691 matches
-
Se pregătește de o nouă izbucnire din partea împăratului, de mânie, indignare, eventual sprijin față de el, măcar de câteva sudălmi la adresa senatorilor, dar bătrânul principe tace, imobil. Numai buzele i se mișcă în gol, fără să emită vreun sunet. Un pic derutat, repetă accetuând pe fiecare silabă: — No-bili. Mizează cu bună știință pe ostilitatea instinctivă a împăra tului față de nobili. Ostilitate și neîncredere reciprocă, de alt min teri, cu rădăcini în originile militare și revoluționare ale noului regim. Principele tace în continuare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că tocmai acest control asupra lor îi permite pontifului să-și exercite puterea într-una din cele mai sensibile zone ale comunicării dintre oameni și zei. O simte pe Asinia agitându-se lângă ea. Stai locului, murmură încet. Își trece derutată mâna prin păr, după care își potrivește din nou grijulie diadema. Oare ele, vestalele, i-au îngăduit Marelui Pontif să preia au to ritatea religioasă supremă atunci când a căzut monarhia? Pentru că și-a legat intenționat viața de cele care erau
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
candoare. — Plat?! — Da, ca o tavă. — Aha! Ca o tavă, carevasăzică... Occia nu intervine. Îl lasă să se descurce singur. Există o oare care rivalitate între ei. Între metodele lor pedagogice. Îl aude scărpinându-se în barbă. E un pic derutat. Îl simte apoi cum se schimbă. Parcă s-ar bucura. A găsit soluția. Păcat! E un pic decepționată, dar și curioasă să-l vadă cum se descurcă. Și tu pe care parte a tăvii trăiești? — Cum adică? se revoltă Domitia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu cumva să pară șocat sau deplasat. — Scrisul nu vi se pare o ocupație demnă de o femeie din lumea bună? întreabă batjocoritor Agrippina. Se simte răzbunată și surâde mulțumită. — E nepoata împăratului și a lui Marcus Antonius..., mur mură derutată Calpurnia Cezarina. — Despre ce scrie Livilla? intervine iute Piso. Încearcă să repare gafa mamei sale, dat tot nu îndrăznește să-și ridice privirea din pământ. Adaugă totuși după un moment: — Aveam cunoștință că pictează... — Nici această îndeletnicire nu e privită
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fost răsucite ca să vină față-n față? Vocea călărețului tremură ușor. — Exact. Pentru lupte. Cele două semielipse formează, după cum ai văzut afară, un oval. Încruntat, Pusio reflectează un timp la această veste neașteptată. — Și scenele? Unde au dispărut? se interesează derutat. Rufus își deschide larg brațele. — Au fost trase înăuntru pentru a lăsa loc liber arenei. — Cu scripeți? — Cu scripeți și pârghii. Manevra insolită excită la maximum curiozitatea germanului. — Dar nu e riscant? — Aha! se bucură celălalt. În sfârșit, cobori și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Indicații mai precise vei primi la destinație, îl asigură Vitte lius. Îl îmbrățișează: — Zeii să te protejeze! rostește cu patos și se urnește. După câțiva pași rămâne țintuit locului și privește înapoi: — Tu nu crezi în zeii noștri, spune oarecum derutat. Rufus zâmbește: — Cu toții ne închinăm aceleiași Ființe Atotputernice. Clipește din ochi cu subînțeles: — Cu o mie de nume. Și cu asta se despart. Fiecare cu inima grea, presimțind că nu se vor mai revedea niciodată. Dinspre arenă se aude dintr-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
copilaș născut din amândoi, să-l hrănești, să-l crești și să-l educi? Un copil! Icoană vie a trupului și a sufletului nostru, până într-atât încât ajungi să crezi că odată cu el ai renăscut tu însuți. Se încruntă, derutat. Când va veni momentul să se despartă de viață, tot pe Mariamne o va dori în preajma lui, sau pe moștenitorii ce vor prelua succesiunea familiei? Se apleacă spre Agrippina și-și lipește obrazul de umărul ei. Sigur că o iubește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
plece pleoapele. Schițează apoi un zâmbet timid. I se pare că-l recunoaște. Îl întreabă pe Nero: — ăl’ de colo, nu este cel care a adus la Siscia cohortele de voluntari și veterani rechemați sub arme? Tiberius tresare și murmură derutat: — Velleius Paterculus!? Îl zărește la rândul său și agită ușurel din mână în semn de bun venit. Ajuns lângă el, îi oferă bărbătește acolada. — Nepotul lui Minatus Magius din Aeclanum, praefectus fa brum în legiunile comandate de tatăl meu, care
