KorAP: Find »[drukola/base=demisol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...38 >

950 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

ce greutăți să mă aștept. Viața mea părea să fi intrat pe un făgaș stabil după care tânjisem Îndelung, În momentul când m-am regăsit În Unitate cu Andrei și văru’ Laur. De aproape trei ani stăteam În camera de la demisol din Bariera Vergului. Mi-o procurasem după ce tot Într-o bâjbâială furibundă mă trambalasem din gazdă-n gazdă În căutarea liniștii și izolării indispensabile Întreprinderii mele. Astfel am ajuns să aflu că romanele vieții mele vor fi cu totul treizeci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
și de unul singur, reamintindu-mi În răstimpuri cum cu aceeași clarviziune ea și-a prevăzut și propriul sfârșit pentru Începutul lunii martie a acelui an. Până atunci, mi-a spus mama, va trebui să-mi văd de scris În demisolul meu. Mă voi muta apoi În garsoniera unde a murit tata și va muri și ea, și unde-mi voi petrece tot restul vieții robotind la romane. N-a fost chiar așa. Planul nostru a fost dat Întrucâtva peste cap

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
chiar deloc fript după garsoniera aia. Acolo muriseră ai mei și ar fi fost poate prea mult ca să-mi sfârșesc și eu zilele tot acolo, robotind la te miri ce istorii. Adevărul e că nu-mi mergea deloc rău În demisolul meu din Bariera Vergului pentru care nu plătesc nici un fel de chirie sau Întreținere, ci doar că fac pe fochistul și am grijă să nu se defecteze pompa hidroforului. Nu fac mare lucru veghind căldura, apa caldă și apa rece

