28,456 matches
-
lege permisivă a rațiunii mele practice”. În Expunerea conceptului de al meu și al tău exterior, Kant deosebește trei clase de obiecte exterioare ale liberului arbitru, și anume: un lucru corporal exterior mie, liberul arbitru al altuia În raport cu o faptă determinată și situația celuilalt În raport cu mine. Posesiunea inteligibilă este superioară posesiunii empirice, deoarece legitimează apartenența unui obiect exterior la sfera mea proprie. „Eu nu pot spune că un obiect din spațiu (un lucru corporal) este al meu, decât atunci când, cu toate că nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
singură (trebuie) să servească voinței ca principiu, adică: eu nu trebuie să acționez niciodată altfel decât să pot și voí ca maxima mea să devină o lege universală. Aici simpla legalitate În genere (fără a pune la bază o lege determinată, aplicabilă la anumite acțiuni) este ceea ce Îi servește voinței ca principiu și trebuie să-i și servească, dacă datoria nu este o iluzie deșartă și o noțiune himerică.” Filosoful de la Königsberg făcea observația pertinentă că: judecata morală (practică) pe care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
depășește orice realitate dată sau faptul constatat și pe care le marchează cu amprenta sa. Însă acel principiu absolut implică depășirea tuturor motivelor de natură empirică prin care ființa subiectivă poate părea subordonată unei lumi a experienței, ca o parte determinată a acesteia. Valoarea absolută a naturii subiective (sau a personalității) se afirmă În conștiința acestui caracter transcendent, ceea ce face ca subiectul să aparțină unei alte lumi, o lume a ideilor În care eul Își găsește natura și regnul veritabile. Universul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de vedere etimologic, cei doi termeni au aceeași semnificație. Din punct de vedere logic, adică În calitate de noțiuni generale, cele două forme de evaluări și reguli practice se disting prin faptul că prima prescrie subiectului obligația de a urmări un comportament determinat, precum și abținerea de la un comportament contrar. Dimpotrivă, a doua formă conferă subiectului puterea de a afirma o pretenție și doar În funcție de aceasta să poată impune o obligație și altor subiecți. Prima dintre aceste forme (cea a moralei) devine, așadar unilaterală
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
respingerii tendinței de Împietare sau pentru restabilirea dreptului violat. Dreptul și facultatea de a Împiedica violarea dreptului sunt, din punct de vedere logic, o singură și aceeași chestiune, Întocmai cum În domeniul moralei există obligația de a efectua un lucru determinat, dar și obligația de a se abține de la ceea ce este incompatibil cu acest comportament. Cele două forme universale ale Eticii (o a treia formă nici nu poate intra În discuție) fac posibilă aplicarea aceluiași principiu sau criteriu suprem al conduitei
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
spune G. del Vecchio. Bilateralitatea a fost explicată mai sus, fiind vorba despre deosebirea dintre drept și morală. Al doilea caracter, generalitatea, nu e numaidecât esențial; de fapt, se poate concepe o normă juridică stabilită pentru un anumit raport individual determinat. Dar aceasta se Întâlnește numai În cazuri excepționale. De regulă, și conform naturii sale proprii, norma juridică e generală, adică procedează prin abstracție la fixarea tipurilor. Cu alte cuvinte, ea se referă la o Întreagă clasă sau serie nelimitată de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În cazuri excepționale. De regulă, și conform naturii sale proprii, norma juridică e generală, adică procedează prin abstracție la fixarea tipurilor. Cu alte cuvinte, ea se referă la o Întreagă clasă sau serie nelimitată de cazuri și nu la persoane determinate, nici la raporturi considerate În mod individual. După cum scrie Ulpian, „Jura non in singolas personas, sed generaliter constituuntur” (Digestae 1.3. fr.8). Acest caracter cere ca norma juridică să aibă În vedere ceea ce se Întâmplă În viață mai des
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de negație sau cel puțin de limitare a unei norme precedente. Să presupunem că există o interzicere generală, dar Într-un anume caz, se crede potrivit a libera o categorie de persoane sau cineva care se află Într-o condiție determinată, și se emană, deci, o normă printr-o formulă permisivă, atunci această permisie aparentă reintră de fapt În categoria normelor abrogative, despre care am vorbit și capătă prin urmare, În aclași mod, o natură imperativă. Câteva exemple dintre cele mai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Întotdeauna În raport cu un comandament sau cu o interzicere anterioară și mai generală; afirmarea permisiei nu e niciodată de sine stătătoare, ci are Înțeles din punct de vedere juridic numai atunci când limitează sau definește Într-un mod oarecare, printr-o excepție determinată, o obligație, un