2,071 matches
-
să meargă la cinematograf În fiecare duminică. Tata prefera să rămînă acasă și să citească, Însă Fermín Romero de Torres nu pierdea nici o proiecție. Își cumpăra o grămadă de bomboane de ciocolată și se așeza În rîndul șaptesprezece să le devoreze, așteptînd apariția stelară a divei de serviciu. Subiectul Îi era perfect indiferent, și nu se oprea din vorbărie pînă cînd o damă cu atribute considerabile nu umplea ecranul. — M-am tot gîndit la ce mi-ai spus dumneata deunăzi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
M-am concentrat asupra perechii. Hainele păreau să indice că imaginea avea cel puțin douăzeci și cinci-treizeci de ani. Era o imagine de lumină și de speranță care promitea lucruri ce nu există decît În privirile neîncărcate de ani. Flăcările devoraseră aproape toată marginea fotografiei, Însă, Îndărătul acelei vitrine vetuste, Încă se mai putea ghici un chip sever, o siluetă spectrală insinuîndu-se dinapoia literelor imprimate pe sticlă: Fiii lui Antonio Fortuny Casă fondată În 1888 În noaptea cînd mă Întorsesem În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acela nu era un Fortuny și nici nu avea să devină vreodată. Drept dovadă, se plictisea la colegiu și se Întorcea cu toate caietele pline ochi de mîzgăleli Înfățișînd făpturi monstruoase, șerpi Înaripați și clădiri vii care umblau și Îi devorau pe oamenii neatenți. Încă de pe atunci era limpede că fantezia și invenția Îl interesau infinit mai mult decît realitatea cotidiană din jurul lui. Dintre toate decepțiile pe care le-a adunat În viață, nici una nu l-a durut atît de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Își abandona visele despre Prado pentru un alt viciu, cu mult mai pernicios. Descoperise biblioteca de pe strada Carmen și folosea orice răgaz pe care taică-su i-l acorda la magazin pentru a da fuga la sanctuarul cărților și a devora tomuri Întregi de romane, de poezie și de istorie. Cu o zi Înainte să Împlinească treisprezece ani, anunță că voia să i se spună Robert Louis Stevenson, după toate aparențele un străin. Pălărierul Îl anunță că foarte cu greu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
MÎncare din fasole tipică din Asturia. „Feciori de curvă“, În limba catalană În text. „Călugărița“ la care se referă instruitul personaj e Mantis religiosa, insectă caracterizată prin aceea că, În urma actului acuplării, masculul (mai mic și mai puțin energică e devorat de femelă. PAGE FILENAME \p C:\Carti operare\Umbra vintului\ Umbra Vintului 1.doc PAGE 29
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
asigura fotosinteza luminii solare. Așadar o producție agricolă suficientă va presupune utilizarea unor organisme modificate genetic; însă nimic nu ne garantează că acestea nu sunt vătămătoare. Și timpul trece, iar rezervele scad mereu. Pădurile vor deveni și ele din ce în ce mai rare, devorate de industriile de armare navală, apoi de industria hârtiei, de expansiunea agriculturii și a orașelor. începând cu secolul al XVIII-lea, s-au tăiat păduri de pe o suprafață a globului egală cu suprafața Europei. în ultimii zece ani ai secolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
nu e a ei, un loc unde a izbucnit un focar de infecție periculos și care, preventiv, a fost pus sub carantină, așteptând ca pesta să-și piardă virulența sau, nemaiavând pe cine să omoare, să sfârșească prin a se devora pe sine însăși. Ceru curierului să-i aducă jacheta, luă dosarul cu probleme de studiat acasă și coborî. Șoferul, care îl aștepta, deschise portiera mașinii, Mi s-a spus că n-aveți nevoie de mine, domnule primar, Așa este, puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nevoie de fotolii în care să șadă comod, se simțea mult mai în largul lui pe un scăunel de bucătărie. Mânca într-adevăr cu poftă, dar nu-i păsa ce mănâncă; pentru el era doar o hrană pe care o devora pentru a-și potoli chinurile foamei; și când n-avea ce să mănânce părea perfect capabil să flămânzească. Am aflat șase luni trăise doar cu o pâine și o sticlă de lapte pe zi. Era un om senzual și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și ceea ce vedea acum. Apoi, brusc, se opri În dreptul unei coloane de marmură Încastrate În colțul unei clădiri. - Secolul pare să se grăbească spre sfârșit, murmură el. Dar, În dorul lor de a crește, anii s-au apucat să se devoreze pe sine, ca niște vulpi Închise Într-un sac, Înnebunite de frică. Înaintau agale. - Ce te-a purtat pe drumul Romei? Întrebă poetul. Celălalt stătu locului, răsucindu-se către el. - Spre capătul vieții, sosește ceasul să-ți Închei socotelile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
