KorAP: Find »[drukola/base=derivare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...46 >

1,136 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

proiecții ar trebui demonstrată și cu alte argumente decât acela de a obține configurații unitare pentru acord. În cele din urmă, ipoteza că acordul se produce doar în configurații de tip Specificator-Centru a fost abandonată. Programul minimalist implică principiul economiei derivării, conform căruia mutările (mai vechile transformări din cadrul teoretic preminimalist) au loc doar pentru a a verifica sau a valua 3 trăsăturile interpretabile sau valuate (engl. valued) cu cele non-interpretabile sau non-valuate (engl. unvalued). Așadar, un loc central în programul minimalist

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
distinge în limba română trei clase de substantive colective: A. Substantive colective puternic referențiale: acționariat, armată, clan, cor, cordon, detașament, guvern, mobilă (care poate fi analizat și ca un masiv), personal, pluton, trib. Aici intră și substantivele colective formate prin derivare, cu sufixele -ărie46 (argintărie, aurărie, lemnărie, stufărie), -et (brădet, făget, tineret, puiet), -iș (frunziș, stejăriș), -ime (tinerime, studențime, prostime), -iște (stejăriște, porumbiște, ariniște), -ătate (creștinătate)47. Substantivele colective puternic referențiale au un sens lexical "plin", specificându-și membrii (argintărie - obiecte

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
GD/P [GN o parte] [din [GFlexstudenți [ej]... Conform lui Ștefănescu (1997), cele două posibilități de acord se explică prin momentul în care se face acordul. În enunțul (13) a, acordul se face cu nominalul fiecare, într-un moment al derivării sintactice în care acesta s-a deplasat la Spec,Do. Deplasarea lui fiecare la Spec,Do se petrece în sintaxa vizibilă (engl. overt syntax), într-un moment al derivării în care verbul se deplasează la centrul Acordo și fiecare este

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
a, acordul se face cu nominalul fiecare, într-un moment al derivării sintactice în care acesta s-a deplasat la Spec,Do. Deplasarea lui fiecare la Spec,Do se petrece în sintaxa vizibilă (engl. overt syntax), într-un moment al derivării în care verbul se deplasează la centrul Acordo și fiecare este în Spec,Do, cea mai înaltă poziție de specificator din GD indefinit (1997: 43-44). Dacă acordul se face la plural sau la persoana I ori a II-a, ca

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
face la plural sau la persoana I ori a II-a, ca în (13)b-d, atunci N2 s-a deplasat la Spec,Do în sintaxa non-vizibilă (engl. covert syntax). Prin urmare, acordul cu N2 se face într-un moment al derivării sintactice în care N2 este cel mai înalt specificator din sintagma partitivă. Pe scurt, întotdeauna verbul-predicat se acordă cu acel nominal care ocupă cea mai înaltă poziție de specificator din GD (din sintagma partitivă): (13) a. Fiecare dintre studenți a

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
de topică, SVO sau VSO) - cf. Aoun, Benmamoun și Sportiche (1994, 1999), Skrabalova (2004: 225-227): (11) Au luat cuvântul Ion și Maria. < A luat cuvântul Ion și a luat cuvântul Maria. Au fost aduse mai multe argumente care susțin ipoteza derivării dintr-o structură propozițională: - ambii conjuncți pot apărea singuri în poziția subiectului: (12) a. A luat cuvântul Ion. b. A luat cuvântul Maria. - adesea, propozițiile cu sintagme coordonate în poziția subiectului denotă două evenimente, nu un eveniment cu un referent

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
NP" (Cornilescu, 2008: 3). 113 "The silent locative provides a place holder for the subject" (Cornilescu, 2008: 15). 114 Firesc și omenesc sunt derivate de la substantive din sfera +uman (fire, om), cu sufixul adjectival -esc. Sufixul corespunzător lui -esc, pentru derivarea de adverbe, este -ește. Și când sunt folosite ca adverbe, aceste cuvinte se referă la actantul implicat în eveniment, nu la eveniment în sine (ceea ce favorizează utilizarea formei adjectivale în poziții specifice adverbului). În exemplele (71a), (71c) și (72), verbele

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

6. Rezultate ale unor studii despre achiziția limbajului și despre deficiențe de limbaj....................................................................................... 149 5. Alternanța cauzativă........................................................................................ 150 5.1. Probleme terminologice, definiții.......................................................... 150 5.2. Explicații pentru existența fenomenului................................................ 152 5.3. O unitate lexicală sau mai multe? Direcția derivării.............................. 159 5.3.1. Cauzativizare................................................................................ 160 5.3.2. Detranzitivizare/anticauzativizare................................................ 161 5.3.3.1. Modelul lui Chierchia (2004 [1989])................................. 161 5.3.3.2. Modelul lui Reinhart (și coautori)...................................... 167 5.3.3.3. Critici, alternative............................................................... 172 6

