1,551 matches
-
condusă, în pofida unor stângăcii de început (romanul este scris acum circa 10 ani!) cu destulă îndemânare și deși numărul de pagini (133) este nesatisfăcător câteva personaje (Durban, Donia, Ozana și, chiar, Tomina și Cârjan) se mișcă bine în structura acțiunii, demonicul, inteligentul Durban și roșcovana, insațiabila Donia păstrându-ni-se multă vreme în memorie. Autorul își plasează narațiunea în satul de azi, în care lupta pentru un profil moral mai pur este în plină ebuliție. El pledează de pe poziții marxiste împotriva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cea a lui Dante, însoțit de Virgiliu, prin Infern, Purgatoriu. Universul adâncurilor, în relatarea profesorului, e redat printr-un imaginar dens, compus din motive-clișeu, atribute imanente ale acestui spațiu, în mitologia biblică sau în folclor, printre care șobolanii, liliecii, făpturile demonice, în general, care alcătuiesc fauna trăind în preajma focului omniprezent, cu sensurile tradiționale, distrugător, dar și purificator, salvator etc. Amplul episod dantesc al romanului poate fi interpretat, în același timp, și ca un omagiu, indirect, Creației, în forma ei supremă, omul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
psihanalistul îi trimite la plimbare. În plus, complexele nu au caracter "demoniac", așa cum se susține, ci sunt, pur și simplu, complexe, adică asamblări de elemente neutre din punct de vedere etic, tot așa precum o apendicită nu poate fi nici demonică, nici angelică. Theodor Codreanu procedează la argumentarea opiniilor cu ajutorul unui procedeu particular, vizibil și în alte studii publicate până acum. Este vorba de o largă fundamentare în primul rând de ordin cultural. Bagajul informațional este deosebit de bogat și de variat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Suedia. De atunci s-a căsătorit și divorțat de multe ori - soților li se făcea frică de ea și de unghiile ei de demon. Ne-am înveselit - fiecare duce în piept o istorie în care se împletesc armonios divinul cu demonicul pentru a-i zgudui inerția și a pune pe picioare mișcarea vieții. Octombrie Un coșmar din care m-am trezit îngrozită - consecințele zilei de ieri, când m-am îmbuibat cu tot felul de istorii „negre” despre a trăi în exil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
se ridică cu totul din cercurile cele esclusive numai ale unor clase ale societății până la {EminescuOpIX 87} abstracțiunea cea mare și puternică a poporului. Pe popor în luptele sale, în simțirea sa, în acțiunea sa, pe popor în puterea sa demonică și uriașă, în înțelepciunea sa, în sufletul său cel profund știe a-l pune pe scenă Victor Hugo și numai el. Adoratoriu al poporului și a libertății, el le reflectă pe amândouă în conture mari, gigantice, pe cari adeseori puterile
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de a supraviețui cu orice preț. Dar mai presus de orice era caracterul absolut extraordinar al experienței unice pe care o trăiam. Devenisem și eu, la rândul meu, unic, acesta era marele meu secret, o călătorie prin alte lumi, fantezii demonice, în rest un om normal. Măcar un lucru îmi rămăsese: un sentiment de victorie absolută. Eram liber în fond, o libertate nouă, dar cu cât deveneam mai liber, cu atât libertatea mea îmi părea mai îngrădită. Supraveghetorii mei își greșiseră
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
de contrabandă, unul din domeniile suplimentare de activitate ale acestuia; Kreindl i le-a adus într-o tașcă din pai împletit, din Cartierul de Sud, unde avea contacte la mâna a doua sau a treia cu tot felul de elemente demonice și primejdioase ale societății. Dar Kreindl avea un instinct să le aducă oamenilor ce își doreau - avea nas de secund sau de ordonanță, sau de boboc de serviciu sau de Leporello sau de codoș. Nu renunțase deloc la Cinci Proprietăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
fiecare dată cînd e obosit, mai ales după o beție cu spirtoase, îi revine în minte o întrebare, obsedîndu-l. Dacă i s-a întîmplat ceva?" îl frămîntă de data asta. Imediat însă, tot obsesiv, aproape criminal, în mintea lui sclipește demonic bucuria că ar putea rămîne singur, așa, fără scandal, fără judecata colegilor, doar prin voința unei întîmplări. Te rog să servești ceva! aduce Paula două farfurii pe măsuță, mutînd telefonul mai pe margine. Lasă telefonul aici! izbucnește Radu, imediat însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gara Liverpool Street, în mijlocul ceții, cu stropi de apă în păr. Imaginea ei de azi, pe care o percepeam ca fiind ultima înaintea despărțirii, îmi părea înduioșător de mult imaginea unei ființe muritoare