrului neprofesional, adesea jenant și neplăcut sub aspectul fizionomiei. Prin reproducere, prin multiplicare, consumatorii ajung să creadă că de fapt, în acest malaxor se găsește etalonul, valoarea, că asta e calea
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
a.m.d). Avem colectivități placide, descumpănite, lipsite de atașamente și păreri, supuse continuu unui bombardament de senzații, de impresii adresate precumpănitor dominantei instinctive, emoționale, niciodată celei superioare, mentale, nicidecum celei spirituale. Am zăbovit asupra acestor caracteristici ale neomodernismului, întrucât ele definesc și conturează elocvent spațiul contemporan. Reflectă totodată cu acuratețe deruta, nonfundamentarea, apatia artiștilor, interpreților, receptorilor, organizatorilor de spectacole, producătorilor, difuzorilor, cu toții implicați în același joc, în același sistem inter corelat. Identificam anterior o ipostază a postmodernismului nu neapărat pozitivă, nici
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
Nicolae Brânduș În sensul ordinilor implicite și explicite menționate în aparițiile anterioare ale Revistei Muzica vom discuta în cele ce urmează câteva principii de configurare a enunțului muzical. Este vorba despre același flux energetic ce definește comunicarea muzicală și în care se afirmă virtualități semnificative de diverse ordini. Este bine de știut de la bun început că aceste surse energetice ce se afirmă în actul performanței muzicale sunt în parte conștient volitive, în parte subconștient implicate în
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
plenitudinea capacităților sale formative: volitive. Ne vom aplica asupra elementelor care țin de acest aspect configurativ al enunțului muzical, din perspectiva Logicilor unor Lumi (muzicale) Posibile (în curs de definire). Orice fragment muzical (sonor) se configurează în funcție de parametrii ce-l definesc și de relațiile dintre aceștia. Din cele deja expuse în intervențiile noastre anterioare am dedus că din punct de vedere fenomenologic discursul muzical se constituie în cele șase spații acustice menționate (L, T, TB, I, D, IT), conform unor criterii
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
cele deja expuse în intervențiile noastre anterioare am dedus că din punct de vedere fenomenologic discursul muzical se constituie în cele șase spații acustice menționate (L, T, TB, I, D, IT), conform unor criterii de continuitate și discontinuitate, care împreună definesc domeniul muzicii. Important este să ne concentrăm asupra unor niveluri paradigmatice incluse în lectura unor texte muzicale, superioare sau intim implicate din punct de vedere formativ în configurarea enunțului muzical. Adică să ne punem problema lecturii, a comportamentului performativ în
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
atacurilor elementare pe unitate de timp (denumită Tempo). Ambele privind spațiul (muzical) al înălțimilor sunetului (temperat sau netemperat) și cel al vitezelor de succesiune a evenimentelor (muzicale): măsurat sau global („strié” sau „lisse”). Este vorba despre două ordini fundamentale care definesc limbajul muzical din punct de vedere configurativ (fenomenologic) și vom dispune de la bun început de aceste două seturi de valori elemente, pasibile a fi scalate și puse în jocul muzical. Din punctul de vedere al enunțului muzical, ambele valori sunt
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
legate. Evident, durata este sau nu legată de o frecvență sonoră afirmată (enunțată); ea circumscrie întreaga desfășurare a unei acțiuni muzicale. o vom trata separat în ce privește modelele generative ale unei practici muzicale pe care am denumi-o încă de pe acum definită în libertate (chiar dacă, poate, prin „abuz de notație”...). Înălțimile sonore devin obiect de configurare a enunțului muzical, structurate conform anumitor ordini, altfel zis, conform unor structuri modal): a unor succesiuni definite de intervale dintre sunete, luate două câte două. Se
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
muzicale pe care am denumi-o încă de pe acum definită în libertate (chiar dacă, poate, prin „abuz de notație”...). Înălțimile sonore devin obiect de configurare a enunțului muzical, structurate conform anumitor ordini, altfel zis, conform unor structuri modal): a unor succesiuni definite de intervale dintre sunete, luate două câte două. Se știe că unitatea elementară care compune limbajul muzical nu este sunetul, ci intervalul. Corelat, în opera muzicală (de autor) ritmului - succesiunii (structurate) de durate. De aici încolo, pe aceste unități generative
