594 matches
-
prinzând parcă dintr-odată puteri nebănuite, începu să vorbească grăbit, cu un fel de patimă sălbatică, uneori părând că se adresează Luizei, alteori părând c-ar vorbi singură, iar, la izvorul dârelor ei de lacrimi, i se vedeau bine ochii deznădăjduiți și tulburi, ce parcă, fără voia lor, își spuneau ei singuri propria poveste: - Dorești explicații, zici? Dar cine ești tu, de te-ai găsit să-mi ceri tocmai mie socoteală? În fine, nu-mi răspunde, nu-i nevoie. Într-un
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
el, e un băiat foarte inteligent" etc. Nu m-am putut opri să nu-i spun: După cum se vede, nu m-ai regretat prea mult!" Când despărțirea era mai mare, se simțeau și mai mari schimbări în ea. O părăseam deznădăjduită și o regăseam discutând cu alții, veselă, vorbareță. Și atunci, imediat, cu toate că în lipsă o dorisem vag, voiam s-o supun iarăși, în loc să mă bucur de această desfacere liniștită a noastră, la care mă gândisem atâta. O luam cu mine
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
singur rost: prilejul de a o vedea, de a mă arăta nenorocit, de a blestema sau de a-i face reproșuri cu glas molatec și impresionant, de a o sili să se întoarcă plină de remușcări, de a o simți deznădăjduită, de a o chema fără să mă simt umilit, chiar de nu voi ști să limpezesc dacă durerea ei sub ploaia vorbelor mele e tot așa de mare ca și aceea pe care o simte în lipsa mea, și când se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
printre hârtiile mele: "Dragul meu Sandu, disperarea ta m-a făcut nenorocită, dar în același timp m-a și bucurat: aveam dovada că te mai gândești la mine. Și eu, care credeam că s-a terminat cu viața mea! Hotărârea deznădăjduită pe care o luasem, împinsă mai ales de cei de primprejur, trebuia să puie capăt durerilor mele. Aveam, în sfârșit, prilejul să mă duc la Sinaia, unde am fost fericită și unde îmi lăsasem viața toată, și apoi, de pe vârful
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
imprudențe. Așa, uneori mă aseamănă cu celălalt. Ce ciudată revoluție a stărilor sufletești! Pornind de la un reproș pentru viața ei trecută, gândul la omul pe care îl urăște, după ce l-a admirat sau i-a fost indiferent, o înfioară. E deznădăjduită că nu poate repara nimic și că păcatul rămâne până la moarte, orice am fi făcut. Și din cauza asta caută să lupte, să găsească argumente mai mult pentru ea, chiar dacă depinde de întrebările mele. Și sfârșește prin a se înfuria pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ai ales pe unul singur, ai făcut-o cu gândul ca să te aranjezi. Știi ce? Du-te și te mai dă și altora, corpul tău tot nu are nici o importanță. În felul acesta nu vom mai avea discuții. Ioana plânge deznădăjduită, vorba mea m-a înfiorat. Dar văd îndată că Ioana nu m-ar asculta, căci nu mai pricepe nimic din ceea ce s-a întîmplat cu dânsa. Cum pot să-i reproșez ceva Ioanei de acum, când între ea și cea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să vorbesc cu Ioana despre asta, în momentele ei calme, atunci dă ample amănunte asupra deosebirii între un bărbat și o femeie: o femeie, în dragoste, uită totul, pe când un bărbat păstrează suvenirurile trecutului și planuri pentru viitor. Când era deznădăjduită își începea lamentația obișnuită: Nu mă iubești, Sandule". Mă irita vorba aceasta, dar nu puteam să mă supăr când vedeam că ea crede - cu atâta tristeță! - în ea. Când o observam mai potolită însă, exclamam și puneam tot atâta vehemență
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
totuși, aceasta nu e de ajuns. Accepta în feluri deosebite mărturisirea mea sinceră. Sau, venea transfigurată în brațele mele: "Sunt fericită, iubitule, totul se va schimba, sunt nebună, nu lua în seamă vorbele mele", dar alteori rămânea tot așa de deznădăjduită: "Te cred, dar poți să-mi demonstrezi ceva? Vorbești ca să te convingi singur. Sau se poate că ai muri, dar motivul adevărat ar fi altul: tristețile nevindecabile ale sufletului tău; eu n-aș fi decât un pretext!" Pot reconstitui toată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