întocmai ca și atunci; însă splendoarea ei demonică pălise. Acum vedeam, în urâțenia ei, frumusețea ei. Era aproape insuportabil. Nu purta pălărie și își trecea întruna mâna prin păr încercând să-l domolească și să-l așeze după ureche. Dar șuvițele negre, lucioase îi cădeau mereu în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de pompoasă și plină de autoimportanță. — Pompoasă! — La Pavel putem auzi vocea unui om care gândește, a unui om cu individualitate. — Un demon, cred eu. — A trebuit să-l inventeze pe Hristos și pentru asta avea nevoie de o energie demonică. Îl invidiez pe Pavel. Dar nu crezi în mântuirea fără Dumnezeu? Ce le oferi oițelor dumitale? Sau le îndrugi minciuni? — Într-adevăr, ce le ofer? — Iluminarea și așa mai departe? Când mă gândesc la asemenea lucruri, mă simt umil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gândea: „E atât de tânără, atât de tânără!“. Se deșteptase după miezul nopții, cu sufletul răvășit, și până dimineața se zvârcolise în pat, într-un paroxism de tristețe, remușcare, resentimente și frică. Resentimentul, frizând aproape furia constituia elementul cel mai demonic din boala mentală a lui Tom. Era atât de neobișnuit, atât de nefiresc pentru el să se simtă „furios“ pe cineva. Acum era supărat foc pe John Robert, pe Hattie, pe George, pe Emmma, pe el însuși. Își scormonea creierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu zâmbetul acela radios, dement. Pe Tom îl dureau umerii în locurile în care se înfipseseră degetele lui George. Și avea senzația că fusese zvârlit pe scări cu un picior în fund. Imaginația îi era complet otrăvită, bântuită de viziuni demonice, respingătoare. O revedea pe Hattie în chip de vrăjitoare, o zână rea, o ademenitoare în ispită, o păpușă diabolică aruncată în chip de momeală, care-i ruinase, cu nepăsare, inocența, libertatea. Și-o figura într-o uniformă albă, de infirmieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întâmplat. Și se întâmplaseră atâtea, care acum îi apăreau ca un vis rău. Și totuși nu fusese vis, ci o realitate copleșitoare, teribilă, realitatea în permanentă schimbare a ființei sale nefericite, chinuite de dor și remușcare. Plecaseră, pierise perechea aceea demonică, și el nu avea să-i mai revadă vreodată pe nini unul din ei. Dar cum se putea reîntoarce la viața lui obișnuită, la studii, la ceea ce îi apărea acum drept insipidele plăceri puerile ale lumii studențești din Londra? Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se Întindea un teren deșert neluminat, cufundat În Întuneric. Atunci, sperând ca Emma să se Întoarcă Înainte de apariția Valentinei, Începu să privească posterele de pe pereții bucătăriei, acoperiți cu un tapet de un portocaliu stresant. Marilyn Manson, rânjind Într-un costum demonic. Campionul de volei Andrea Lucchetta. Bestia lui Disney și elefănțelul zburător Dumbo. Alături, o reproducere decolorată a sistemului solar. Preotul răspunse: — La un moment dat mi-am dat seama că trăiam viața altcuiva, și acela era un impostor. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
în acest fenomen irevocabil. Omul cultivat își dirijează energia spre înăuntru, omul civilizat spre în afară. (...) Cuvântul lui de ordine ,,expansiunea este totul", închide în forma sa napoleoniană tendința pură a oricărei civilizații mature. Tendința expansivă este o fatalitate, ceva demonic și fantastic. A trăi înseamnă a realiza posibilul, mintea umană nu cunoaște decât posibilități extensive". Moneda din hârtie, ca monedă a încrederii, nu numai că susține aceste procese, dar le și multiplică. Efectul pacificator al comerțului și economiei este unul
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
găsesc soluții, se caută noi modele în teorie și practică. Jaspers arată: ,,Este ceva care se manifestă numai prin contradicții și de aceea nu poate fi prins într-un singur concept, cu atât mai puțin într-un singur cuvânt"26. Demonicul, subliniază C. I. Gulian, este prezent în om, în individualitatea lui, în acțiune și situații. La Goethe, de exemplu, demonicul este tot ceea ce contravine logosului, armoniei, dar nu numai în chip negativ, ci ca parte componentă a acestora. ,, Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
și de aceea nu poate fi prins într-un singur concept, cu atât mai puțin într-un singur cuvânt"26. Demonicul, subliniază C. I. Gulian, este prezent în om, în individualitatea lui, în acțiune și situații. La Goethe, de exemplu, demonicul este tot ceea ce contravine logosului, armoniei, dar nu numai în chip negativ, ci ca parte componentă a acestora. ,, Într-adevăr, Goethe are intuiția sensului negativului, al răului. El ajunge să afirme fără șovăială că "ceea ce numim răul nu este decât
