734 matches
-
Bărbatul trase geamul din nou, dar Viola nu se lăsă, își începu aria în refren. Vecinul schimbă tactica și apăru ca din senin lângă ea pe trotuar, ba mai mult, se aplecă și începu s-o mângâie și s-o dezmierde cu adresări blânde. -Ce-i cu tine Viola, de ce latri sub geamul meu în fiecare zi? Ți-am dat și pește dar ție nu ți-a trebuit. Ciocolată acum nu am și nici nuți pot da în fiecare zi. Cățeaua era
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
de încordare. Înțelege că a ajuns la destinație și începe să apese. Ușurel la început, apoi cu tot mai multă putere. Îndea juns de tare încât să o excite, dar suficient de puțin ca să o facă să-l dorească. O dezmiardă, o palpează, îi încalecă trupul, însă nu o posedă. Trebuie să simtă și ea - femeia păgână - suferința pe care i-a prici nuit-o, să se perpelească înfometată, fără să aibă pentru moment dreptul la hrană, să aștepte, să se căiască
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
salutându-l distrați, după care se întorceau spre cineva mai celebru, și prin urmare mai interesant, cel puțin în ochii lor. Era plictisit, și asta se vedea. În rarele ocazii când încerca să discute cu Laurie despre asta, ea îl dezmierda cu săruturi și-i spunea să nu mai fie ridicol, îi spunea că era prostuț, că nu contează ce credea nici unul dintre oamenii ăia. Dar vedeți voi, conta, conta faptul că Laurie trebuia să fie în centrul atenției, oriunde s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
s-a terminat. ― Și într-un final mi-am luat liber de la serviciu, am venit aici și el m-a luat de la aeroport. A fost exact așa cum mi-l aminteam eu și ne-am petrecut toată după-amiaza sărutându-ne și dezmierdându-ne, și a fost fantastic. Și apoi, răsuflă ea cu zgomot, și apoi am ajuns în pat. ― Vreau să aud asta? ― Nu, nu vrei. A fost un coșmar nenorocit. ― Nu vă potriveați sau a fost el groaznic? ― Ei bine, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ca o pisică ce tocmai și-a primit smântâna. Îmi sărută părul, apoi umărul. ― Îți mulțumesc, îmi spune el răgușit. Eu îi zâmbesc doar, desenându-i cercuri mici pe piept cu arătătorul. Stăm acolo ceva vreme și ne sărutăm, ne dezmierdăm cât se poate de comod, după care Ben se uită la ceas. ― Rahat! spun el și sare din pat. Trebuie să prind avionul. Mă ridic din pat, și atunci aud un ciocănit la ușă. ― Ben? Sunt Simon. Plecăm în zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fel ca toți țăranii îl însoțise pe samurai, învățându-l mereu câte ceva, pe când erau copii sau pe când coseau iarba împreună ori tăiau lemne pentru iarnă. — Tot nu pricep de ce am fost eu ales ca trimis al Stăpânului, murmură samuraiul în timp ce dezmierda botul unui cal care scosese capul afară. Vorbi mai mult pentru sine decât pentru Yozō. Nu știu nici cât de grea o să fie călătoria, nici către ce fel de țară ne ducem. De aceea... mi-ar prinde bine să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
desfătați în totul de plinătatea slavei lui. 12. Căci așa vorbește Domnul: "Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un rîu, și slava neamurilor ca un pîrîu ieșit din matcă, și veți fi alăptați; veți fi purtați în brațe, și dezmierdați pe genunchi. 13. Cum mîngîie pe cineva mamă-sa, așa vă voi mîngîia Eu, da, veți fi mîngîiați în Ierusalim! 14. Și cînd veți vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, și oasele voastre vor prinde putere ca iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
labe de dinainte, și dintr-un salt a fost pe covor. Ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, a început să alerge și apoi a venit în brațele mele, ale criminalului, care, după ce-l pusese pe dulap, îl chema la dezmierdat. - Îmi place Ahmed, spune Ioana, pentru că este curagios! Mă urmărește în preocupările mele funebre. Când am un gând prea intim, rezultat direct al firii mele, și deci fără nici o putință de a se generaliza și mă tem că n-o să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avea mania confidențelor) atunci când te interesezi de el. Ioana mea este o ființă complexă, deci cu atât mai greu de descifrat. De ce mă tot întreb din moment ce se strânge lângă mine și mă ascultă, și mă privește, și amețește când o dezmierd?... Ioana frumoasă și deșteaptă, cea mai frumoasă și deșteaptă din toate fetele pe care le-am întîlnit vreodată. Ioana mea! Ioana complexă? Repede spus. În orice caz, nu din exemplul de odinioară se poate scoate această concluzie. În oricine găsești
