1,082 matches
-
excluderea lor din sfera productivă „apreciată social” și de la participarea la activitatea instituțiilor statului. Ipotezele pe care se bazează teoria modernizării (adică acelea care susțin că e vorba de un proces linear, cumulativ, expansiv, cuprinzător și preocupat, în principal, de dihotomia valorilor moderne și tradiționale) stau și la baza procesului de democratizare. Conform acestui model, pentru a se corecta inegalitățile de gen din societățile în curs de dezvoltare este nevoie doar de reforme juridice și instituționale. Se consideră că diferențele vizibile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
un general spre un determinat sau, mai bine spus, dinspre un general nedeterminat, luat ca atare (științele) spre un general determinat (omul politic). Pentru autentificarea tehnicii de definire, aspectele metodologice prevalează uneori, alunecând în ample expuneri de logică referitoare la dihotomii care lasă să se vadă și scopul acestor dihotomii exhaustive. Astfel, atunci când aplicarea regulii duce la rezultate aberante sau neconcludente, o altă funcție critică (pe care Platon o numește în alte dialoguri măsură sau limită) rămâne să dea seama de
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dinspre un general nedeterminat, luat ca atare (științele) spre un general determinat (omul politic). Pentru autentificarea tehnicii de definire, aspectele metodologice prevalează uneori, alunecând în ample expuneri de logică referitoare la dihotomii care lasă să se vadă și scopul acestor dihotomii exhaustive. Astfel, atunci când aplicarea regulii duce la rezultate aberante sau neconcludente, o altă funcție critică (pe care Platon o numește în alte dialoguri măsură sau limită) rămâne să dea seama de corectitudinea procedurii pe baza rezultatului obținut. Faptul că, în
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care nu avem demonstrație, dar avem rezultat (pentru că demonstrația e invalidată de ratarea obiectului) ne pune mai degrabă în fața unui exercițiu hermeneutic. Acest lucru se întâmplă atât în pasajul în care Tânărul Socrate încearcă să sară mai multe etape ale dihotomiei, împărțind ființele însuflețite în oameni și animale, sau exemplul Străinului cu împărțirea oamenilor în greci și barbari, cât și la sfârșitul progresiei dihotomice sistematice, când definiția obținută, deși conformă cu metodele adoptate, este nesatisfăcătoare (definirea științei politice ca știința păstoririi
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în Phaidros. Însă ceea ce are specific exercițiul din Omul politic sunt tăieturile mediane echilibrate care lasă să se vadă contrarietățile între părți. Putem extrage de aici două reguli: 1) regula tăieturilor mediane echilibrate și 2) regula contrarietăților. Potrivit celei dintâi, dihotomia trebuie să aibă ca rezultat două părți consistente, echilibrate numeric și divizate după articulațiile naturale ale genului. Potrivit celei de-a doua, între cele două părți trebuie să existe un raport de contrarietate care să întemeieze împărțirea. Pentru aceasta, cele
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
specie, și la cel dintre parte și întreg, se prezintă, de fapt, principiul ontologic care normează diviziunea: cel al raportului dintre unul-idee și multiplul, raport în care multiplicitatea își menține caracterul definit și determinat. Acestea sunt regulile metodei dihotomice, dar dihotomia, la rândul ei, este o reducție, iar una dintre cerințele oricărei proceduri discursive este să fie eficientă. Străinul ne avertizează la 287b-c că este dificil să se împartă în două artele auxiliare politicii, pentru că o astfel de împărțire n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
puține părți („Căci trebuie să divizăm întotdeauna în numărul cel mai restrâns cu putință.”) Din cele analizate anterior putem deduce că există trei feluri de diviziune: 1) cea prin multiplicități nedefinite, considerată greșită și care suscită ironii și glume; 2) dihotomia mediană, marcată de reguli provizorii, aleatorii și aproximative; 3) diviziunea naturală prin număr minim de părți definite. Aceasta din urmă pare a fi idealul lui Platon și se aplică, fără a mai fi contestată, în cea de-a doua parte
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
alte trei criterii secundare. Dacă analizăm criteriul din perspectiva metodei dihotomice, putem spune cel mult că el este o extindere a ei: criteriul este cel al numărului guvernanților, iar speciile rezultate sunt trei. Aplicând însă criteriile secundare, vom avea trei dihotomii care separă, fiecare, un tip de guvernare de celelalte două. Cele trei criterii sunt: guvernarea se face cu sau fără consimțământul celor guvernați, guvernanții sunt bogați sau săraci și cei care conduc guvernează după legi sau nu. Chiar dacă obiectivitatea tehnicii
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