comandament sau o interzicere preexistentă. În concluzie, putem afirma din nou că, caracterul imperativ este, În chip mijlocit sau nemijlocit, propriu tuturor normelor juridice. Să amintim, În sfârșit, o altă distincție care se face după un criteriu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu e singură, deoarece, la fixarea acestor norme, legiuitorul poate să fi ținut seamă de natura intrinsecă a raportului și de importanța diferitelor interese care trebuie să fie armonizate. Normele dispozitive, uneori, se referă la punctele particulare ale unui raport determinat (spre ex. În contractul de locație exista regula că locatarul are dreptul să subîrichirieze și să cedeze localul său altuia, dacă această facultate nu i-a fost interzisă: alteori, dimpotrivă, Îmbrățișează o Întreagă instituție juridică, spre ex. succesiunea legitimă, care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
e Întotdeauna subordonat prezenței anumitor elemente sau condiții de fapt, indicate În normă, care intră În vigoare numai atunci când condițiile stabilite de ea sunt verificate. Imperativul juridic e, În sfârșit, un imperativ ipotetic: date fiind anumite premise, dreptul impune consecințe determinate. Ori, o astfel de premisă poate consista În faptul că părțile și-au manifestat, sau nu, o anumită voință. Astfel e cazul așa ziselor norme dispozitive. E clar, Însă, că fixarea acestei premise drept condiție pentru intrarea În vigoare a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că fiecare ordine juridică consistă, Înainte de toate, dintr-o serie de norme fundamentale (scrise sau nescrise, legislative sau consuetudinare), care determină organizarea și funcționarea ordinii Înseși. Aceste norme constitutive sau de bază atribuie puterea de comandă, În limite și forme determinate, mai Întâi entității care e subiectul Întregii organizări (Statul), apoi autorităților minore (spre ex. județul, comuna etc.). și chiar fiecărui individ considerat În calitatea sa de membru al totului sau În exercițiul funcțiunilor sale față de tot (de ex. dreptul electoral
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Încerca a ne convinge de el, nu e deloc tot una cu a cerceta procesul psihic sau social prin care această idee s-a produs În conștiința noastră. Întocmai În același fel, atunci când ni se sugerează existența unei obligații etice determinate, nu ne putem opri a ne Întreba deîndată și dacă această idee, În conținutul ei logic, e obiectiv adevărată. În acest caz ne punem problema dacă o persoană poate fi Într-adevăr obligată prin efectul rațiunii noastre. Nu mai facem
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ne relevă esențial: „De regulă și conform naturii sale proprii, norma juridică e generală, adică procedează prin abstracție și fixarea tipurilor; cu alte cuvinte, ea se referă la o clasă Întreagă sau serie nelimitată de cazuri și nu la persoane determinate, nici la raporturi considerate În mod individual”. Norma juridică trebuie să aibă În vedere ceea ce se Întâmplă În viață mai des, ceea ce corespunde cursului obișnuit al lucrurilor. „Dreptul creează un fel de medie, de clasă generică, Întemeindu-se pe caracterele
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
impunere nu sunt de natură juridică, observă cu justețe Giorgio del Vecchio. Deoarece imperativul poate lua o formă pozitivă sau una negativă cea dintâi distincție deosebește normele juridice În: preceptive și prohibitive. Preceptive sunt normele care impun Împlinirea unor acte determinate. Prohibitive sunt normele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Deși complementare, cele două feluri de norme spun simplu că: atunci când Dreptul impune o atitudine, el interzice o atitudine incompatibilă cu cea dintâi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
formulă permisivă: „Creditorul poate cere de la debitor Îndeplinirea obligației luate”. Sunt negări sau abrogări parțiale ale unui imperativ juridic. De asemenea, când se consideră special așa-numitul „drept excepțional”: când limitează sau definește Într-un mod oarecare, printr-o excepție determinată, o obligație, un comandament sau o interzicere preexistentă. După un criteriu diferit, se face distincția dintre: 1. Norme taxative (de drept strict sau jus cogens) sunt acele norme care comandă independent de voința părților, astfel Încât nu este licit a deroga
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
diversă. Clarificări sau interpretări ale voinței exprimate incomplet sau obscur. În acest caz se vorbește de norme intepretative. Alteori, când normele dispozitive presupun de-a dreptul lipsa oricărei manifestări de voință, se numesc mai exact norme supletive. Trebuie considerat raportul determinat, În toate punctele sale particulare (de ex. succesiunea legitimă, are loc numai În lipsa testamentului etc). Chiar și În cazul acestor norme dispozitive, avem de-a face cu natura imperativă a Dreptului. Norma juridică presupune luarea În seamă a unor condiții