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii: morfologia interpretează rezultatul (engl. output) derivării sintactice, adăugând conținut fonologic pozițiilor din structura ierarhică, iar sintaxa manipulează noduri terminale care conțin trăsături abstracte (cel puțin în cazul centrelor funcționale). Există o diferență între centrele funcționale și membrii vocabularului, neutri din punct de vedere categorial: categoriile lexicale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mare subset de trăsături din nod va câștiga în fața competitorilor săi. Motivația arhitecturii propuse de MD: nu se justifică un Lexicon generativ, adică nu există un Lexicon extrasintactic în care să aibă loc orice tip de formare a cuvintelor sau derivare de la un cuvânt la altul. Alternanțele aparțin deci sintaxei. În teoria adoptată de Embick (2004a) există și un alt component al gramaticii, Enciclopedia, care cuprinde sensuri speciale, construcții cu verbe ușoare, dar și simple rădăcini. 2. ABORDĂRI DE TIP SINTACTIC

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care se stabilește relația de localitate dintre verb și elementul marcat. Și Müller (2004)6 susține, urmând același tip de analiză, că diferența dintre sistemul ergativ și cel acuzativ este alegerea, în ordinea operațiilor sintactice dintr-o construcție tranzitivă, a derivării categoriei v. 2.2. Teoria transparenței proiecției verbale Bittner și Hale (1996: 531), pornind de la observația că limbile ergative reprezintă o clasă eterogenă, arată că teoria Cazului și a acordului reduc distincția tradițională între ergativitatea sintactică și cea morfologică la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la cele de interfață cu sistemele performative −; pe de altă parte, mecanismele tehnice: se renunță la operația de guvernare, fundamentală în GB, preferându-se operații "primitive", motivate conceptual, ale sistemului X-bară, relațiile specificator−centru (Spec-Head) și centru−complement (Head-Comp). Gramaticile (derivările sintactice) trebuie să fie interpretabile la cele două interfețe: interfața cu sistemul conceptual-intențional prin LF (forma logică) și cea cu sistemul articulator-perceptual prin PF (forma fonologică); dacă o derivare nu este convergentă la una dintre interfețe, atunci nu este corect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sistemului X-bară, relațiile specificator−centru (Spec-Head) și centru−complement (Head-Comp). Gramaticile (derivările sintactice) trebuie să fie interpretabile la cele două interfețe: interfața cu sistemul conceptual-intențional prin LF (forma logică) și cea cu sistemul articulator-perceptual prin PF (forma fonologică); dacă o derivare nu este convergentă la una dintre interfețe, atunci nu este corect formată. În PM, se renunță la Criteriul Tematic și la ideea că un argument poartă un singur rol tematic și numai unul. Această simplificare arhitecturală permite ca un argument

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acordul este slab, verbul nu se deplasează. În versiunea inițială a PM, Cazul e verificat, nu atribuit. Flexiunea (I) verifică trăsătura de Caz nominativ. În versiunea ulterioară a PM, valoarea unei trăsături particulare nu e specificată atunci când aceasta intră în derivare; faptul că v și T au trăsături φ neinterpretabile activează aceste trăsături; în această versiune, nu verificarea, ci valorizarea trăsăturilor este importantă. În cea mai recentă versiune a PM, acordul nu cere termenii implicați − cel acordat (probe) și cel cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcția tranzitivă transformată, schimbarea poziției sintactice între constituenții subiect și obiect direct neimplicând nicio modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care consideră că derivarea se face în sensul cauzativizării, adică verbele tranzitive cauzative sunt derivate din verbele intranzitive nonagentive (adică din cele ergative/inacuzative). În privința relației dintre pasiv și ergativ, analiza propusă de Pană Dindelegan (1999 [1974]) se înscrie în linia abordărilor de tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
localistă, îndepărtându-se destul de mult de accepția curentă dată verbelor ergative (inacuzative). Ușurelu (2005a: 156−157) explică existența perechilor de verbe prin cauzativizare (intranzitivul cu formă reflexivă este derivat de la verbul tranzitiv, iar intranzitivul cu formă nereflexivă este bază pentru derivarea tranzitivului), însă nu face precizări despre relația dintre cele două ipostaze (aceeași intrare lexicală sau intrări diferite). Și considerarea verbelor psihologice și a celor de percepție ca fiind ergative este discutabilă (vezi infra, 3.3.1.1.). 2.7. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deplasează în Spec,vP. Deplasarea obiectului este similară celei a subiectului, care se deplasează pentru a verifica trăsăturile φ și Cazul nominativ. Cazul acuzativ nu este atribuit, pentru că trăsătura de Caz este deja prezentă în nume atunci când acesta intră în derivarea sintactică. Van de Visser (2006: 33, 36) observă că, dacă la Chomsky (1995 [1993]) cazul verificat de I finit (nominativul) este diferit de cel verificat de I nonfinit (cazul nul, care apare numai la elementul PRO), Chomsky (2000, 2001) tratează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Pacient este realizat ca obiect. Acest tip de abordare explică de ce argumentele care îndeplinesc toate criteriile de agentivitate sunt întotdeauna, în toate limbile, exprimate ca subiecte în propozițiile nonpasive 70. Dowty arată că aceste reguli nu reprezintă un pas al derivării, ci sunt constrângeri: un verb poate lexicaliza sau poate determina o pereche de tipuri de argumente și de relații gramaticale, care însă trebuie să fie conforme cu constrângerile definite de regulile de selecție a subiectului și a obiectului. Deși Dowty