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din umeri. După ce depășește obstacolul, își dă seama că l-a pierdut în busculadă pe Velleius. Întoarce capul după el și-l vede blocat de grupul de copii. Îl cheamă nervos cu mâna, să se grăbească, dar tânărul ezită, indecis. Derutat, Nero aruncă priviri mânioase în dreapta și-n stânga. De bătrânul Silvanus nu-i pare rău că s-a descotorosit, dar fără băiatul ăsta o să se plictisească pe toată durata sacrificiului. Lângă el se află doi sclavi publici, după veșmânt. Amândoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
atingîndu-și gulerul cu timiditate. Ce-i rău În asta? O să economisesc timp. — Ce? — O să economisesc timp mai tîrziu, cînd o să mă duc la culcare. Ești nebun, Pearce! — Tu ești ăla nebun. Miroși a băutură. Puți groaznic! Ce-ai făcut? Dar, derutat, Fraser Începuse să rîdă. — Am fost cu o fată, zise el. — Știam eu c-asta era! Ce fată? Ce-i atît de amuzant? — Nimic, zise Fraser, dar rîdea În continuare. E vorba de fată. — Ei, ce-i cu ea? — Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
văzând că nu este arestat, s-a dus înapoi la șeful Securității: „Domnule, ce faceți, nu mă arestați? Mi s-au terminat banii și acasă nu vreau să mă întorc”. „N-ați fost trecut pe listă”, i-a răspuns acesta derutat. Așa că a plecat acasă. În aceeași noapte, a fost arestat cu tot ceremonialul. C.Ș.: A cam forțat destinul. Poate totuși scăpa. Așa, ce nenorocire! A.B.: A avut până la urmă noroc în toată această nenorocire. A fost trimis la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
apărat. Ieri, desigur. C.Ș.: Care „lor”? La cine te referi? A.B.: Lor, occidentalilor. Știi că am vorbit cu numeroși ziariști de aici, oameni politici, scriitori importanți. „De ce nu ieși în arenă?”, mi se spune și eu mă întreb derutat: „Dar până azi unde am fost?”. Or, mie mi se pare că în romane am spus mai mult decât toți gazetarii la un loc. Am spus exact ce trebuia spus despre cenzură, despre dictatură. Practic, dacă ar trebui acum să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
-ul recent încheiat. În copilărie, Istodor era un pămpălău R. Chiruță „Nu vă supărați, știți unde e numărul 31“, întreb aproape confuz o vecină din cartierul unde a copilărit „Genuțu“. „Nu știu, pe aici, pe undeva“, îmi răspunde femeia, la fel de derutată. „Dar unde se lansează Istodor“, mai fac o încercare. „Nu știu, mamă, nu-i nici un magazin pe aici.“ Până la urmă am găsit singur blocul unde a avut loc lansarea ultimei cărți a lui Eugen Istodor, Cartea vieții mele. Șulea 31
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
birou, nu l-am văzut nici pe șeful direcției, nici pe bărbatul care stătea la fereastră, întors cu spatele, ci doar pe anchetatul meu! Se afla exact în mijlocul încăperii, așezat mult gârbovit pe un scaun, cu capul în mâini. Aproape derutat, m-am adresat comandantului, cu obișnuita formulă: „Ordonați, tovarășe colonel!”, fără a da atenție bărbatului care privea pe fereastră. În clipa următoare, însă, acesta s-a întors spre mine și abia am reușit să îngăim: „Ordonați, tovarășe ministru!”. Era, de
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
director (!) din Procuratura Generală, iar după conținutul și tonul deosebit de virulente ale pledoariei - în genul celor, păstrând proporțiile, de la procesul soților Ceaușescu -, apărea logică doar concluzia că se vor cere pedepse maxime! Chiar și noi, anchetatorii, care bănuiam câte ceva, eram derutați. Este ușor de presupus ce era în sufletul inculpaților de lângă noi, cărora le dădusem, totuși, un minimum de speranță, în sensul primirii unor pedepse mai ușoare, dacă vor fi sinceri. În final însă, acuzatorul a cerut instanței, în mod corect
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
i-am găsit cu văru, deși erau în chirilică, dar pe ceilalți nu. Așa că vă rog ori să spuneți sursa, ori, dacă e ficțiune, apoi să scoateți opera din realitate și s-o mutați unde-ți ști, să nu mai derutați oamenii cinstiți.” Episodul 98 DIN NOU LA OSPĂȚ în vremea asta, în Moldova, datorită faptului că nu erau coapte încă toate condițiile socio-economice necesare trecerii la o nouă orânduire, ospățul lui Sima-Vodă era, din păcate, în toi. Cu acea inconștiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acel sentiment ciudat pe care trebuie să-l fi-ncercat de atunci înainte mulți compatrioți de-ai lor nimeriți într-un oraș străin, doar cu conștiința latinității lor în sânge și cu obiceiurile slave în cap. — Frate Iovănuț - grăi cam derutat Metodiu - mărturisesc că nu știu ce te-a făcut să mă bați atât la cap să ieșim din drumul nostru și să ne abatem prin acest