769 matches
-
violeze. Mulți indivizi sunt angajați în acțiunea de creare a normelor sociale, de inovare sau inventare a acestora sau, dimpotrivă, prin modul lor de viață, comportament sau acțiune, ei violează aceste norme. Această din urmă categorie de devianți sunt sociopații. Devianța este o violare a normelor sociale care constituie ghidul comportamentului (E. Sagarin). Din aceste considerente, societatea etichetează astfel de conduite ca având un caracter negativ, antisocial, de tip deviant și le condamnă (H. Becker, J. Lofland). Un alt tip de
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
cultural, nu este condamnat de societate. Indivizii care adoptă un asemenea comportament sunt niște „înstrăinați” de grupul social, care se autoizolează, devenind diferiți, bizari și nedoriți de ceilalți membri ai societății (H. Becker). Se pune problema dacă trebuie să considerăm devianța ca anormalitate sau dacă anormalitatea este o formă de devianță. Referitor la problema anormalității am mai discutat și nu vom reveni. Anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau funcțional a organismului, a corpului sau a psihicului, pe când devianța presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
asemenea comportament sunt niște „înstrăinați” de grupul social, care se autoizolează, devenind diferiți, bizari și nedoriți de ceilalți membri ai societății (H. Becker). Se pune problema dacă trebuie să considerăm devianța ca anormalitate sau dacă anormalitatea este o formă de devianță. Referitor la problema anormalității am mai discutat și nu vom reveni. Anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau funcțional a organismului, a corpului sau a psihicului, pe când devianța presupune o tulburare de funcționalitate a relațiilor sociale. Devianța este o
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
considerăm devianța ca anormalitate sau dacă anormalitatea este o formă de devianță. Referitor la problema anormalității am mai discutat și nu vom reveni. Anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau funcțional a organismului, a corpului sau a psihicului, pe când devianța presupune o tulburare de funcționalitate a relațiilor sociale. Devianța este o diminuare a competenței sociale, a capacității de adaptare socială a individului, pe când anormalitatea este o diminuare a capacităților somatice și psihice ale individului, ambele judecate astfel de opinia societății
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
formă de devianță. Referitor la problema anormalității am mai discutat și nu vom reveni. Anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau funcțional a organismului, a corpului sau a psihicului, pe când devianța presupune o tulburare de funcționalitate a relațiilor sociale. Devianța este o diminuare a competenței sociale, a capacității de adaptare socială a individului, pe când anormalitatea este o diminuare a capacităților somatice și psihice ale individului, ambele judecate astfel de opinia societății (E. Sagarin). Factorul de referință în aceste situații este
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
astfel de opinia societății (E. Sagarin). Factorul de referință în aceste situații este reprezentat de sistemul de valori socio-culturale și morale ale modelului social căruia îi aparține individul. Un alt aspect al vieții sociale care se discută în relație cu devianța este excentricitatea. Ea trebuie considerată ca o formă particulară de „a fi” în raport cu ceilalți, dar care nu contravine flagrant cu normele sociale. Distincția dintre devianță și excentricitate este similară cu distincția dintre devianță și neconvenționalism (J. Katz, E. Sagarin). Din
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
îi aparține individul. Un alt aspect al vieții sociale care se discută în relație cu devianța este excentricitatea. Ea trebuie considerată ca o formă particulară de „a fi” în raport cu ceilalți, dar care nu contravine flagrant cu normele sociale. Distincția dintre devianță și excentricitate este similară cu distincția dintre devianță și neconvenționalism (J. Katz, E. Sagarin). Din cele de mai sus se desprinde faptul că, ori de câte ori se discută problema devianței, aceasta implică trei dimensiuni: dimensiunea socială, legată de conformitatea adaptării individului la
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
sociale care se discută în relație cu devianța este excentricitatea. Ea trebuie considerată ca o formă particulară de „a fi” în raport cu ceilalți, dar care nu contravine flagrant cu normele sociale. Distincția dintre devianță și excentricitate este similară cu distincția dintre devianță și neconvenționalism (J. Katz, E. Sagarin). Din cele de mai sus se desprinde faptul că, ori de câte ori se discută problema devianței, aceasta implică trei dimensiuni: dimensiunea socială, legată de conformitatea adaptării individului la valorile normative ale modelului socio-cultural; dimensiunea psihologică, legată
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