os. O grimasă de suferință Îi altera expresia ce purta Îndeobște pecetea unei seninătăți conferite de o viață bogată și Închinată artelor liberale. Dante avu impresia că era afectat de o durere insuportabilă, ca și când un junghi neașteptat i-ar fi devorat măruntaiele. În momentul acela, Marcello deschise ochii și Îl recunoscu. Ca prin farmec, chipul său se destinse, redevenind cel dintotdeauna. - Ce vânt bun te aduce, priorule? Vii și dumneata În această biserică extraordinară ca să Îi mulțumești lui Dumnezeu? - Nu, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să o mai revadă niciodată pe femeia aceea, care Îi scăpase pentru totdeauna. Într-acestea, zări un licăr dinspre pragul din fund, ce ducea către scara turnului Abației. Își simți inima În gât și o luă din nou la goană, devorând treptele Înguste ale scării ce se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de o lumânare aprinsă Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privea, iar ochii lui, dacă i-ați fi văzut, nu mai erau ai lui, și chiar buzele i se mișcau sau tremurau puțin, de parcă ar fi vrut să spună ceva, dar nu ieșea nimic, nimic. O privea pe fată, o devora, ca și cum n-ar mai fi văzut niciodată o femeie, în orice caz, niciuna ca ea... Eu nu prea mai știam unde să mă bag, gândiți-vă, cei doi erau transportați, se închiseseră undeva, pierduți unul în ochii celuilalt, fata nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mine, care dăduse din coate pentru a rămâne numai el, singur înaintea mea, și din cauza căruia nu îți voi mai vedea niciodată chipul, nici nu te voi mai atinge, în timp ce el va crește mereu, îi vor crește dinți pentru a devora totul, va avea mâini pentru a apuca lucruri și ochi pentru a le vedea și apoi, mai târziu, cuvinte, cuvinte pe care le va folosi ca să mintă, el care nu te cunoscuse, fiindcă tu muriseși când el se năștea, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
venit de la Africa, noutatea de acolo a venit, de la cea mai îndepărtată civilizație. Peste ani, orașul îl adoptase și se mândrea cu el, lumea orașelor îl venera). Acuma, în liceu, afară de mitologia pe care i-o dădea preotul să o devoreze, citea romancierii ruși, poeții îl preocupau mai ales, știa poezie cât să recite șase zile fără întrerupere, se cronometrase singur, băietul învățătoarei îți putea recita pe teme: despre Olt, vreți poezii despre Olt?, păi, să începem cu Octavian Goga, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fusese În pelerinaj cu mama. Cine mai merge? a Întrebat, străduindu-se să intre În izmenele B.V.D. — O, Dick Humbird și Kerry Holiday și Jesse Ferrenby și... ei, sîntem vreo cinci-șase. Dă-i zor, băiete! După numai zece minute, Amory devora fulgi de porumb la Renwick’s, iar la nouă și jumătate au ieșit fericiți din oraș, cu destinația nisipurile de la Deal Beach. — Știți, a zis Kerry, aici automobilul e la el acasă. De fapt, a fost furat din Asbury Park
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cât să traverseze 42nd Street. La „Shanley’s“ obscuritatea era mare. Amory era conștient că vorbea cu voce tare, foarte succint și convingător - i se părea lui -, despre dorința sa de a strivi oamenii sub călcâi. A consumat trei sandvișuri, devorându-le ca și cum n-ar fi fost mai voluminoase decât niște drajeuri de ciocolată. Pe urmă Rosalind a Început să-i răsară din nou În minte și și-a surprins buzele formând, iar și iar, numele ei. În clipa următoare i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
