1,929 matches
-
dintre bărbat și femeie în potențialul empatic și agresiv. Socializarea nontradițională de gen (încurajarea femeilor spre combativitate și acțiuni dure), acompaniată de multiple condiționări familiale și sociale, transcende datul genetic. Desigur, socializarea și condiționările sociale - ele însele în strânse raporturi dialectice - nu exclud forța motivațională a principiilor morale și a empatiei în angajarea psihosocială de lungă durată, interesul colectivității din care indivizii fac parte. Dimpotrivă, ele sunt prezente de cele mai multe ori în conlucrare și sprijinite de primele. Actele concrete de ajutorare
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
guvernamentală, o agendă a diferitelor elite și o agendă, chiar dacă mai puțin conturată și fermă, a marelui public. Între care se interpune agenda instituțiilor mediatice. Ele nu corespund în totalitate, dar se condiționează și se ajustează reciproc. În complexele raportări dialectice dintre ele, autorii fiecăreia poartă o mare responsabilitate etică. Pe bună dreptate, Ch. Larson (2003) subliniază că responsabilitatea constructorilor și emițătorilor de mesaje este nu doar o chestiune de etică religioasă și umanistă, ci și una de natură foarte pragmatică
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
conciliul de la Efes. El se folosise deja de culegeri de origine apolinaristă ce conțineau pasaje din Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia. Ideea unui permanent consens al Părinților ortodocși ca garanție a doctrinei sănătoase nu a eliminat complet argumentarea dialectică, ci a completat-o, căpătînd o funcție tot mai importantă; în Imperiul Bizantin, practica teologică tinde să se caracterizeze tot mai mult printr-o voință de a nu inova, de a respecta ceea ce s-a crezut dintotdeauna. Nu numai textele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în același timp (1) putere absolută, pentru că există în sine; (2) act absolut pentru că întregul existent există prin raportare la Unu; (3) tensiunea dintre acești doi termeni. Apoi, cum orice entitate derivată din Unul e parte a acestuia, această structură dialectică se reproduce în toate ființele, la orice nivel al lanțului: orice realitate e identică cu sine și rămîne ceea ce este, deși, revărsîndu-se în afara sa, produce o altă entitate. Cele trei faze ale acestui proces dialectic sînt, pentru Proclus, monê, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
parte a acestuia, această structură dialectică se reproduce în toate ființele, la orice nivel al lanțului: orice realitate e identică cu sine și rămîne ceea ce este, deși, revărsîndu-se în afara sa, produce o altă entitate. Cele trei faze ale acestui proces dialectic sînt, pentru Proclus, monê, adică persistența ființei în Unul; proodos, adică purcederea care produce altceva; epistrophê, reîntoarcerea în sine. în concluzie, fiecare ființă este părtașă, întrucît propria ființare provine din alta; neîmpărțibilă, pentru este și rămîne unu; însă este și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de culpă, dovedește lipsa de consistență și caracterul efemer al unui astfel de ideal. Ca și doctorul Ilea, Ilie Chindriș este, cum spune Mircea Martin, un „mistificat”: el eșuează în înțelegerea vieții pentru că vrea să înghețe mișcarea acesteia în scheme dialectice abstracte, care guvernează oamenii dictatorial, așa cum s-a întâmplat cu regimurile comuniste în genere. Jocul ideilor generale, care supun realitatea concretă unui proces universalizant și tiranic, exercită asupra lui Chindriș (ca și asupra lui I., cel care își apără crezul
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