suprem. Fiind astfel redus la o poziție care nu mai inspira respect, până și ordinele Demonului Shibata sunau găunos. Reveni în tabăra principală, care era deja atacată. „Ah,“ își spuse Katsuie, „mi-a sunat și mie sfârșitul...“ Văzându-și armata deznădăjduită, Katsuie își dădea seama de zădărnicia întregii situații. Totuși, spiritul său aprig îl împingea, neînduplecat, înainte, spre propria-i moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trimise în afara castelului. Chacha se agăță de mama sa: — Nu vreau să merg. Nu vreau să plec. Vreau să stau cu dumneata, Mamă! Katsuie îi vorbi, mama ei încercă și ea s-o convingă, dar nu-i putură opri lacrimile deznădăjduite. În cele din urmă, fu condusă cu forța și scoată din castel împotriva voinței ei. Suspinele celor trei fete se mai auziră, un timp, pierzându-se în depărtare. Se apropia deja al patrulea schimb al nopții, iar petrecerea cea lipsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în braț. Vroia să fie mort, nicicând născut, deja îngropat, iar remarcile celorlalți copiii îi înroșiră obrazul de rușine instantaneu, așa rănit cum era. - Ai dreptate, Elefterie... șopti el din rărunchi, țintuind cerul. - Eu mă joc, domnule Cârpenișteanu! strigă copilul deznădăjduit, crezând că marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea rău de el. Îi prinse în mâini capul căzut. - Mă joc, pentru că literatura e încă o joacă pentru mine, domnule Cârpenișteanu! O joacă de copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
alta greutate se ridica acum în calea lui. Curtea, după cum am mai spus, era înconjurată de niște ziduri uriașe și singura deschizătură în ele era o fereastră cu gratii atât de tari încât nu puteau fi clintite din loc. Privind deznădăjduit în juru-i Rinaldo , în cele din urmă, a gasit o pilă, pe care Angelica o aruncase la plecare. Cu ajutorul acesteia a izbutit să-și recapete libertatea. Aventurile pe care le-a mai avut după aceasta vor fi povestite într-un
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Agrican să-și regrupeze oștirea. Roland era mereu înaintea lui, nelăsându-i răgaz să facă altceva decât să-i țină piept. Văzându-se astfel urmărit, regele tătar se gândi deodată la o stratagemă. Își întoarse calul, prefăcându-se că fuge deznădăjduit. Roland se repezi după el și Agrican fugi până când a juns într-un luminiș unde se afla o fântână. Locul acesta era tare frumos iar tătarul a descălect pentru a se răcori la fântână, dar nu și-a scos 22
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
împiedicat totuși să pătrundă în cetățuie unde a povestit Angelicăi toate aventurile sale din momentul plecării pâmă la despărțirea de Rinaldo și de ceilalți, care pornseră în ajutorul lui Carol Magnul. Angelica i-a vorbit la rândul ei despre starea deznădăjduită a garnizoanei și marele forțe ce o împresuraseră. Iar în cele din urmă l-a rugat pe Roland s-o ajute să scape din primejdia în care se afla și s-o ducă în Franța. Roland, care nu bănuia că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a unei doamne pe cât de frumoasă, pe atât de vitează. Fermecătoarea și ilustra Bradamanta este aceea care a câștigat asupră-ți, onorurile victoriei. Cu aceste cuvinte curierul și-a văzut de drum lăsându-l pe Sacripant mai amărât și mai deznădăjduit de cum fusese. În tăcere el s-a urcat pe calul Angelicăi, luând-o pe prințesă îndărătul lui pe crupă și porni în căutarea unui adăpost mai sigur. Dar abia de au străbătut două mile când un nou zgomot s-a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
văzut pe Rinaldo. Acest erou o iubea acum pe Angelica mai mult decât își iubise viața, iar ea fugea de el așa cum fuge turtureaua de erete. Fântâna din care a băut Angelica avusese o asemenea înrâurire asupra frumoasei prințese încât, deznădăjduită și cu glas tremurător, l-a conjurat pe Sacripant să nu aștepte apropierea lui Rinaldo, ci să fugă cu ea. -Atât de puțin prețuiesc eu, deci, în ochii tăi, zise el, încât te îndoiești de puterile mele? Ai uitat oare
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
rătăcitoare a acelui nefericit conte,care acum îndură chinurile iadului! Roland a răăcit toată noaptea la voia întâmplării prin pădure, în zori soarta i-a călăuzit pașii spre fântâna aceea unde Medor gravase fatala inscripție. Dând cu ochii de ea, deznădăjduitul paladin a tras sabia din teacă și a lovit în stâncă până ce a făcut-o pulbere. Nefericită grotă! De acum nu vei mai atrage cu umbra șirăcoarea ta. Bolta-ți nu va mai adăposti nici ciobanii și nici oile. Nici
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
