608 matches
-
cot al drumului. Ce facem acum? Facem cale întoarsă! Bine că n-am scăpat-o în oraș! Și dacă se ascunde în pădure? Poate că asta așteaptă și ea, să ne întoarcem și să lăsăm drumul nepăzit. Bătrânul îl privi descumpănit. Se vedea pe fața lui că între barea lui Cristian îl luase pe nepregătite. Nu luase în calcul această posibilitate. Băiete, nu știu ce să spun. S-ar putea să ai dreptate dar nici nu putem rămâne aici. Degeaba păzim noi drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întrebă el, suflând pe nări fumul albăstrui. Nimic! Înțelegi? Nimic. Vezi? Ce să văd? Exact ca în Africa. Singura diferență este că nu suntem noi singurii fraieri, s-a mai înțepat unul. Vlad se opri în loc câteva clipe privindu-l descumpănit. Nu, spuse el zâmbind, n-ai înțeles nimic. Nu au reușit să extragă aur pentru că n-au obținut încă autorizația de exploatare nu fiindcă nu s-ar găsi aur, este din belșug. Tot aia e! Important este că în zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai amănunțit. După mai bine de o lună, Cerkatov îi propusese să meargă la școala de subofițeri. Nu vreau, tovarășe căpitan! răspunsese răspicat Boris, nemișcat în poziție de drepți și cu privirea ațintită undeva deasupra capului ofițerului. Nu? rostise acesta, descumpănit. Nu, tovarășe căpitan. Nu-mi doresc să fiu subofițer. De ce, soldat? întrebase acesta scurt. Nu-ți place armata? Ba da, tovarășe căpitan. Atunci? Eu vreau să fiu ofițer, tovarășe căpitan, așa ca dumnea voastră! Se mira și el de curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se făcuse seară, unchiul Zaharia nu mai venea. Începusem să intru chiar În panică, gândindu-mă că s-a Întâmplat ceva cu el. Să-i scotocesc prin cămară nu-mi permiteam, așa că mam hotărât să-l aștept. Cum stăteam așa, descumpănită, am auzit un tril și am văzut o păsărică ce se așezase pe pervazul ferestrei de la bucătărie, ațintindu- mă cu capul lăsat pe o parte, de parcă aștepta de la mine ceva. În clipa aceea m-a străfulgerat parcă o lumină și
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
i-am luat un scurt interogatoriu. Era titrat (absolvise Facultatea de drept), avea 28 de ani (mai vârstnic decât mine), de curând fusese avansat administrator financiar (va să zică tot administrator era). ― Dar vicii? Ce vicii ai? S-a uitat la mine descumpănit. (Împingeam sondajul peste măsură?) Totuși mi-a răspuns: ― Nu am vicii. Îmi place să joc cărți, dar asta se întîmplă atât de rar, încît nu poate fi considerat un viciu. Voiam să-i mai pun și alte întrebări, dar a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
întoarce spatele. Între timp, îl zăresc pe Ion Pop că întinde piciorul pe scăunelul celuilalt lustragiu. Vreau să-l salvez și-l trag de mână. Ion Pop nu înțelege. N-a fost martor la pățania celorlalți doi și mă privește descumpănit. Vrea să plece, dar ireparabilul s-a produs. Turcul i-a pus pe bombeul pantofului puțină cremă. Ion Pop se decide să se lase servit "gratis". Și scena se repetă. Numai că Ion Pop, încăpățînat, se ține tare. Timp de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ar fi prins furtuna la Salonic, coboram cu autobuzele la Pireu. Aici, suntem cel mai rău plasați. Mă întreb ce se va întîmpla dacă furtuna va dura mai multe zile. Și ce vom face până mâine la prînz? Toată lumea e descumpănită. Euforia din clipa când ne-am îmbarcat, fără să bănuim că ne așteaptă o captivitate de lux, într-un port turcesc unde nu prea e nimic de văzut, putrezește acum într-o angoasă generală. N-am răbdare să rămân în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
urmat: "Monsieur le Représentant de l'Espagne". Și: "L'Espagne! Ah, Cervantes!" "Monsieur le Représentant de l'Allemagne". Și: "L'Allemagne! Ah, Goethe!" La un moment dat, ușierul a zis: "Monsieur le Représentant de la Mésopotamie". Câteva clipe, Hugo a părut descumpănit. Apoi, a exclamat: "La Mésopotamie! Ah, l'Humanité!" Mă întreb ce-ar fi răspuns poetul sărbătorit dacă, să presupunem, ușierul ar fi anunțat că-și prezintă omagiile reprezentantul unui Consiliu al Europei... Oare unde începe Europa? Și unde se sfîrșește
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dă cu tifla unei "Rome" supertehnicizate, la fel de plină de păcate ca Roma antică, dar mai vitală. Acum, mă ispitește altă frondă. Îmi place să văd în New York o "Romă" locuită de "barbari", unde noi, cei din "Lumea Veche", descoperim mirați, descumpăniți, iritați, că istoria s-a răsucit, că acești "barbari", tineri, viguroși, fără tradiții, extraordinar de eficienți și nesuferit de puternici, sunt mai "civilizați", din punct de vedere tehnic (mi se întîmplă destul de des să mă trezesc în fața unui buton care