Kandinsky la Lucrețiu Pătrășcanu și la rapoartele prezentate de Nicolae Ceaușescu la congresele Partidului Comunist. Dominantă rămâne, chiar și în rândurile despre Rimbaud, viziunea marxistă asupra istoriei (artei), în care artistul adevărat - cel vizionar - este exponentul revoluției permanente, „glasul conflictului dialectic”. Ideea de radicalitate - crede eseistul - pornită din revolta spiritului împotriva conformismului, „precedă actul și programul revoluționar și îl fundamentează psihologic”, însă ea trebuie, pentru a-și împlini premisele, să fie fundamentată pe dialectica materialistă marxistă. Drama pe care Al. Ivasiuc
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
debut, Ferestre spre azur, vedea, „ca notă particulară a sensibilității poetului, coarda etnografică”. Observația era dedusă din mici clișee ilustrative pentru genul „România pitorescă”, presărate de-a lungul plachetei. Poemele sunt construite de regulă pe tensiuni simple și pe o dialectică prêt-à-porter; e caracteristică majuscularea unor cuvinte precum „Rațiune”, „Om”, „Inimă”, utilă în mobilarea unor avânturi convenționale. De bună-credință, autorul recurge la manevrele elegiei („Prin văluri fumurii rămase-n zare,/ în vals domol ca-n fiecare an/ se-ntorc duete albe
STANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
nu se va ști, așadar, cine este ales al lui Dumnezeu și cine este ales al diavolului. Totul se mișcă sub semnul nesiguranței și al așteptării. Eshatologia lui Augustin, ca de altfel întreaga sa teologie, se definește din perspectiva raportului dialectic exterioritate/ interioritate, acum/atunci, aparență/autenticitate etc. Dumnezeu l‑a izgonit pe diavol din „omul lăuntric” al sfinților (20, 8, 2), îngăduindu‑i să acționeze exclusiv la nivelul „omului din afară”. Astfel putem defini Biserica‑Ciuitas Dei (Biserica ideală) ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o „etapă” la alta (de la Irineu la Origen, de pildă), ci se metamorfozează, păstrându‑și trăsăturile esențiale, în funcție de fiecare context care îl înconjoară. Nu este deci vorba de un crescendo în „evoluția” sa, ci pur și simplu de o schimbare dialectică a sensului și a „adevărului”. Viziunea „evoluționistă” ar trebui deci complet abandonată, în folosul acestei viziuni dialectice, mult mai apropiată de cea propusă de fenomenologii religiilor. Ceea ce era considerat, până în prezent, o „etapă” a evoluției figurii Anticristului către forma sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în funcție de fiecare context care îl înconjoară. Nu este deci vorba de un crescendo în „evoluția” sa, ci pur și simplu de o schimbare dialectică a sensului și a „adevărului”. Viziunea „evoluționistă” ar trebui deci complet abandonată, în folosul acestei viziuni dialectice, mult mai apropiată de cea propusă de fenomenologii religiilor. Ceea ce era considerat, până în prezent, o „etapă” a evoluției figurii Anticristului către forma sa „desăvârșită” este mai degrabă o versiune a mitului, la fel de încărcată de sens, la fel de completă și semnificativă ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o funcție de armonizare și omogenizare a oricărei comunități umane. Există desigur și reacția la fenomenul acestui mimetism social, prin dezbateri, concurență economică sau război. Din confruntare rezultă însă în cele din urmă o adaptare, în chip oarecum asemănător binecunoscutei triade dialectice a lui Hegel. Deși o cale a evoluției organice ar fi fost de dorit și pentru România, ea nu a fost parcursă într-un ritm necesar din punct de vedere istoric. De aceea, junimismul ar reprezenta mai curând o concepție
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
împreună cu răspunsurile lui Lovinescu la întâmpinările unor recenzenți și comentatori. Prin același procedeu al subtitlului, criticul își definește singur, în chip explicit, obiectul final al cercetării sale: Legile formației civilizației române, o civilizație văzută, cum s-a remarcat, ca produsul dialectic al confruntării, în sens hegelian, dintre o teză și o antiteză istorică. Oricât de interesantă și de atrăgătoare se înfățișează această teorie lovinesciană, aplicată evoluției politice și sociale române, oricât de convingător se impune autorul în haine de sociolog, nu