oraș unde, din câte văz, numai peștii pot dormi liniștiți. Dar, preacuvioase, e Veneția! - zise sugrumat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de inspirație din noi pentru a răspunde, în cuprinsul acestui episod câtorva scrisori din teancul considerabil strâns de-a lungul anilor pe adresa Ars Amatoriei. Chiar dacă nu toate episoadele au de-a face cu povestea noastră, o seamă de corespondenți, derutați probabil de larga paletă de probleme abordate de foileton, confundându-ne cu alte instituții, vom încerca să le răspundem, cât ne permit fișele noastre de documentare, celor mai mulți dintre ei. Alexandru Constantin, întorsura Buzăului: Vă mulțumim sincer pentru frumoasele aprecieri la adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el? Să fie răul atât de rău pentru mine? Eu l-am așteptat cu toată iubirea pe care sunt în stare s-o ofer lui, aproape un necunoscut... și să fiu răsplătită întrun mod care mă distruge?” se întreba ea, derutată, în câteva secunde ce păreau lungi în tăcerea respectată de asistentă. În același timp, foileta cu o ușoară nervozitate filele din dosar pentru a masca starea de încordare ce o încerca, lăsându-și gândurile să zboare nestingherite spre un timp
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
este în brațele lui Iustin și îl ține strâns cu mânuțele pe după gât. Planul nu prevăzuse întâlnirea de pe hol și era oarecum descumpănită. Era sigură că fusese o idee a Marianei. Nu știa ce se întâmplase, ce își vorbiseră. Era derutată și temătoare să nu strice ceva din acest tablou, care părea mai frumos decât a îndrăznit ea să-și imagineze vreodată. „Doamne, Dumnezeule, mare este puterea ta, Doamne! Nu, nu puteai să lași acest copil fără tată și acest tată
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
puțin aprins... Poetul plecase nemulțumit, după rostirea unor formule sărace de rămas bun, luând cu sine încordarea creată de vehemența limbajului său, dezvelit de învelișul spumos, alunecos al diplomației, al tactului în conversație. Plecase și în urma lui liniștea părea apăsătoare. Derutată, Carmina înțepenise pe scaun, abia dacă mai îndrăznea să respire. De la biroul său masiv, profesorul domina imperturbabil încăperea. Nu-i prea plăceau persoanele care discutau cu el în contradictoriu, ba chiar mai ridicau și vocea. N-ar fi acceptat niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cochet, așezat acolo în colțul holului, și cuierul cumpărat de ocazie, capitonat cu vinilin și plin de haine, căciuli, eșarfe, era fără îndoială de un gust desăvârșit. Toate aceste impresii, schimbate între ei cu cea mai mare seriozitate, o amuțiră. Derutată le arătă drumul către cameră și, înainte ca ei să-și dea seama, încremeni în prag: peste tot, pe birou, pe brațul canapelei, pe măsuța de la telefon, pe covor, pe scaune, pe etajeră, peste tot zăceau, în dezordine cărți, articole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
casele lor, împăcate. Ele reprezentaseră pentru ea un univers anume, de care încercase să se apropie, să se omogenizeze, fără să reușească. Însemna pentru ea un nou examen și un nou eșec, știa că rămăsese pe margine, răzleață, se simțea derutată, învinsă, în voia sorții, din nou un instrument bun de manipulat pentru tatăl ei. Cât timp lucrase la cules de vie fusese apărată, își crease un zid de jur împrejur. Dintr-odată se gândi că ar putea să aibă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
confuzie totală, la panică, abia îndrăznind să respire, asista neputincioasă la acel măcel verbal, devastator. Într-un târziu, cu porii contractați, tremurând, murmură mai mult pentru ea. Nu se poate, nu se poate așa. După voi nimic nu rămâne întreg. Derutat, clipind din ochi a neînțelegere, la auzul acelui glăscior tremurat, Alexe se opri, poate din dorința de a-și lua un ultim avânt înainte de a porni să nimicească acel firișor nesemnificativ ce-i ședea în cale. Într-o clipă, Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
grade iar ea se gândea deja la frig. Asta mi-a creat un sentiment de tristețe, de groază. Mă simt nepregătită să înfrunt din nou iarna, frigul, greutatea hainelor de pe mine, e neplăcut, incomod. Frigul? întrebă Ovidiu și o privi derutat. Ți-am lăsat caloriferul electric, nu-i așa? Nu așteptă răspunsul, se duse în dormitor și controlă singur, după șifonier, la locul știut. Era acolo, bănuia el, bănuia. Ți l-am lăsat, îi comunică, atunci când reveni înapoi. Se mai liniștise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]