754 matches
-
gândească la faptul că se găsea prins în "capcana cea mai complexă care a fost vreodată inventată de un individ". Trebuia să se gândească și dacă evadarea era în realitate o reușită. În fața lui, femeia intră într-o perdea de desișuri și n-o mai auzi. Gosseyn o urmă și se pomeni în fața unei mări nesfârșite. Avu timp să-și aducă aminte că planeta asta era compusă din oceane întinse presărate cu insule, și o navă aeriană apăru plutind deasupra copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
dintre cele mai naturale. Asemănarea cu sutele de alte scorburi ale arborelui impuse o fixare de repere foarte amănunțită. Remarcase deja că într-o parte unduia o preerie nesfârșită, (situată poate chiar deasupra hangarului subteran). În partea opusă se întindea desișul pădurii venusiene. Gosseyn își fixă niște repere și o porni în lungul crengii masive. După vreo 75 de metri, aceasta se încrucișă cu o altă creangă enormă, a unui alt arbore. Văzând-o se înfioră de plăcere. Cățăratul în copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Era un bloc turn, cu ferestre ornamentate și înconjurat de lumini. — Ce-ai pus în vinul ăla? întrebă iar. Dar Veterinara stătea cu gâtul întors, îi vedea urechea pe pernă, ca o scoică perfectă, ca un trandafir în boboc, sub desișul părului. Îl chema printre dinți, șuierând alinturi întocmai ca o șerpoaică sau ca o iapă în călduri, cum zisese Godun când băuse cât el. — Pentru ce ai vrut să mă-mbeți? o mai cercetă încă, icnind întrebarea și, dintr-odată
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
odată cu el, dar nu era ceea ce așteptase. O porni sforăind în galop, până când se- nălță și îl aruncă dintr-un salt, făcându-l să se despartă de hățuri. Plonjă ca o săgeată lansată din arc și căzu pe spate în desișul unor bețe și țepi de gherghin sălbatic. Îi vâjâia capul, dar nu simțea încă vreo durere în corp, ci o amorțire ușoară, care îi urca dinspre degete. Întoarse doar ochii și își văzu armăsarul plecând pe unde veniseră. O eliberare
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
amor - el a murit. {EminescuOpVI 84} POVESTEA DOCHIEI ȘI URSITORILE Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vr-odată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vr-o secure. Cât de naltu-i, cât de mare Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși Ci-i o rariște de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să fericească Ci vine să putrezească. Creșteți flori și - mbobociți Că mie nu-mi trebuiți, Creșteți flori mari cât și gardul Că eu mi-am trăit veleatul. 172 Cântă cucul între brazi, Albă-i puica la obraz; Cântă cucul la desiș, Puica ține ochii - nchiși; Cântă cucul pe o cracă, Ca de nuntă mi-o îmbracă; Cântă cucu-n vârf de nuc, Pe puica la groap - o duc. 206 {EminescuOpVI 207} 173 Pentr-o pușcă ruginoasă Lăsai părinți, lăsai casă, Lăsai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
extraordinară era făcută din arama, aurul și argintul cele mai delicate. Lui Mahmud i se tăie răsuflarea. Naasri senior zâmbi. —O recunoști, nu? Probabil că ai văzut-o în ziare. Mahmud dădu din cap, incapabil să vorbească. —E Berbecul din Desiș, descoperit în Marea Groapă a Morții, la Ur. Naasri continuă, savurând momentul. Probabil l-ai văzut când erai copil, într-una din vizitele cu clasa la Muzeul Național. Știu că eu l-am văzut. Era unul din punctele de atracție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și mai întunecată. Mergea în fața noastră, încet, dar cu pași mari și statornici. Când și când se oprea, ridica o mână ca semn să nu mai facem zgomot, cu toate că nu vorbeam, ciulea urechile și scruta împrejurimile încercând să vadă dincolo de desișurile arborilor. Opririle nu erau scurte. Felul acesta al lui precaut de a înainta părea sigur și, deoarece ajunseserăm de două ori la o răscruce unde alesese drumul de urmat fără să stea pe gânduri, l-am întrebat: - Ce te face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
legenda. Iar de-a lungul romanului, epicul se naște necontenit. Unele povești aparțin naratorului, altele sunt create de personaje, unul dintre ele fiind chiar prozator postdecembrist (!), preocupat de epicul realist, senzațional și dezbrăcat, cam prea dezbrăcat, de prejudecăți sociale. În desișul acestor istorii bine legate își face loc povestea fantastică a lui Zogru. Noutatea acestui tip de cădere într-o realitate susținută de elemente fantastice constituie o primă consecință a perioadei de avangardă, în miezul căreia ne aflăm încă, și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