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
adevărată descoperire. Am văzut, pe un geam, cum o doamnă, una din cele mai frumoase din Roman, a intrat plângând într-o odaie și cum după ea a venit, ca s-o împace, un tânăr care a început s-o dezmierde. Am aflat atunci un secret din viața ei. Dar am tăcut și nimenea n-a aflat vreodată. "Justiția" ar fi trebuit să ne facă să hotărâm ceva. Dar n-am făcut nimic. În realitate noi numai ne jucam de-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din motive pedagogice, erau siliți să se poarte mai rezervat cu ea, eu exploatam cu nerușinare situația mea, lipsită de responsabilitate, ca să-i cuceresc inima. Dar doamna M... nici nu-și putea da seama de măsura pasiunii noastre. Jenat să dezmierd fetița în fața tuturora - întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public -, îi devoram ochii, năsucul, obrajii, cârlionții, ceafa când eram numai noi singuri. În aceste téte-à-téte-uri nu lipseau nici dialogurile pasionate: - Adelă, mă iubești? - Te iube'c
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
stelele. Aceleași planuri de viitor, aceleași întrebări de zece, de o sută de ori, și același răspuns al ei: "Da, și pentru totdeauna..." Răstimpuri de tăcere, cu obrajii lipiți... Grația cu care consimțea să-mi clipească pe față, ca să mă dezmierde cu genele ei lungi... Respirarea pură, fină, pe care o simțeam pe obraz ca o șoaptă caldă a pieptului ei mic... Despletirea părului, care îmi cădea pe față și pe mâini, înspre ziuă, cu mișcări de înger - semnul că vrea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
întors la șase și treizeci și cinci de minute. I-am ieșit înainte din întîmplare, sau ca din întîmplare, nu știu sigur. A oprit trăsura, a sărit jos, ușor, ridicând puțin rochia deasupra pantofului, atentă la gest, și a venit spre mine dezmierdând aerul cu umerii. (E atât de femeie și de copilăresc suavă!) I-am ținut mâna într-a mea poate mai mult decât trebuie. M-a luat acasă la ea. M-au oprit la masă. (Aceasta se întîmplă mereu.) Seara, am
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai văzusem de mult, din restaurantul de la Târgu-Neamțului. Acum era obosită. Îi era somn, avea înfățișarea dezarmată, ca orice om când îi e somn... Când îi sărutam mâna, mi-a spus, cu glasul ei șoptitor: - Pe mâine. "Pe mîine..." Cum dezmiardă ea totul cu glasul, cu mișcările, cu existența ei! Și înfățișarea pasivă de adinioarea, când îi era somn... Părea că-i expiră voința... Acum doarme în căldura propriului ei corp tânăr, cu umerii largi, cu sânul delicat... I-am scris
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Cred că nu. - Mie mi s-a părut că-i gelos, cu toate că n-are motiv. Gelos de prințul Andrei... Are dreptate... Din cauza asta l-am combătut! Acum îmi dau seama și de cauza altor sentimente. De impaciența mea când ea dezmiardă pe Azor (sentiment care s-a transformat într-o teorie: câinii sunt animale degenerate, devenite lichele), când găsește "bine" mutra vreunui actor din L'illustration (mie mi se par cu toții mutre de bărbieri), când scrie - prea des! - celei mai bune
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
activ eram eu, și el, cel pasiv. Se coborâră și doamnele. Doamna M... pășea încet, metodic. Adela se mișca încoace și încolo plină de grațiile ei și ale vârstei ei, rupând o buruiană, privind nerăbdătoare la seidecăria empirică a birjarului, dezmierdând caii, împletind într-o codiță moțul unuia, lăudîndu-le ochii "buni" și fruntea "cuminte". Eu mă dezdăunam de temperanța silită din trăsură fumând cu deliciul fericirilor oprite, ca în liceu în recreație, două țigări deodată, spre mirarea și indignarea Adelei: - Asta
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fi putut lua parte la excursia aceea. Și cum veni vorba despre tinerețea care a trecut, ea se supără, amenință că se întoarce înapoi, mă invită în termeni aspri să nu mai cochetez, că "nu e frumos". Apoi, ridicîndu-se, mă dezmierdă pe mână în treacăt, scurt, ca pe un copil, și plecarăm. La o altă cotitură se deschise adânc valea Cracăului. Deasupra, plutea luna, trecută de primul pătrar, ca o sfărmătură de nor. Acest fragment al astrului nostru, în plină lumină