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
Rolim, [f. a.], p. 56. 114. Pravilniceasca Condică. 1780, ediție critică, București, Editura Academiei RPR, 1957, p 102. 115. Vezi Șarolta Solcan, Femeile din Moldova, Transilvania și țara Românească în Evul Mediu, p. 10. 116. Johann Wolfgang Goethe, Despre teoria culorilor. Partea dialectică, traducere de Mihaela Zaharia, București, Editura Economică, [2005], p. 102, 190, 428-429. 117. Vezi Camilian Demetrescu, Culoarea, suflet și retină, București, Editura Meridiane, 1966, p. 59-60. 118. Émile Littré, Dictionnaire de la langue française, tom. V, Paris, Gallimard-Hachette, 1965, p. 758
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
tipuri de morală: morala fericirii și morala suferinței sau, așa cum am arătat mai Înainte, a eroismului și a tragicului. Ele sunt inseparabile și trebuie considerate ca părți ale umanului, ca o morală a bipolarității, În care se reflectă natura complementarității dialectice a persoanei umane. Din acest motiv, orice acțiune psihomorală urmărește atingerea perfecțiunii, a sublimului În care omul se regăsește pe sine ca ființă plenară În confruntarea sa cu lumea, pe care aspiră permanent să o stăpânească și să o depășească
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sugestive pasaje din Întreaga proză fantastică, pentru că reunește câteva dintre premisele și tehnicile majore ale elaborării ei: existența fantasticului (a „puterilor miraculoase”) ca „instrument de cunoaștere”, necesitatea, dificultatea și exemplaritatea inițierii, camuflarea sacrului În profan (până la contopire) și aluzivul dans dialectic al hierofaniilor pe care le Întâmpină sau le pregătesc personajele care o populează. Privită cu ingenuitate (câteodată intolerabilă pentru un examen serios), puntea plurală dintre opera științifică și literatura fantastică pare puțin populată de coincidențe, ca și de contrasensuri. Dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
el Însuși să se convingă de adevărul păstrat, atât de bine ascuns În tradiția hermetică” (p. 29). Prin urmare, dna Zerlendi este cea care Îl invită să pornească pe urmele doctorului Honigberger, medic și călător În India. Iar naratorul, foarte dialectic, acceptă. Încă o observație importantă: „Vă pot făgădui un lucru: că biografia lui Honigberger va fi scrisă și se va tipări. Aș putea căuta un competent În tot ceea ce privește medicina și istoria secolului al XIX-lea”. Nu numai că
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
dintre toate pe care și le-a adresat Eliade. Căderea vălurilor, rapidă și beatifică, fiind imaginea potrivită, cum ar spune Eliade, pentru ruptura de nivel dintre cele două universuri. Exemplele sunt Însă nenumărate. În una dintre cele 61 de obiecții dialectice la filosofia lui Ïaòkara, Dasgupta nota că, pentru Ïaòkara și școala sa, dacă această „cădere a vălurilor”, dispariția falsității aparenței lumii, nu poate fi explicată altfel, ea trebuie socotită imediată, instantanee 2. Un motiv care nu a fost probabil decât
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de imprevizibilitate al operei în relația cu cititorul. Interdependența valorilor în literatură (1987) e o cercetare sistematică, păstrând justa măsură în felul în care sunt apreciate autonomia și heteronomia unei scrieri: „interdependența” nu sacrifică „independența” valorilor extraestetice reunite, prin jocul dialectic al identității și alterității, sub cupola frumosului. O temă incitantă, insuficient valorizată de exegeza anterioară, e abordată în cartea Marin Preda - o filosofie a naturii (1994). În evocarea naturii S. identifică o ipostază de prim-plan a palierului filosofic propriu
SMEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289733_a_291062]
-