altele păstrează aerul prospețimii pe care apropierea în timp îl conferă inevitabil. Toate sunt autentice, s-au petrecut și au însemnat, fiecare în parte și toate la un loc, un soroc de viață și credință într-o profesie care te devoră, te înalță și te doboară după cum meriți, singura consolare fiind doar aceea că, dacă i te-ai dedicat, nu mai ai scăpare, oricât de mult ai încerca. Praful scenei nu are asemănare, este cel mai perfid drog cu putință, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ce nu pot desluși, dar care are, iată, forța să mă facă să-mi amintesc, de parcă privesc o fotografie, chipul celui care a fost unul dintre cei mai interesanți oameni de teatru pe care i-a avut și i-a devorat Teatrul Național, Mihai Berechet. PAGINĂ NOUĂ MARCELA RUSU De Marcela Rusu am aflat prima oară destul de târziu. Eram, cred, prin anul doi când Moni ne-a povestit despre ea, nevastă-sa, mă rog, fosta lui nevastă care era, spunea Moni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
se luminează și fața i se‑ntunecă) - , tinerii infractori pătrund nepăsători în întunericul unui cartier străin. Curând gâfâiala lor zgomotoasă se pierde printre blocurile de locuințe, fără magazine la parter, unde tot felul de oameni iau masa de seară și devorează știrile din presă. Iar siluetele lor albe, tinere și pline de viață, se pierd printre fațadele cenușii de beton. Dâre albe într‑un glob de sticlă ce se învârte cu viteză amețitoare. Cercuri în apă, în timp ce piatra se duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trupul greu ca un bolovan. M-a cuprins o ură Înverșunată, care m-a surprins chiar și pe mine, față de orice sau oricine Încerca să mă trezească. Și pe bună dreptate. Înțelegeam acum bine cum erau drogurile capabile să te devoreze cu totul. Nu mai aveam decât jumătate din cocaina primită cu o zi Înainte și deja eram frământat de gânduri negre: ce mă făceam când se termina și restul cocainei? Nu aș fi reușit să mă mai trezesc deloc, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sunt acestea maltratate și înfometate. într-o zi, una dintre ele își mănâncă purcelușii. Porcarul se destăinuie filosofului, temându-se să nu fie vreun semn rău. Antiphon îi replică atunci porcarului să fie bucuros că scroafa înfometată nu i-a devorat propriii copilași și că poate așadar să se declare mulțumit... -4 Dușmanul legilor. Antiphon s-a plictisit de „divan”; considera că o asemenea activitate nu era pe măsura ambițiilor sale, așa că a devenit de-a binelea filosof sofist. După ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
întrepătrund prin particulele invizibile - expresia apare în text... - care urmează niște trasee și au pasaje deschise datorită existenței porilor. Ansamblul se unește sub formă de abur. Cum s-ar putea profesa mai clar un materialism după toate regulile? A-ți devora aproapele devine deci un exercițiu filosofic: nimic imposibil în asta, mai întâi pentru că unele populații de pe planetă acționează în acest fel, dar și pentru că nimic nu se pierde, iar economia generală a lumii este astfel salvgardată. Materia cadavrului aproapelui meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Înțelegeți? făcu pedagogul. Vă dați acum seama cu ce poftă așteaptă deci să primească abecedare, de exemplu, cei trei care s-au plictisit de jucării încă din clasa a II-a? În clasa a IV-a ei pur și simplu devorează materia de-a-ntâia și de-a doua în trei săptămâni. Atrag însă atenția că e vorba de o materie specială, materia disciplinei. Ascultați! zise pedagogul și scoase o pâlnie rabatabilă, se aplecă spre dreptunghiul 4 și strigă: Clasa a IV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
a bazinului unde înotau, devenit neîncăpător. Se adăugase la aceasta și un incident întâmplător (un îngrijitor a uitat deschis grilajul țarcului unde se zbenguiau ele și, până s-a dat alarma, nutriile au intrat în centrul de comandă și-au devorat telegrafistul de serviciu), ceea ce a grăbit sistarea experimentului și trimiterea în cosmos a celui de-al doilea lot, cu profil schimbat. În mai puțin de-o oră, după semnalizările de rigoare, „Bourul” se cuplă cu „Andromeda Roșie” și roboții tereștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
am să mă sfârșesc... Nu puteam lega frazele din cauza hohotelor de plâns. Am dormit la ea în acea noapte de iarnă. Orice mângâiere era de prisos. Sufletul avea legile lui nescrise, necunoscute. Vedeam hăul, vedeam singurătatea, cum așteaptă să mă devoreze lent, clipă după clipă. Cunoșteam fața necruțătoare, neîndurătoare a acestui sentiment - adevărat călău cu sânge rece. Doar calmantele m-au ajutat să fac față ( într-o mică măsură)acestui eveniment ( aparent simplu) pentru cei neimplicați într-o astfel de poveste
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]