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că fiecare ordine juridică consistă Înainte de toate, dintr-o serie de norme fundamentale (scrise sau nescrise, legislative sau consuetudinare), care determină organizarea și funcționarea ordinii Înseși. Aceste norme constitutive sau de bază atribuie puterea de comandă În limite și forme determinate, mai Întâi entității care e subiectul Întregii organizări (Statul), apoi autorităților minore (spre ex. județul, comuna etc.) și chiar fiecărui individ considerat În calitatea sa de membru al Întregului sau În exercițiul funcțiunilor sale față de Întreg (de ex. dreptul electoral
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aleși. Orice excludere sau limitare la aceasta, retrage (suspendă) Statului caracterul său de Stat legitim sau de justiție”. Există astfel un raport fundamental de paritate Între toți cetățenii, luând totuși În seamă, capacitățile diferite ale fiecărui individ privitoare la „materii determinate” (profesii, arte etc.), simultane, cu respectul legilor „cu caracter general”. Principiul majorității funcționează În toate ansamblurile legislative și În orice corp constituit. Dar nu orice (totul) Îi este permis majorității! Del Vecchio, În spiritul marilor săi predecesori (Montesquieu, Rousseau, Kant
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
având un caracter de autonomie față de elementele individuale care Îl compun.” Astfel, nu putem vorbi decât despre „prodromuri” sau „fragmente de realitate” a Statului. Ceea ce este esențial, logic, când se vorbește despre Stat, este „referirea la un centru comun de determinații juridice compunând un sistem. O organizare juridică este un Stat - observă neokantianul italian - când ea este, Într-un fel, făcută subiectivă, deci când regulile care o constituie și care, fiind imperative, exprimă toate - Într-un fel sau altul - o voință
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pune la Încercare capacitatea lor reală ca organe de Stat. Este vorba de o adevărată „dramă” a vieții de Stat, nu În sensul că Statul ar putea să piară, (În Înțeles absolutizant), ci În sensul că, unei forme și organizări determinate, ar putea să-i succeadă o alta, ca urmare a unei crize, mai mult sau mai puțin sângeroase, dureroase. Filosoful italian ne Îmbie să Înțelegem că este vorba despre legea imanentă a vieții Statelor, sub acțiunea căreia „trebuie considerat că
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
principiu, ratificată și validată de Statul Însuși.” La fel În materie de cutume, la negustori, de pildă, sunt Încorporate - prin dispoziții tacite sau exprese - În organizarea juridică a Statului, ca părți integrante. Filosoful ia În considerare, aici, și „clasa muncitorilor determinați” și practica deliberărilor anumitor organizații sociale, care, fie că sunt recunoscute În validitatea lor efectivă: când, printr-o „delegare expresă a puterii”, când, „În virtutea unui act de simplă toleranță”, prin organele de stat propriu-zise. Se stabilește, astfel, un fel de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Numai astfel Statul atinge unitatea sa perfectă, supremă și efectiv coordonatoare a tuturor energiilor, armonizând toate drepturile și toate datoriile indivizilor și grupurilor. Cel mai bun mijloc de a atinge un astfel de scop, constă În faptul că „formațiuni juridice determinate sunt considerate În chip egal sau În chip indiferent ca fiind socialmente spontane și ca impuse prin autoritatea Statului”. Del Vecchio face această subliniere concordant cu tânărul John Rawls, când acesta vorbește despre „poziția originară”, În care se identifică („coincidentia
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lui Giorgio del Vecchio se dezvăluie, În esență, În ideea că o aceeași raționalitate se află, coincide, În Individ și Stat. „Individul, ca ființă rațională, are caracterul de autonomie, adică el are În sine principiul absolut al unei ordini de determinații care depășește lumea experienței. Un sistem juridic care se Întemeiază pe recunoașterea acestui caracter meta empiric sau absolut al subiectivității În general, are prin aceasta chiar, Însuși principiul său, la fel de absolut și la fel de rațional. Subiectivitatea Statului care constituie tocmai acest
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
italian consideră că: „Statul este subiect de Drept (Ă). Toate celelalte subiecte de drept, fie persoane particulare, fie corporații sau fundații, pentru a dobândi În mod pozitiv această calitate, adică pentru a avea calitate de subiecte Într-o ordine juridică determinată, au nevoie de recunoașterea Statului. Statul are, dimpotrivă, un caracter desăvârșit: nu are nevoie de recunoaștere, căci, din moment ce există, el are recunoașterea În sine Însuși; nu atârnă de nici o altă putere, deoarece el Însuși e puterea supremă”. Detașându-se de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]