în raport cu ceilalți, dar care nu contravine flagrant cu normele sociale. Distincția dintre devianță și excentricitate este similară cu distincția dintre devianță și neconvenționalism (J. Katz, E. Sagarin). Din cele de mai sus se desprinde faptul că, ori de câte ori se discută problema devianței, aceasta implică trei dimensiuni: dimensiunea socială, legată de conformitatea adaptării individului la valorile normative ale modelului socio-cultural; dimensiunea psihologică, legată de motivațiile și scopul comportamentului individual; aspectele psihopatologice, legate de descărcarea pulsional-agresivă a tendințelor antisociale ale individului. Pe aceste considerente
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
implică trei dimensiuni: dimensiunea socială, legată de conformitatea adaptării individului la valorile normative ale modelului socio-cultural; dimensiunea psihologică, legată de motivațiile și scopul comportamentului individual; aspectele psihopatologice, legate de descărcarea pulsional-agresivă a tendințelor antisociale ale individului. Pe aceste considerente, problema devianței nu poate fi înțeleasă decât prin tripla abordare a acesteia: din punct de vedere social, psihologic și psihiatric. O contribuție importantă în această problemă revine acțiunii de igienă mintală. Conduitele deviante, ca și cele de ordin sociopatic și conduitele normale
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
considerabil cadrul psihiatriei clinice, fără însă a „psihiatriza” societatea. În acest domeniu, cea care are un rol esențial de jucat este igiena mintală. Să căutăm prin urmare să definim conceptele fundamentale la care facem referință. Boala psihică, la fel ca devianța și sociopatia, se definește în raport cu starea de normalitate. Boala psihică este anormalitatea clinică produsă fie de o tulburare somatică (leziuni organice cerebrale), fie de o tulburare psihică primară, de natură endogenă, sau de un conflict exogen. Devianța este anormalitatea comportamentului
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
la fel ca devianța și sociopatia, se definește în raport cu starea de normalitate. Boala psihică este anormalitatea clinică produsă fie de o tulburare somatică (leziuni organice cerebrale), fie de o tulburare psihică primară, de natură endogenă, sau de un conflict exogen. Devianța este anormalitatea comportamentului produsă prin devieri sau abateri de la normele de conduită socială impuse de modelul socio-cultural și moral, având ca urmare acte antisociale. Sociopatia este o anormalitate a personalității socio-morale a individului, care reprezintă condiția sau terenul favorabil pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
deviant. După cum se poate vedea din cele de mai sus, avem de-a face cu trei concepte bine individualizate. În sensul acesta, nu toate bolile psihice pot avea un caracter antisocial, fapt care ne interzice să etichetăm sau să confundăm devianța cu boala psihică. În egală măsură, nu trebuie ca la originea devianței sau a sociopatiei să punem o „cauză pihiatrică”, „medicalizând” niște manifestări nepsihiatrice, în sens clinico-medical. Este foarte adevărat că există și cauze psihiatrice care pot duce la structuri
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
a face cu trei concepte bine individualizate. În sensul acesta, nu toate bolile psihice pot avea un caracter antisocial, fapt care ne interzice să etichetăm sau să confundăm devianța cu boala psihică. În egală măsură, nu trebuie ca la originea devianței sau a sociopatiei să punem o „cauză pihiatrică”, „medicalizând” niște manifestări nepsihiatrice, în sens clinico-medical. Este foarte adevărat că există și cauze psihiatrice care pot duce la structuri sociopatice ale personalității și conduite deviante, așa cum sunt ele întâlnite în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
clinico-medical. Este foarte adevărat că există și cauze psihiatrice care pot duce la structuri sociopatice ale personalității și conduite deviante, așa cum sunt ele întâlnite în cazul sociopaților amorali sau al constituțiilor perverse, dar acestea se vor înscrie tot în sfera devianței, chiar dacă pot beneficia și de un tratament psihiatric coroborat cu măsurile de resocializare sau de socioterapie. Trebuie evitată mentalitatea de „a vedea peste tot nebuni”, spune H. Damaye, preferând să facă o distincție între „tulburările psihice” și „tulburările morale”. În
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
și posibilitățile represive ale societății, utilizând victimizarea celorlalți ca ură a propriilor sale satisfacții, localizând răul în sistemul social și nu în persoana sa. Prin aceasta, el devine atât un dependent social, cât și o persoană antisocială. Elementul esențial al devianței este „dezechilibrul moral”, care antrenează modificări psihice de comportament și conștiință secundare. La deviantul sociopatic, anomalia de personalitate se traduce prin dificultăți de adaptare sau printr-o permanentă stare de inadaptare la normele și legile vieții sociale. Această stare este
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
considerente, problema conduitelor deviante este deosebit de „încărcată”, generând controverse. Noi considerăm că elementul central care trebuie luat în considerare, ori de câte ori se vorbește despre conduitele de tip deviant, este „eul individual”, în primul rând, dinamica și structura acestuia. Din această perspectivă, devianțele trebuie considerate ca reprezentând o „problematică a Eului”, diferită de patologia psihiatrică a persoanei și raport în direct cu igiena mintală. Mai mult decât atât, putem afirma chiar, într-o anumită privință, că devianța trebuie considerată nu în raport cu patologia, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