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ECP (Hale și Keyser 1993: 60). Autorii susțin că verbele inergative au o structură lexicală inițială de tip tranzitiv, relația dintre tranzitivele simple și cele cu încorporare explicând alternanța lexicală. Verbele inergative denominale și verbele de localizare implică încorporarea în derivare. Procesul de încorporare este un proces lexical de natură sintactică, afectând structura argumentală a itemilor lexicali. Verbe de tipul clear 'a curăța', thinn 'a subția, a rări', narrows 'a micșora' sunt derivate prin deplasarea centrului (engl. head-movement), încorporând un adjectiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt nonagentive, telice, iar inergativele, agentive, atelice. Acest model explică problema verbelor care au comportament variabil fără a presupune intrări lexicale multiple; de exemplu, corespondentul italian al englezescului run 'a alerga' specifică existența unui singur argument, care poate suporta fie derivarea specifică inacuzativelor, fie pe cea specifică inergativelor; structura sintactică, și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple (kill 'a ucide') descriu un eveniment pentru care este specificat atât punctul inițial, cât și punctul final, deci există două

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
burped/The nurse burped the baby ' Copilul a râgâit'/'Sora l-a făcut pe copil să râgâie'. Levin și Rappaport Hovav (1995: 115, 117) adaugă că există și perechi care implică sensuri diferite ale verbului, care nu sunt legate prin derivare. Sensul unor verbe le permite să descrie atât evenimente cu cauză internă, cât și evenimente cu cauză externă. Soluția separării inacuzativelor primare (nu acceptă alternanța cauzativă) de cele derivate (acceptă alternanța cauzativă) nu este unanim acceptată − pentru critici aduse modelului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2004a: 139) arată, în cadrul oferit de MD, că faptul că anumite verbe intră în alternanțele de tranzitivitate, iar altele nu implică cunoștințe enciclopedice, adică e legat de diferențele semantice dintre rădăcini. 5.3. O unitate lexicală sau mai multe? Direcția derivării Dacă ideea că cele două verbe care participă la alternanța cauzativă reprezintă unități lexicale distincte (indiferent de sensul derivării, aceasta are loc la nivelul Lexiconului) este aproape 115 unanim acceptată, problema direcției derivării este un subiect dezbătut. Matsuzaki (2001: 48

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu implică cunoștințe enciclopedice, adică e legat de diferențele semantice dintre rădăcini. 5.3. O unitate lexicală sau mai multe? Direcția derivării Dacă ideea că cele două verbe care participă la alternanța cauzativă reprezintă unități lexicale distincte (indiferent de sensul derivării, aceasta are loc la nivelul Lexiconului) este aproape 115 unanim acceptată, problema direcției derivării este un subiect dezbătut. Matsuzaki (2001: 48−51) inventariază tipurile de teorii care privesc direcția derivării în cadrul perechii: (a) derivarea este diferită de la o limbă la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
O unitate lexicală sau mai multe? Direcția derivării Dacă ideea că cele două verbe care participă la alternanța cauzativă reprezintă unități lexicale distincte (indiferent de sensul derivării, aceasta are loc la nivelul Lexiconului) este aproape 115 unanim acceptată, problema direcției derivării este un subiect dezbătut. Matsuzaki (2001: 48−51) inventariază tipurile de teorii care privesc direcția derivării în cadrul perechii: (a) derivarea este diferită de la o limbă la alta (Nedyalkov și Silnitsky 1973116, Haspelmath 1993); (b) la nivelul Lexiconului are loc un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la alternanța cauzativă reprezintă unități lexicale distincte (indiferent de sensul derivării, aceasta are loc la nivelul Lexiconului) este aproape 115 unanim acceptată, problema direcției derivării este un subiect dezbătut. Matsuzaki (2001: 48−51) inventariază tipurile de teorii care privesc direcția derivării în cadrul perechii: (a) derivarea este diferită de la o limbă la alta (Nedyalkov și Silnitsky 1973116, Haspelmath 1993); (b) la nivelul Lexiconului are loc un proces de cauzativizare; Hale și Keyser (1998: 100, 111)117 subliniază că, în absența dovezilor morfologice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]