conflictelor, absolut toate concentrează în esența lor „dezacordul” și implicit „confruntarea” dintre ceea ce este perceput ca firesc și ceea ce este considerat nefiresc, primul element fiind acceptat, iar cel de-al doilea respins. Din această perspectivă, conflictul apare ca o confruntare dialectică a „contrariilor” în viața socială. Deși de o mare diversitate, cum spuneam mai sus, conflictele sociale pot fi clasificate în câteva grupe: a) protestele sunt forme ale conflictelor sociale organizate, care se desfășoară planificat, după un program prestabilit și care
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
cu critica genetică, impunând interpretării o construcție „genetic-arhetipală”, din etajările căreia se desprind nu doar reevaluări de mare finețe, ci și o metodologie originală și un stil de lucru. Dialectician așadar, Eugen Todoran este și un adept firesc al metodei dialectice, construindu-și tezele în marginea atât a antecesorilor săi conaționali, cât și a noii critici și a principiilor structuraliste, de aproape studiate și însușite. ȘERBAN CIOCULESCU SCRIERI: Eminescu, București, 1972; Secțiuni literare, Timișoara, 1973; Maiorescu, București, 1977; Fondul folcloric românesc
TODORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290206_a_291535]
-
AFT, 1979, 2; Vasile Chifor, Sadoveanu într-o nouă interpretare, CL, 1979, 5; Mihai Ungheanu, „Mihail Sadoveanu”, LCF, 1979, 26; Ion Simuț, „Mihail Sadoveanu”, F, 1979, 12; Mihăilescu, Conceptul, II, 188-192; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 323-328; Grigurcu, Critici, 131-135; Ion Dur, Dialectică și sens în istoria literară, R, 1982, 6; Felea, Prezența, 127-131; Regman, Noi explorări, 53-55; N. Steinhardt, „Întoarcerea”, ST, 1983, 10; Vasile Chifor, „Întoarcerea”, LCF, 1984, 2; Radu Ciobanu, „Întoarcerea”, TR, 1984, 2; Victor Felea, Profil de critic, RL, 1984
TOMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]
-
șef al Secției de știință și cultură a Comitetului Central al PMR (1955-1960), de unde va fi destituit și ulterior exclus din partid, acuzele fiind „idei naționaliste”, „legături clandestine cu colegi foști legionari” etc. Intermitent, cât era în funcție, predase materialismul dialectic și istoric, apoi estetica generală la instituții bucureștene de învățământ artistic universitar. Din 1961 este profesor de limba română la o școală generală din Băneasa, concomitent urmând, la cursuri fără frecvență, Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în
ŢUGUI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290295_a_291624]
-
deschis artelor plastice și muzicii, arhitecturii, urbanismului, filmului și altor modalități de expresie artistică. Teoreticianul tinde să întregească „vechea estetică prin mai noua știință a artei”, depășind orientările lui Hegel și Schelling, care puneau preț pe „simpla cale a speculației dialectice” (Idei trăite, „Viața românească”, 1958). Stima arătată lui Hegel este enormă: „Nimeni nu coordonase cu mai mult succes decât Hegel întreaga experiență de cultură a naturii și istoriei” (Fragmente autobiografice, II). Apropiat prin atenția arătată spiritului clasic de Mihai Ralea
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
Teologie, Drept, Biologie) susținând alert, în 1948, o tematică pe măsură: Un mașino-clast: Berdiaeff, Un proaspăt dialectician: prof. Ion Zamfirescu (pamflet), Anton Cehov, M. Șolohov, promotor al realismului socialist, N. G. Cernâșevski, Înfăptuiri noi la Institutul Geologic, Triumful principiilor materialismului dialectic în genetica actuală, T. D. Lâsenko și I. P. Pavlov. Critică literară scriu, în primii ani, Mihail Petroveanu, Ov. S. Crohmălniceanu, Al. Mirodan (și cronici cinematografice), Henri Wald (semnând uneori și cu pseudonimul Horia Vlad), Maria Veniamin (pseudonimul Ninei Cassian, pentru
STUDENTUL ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289989_a_291318]