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
te hotărăști pentru sau contra mea. Și-ți spun imediat că ar fi cuminte să fii pentru. Yalertanul, care se pregătea să se arunce, se opri. Mușchii feței se contractară spasmodic, oscilând între îndoială și furie. Îl privea pe Gosseyn descumpănit, precum taurul pe măruntul adversar care nu pare câtuși de puțin temător. - O să-ți crăp țeasta de ciment, zise el scrâșnind din dinți. Dar o zise ca pentru a controla efectul vorbelor sale. - Leej, zise Gosseyn. - Da? - Vezi ce voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
hm? propuse Gosseyn. - Ce? Tonul dovedea că nu-i trecuse prin cap. Figura gravă trăda clipa conștientizării subite. Îi jucau ochii în cap, căutând neputincioși, prin coridor. - Să nu credeți că o să scăpați așa. - Ușa, zise Gosseyn, implacabil. Ofițerul pregeta, descumpănit. Lent, se duse la perete. Manevră un panou glisant, așteptă, contractat, ca Gosseyn să verifice conexiunile și coborî levierul. Ușile nu aveau decât cinci centimetri grosime. Se închiseră cu un zgomot surd. - Sper sincer pentru dumneata, zise Gosseyn, că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
a fi al Discipolului. Așa cum sesizase, locul era liber. Curios, Gosseyn se uită în jur. Erau niște fișiere în peretele din stânga și un sistem complex - complex și aparent special - de mecanisme și comenzi de distorsoare. În același timp, ușurat și descumpănit, Gosseyn se întreba ce să facă, Yanar fiind eliminat. Desigur, acest fapt nu schimba situația: omul era jenant, nu periculos. Gosseyn se îndreptă spre fișiere. Toate aveau încuietori magnetice, dar le putea deschide lesne cu ajutorul creierului secund. Fiecare sertar cedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Vezi că am avut dreptate!" Și apoi o trase la el, prefăcîn-du-se că se joacă, de fapt s-o hotărască. O strânse tare, o sărută, pe gură, și fata acceptă cuminte strânsoarea. Apoi se depărtă de ea. Ea rămase puțin descumpănită, apoi își recăpătă surâsul vesel și tinerețea, și o porni în altă direcție, printre pomi. Din drum mai întoarse capul după bărbatul care se depărta alene, neatent, și mai aplecat ca de obicei, ca să-și facă o țigară. Ne uitasem
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trebui să existe nici o nemulțumire. Devotamentul nostru nu trebuie să aibă nimic de-a face cu vârsta. În ceea ce mă privește pe mine, cred că, dacă e vorba ca succesiunea să se aplice corect, moștenitorul trebuie să fie Seniorul Samboshi. Descumpănit, Katsuie scoase o batistă din kimono și-și șterse sudoarea de pe gât. Ceea ce afirma Hideyoshi era, într-adevăr, legea clanului Oda. Nu putea fi acuzat de a face opoziție doar de dragul opoziției. Un alt om pe al cărui chip se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
observa nimic neobișnuit. Se apropia un călător singuratic. Părea suspect, iar un soldat din unitatea de recunoaștere alergă înainte și-l reținu. Amenințat și interogat de iscoade, omul se grăbi să vorbească, dar cei care-l amenințau fură, în curând, descumpăniți. Dacă mă întrebați de l-am văzut pe Seniorul Hideyoshi pe drum, ei bine, da, sigur că l-am văzut. Azi în zorii zilei, în regiunea Fuwa, și nu doar trecând prin Tarui. — Cam câți oameni avea? Nu-s sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că e cu ea și numai cu ea. Și apoi își aminti de programarea anulată din dimineața aceea, care i-l adusese pe Bull. Ocazia era perfectă; așa că spuse: Trebuie să trec pe la un pacient din Archway. Naomi, surprinsă și descumpănită, răspunse: — Nu știam că ai un pacient în Archway. — Un bătrân, Gaston. Ca să fiu cinstit, n-ar trebui să aparțină de mine, dar, nu știu din ce motive, sunt singurul doctor pe care acceptă să-l vadă. Și stai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