progres." V Adenda 1. "Stinsul" un pretext după Ioana Em. Petrescu (cecitatea sacră, ochii malefici, eresul din ochii iubitei) "Viziunea orbitoare întunecă vederea", spune într-un loc Ioana Em. Petrescu (Eminescu și mutațiile poeziei românești p. 12) deschizând breșa acelei dihotomii, de-acum atotcuprinzătoare pentru înțelegerea eminesciană: privire viziune. Din multiple conotații ale acestui topos orfic "motivul ochiului, al privirii" accentul cercetării Ioanei Em. Petrescu cade, cu greutate, pe "orbirea care transformă vederea în viziune" (p. 12). Extins asupra poeziei lui
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
pale, / Ce lumi aduce durere și jale...". E mult, e puțin când el știe că "nu e nimic și totuși e"? Sau ceea ce Parmenide formulase deja: "ființa este și nu este". Astfel că magul eminescian pare a rămâne în fața acelei dihotomii din Visible et l'Invisible a lui Merleau-Ponty, care închide ființa spre neant: " Iar timpul crește-n urma mea ... mă-ntunec!" (Trecut-au anii...). Acum, în aceste poeme metafizice, ochiul nu mai încearcă să ia în stăpânire lumea, ci să
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
ajustând prețul conform cu dispoziția de a-l plăti. Deși sectoarele privat și public sunt de obicei văzute separat, structurarea economiei în două sectoare exclusive poate fi artificială și există foarte multe interacțiuni între cele două sectoare, astfel încât stabilirea unei stricte dihotomii ar putea fi mai degrabă greșită. S-ar putea afirmă că economia capitalista modernă este "un sistem combinat profund, în care forțele sistemului public și privat interacționează și sistemul economic nu este nici public nici privat dar implică un mix
by Doina MUREŞAN [Corola-publishinghouse/Science/1109_a_2617]
-
până la tapiseria Bayeux, dacă nu chiar până la Cartea egipteană a morților și chiar până la desenele din peșteri).701 Odată cu "diviziunea muncii" între editori, comentatori, critici, producători, se manifestă și o polarizare a câmpului benzii desenate franceze pe principiile opoziției și dihotomiei sociale și logice între "stânga" și "dreapta", tineri și bătrâni, avangardă și academism, pe de o parte aflându-se marii desenatori, consacrați prin reușită comercială și atitudini (etice, estetice, și nu în ultimul rând politice), ca Greg sau Goscinny, care
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
puterea sa o depășește pe cea a statului sau a armatei, conștiința proprie este singura care îi dictează ce ordine trebuie apărată și urmată, cea temporală sau cea divină, cea politică sau cea morală. În fine, la fel de important este clișeul dihotomiei dintre știință și magie; știința este portretizată ca un fel aparte de magie (capabilă de bine și de rău în egală măsură), fiindcă deși sunt introduse concepte științifice pentru a conferi credibilitate intrigii și fundalului narațiunii, acestea sunt greu plauzibile
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
orașul (pentru palierul folcloric). Toate acestea pornesc de la experiențe contextuale, comparabile cu ale șamanilor (deși nu preotul este șamanul occidental, el rămânând doar un funcționar, ci călugărul). Din păcate, deduce Campbell, religiile actuale se blochează în dimensiunea socială și în dihotomia artificial absolutizată bine-rău, ignorând conotațiile metaforice, ceea ce îi privează pe subiecți de experiențe mistice autentice (de aici și recursul la drog pentru stimularea unor trăiri care să compenseze absența senzațiilor mistice). ibid., p. 72. 147 Ibid., p. 107. 148 Roger
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
suficientă. Ceea ce era considerat a fi un simplu auxiliar intervine chiar în construcția protocoalelor de cercetare și de interpretare. (2004: 31) Dezvoltînd lecturi de texte atît de diferite precum cele care au alcătuit corpusul nostru, nu am urmat nici un moment dihotomia gramatică/stilistică ce rămîne în centrul formației școlare și universitare și al atîtor lucrări actuale. În schimb, în orice moment, a fost vorba despre limbă și de întrebuințările ei în discurs, despre complexitatea ordonărilor textuale a enunțurilor. Am văzut că
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de obicei, o varietate de tehnici, precum Reiki, vindecarea spirituală sau alte terapii alternative care să-i ajute să-și activeze capacitatea de autovindecare, Întrucît cauzele oricărei boli grave sînt, de cele mai multe ori, complexe și structurate pe mai multe niveluri. Dihotomia vindecare-tratare Aceasta nuanțează relația dintre vindecare și tratare. Să lămurim, mai Întîi, anumite idei de obicei greșit Înțelese. Multe persoane folosesc termenii vindecare și tratare ca și cum s-ar putea substitui unul altuia; totuși, aceștia nu Înseamnă neapărat același lucru. Tratarea
[Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
economica privind progresul economic si social, sau ceea ce sociologii numesc modernizarea socială. Sub diverse forme si nuanțe conceptuale, abordarile postbelice ale dezvoltarii economice reiterează, de fapt, diputa intre liberalismul clasic si mercantilism, care a marcat inceputurile revolutiei industriale. Este relevata dihotomia postbelică in știința economică, între teoria considerată valabilă pentru țările avansate și ceea ce trebuie “construit” ca teorie a țărilor slab dezvoltate. Nu neputința teoriei economice tradiționale de a explica subdezvoltarea și de a produce politici de stimulare a progresului economic