poate fi un vânt când aleargă nestăpânit să anunțe un anotimp al stihiilor. Olga ajunse acasă într-un târziu. Mama ei, care o aștepta plină de îngrijorare, intui încă de la ușă că nu fiica ei, ci o străină, o ființă deznădăjduită, pierită, intrase în casă. - Ce ai, fato? Ți-e rău? - Da, nu mă simt prea bine, aș prefera să nu-mi pui nici un fel de întrebări! - Cum asta? Sunt mama ta, vreau să știu ce se întâmplă cu tine, pari
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
așa se face că aproape unanimitatea criticii românești s-a constituit ca supra-eu colectiv, taxînd-o ca bufonerie și minimalizînd-o”. Refuzul justificat al conservatorismului protocronist nu justifică însă și delirul apologetic al autorului: „opera lui Urmuz (...) este, în contextul românesc, marea, deznădăjduita, eroica Negație. Poziția sa este, din acest punct de vedere, funcțional omoloagă cu locul pe care îl ocupă, în culturile respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka”... Tot pe linie semiotică (dar colorate „protocronist” și, totodată, „textualist”) se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dimineață de început de septembrie. Deși ar vrea să-l alunge din minte, momentul despărțirii îi apasă obsedant sufletul. Lacrimile ei nu au fost de ajuns ca să-i întoarcă mama din drum. Tata o ținea în brațe, iar ea privea deznădăjduită cum trenul se pierdea în depărtare. De atunci somnul ei nu a mai fost profund și liniștit,tresărea la fiecare scârțâit al porții de la drum. Apoi speranțele se risipeau. Era doar vântul. Dezamăgită, plângea până adormea. De o săptămână își
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu se potrivea cu aceea a lui Gildas și Yves. Primii trei nu prezentau Înțepături la degete, iar biletul scris În dialect breton nu fusese găsit asupra lor. Habar n-avea dacă ea Îl asculta sau nu, dar avea sentimentul deznădăjduit că dacă se oprea din vorbă, ea avea să plece. Își expuse atunci pe larg toate argumentele posibile, strălucite, savante, elocvente, apoi nu mai avu cuvinte, iar ea, parcă spre a-i da anume dreptate, se ridică. O reținu apucînd-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
puse pe o grămăjoară de nisip, accesorii bine cunoscute copiilor care participau pe vremuri la marile concursuri pe plajă organizate de Clubul Mickey. Înțelese atunci că avea să moară. Pe insula aceea de la capătul lumii. Și izbucni Într-un rîs deznădăjduit. Ușurarea lui Gwen deveni palpabilă cînd o recunoscu pe Marie În silueta proțăpită pe malul estuarului. Măsurînd-o din ochi pe tînăra polițistă, Încercă din nou să lanseze motorul. - Bujiile nu mai funcționează. Soțul tău trebuia să le schimbe În următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aplecă apoi, căutînd urmele micuțului ei. La cîțiva pași zări o crenguță ruptă. Se îndreptă într-acolo. Încordă auzul. Departe, printre copaci, un zgomot surd de animale în mișcare îi atrase atenția. Se năpusti cu viteză înspre acolo, repetînd strigarea deznădăjduită: Lupinoooo! Și ecoul îi purtă chemarea departe, departe, pînă la capătul lumii și înapoi... CAPITOLUL 8 Prima zi... H ălăduise de-atîtea ori singur prin pădure, încît nu s-ar fi gîndit că ar putea să fie asta o problemă de-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
peste cîmpie. Se îndepărtaseră și, în cele din urmă, urletele animalelor răzvrătite se stinseseră. Se opriră privind pierdut înapoi, cu ochii trupului și ai sufletului îndoliați. Și, cînd nu mai sperau la nimic, liniștea nepăsătoare fu spartă de un urlet deznădăjduit. Fu un singur strigăt, prelung și dureros, care li se înfipse ca un spin în culcușul inimii. Înțeleptul îl recunoscu de la primul sunet. Tînărul lup înțelese și el. Nefericită și deznădăjduită, era ea, iubita, consoarta, căutata. Era mama lui Lupino
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la nimic, liniștea nepăsătoare fu spartă de un urlet deznădăjduit. Fu un singur strigăt, prelung și dureros, care li se înfipse ca un spin în culcușul inimii. Înțeleptul îl recunoscu de la primul sunet. Tînărul lup înțelese și el. Nefericită și deznădăjduită, era ea, iubita, consoarta, căutata. Era mama lui Lupino. CAPITOLUL 18 Un nou început A rus pășea mîndru și hotărît în fruntea cetei de lupi. Sosise ziua cea mare. Sosise clipa în care, dacă lucrurile aveau să iasă așa cum spera
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]