tulburată liniștea, Ionel se întoarce brusc în direcția de unde s-a auzit zgomotul. Descoperim un al doilea personaj, Calculatorul, aprins, ochi maro, procesor Electron 300, câteva șuvițe de păr albastre căzând peste monitor. - Tu ai făcut așa? îl întreabă Ionel, descumpănit. Nici un răspuns. Din ce în ce mai nemulțumit, împăratul se ridică, apropiindu-se de calculator. La un moment dat se oprește, încercând să înțeleagă ce anume nu este în regulă. Nu poate descoperi nimic. Peste câteva secunde însă, în timp ce își pune ochelarii, pentru că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu fete străine de anturajul lui aristocratic, deși În demagogia partidului era chiar recomandată originea sănătoasă, care perpetua specia comunistului aprig, hotărât, bătut În cap și obedient. De fapt, Ionela Îl sunase, ea solicitase Întâlnirea, iar Lucian era Întru câtva descumpănit: dacă venea să pună capăt relației lor bizare, dacă era nemulțumită de pres tațiile lui sexuale, de ejacularea lui precoce? Ionela a intrat În salon ca la ea acasă, și-a aruncat geanta de umăr pe jos și l-a
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Capri; din nou simți că i se strânge stomacul. — Înțeleg, Roma e departe, spuse el. Vârsta lui tânără îi era de ajutor, ca și faima de naiv pe care și-o crease în casa Liviei, fiindcă libertul cel viclean rămase descumpănit; îi zise totuși, cu o violență înăbușită: — Dacă cineva cade de-aici și rămâne în viață, vin marinarii de gardă, îl înhață cu cârligele de abordaj și îl ucid cu lovituri de vâslă. Ochii tânărului de deschiseră larg, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aplecat să-l examineze; ținea în mână o carte. După o clipă, a dispărut. El s-a scuturat, acoperit de sudoare, dar nu mai avea febră și durerea dispăruse. Gajus ascultă și, fără să vrea, zâmbi neîncrezător. Tânărul se ridică descumpănit. Gajus îi spuse prietenos: — Am auzit și alte povestiri ca aceasta, la Sais. Sclavul spuse că, în încăperile subterane de la Sais, mai existau pesemne acele papyri sacre cu scrierile pentru aflarea destinului. — Și a destinului tău. Dar eu nu știu cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și glasul puternic al senatorului Saturninus plutiră pe deasupra insultelor mulțimii. — Roma este înfometată, anunță el, și primele rânduri încremeniră. Proviziile de grâu sunt epuizate, strigă, pentru că „băiatul“ acela, din cauza cheltuielilor lui nebunești, a lăsat goale vistieriile și depozitele. Oamenii rămaseră descumpăniți, ezitară, deoarece de mulți ani împărțirea de grâu plebei romane devenise un obicei. Saturninus anunță că senatorii luaseră măsuri: un convoi de corăbii urma să vină din Aegyptus; aveau să se distribuie munți de grâu. În încheiere, declară - o cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
m-am oprit și nu e nicio inimă aici mamă în lumea noastră statică părem mai grăbiți ca niciodată și doar am renunțat pe rând la fumat apoi la euri acum stăm fiecare în spitalul lui privind ca niște bolnavi descumpăniți un medic bolnav în centrul orașului se-aprind lumini trupul mi se înconvoaie se face arc în spatele faptelor transparente umbre lipsite de zid se apropie rostind încet tot mai încet numele pe care inima îl tipă nimeni nu aude nu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se ivi și el continuînd efuziunile, veni apoi la rînd Nicolas, fiul lui Loïc. Posesorul unor ochi de un albastru nemaipomenit, cu punctișoare aurii. N-avea nici măcar șaisprezece ani, dar privirea Îi era aceea a unui bărbat matur, gîndi Marie, descumpănită. Gildas și Loïc traseră cu coada ochiului spre tînăra femeie ai cărei ochi strălucitori, un pic Încercănați, spuneau multe despre felul În care logodnicul ei și cu ea Își umpluseră ultimele două ceasuri. Îi văzu Întorcînd capul, stingheriți că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
veți veni. Au băut aproape tot, adăugă ea scuzîndu-se. - E prima oară că particip la o Îngropăciune bretonă, n-aș fi lăsat să-mi scape așa ceva pentru nimic În lume, răspunse el ridicînd glasul pentru a acoperi vacarmul. În fața aerului descumpănit al Annei, arboră un zîmbet Întristat. - Nu e decît un foarte stîngaci joc de cuvinte al unui scriitor bătrîior care e mișcat că a fost poftit să pătrundă Într-un cerc atît de Închis. Anne Încă se mai Întreba dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Cam pe unde crezi? Stéphane Înghiți În sec cu dificultate. Ideea de a-i lua amprentele unui mort Îi producea o asemenea spaimă Încît preferă să tărăgăneze și, pentru a-și păstra cumpătul, se cufundă În citirea biletului. Înălță capul, descumpănit. - Marie... de dumneata vorbește? Și restul ce vrea să Însemne? Întrebă el cu o strîmbătură de scuză. Nu citesc dialectul breton. - Vrea să Însemne că nu e o nici clipă de pierdut! Jandarmul Își duse mașinal degetul arătător la chipiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]