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
formativă): adică de „rostire” într-o Logică alta decât cea din Lumea noastră de producători și „consumatori” de artă a sunetului. În consecință, educația muzicală va trebui să se aplice (și vom vedea cum) asupra mentalului, capacității generative de limbaj (definit în logica respectivă) a actanților, iar cele dinainte dezvoltate privind jocul (muzical), match-ul și altele nu au făcut decât să schițeze în principiu ordini la care vom face acces în etape, privind Universurile (de limbaj) în care se poate turna
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
muzica Barocului sa afirmat o intenție de a se conferi unor anume fragmente (modele) muzicale sensuri verbale, provenite din figurile limbajului. Ar fi interesant de studiat în acest context valențele intonaționale ale limbii vorbite (rostite) în enunțul figurilor limbajului care definesc retorica muzicală respectivă. Poate, prin mai știu eu ce proces de contiguitate, de cuvânt rostit și intonația subiacentă s-au putut concretiza muzical (în sunet pur) corespondențe între figurile limbajului și valențele sonore (cuantificabile și reiterabile) care ar putea deveni
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
care își depășește permanent definiția în timp, prin timp; consecințele acestei activări par adecvate oricărei forme de comunicare (în spațiul timp...). În configurarea enunțului muzical, textul (partitura) va propune un set de principii de structurare a frecvențelor. De asemenea, va defini tipologia timpului muzical (strié și lisse) și, în cadrul acesteia, structurile ritmice a fi aplicate în enunțul frecvențelor sonore și al tăcerilor. De asemenea va stabili criteriile de continuitate și discontinuitate a transformărilor dintre valorile spațiale date ale domeniului. Câteva mențiuni
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
Bioinstrumentatie Medicală Pletismografia este o metodă neinvazivă de explorare a circulației în diverse teritorii ale organismului. Această exprimă cantitatea de curent electric (reos) care traversează un anumit segment din corp în funcție de impedanța. Impedanța Z este un parametru important al țesuturilor, definind opoziția pe care un țesut o manifestă la trecerea unui curent electric alternativ. Metodă pletismografică se bazează pe măsurarea într-un teritoriu oarecare a variațiilor de conductibilitate electrică ce se produc sincron cu undă pulsului, la trecerea sau injectarea unui
MASURAREA DEBITULUI CARDIAC FOLOSIND CARDIOGRAFIA DE IMPEDANTA ELECTRICA by ROXANA SILVIA TIPA () [Corola-journal/Science/84108_a_85433]
-
consideră ca fiind cel mai important pentru securitatea Statelor Unite. S-a convins după ce i-a citit cărțile și și-a dat seama că cel mai important lucru pentru securitatea Statelor Unite erau nu armele de război, ci cei cu idei care definesc ce este o ființă omenească (human being) ceea ce ar trebui să fie principiul fundamental la baza Statelor Unite (what the UȘA should be all about). Ca atare el, Eliade, a fost cea mai importantă persoană aprobată de dansa. Relatările lui Saul
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
în discuțiile de pe marginea acestui gen indică necesitatea găsirii unui mod de abordare care să fie suficient de general astfel încât să transceadă contradicțiile. O nouă încercare de teoretizare a genului și un exemplu concret vor fi prezentate în continuare. Dacă definim opera ca teatru liric trebuie să observăm că diferența specifică este una transfiguratoare. Caracterul mimetic al teatrului este diminuat în favoarea utilizării unui limbaj abstract, muzica. Deoarece opera are în centru vocea umană, elementele teatrale își schimbă funcția, concentrându-se în jurul
Particularități ale teatrului liric by Raluca Pașcalău () [Corola-journal/Science/83154_a_84479]
-
poate fi regăsită și la Sfântul Grigorie<footnote Stuart Burns, Divine Ecstasy in Gregory of Nyssa ..., p. 313. footnote>. Cu toate acestea însă, Sfântul Grigorie de Nyssa este cel dintâi autor creștin care a elaborat o teorie teologică despre extaz, definit ca o ieșire continuă din limitările lumii acesteia și o pătrundere continuă în întunericul lui Dumnezeu cel Nepătruns<footnote Lars Thunberg, Antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Microcosmos și Mediator, trad. Anca Popescu, București, Editura Sofia, 2005, p. 260-261. footnote
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (II). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]