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
trandafir în zâmbet de fecioară / Și-n mână de viteaz se face spadă. Turnăm în spuma lui cea trecătoare / Tăria marmorei nepieitoare, / De-i toarcem rostul cu înțelepciune; De nu, ne prăbușim din zbor avântul. / În târâtoarea lui deșertăciune... / Acest demonic șarpe e Cuvântul” (Șarpele cu clopoței). Suferința este convertită în purificare și pusă în slujba frumosului (Cum doarme diamantul...). Sonorități crude și ciudate, armonii intersectate, reprezentări abstracte aruncă punți spre poezia simbolistă (Simbolism de toamnă). Parnasianismul este prezent în tematică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
fie o goană terapeutică în sens cosmic. Aș vrea să ling toate rănile acestei lumi”. În scrisoarea anterioară către același Eliade (551, 25 decembrie 1935), Cioran situează nevoia de adevăr (un adevăr al faptei, al construcției în istorie) sub semnul demonicului și al spaimei de eroare: „Poate că sunt singurul dintre prietenii tăi care să înțeleagă accesele tale de furie, dorința de suprimare a continuității vieții, pasiunea unei rupturi. Mi-e frică uneori ca toată tortura să șnuț fie o tentație
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
reveni, nu numai Kirillov iubește gimnastica; o fac deopotrivă Kafka și Bacovia. De fapt, toate acestea Ă sfatul, prudența, grija excesivă Ă pentru că, „specialist în melancolie”, despre care spune adesea, cu modestia orgoliului, că știe câte ceva, Cioran s-a ridicat, demonic, deasupra bolii. Consecință tot a unei metamorfoze, ori a unei ciudate antinomii. Nu invocase el „postulatele contradictorii” ale lui Baudelaire?! Un astfel de postulat e însuși faptul că, prin excesul înregistrării formelor, Cioran substituie sau amână neantul, a cărui mărturie
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o rețetă menită, de asemenea, să-i întrețină corpul în stare de funcționare. Așadar, alături de înot, de mersul pe bicicletă, ori de medicamentație, gimnastică și celelalte, scrisul și vorbăria. Un mijloc de a abandona angoasa și de a o transforma, demonic, în caricatură. Că nu mai găsește nici în scris un sens? Poate dintr-un motiv pe care-l invocase la un moment dat Eminescu în Icoană și privaz, text, de asemenea, de substanțială factură cioraniană. Oricum, scrisul este numai iluzia
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sihaștri!”, pentru a-și angaja orgoliul în fuga de lume: „Să-mi inventez o singurătate, să clădesc în suflet un schit cu resorturile de ambiție și de orgoliu ce mi-au mai rămas” (I, 73). Iată-l, deci, pe Cioran, demonicul Cioran, care spunea despre sine că nu este „credincios, nici măcar religios” (II, 343), căutându-și, totuși, reperele dacă nu în Dumnezeu, măcar într-o singurătate care să i-l apropie pe Dumnezeu. Îl înfurie, oricum, ateismul, mai ales atunci când e
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe cel dintâi cu sens constructiv, Răul și Binele. De aceea crede că „Răul, ca și Binele, este o forță creatoare. Dintre cele două, Răul e totuși cel mai activ. Căci prea adesea Binele trândăvește” (I, 34). Oricum, preferă angelicului demonicul. De ce, atunci, n-ar prefera Paradisului Infernul, din moment ce, mărturisește, “în primele veacuri ale erei creștine aș fi fost maniheist” (I, 35)?! Undeva, cu referire la sine însuși, precizează: „Un bogomil al secolului XX” (III, 69). Recitindu-și Demiurgul cel rău
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sfințeniei Cioran întrezărește tarele orgoliului: „Sfințenia n-are nici un sens, dacă o asimilăm smereniei. Ea este, dimpotrivă, un fenomen de orgoliu incandescent” (III, 228). Sfințenie și demonism, deci. Așadar, iată-l pe Cioran având nostalgia sfințeniei. Pe de altă parte, demonic și cinic, își spune: „În absolut, contează prea puțin dacă ești escroc sau sfânt” (III, 259). Așa se face că, pentru Cioran, religiozitatea are o componentă, dacă nu cumva chiar un fundament demonic. „Fervoare demonică, iată nuanța mea de religiozitate
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
având nostalgia sfințeniei. Pe de altă parte, demonic și cinic, își spune: „În absolut, contează prea puțin dacă ești escroc sau sfânt” (III, 259). Așa se face că, pentru Cioran, religiozitatea are o componentă, dacă nu cumva chiar un fundament demonic. „Fervoare demonică, iată nuanța mea de religiozitate” (I, 58). În alt loc: „Mă aflu aici ca să dau mărturie împotriva universului și împotriva mea. Dar și ca să exult în felul meu” (I, 281). Prin urmare, neputința de a-l întâlni pe
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]