face. Aveam puteri magice, eram fericită și pământul era la picioarele mele. Viața la țară nu a făcut altceva decât să completeze careul magic și să-mi confere raiul pe pământ. Pădurea avea farmecul ei și ori de cate ori mă rătăceau în desișul verde, bagheta magică îmi arăta drumul. Vietățile apăreau și dispăreau după bunul meu plac, iar Zâna Pădurii... eram tot eu. Copiii în jurul meu existau și probabil fiecare își juca propriul rol, dar eu eram cu puterile mele magice și nu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
am repezit În crâng și, stk, stk, stk - sulițele alea micuțe ne vâjâiră pe lângă urechi. Apucai să zăresc una care tremura, Înfiptă adânc În scoarța unui copac. Chiotele se apropiau din ce În ce, așa că ne-am aruncat orbește În desiș. Crengile acoperite cu spini ne băteau peste față, pe brațe și piept; stk, stk, stk - se auzea de peste tot, iar de văzut nu mai vedeam nimic și doar alergam ca bezmeticii. Unul dintre oamenii aceia ne răsări deodată În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se ridicau din toate părțile. Ne-am așezat astfel Încât Runa și Unu să se afle În mijlocul nostru și, tiptil, am prins să ne strecurăm printre frunzele grele și copacii groși. Deodată, dădurăm peste o potecă Îngustă care se afunda În desiș. Runa, care știa cel mai bine să vadă urmele, ne făcu semn să așteptăm. - Sunt tot copii, pufni ea, neîncrezătoare, privind la crengile din jur. Numai copii. Ne uitarăm și noi, cu luare aminte - crengile și frunzele erau rupte doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
eram În mâinile Tatălui și totul avea să se petreacă după cum Înnădise el firele. Între timp, sosiseră și vânătorii lui Scept, iar Dupna, Îndemnat de Logon cu care se Întâlnea În ascuns de câteva seri bune, i-a pitit În desișul de pe malul apei care curge mereu. Vânătorii s-au pus pe așteptat. Noi, În preajma lor! Kikil, ca un coțcar ce este, se făcea că nu știe nimic și vâna prin jurul iscoadelor lui Scept, râzând ca prostul. Atunci, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lăsat acolo, legat și singur, să-l acopere oamenii mei cu crengile dese de copac. El și Scept... Hm. Ca doi vânători ce Împart frica În noapte. Amândoi la pândă. Unul păzește pe mâna moale, celălalt pe mâna tare. Scotocesc desișul. Își Încordează auzul. Trec orele și amândoi sunt unul și același gând. Of, of, zău că mintea mea pricepea cum de ajungeau să se Însoțească dar, Tată din cer, amândoi Îmi erau vrăjmași. Și, pentru că-mi erau vrăjmași și pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Pe peretele sălii de mese era o mare pictură murală, un tanc venind pe un minunat drum șerpuit de țară. În pictură strălucea soarele. Cerul era senin. Această scenă bucolică era însă pe punctul de-a fi spulberată. Într-un desiș din prim-plan se afla o mică ceată veselă de confrați ai lui Robin Hood cu căști de oțel, ingineri a căror ultimă șotie era să mineze drumul și cu un tun anti-tanc și o mitralieră ușoară să traducă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
la desen liber decât mine, adăugase câteva schițe, una care arăta cum ar fi venit mobilele atârnate ca niște candelabre în scena de deschidere, de la curte, și încă una, în care îndrăgostiții își croiau drum printre ele, ca printr-un desiș, în pădure. La un moment dat m-am gândit să punem niște coloane pe care să se sprijine, să le transformăm în copaci. Ma dopo1 m-am gândit că o să ne fie prea peste mână, spuse el, găsind ultimul cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Privi spre înaltul cerului fără nici un nor, spre coroanele copacilor ce se aplecau peste apă și își aminti de ziua când petrecuse zece ore într-o groapă, privind cerul tot așa și auzind înspăimântat vocile vietnamezilor care îl căutau în desișuri. Nu le înțelegea cuvintele, dar știa că vorbeau despre moartea lui cu aceeași naturalețe cu care el însuși vorbise cu câteva zile înainte despre moartea unui partizan surprins în ambuscadă. Până la urmă, obosiți să-l mai caute, s-au așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mulțumiri, oh, Doamne, că