Capitalul uman şi dezvoltarea economică Influenţele capitalului uman asupra dezvoltării economice by Mircea ARSENE () [Corola-publishinghouse/Science/100960_a_102252]
-
aproape întreg deceniul '90) de avânt economic fără precedent în SUA, după al doilea război mondial... Ei i se asociază o nouă paradigmă care exprimă posibilitatea realizării de creștere economică rapidă și susținută, simultan cu o rată de șomaj mică”. Dihotomia postbelică. Apariția Economiei dezvoltării Economia dezvoltării a apărut în contextul politic al prăbușirii imperiilor coloniale și al formării de noi state independente, după al doilea război mondial. Într-o adresă inaugurală, ca președinte al SUA, din 20 ianuarie 1949, Harry
Capitalul uman şi dezvoltarea economică Influenţele capitalului uman asupra dezvoltării economice by Mircea ARSENE () [Corola-publishinghouse/Science/100960_a_102252]
-
constă în exersarea permanentă a virtuților. De fapt, precizează Lactanțiu, omul este ființă muritoare, creată pentru nemurire. Numai trupul este muritor prin natură, sufletul nu încetează să existe odată cu „carapacea” sa perisabilă. Nu este greu de recunoscut în această concepție, dihotomia antropologică proprie platonismului, cunoscută desigur tuturor cititorilor lui Lactanțiu. Raționamentul se continuă astfel (7, 5): De vreme ce omul este alcătuit din două lucruri, trup și suflet, primul fiind pământesc, al doilea, ceresc, îi sunt atribuite două vieți, una, supusă trecerii timpului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a conflictelor ce s-au dezvoltat în cadrul culturii politice democratice au fost extinse și asupra relațiilor dintre statele democratice. În apărarea regimurilor autoritare s-a utilizat modelul distragerii atenției publice bazat pe teorii sociale cu privire la identitate, în special pe ipoteza dihotomiei noi-ei. Potrivit acestui model, un conflict cu un grup care reprezintă străinii sporește coeziunea în cadrul grupului ai noștri. Tocmai responsabilitatea liderilor democratici în fața electoratului și vulnerabilitatea acestora în fața protestelor de masă au făcut ca acest model să fie aplicat democrațiilor
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1528]
-
reificat - în principal informația și modelul discursiv. În schimb, este mai corect să sugerăm că, până de curând, era în general o variantă îmbinată într-o măsură mai mare sau mai mică cu ceea ce numim astăzi știrile obiective. Originile acestei dihotomii retorice pot fi ilustrate cu un exemplu antic: Platon, adversarul poeziei, a adăugat totuși o notă de înfrumusețare literară relatării sale despre execuția lui Socrate în 399 î.e.n. În relatare, Criton, care vine să ducă la împlinire pedeapsa cu moartea
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de relatare a lumii reale atât sub formă de povestire cât și informativă, iar în timp ce acesta din urmă este dominant astăzi ca jurnalism obiectiv, nu s-a bucurat de același succes de-a lungul istoriei. Mai mult, o astfel de dihotomie oferă implicit o provocare modurilor în care realitatea înconjurătoare ar trebui percepută, având în vedere natura speculară a limbii, natura subiectivă a cogniției și înglobarea cadrelor ideologice, toate acestea filtrând, informând și modelând în felul lor acele relatări. Aceste chestiuni
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
exproprierea fără despăgubiri a mijloacelor de producție constituie scopul final, foarte clar definit. Dar, între această perspectivă revoluționară și practica cotidiană a Partidului, căile cuceririi puterii rămîn aproape în întregime de definit. Nici un "punct doctrinal" nu există între ele. Această dihotomie nu deranjează prea mult în perioada de prosperitate, în măsura în care orientarea reformistă a POB-ului găsește un teren pe care să se instaleze. Chestiunea puterii nu se pune, iar distanțarea între mișcare și ținta finală, oricît de reală ar fi ea
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Pareto și care constituie fundamentul teoriei sale a circulației elitelor. Totuși, dacă prima definiție este relativ puțin utilizată, așa cum notează Bottomore (1964, pp. 1-2), poate fi stabilită o legătură logică între prima definiție și cea de-a doua, centrată pe dihotomia elită/non-elită. Factorii ce suscită „excepțiile inevitabile” introduc de fapt distorsiuni într-o ierarhizare bazată exclusiv pe nivelul de performanță. Așadar, putem asocia prima definiție - bazată pe excelență - unui model ideal de societate, jucând un rol comparabil cu cel al
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
cer nimic special de la ei înșiși, dar, întrucât viața nu este pentru ei în fiece clipă decât ceea ce este deja, nu se străduiesc să ajungă la nici o perfecțiune și se lasă antrenați ca niște geamanduri în derivă (ibidem, p. 6). Dihotomia ideal/tipic astfel prezentată corespunde viziunii tocquevilliene a îmburghezirii generalizate a societății și a preponderenței etosului prozaic al claselor mijlocii. Pe această concepție a evoluției sociale vine să se grefeze o exigență de moralitate publică adresată claselor conducătoare noi și
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]