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
și Motănicăi, eh, ca și cum ele ar avea vreo vină. * Banii ăia erau ca și un dar de la mama. I-am folosit așa cum ea și-ar fi dorit. Mi-au fost de-ajuns două mii de lei ca să nu mai ies din demisolul meu toată luna martie și aproape jumătate din luna aprilie. Începusem probabil să semăn cu un șobolan, pe măsură ce de la o zi la alta mă prindea din urmă și mă cotropea posomorala de funcționar de cursă lungă a tatălui meu. Tâmplele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
blocului, În timp ce vegheam același uruit dincoace de peretele frunții mele. Uitasem să mă rog sau rugăciunile mele se deșirau pe kilometri de pagini scrise care tindeau să șteargă diferența dintre noapte și zi, Împânzind lumea de-afară cu Înserarea din demisolul meu. Probabil că o dată la patru-cinci zile ieșeam să-mi cumpăr țigări și ceva de mâncare. Peste câteva luni aveam să-mi aduc aminte că Într-una din acele seri m-am Întors acasă cu o femeie și noaptea m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
vreme urâtă rămâi și fără bani de gazdă și-ți așterni noaptea pe nisip și-n boscheți. Aici, de bine-de rău, uite că n-am nevoie nici de dormitorul moșului, măcar că pe degeaba, fiindcă tot fără nici un ban e și demisolul meu. Și-apoi, pot câștiga un ban cinstit dintr-o muncă cinstită, așa cum nicăieri, da, păi nu-i puțin lucru că nicăieri n-am rămas cu două sute pe zi bani curați, nicăieri și niciodată n-am fost atât de sătul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mele peste banii lui și-i numără. Avea patru sute și ceva cu totul. Avea destul, Îi băgă la loc În buzunar... — Și mai dă-o-n pula mea de Motănică, vere. * În seara aia l-am luat pe Laur În demisolul meu. — E bine că-i răcoare În vizuina asta, vere. Atâta că-i strâmt și stai ca su’ pământ. Abia de te vede lumina zilei. Și câtă hârțogăraie, după ce că n-ai loc să te miști... Sunt romanele vieții mele, i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
paturi din dormitorul pe care tovarășul meu Îl ocupa de unul singur. Mă mai gândeam Între timp și la asta, că aș fi scutit astfel drumul dus-Întors de o oră și ceva, iar seara n-aveam cine știe ce de făcut În demisolul meu din Bariera Vergului. Atâta doar că simțeam nevoia unui răgaz, Îmi pica bine să fiu singur după toată vânzoleala și roboteala de peste zi. Romanele vieții mele aveau o legătură din ce În ce mai firavă cu viața mea din ultimele trei luni, dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
nu reușise să dea afară din ea. Zadarnic mă străduiam să-mi Închipui ce-o fi vrut să-mi spună și degeaba mă gândeam la ea. O așteptam, și fără Îndoială că pornirea de a nu mă mai Întoarce În demisolul meu din Bariera Vergului de la ea mi se trăgea. Tocmai, că nu era mare lucru să-ți dai seama ce-i poate pielea și după ce-i umblă sufletul, mă cam Înfierbântasem de unul singur și dintr-o Închipuire. Să stau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
văru’ Laur, da, e-n compartimentul de alături. Caut În geantă pe Întuneric, bâjbâi și dibuiesc pâinea. Pâinea goală și Întunericul m-au salvat În mai multe rânduri. Am fugit și m-am ascuns de ei prin tot felul de demisoluri și hangare și hale Întunecoase, până ce vederea mea s-a deprins cu Întunericul. Fug mereu, fără să mă mai uit În urmă. Fug și văd În Întuneric ca ziua. N-or să aibă ei zile să mă prindă. Da’ Într-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
gândim numa’ și numa’ la nenorociri. Treaba-i ca și aranjată. Bine c-am făcut rost de bani, ce naiba, suntem ca și scăpați. Între timp se ocupaseră și celelalte trei mese din localul ăla nu cu mult mai spațios decât demisolul meu din Bariera Vergului, și apăru o băbătie de chelneriță-bucătăreasă cu o coamă Învâlvorată de păr vopsit negru și ochi de bufniță galbeni și imobili. Aveau ciorbiță de fasole și varză cu ciolan, mâncare de cartofi și sote de porc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
de steaua lor, nu-mi prea venea să cred că lucrează la o centrală termică. Acuma dacă-i luasem locul, s-ar fi cuvenit să-mi aduc aminte că mă ocupasem și eu cândva cu ceva asemănător, pe când locuiam În demisolul meu din Bariera Vergului. N-aveam În sarcină decât asigurarea apei calde și apei reci pentru patruzeci și șapte de apartamente, dar până să facă rost de instalator, locatarii apelau și la mine când le curgeau țevi și robineți. Mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
și foamea-n somn și somnul iarăși În frig și tot așa. Sărmanele oasele mele bătrâne care n-au mai fugit și tot s-ar fi odihnit, și care se văitau din toate Încheieturile și scârțâiau și parcă tânjeau după demisolul meu din Bariera Vergului, În timp ce mă Îngrămădeam cu Andrei și Florinel În livingul cu saltele, Învelindu-ne cu te miri ce și Înghesuindu-ne unii În alții de frig și-mi era foarte limpede că nu există cale de Întoarcere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
podul acela de ieri noapte. De-acum rămăsesem singur și am luat-o spre casă șchiopătând. Numai de nu m-ar prinde ziua pe drum ca să mă vadă ăștia care omoară poporul. Toată viața m-am ascuns de ei prin demisoluri și țarcuri și grajduri, ca un șobolan și un vierme, transformându-mă pe nesimțite Într-o lighioană iubitoare de Întuneric. Întunericul m-a salvat mereu și mă va salva și de astă dată. Cerul Îmi arată că mai sunt trei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
am mai citit și altă dată despre el, dar poate nu Îndeajuns de atent, de vreme ce abia acum Îmi dau seama că pe mine nu m-a chemat nimeni să mă alătur. Poate că asta așteptam, În vreme ce ei hăituiau prin Întunericul demisolurilor și hangarelor poporul dintr-un singur ins pe care-l formez, spre uneltele mele specifice: barosul, lopata, târnăcopul, ciocanul de bătut tuburi, coșul cu floricele de porumb, găleata cu nămol de la Techirghiol... Cam asta-i tot ce mi se poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ies În Calea Griviței, m-au pipăit de arme În două rânduri și le-am arătat buletinul, din care reieșea că nu sunt terorist. Am stat În cumpănă dacă să cobor În metrou, dar nu mă simțeam pe moment atras de demisolul meu din Baiera Vergului, și n-aveam decât zece minute de mers până la Motănica. * Să-ncerc totuși, deși nu văd ce l-ar putea reține pe Laur acolo, și mai ales cu douăj’ de mii la el... Poate balamucu’ ăsta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
fi bine și În viitor. Drept care, obștea scriitorilor urează. Omoară, omoară. Cu sănătate și neclintită putere de muncă, pentru a da, acțiunile sale mobilizatoare, ideile și, o nouă strălucire identității, omoară omoară omoară. Mi-am Întors privirea Înlăcrimată În Întunericul demisolului meu din Bariera Vergului, unde aceeași istorie teribilă și perfect ilizibilă zăcea ferecată În două sute de kilograme de coli de hârtie scrise de mâna mea pe ambele fețe. De cum m-am apropiat, m-am pomenit Împresurat de un nor de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
noi. Ce rahat de Revoluție mai faci aici În metrou? Hai, Ortansa, te rog... - Nu merg. Ți-am spus că nu merg. - Las-o, spuse Carol. Las-o că-ți spun io... Am plecat cu Carol și-n drum spre demisolul meu am cumpărat o sticlă de vodcă poloneză și o jumătate de kilogram de salam. Asta voia să-mi spună, că Ortansa nu se fute, că a Încercat și el până i s-a luat de ea, Încât acuma nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
s-a părut bună ideea lui Carol. Am luat-o Întins spre stația de metrou, dar Ortansa nu mai era acolo. * Din seara aia nu s-a mai dus la postul lui de control. A mai stat câteva zile În demisolul meu, iar În acest răstimp am mai mers o dată Împreună după Ortansa, când deja se mai liniștise tevatura cu teroriștii. Ea rămăsese Încă pe baricadă, cu câțiva inși care n-aveau probabil unde să tragă și care-și țineau zilele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
i-am spus că mi-e foame și că aș mânca ceva bun și ea a venit cu un soi de fiertură al cărei gust mi-a adus aminte de toată viața mea. * Tot restul iernii l-am petrecut În demisolul meu, unde era mult mai cald decât În garsoniera din Mihai Bravu. Presiunea gazelor se menținea permanent ridicată, cum n-apucasem să văd În nici una din iernile care mă prinseseră acolo. Era și asta una din binefacerile Revoluției, faptul că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
a avut tăria să se lipsească până n-a venit revoluția. De-acum totul e pe cale de a se schimba În bine și fără Îndoială că va găsi ceva potrivit aspirațiilor ei, Însă deocamdată simte nevoia să-și tragă sufletul. Demisolul meu părea de altfel un loc propice pentru amândoi ca să ne tragem sufletul, povestindu-ne unul altuia romanele vieții pline de Învățăminte folositoare. La antrepriza aia de construcții Ortansa l-a cunoscut pe Viorel Gomoiu, da, el venea acolo după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Totul e scris undeva, În amănunt și până la ultima consecință și asta e prea de ajuns. Știa și ea la fel de bine ca și mine. Era doar unul din lucrurile asupra căruia căzusem de acord din primul moment. De cum intrase În demisolul meu se arătase foarte interesată de teancurile mele de romane, deși nu era În stare nici ea să-mi descifreze scrisul. O pasionau și pe Ortansa chestiile astea, vădea o pasiune destul de puternică și stabilă ca eu s-o percep