ai grijă de robii tăi până și în ultimul colț de pe planetă... Dumnezeule, ce foame! Intră ca fulgerul și se așeză la masă. — Spălați-vă pe mâini, părinte. — N-am chef! — Ați stat tolănit lângă un desiș de urzici roșii. E de-ajuns doar să le fi atins. Dacă înghițiți așa ceva, o să aveți trei zile diaree. — Ai pretenția că mă înveți să trăiesc pe Amazon? Pe mine, care de paisprezece ani...? — Niciodată nu încetezi să înveți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vierme, își înălță cât putu de mult extremitatea opusă a corpului și lăsă să-i scape o lungă și armonioasă bășină presărată cu tonalități romantice, căreia îi răspunse o altă bășină, de data asta pe un ton ascuțit, izbucnită din desișul adânc al mangrovelor. Silueta cenușie cu corp lătăreț și cap minuscul a „trompetistului“ se îndepărtă domol în direcția aceea și deodată un duet de pârțuri căpătă caracterul unei autentice conversații de amor. Bărbatul zâmbi în caiacul său, vru să intervină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cotropea selva, și vreo sută de „maimuțe-păianjen“ fugiră din ramură în ramură, zbierând isterice. Minutele, secundele deveniră infinit mai lungi pe măsură ce „puf-puf“ se apropia și mai că i se putea ghici itinerarul din zburătăceala pe care o pricinuia viețuitoarelor din desișuri. Lângă apă, unde spăla vasele de la prânz, fata rămase nemișcată, ca o stană de piatră, cu urechea atentă și expresia uimită, încercând să cerceteze semnificația acelui zgomot pe care nu-l mai auzise niciodată înainte. Părăsi hamacul, închise cartea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Într-o lună, o tabără putea ajunge de la neantul absolut la cincisprezece mii de locuitori, ca să dispară în același fel luna următoare, devenind din nou neant, când „bomba“ era secătuită. Atunci, cei cincisprezece mii de căutători se împrăștiau, înghițiți de desișuri, luați de vânt spre cele patru puncte cardinale și umblau așa, precum câinii de vânătoare pe urma prăzii, până când se răspândea din nou zvonul despre un zăcământ. Garimpeiros nu admiteau altă lege decât pe cea a propriului lor cod; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spirt, iod sau zeamă de tutun. Tot corpul - în special picioarele și brațele - devenea atunci o hartă de răni supurând cu o durere surdă și permanentă, obiectiv predilect al muștelor și al țânțarilor. Căpușele erau cel mai mare blestem al desișului, unul din prețurile cele mai ridicate pe care Natura îi obliga să le plătească pe cei care doreau să locuiască în selvă. Căpușe, căldură umedă și țânțari, cele trei mari impozite ale selvei. Dar plătea cu plăcere, acum, când încetaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
zilele fără soare, nu era chip să-l faci pe un yubani să iasă noaptea. Dar în ziua aceea, soarele era în înaltul cerului, Intié erau stăpânii lumii, iar Kano, cel cu picioarele diforme, mergea cu un pas sigur prin desișuri, mereu spre Nord-Vest, fără ajutorul busolei, călăuzit de un instinct tainic care îl conducea direct spre obiectiv, chiar și în acel nesfârșit labirint cu arbori identici cu alți arbori. Odată cu căderea serii, indianul se opri într-un luminiș, căută ramuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
opri cu un gest, când o lua pe cărarea spre colibă. Îi arătă o deviere spre Sud: — Yubani-i vor să vorbească, spuse el. Îl urmă în tăcere. La căderea nopții, ajunseră pe malul unui igarapé, intrară adânc în labirintul unui desiș de mangrove și dădură pe neașteptate peste primele colibe ale satului, ceva mai mult de douăzeci, fără pereți, cu acoperișuri de nipa ce coborau aproape până pe pământ. Un foc mare strălucea în toate locuințele și chiar în uși și pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
speriat. — Hai, gata! E de-ajuns. O sili să ridice capul și o sărută pe frunte: — Să fii cuminte! Împinse ambarcațiunea, sări înăuntru și începu să vâslească, foarte rar, spre vărsarea râușorului. Când era pe punctul de a dispărea printre desișuri, se întoarse și agită mâna în semn de bun-rămas. Piá, foarte liniștită, cu apa până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli rar, prin canalul aproape nemișcat, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante agățătoare. Vâsli fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]