și structura acestuia. Din această perspectivă, devianțele trebuie considerate ca reprezentând o „problematică a Eului”, diferită de patologia psihiatrică a persoanei și raport în direct cu igiena mintală. Mai mult decât atât, putem afirma chiar, într-o anumită privință, că devianța trebuie considerată nu în raport cu patologia, ci în raport cu normalitatea, ea fiind un tip particular de abatere, aspect asupra căruia, de altfel, am insistat. Admițând acest lucru, se face o distincție netă între devianță și boala psihică. Dar, pe când devianța este o
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
putem afirma chiar, într-o anumită privință, că devianța trebuie considerată nu în raport cu patologia, ci în raport cu normalitatea, ea fiind un tip particular de abatere, aspect asupra căruia, de altfel, am insistat. Admițând acest lucru, se face o distincție netă între devianță și boala psihică. Dar, pe când devianța este o abatere de la normalitate, boala psihică este o alterare a stării de sănătate mintală (aspecte ce au fost deja dezbătute în capitolele anterioare). Fiind abateri de la normalitatea psihică, devianțele se depărtează de media
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
privință, că devianța trebuie considerată nu în raport cu patologia, ci în raport cu normalitatea, ea fiind un tip particular de abatere, aspect asupra căruia, de altfel, am insistat. Admițând acest lucru, se face o distincție netă între devianță și boala psihică. Dar, pe când devianța este o abatere de la normalitate, boala psihică este o alterare a stării de sănătate mintală (aspecte ce au fost deja dezbătute în capitolele anterioare). Fiind abateri de la normalitatea psihică, devianțele se depărtează de media admisă a normalității. Deși, de regulă
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
o distincție netă între devianță și boala psihică. Dar, pe când devianța este o abatere de la normalitate, boala psihică este o alterare a stării de sănătate mintală (aspecte ce au fost deja dezbătute în capitolele anterioare). Fiind abateri de la normalitatea psihică, devianțele se depărtează de media admisă a normalității. Deși, de regulă, au un caracter negativ, ele pot fi și abateri cu caracter pozitiv, în funcție de circumstanțele în care se află Eul individual. Prin aceasta, devianțele își pot găsi o formă de interpretare
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
capitolele anterioare). Fiind abateri de la normalitatea psihică, devianțele se depărtează de media admisă a normalității. Deși, de regulă, au un caracter negativ, ele pot fi și abateri cu caracter pozitiv, în funcție de circumstanțele în care se află Eul individual. Prin aceasta, devianțele își pot găsi o formă de interpretare în raport cu situațiile-limită de viață, în sensul menționat de K. Jaspers, dar, raportate la Eul individual, ele sunt și expresia unei personalități-limită, despre care am vorbit. Pornind de la aceste elemente, vom lua în considerare
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
imagine de sine vagă DEPENDENȚĂ submisiv, nevoia de protecție, frustrare Tare Stabil EUL Instabil Slab Dinamică areactivă Referitor la tipurile de conduite deviante, au fost propuse numeroase clasificări. După L.T. Wilkins, aceasta reprezintă mai mult o încercare teoretică, întrucât „modelul devianței” derivă tot din „modelul de comportament”, care este reglat de normele valorice ale modelului socio-cultural specific societății. Autorul citat crede că se poate formula un model general al devianței pornind de la următoarele postulate: persoanele tind să se comporte în conformitate cu situațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
L.T. Wilkins, aceasta reprezintă mai mult o încercare teoretică, întrucât „modelul devianței” derivă tot din „modelul de comportament”, care este reglat de normele valorice ale modelului socio-cultural specific societății. Autorul citat crede că se poate formula un model general al devianței pornind de la următoarele postulate: persoanele tind să se comporte în conformitate cu situațiile și lucrurile așa cum le percep ele că ar fi; distincția între ceea ce este legitim și ceea ce este ilegitim depinde de modelul cultural; se poate face o distincție între legitimitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
le percep ele că ar fi; distincția între ceea ce este legitim și ceea ce este ilegitim depinde de modelul cultural; se poate face o distincție între legitimitatea și ilegitimitatea oportunităților; dacă balanța dintre oportunitățile legitime și cele ilegitime rămâne constantă, creșterea devianței tinde să varieze în raport cu numărul de oportunități; normele reprezintă tendințe culturale. Așa cum se poate desprinde din cele discutate, conduitele de tip deviant prezintă o paletă extrem de variată și complexă de manifestări comportamentale, reacții, atitudini și acțiuni, care, prin caracterul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]