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
apucat atunci să-l Întreb de Laur pe vărul meu vireg Ion Trandafir. Când am trecut din nou pe acolo, la o săptămână și ceva, n-am mai dat de el. Îmi revenisem cât de cât. Ortansa se reîntorsese În demisolul meu. Nu ostenea o clipă biata de ea să mă ajute, corectându-mă și explicându-mi cum se face, cât e de greu și cât de ușor, până reușeam să Încropesc un soi de compilații eseistice socio-politico-filozofico-literare, care-i aparțineau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
teroriste aservite unor interese oculte, omoară omoară omoară omoară, publicațiile extremiste de dreapta, de sorginte legionară, și așa-zișii intelectuali și oameni de cultură vânduți Occidentului, omoară omoară omoară omoară, vă mulțumesc. A trebuit să revenim În plină vară În demisolul din Bariera Vergului, un adăpost subteran care se dovedea la fel de sigur ca și altădată, ferindu-ne de pericolele orașului subteran de afară. Pe urmă s-a răcit vremea, așa Încât nu ne-am mai mutat Înapoi În garsonieră, iar Ortansa mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
la nimic. Însă penibilul n-ajunsese Încă la punctul unde mă simt Îndeobște la largul meu, iar altceva nu-mi rămânea de făcut și n-aș mai fi avut Încotro, după ce biata femeie catadicsise să mă scoată la lumină din demisolul meu pe banii contribuabililor, pentru că eu nu eram ministru, parlamentar sau director de ziar și nici măcar pensionar. Nici ziarist nu mai eram, fiindcă Între timp devenisem romancier profesionist și asta făceam toată ziua, de dis-de-dimineață până noaptea târziu, așa cum mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]