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
celebră, dar bătrână primadonă, de care râsesem împreună la Iași, și făcîndu-mi o reverență adâncă, a intrat în casă scoțând din nou trilul. Eu stătusem grav și mut. Ce putea face "maestrul"? Să-i cadă la picioare și să-și dezmierde fața cu marginea rochiei ei, singurul răspuns cu putință? ...Cu toată hipertrofia mea cerebrală, încep să simt limpede că voința are margini. Și, la urma urmei, idealism, platonism, estetică - morală și moralină - ce are de făcut natura cu toate aceste
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
s-a urcat repede. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu fluturări de voal - voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe care de atunci nu și-l mai pusese niciodată - și, la o cotitură a drumului, după o dugheană dărăpănată, dispăru într-o singură clipă cea din urmă fluturare a voalului roz. În acest
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mea !” La rândul ei Gironda execută ordinul, făcând plinul paharelor și se Întoarse cu intenția de a pleca, dar bărbatul ei o reținu. Îi adresă câteva cuvinte protocolare, făcându-i semn să se apropie de el. O sărută pe obraz, dezmierdând-o. „Draga mea, ești Încă... tare frumoasă! Așa-i, băieți?” Cei doi bandiți, mormăiră cuvinte greu de Înțeles, În schimb Doctorul se Înclină articulând. „Stimată doamnă, vă asigur de toată aprecierea mea...” Bărbatul ei, o cuprinse de amîndouă mâinile, sărutându
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cutezanța a tot ce Întreprinde, ochii ei frumoși lăcrimară cuprinsă fiind de o fermecătoare duioșie, Îi cuprinse mâinile mângăindu-și fața cu ele, sărutându-i-le. Îi șopti. „Te iubesc...!” Mișcat de magicul cuvânt, Tony Pavone o sărută pe vârful nasului, dezmierdându-i părul mătăsos. „Atunci când sufletul meu rătăcea În singurătate, În deznădejde, pierdut În imensitatea timpului, ai apărut tu fată dragă, calăuzindu-mi mersul către ziua de mâine.La rândul meu te iubesc, neânchipuit de mult...!!” Atena fu de părere: „Sunt destul de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pavone care era În proporție avansată narcotizat, făcea efort să nu adoarmă.Privea la Gică Popescu și nu realiza cine-i omul care-i ținea companie.Gândul lui Încețoșat, o vedea pe frumoasa Tatiana apsolut goală, Într’o supremă Îmbrățișare, dezmierdând-o. Deodată se ridică de la masă aproximativ În echilibru trăgându-l pe Gică Popescu după el. Cum depozitul de vinuri nu se afla prea departe, se năpustiră În biroul de lucru al Directoarei Tatiana,cu evidente eforturi de-a se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lăstar sub frunze muribunde, Azi aș fugi de frig și nu știu unde M-aș mai simți cum m-am simțit odată, Când glasul tău îmi mângâia auzul Și îmbrăcată doar într-o cămașă Te întindeai, ca o felină lașă, Să îți dezmierd umărul drept, obrazul... Tu îmi mușcai un deget, senzuală, Privindu-mă șăgalnic pe sub gene, Eu mâzgăleam pe sânii tăi desene În jos... adânc și pe... diagonală... Îngroapă-mă și naște-mă din tine, Noi nu ne-am fost cât am
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
2 a, decembrie 2012 </biography> Peregrinaj în alb departe de tine zăpezi alpine mi-au nins sufletul sărman peregrin fulgi albi și blajini precum mâinile bunicii (înălțate cândva în văzduhul rezemat de Retezat într-o zi de joia mare) mai dezmiardă obrajii aprinși ai copilăriei împletesc în busuiocul sfințit sub icoane râsetele nestăvilite și năzbâtiile cu mătănii și cântece vechi pe care le știu și acum în orașul umil și sărac dar cu suflet adânc cât un abataj de huilă cu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
spus că nopțile sunt lungi și sunt legate de sforile unor măști azi peste tot zboară fluturi e prea puțin loc între secunde îmi spui și eu alerg pe scară sus-jos încât se dilată pereții până încapi știi totul este dezmierdat de un colind mai întâi mi se luminează glezna apoi îți înfrunzesc mâinile și cresc spre tâmple ca un copac lampadar sunt vie priviți-mi ochii sunt lemn de vioară și aștept noaptea acelui cântec un cântec auzisem din toată
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]