1,091 matches
-
o unificare, o agregare coerentă a evenimentelor, ci mai degrabă un conglomerat de acțiuni întâmplătoare care duc spre un fel de absență a narațiunii și fac din Endgame o dramă anti aristotelică. Monika Fludernik, în Narrative and Drama , arată că dihotomia narațiune dramă este un subiect refuzat de naratologia post-clasică și consideră că drama este, ca și alte genuri marginale cum ar fi lirica, pictura, muzica, hipertextul sau spectacolul cinematografic interactiv, o posibilă candidată la narativitate. Fludernik insistă, printre altele, pe
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
esențialism-constructivism drept punct de plecare sau drept categorie fundamentală necesară în demersul relevării asumpțiilor de ordin ontologic și epistemologic ale teoriilor. Vom încerca însă să arătăm totodată că aceste teorii sunt departe de a putea fi așezate într-o simplă dihotomie. Deși prezente, sau chiar foarte prezente, căile de mijloc sunt sau par a fi ignorate. Alegerea sintagmei "binom esențialism-constructivism" nu este întâmplătoare, pentru că relația dintre cele două perspective este, în teoriile identității, din punctul nostru de vedere, mai degrabă una
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
ca punct de plecare sau ca și categorie fundamentală necesară în demersul relevării asumpțiilor de ordin ontologic și epistemologic ale teoriilor. Vom încerca însă să arătăm totodată că aceste teorii sunt departe de a putea fi așezate într-o simplă dihotomie. Deși prezente, sau chiar foarte prezente, căile de mijloc sunt sau par a fi ignorate. Alegerea sintagmei "binom esențialism-constructivism" nu este întâmplătoare, pentru că relația între cele două perspective este, în teoriile identității, mai degrabă una de hibridizare decât de opoziție
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
nodului central se menține exact prin fluxul tridimensional dintre cele trei aparent circulare forme ale căror raze conduc către categoriile lui Peirce: (Merrell 2001: 390, trad.n.) Acesta este doar un prim pas în înțelegerea fluxului de la obiect prin semn. Dihotomia dintre obiectul dinamic și obiectul imediat nu implică o distincție, ci dimpotrivă, operația de incluziune este activată. Ceea ce percepem pe baza proceselor din sistemul nostru senzorial și nervos sunt instanțe ale obiectului dinamic, care iau formă obiectului imediat. Dacă obiectul
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
Grunig, L. A. Grunig, D. M. Dozier, F. C. Repper, J. White, Al. Ries, C. Coman). Imaginea este ceea ce spune o organizație că face și nu ceea ce face ea cu adevarat (Coman 2009: 210), construcția simbolică fiind ruptă de acțiunile reale. Această dihotomie dintre realitate și simulacru este diferența dintre imagine și identitate sau dintre identitatea corporativa și identitatea organizațională. Primul tip de identitate corespunde imaginii proiectate și exprima modul (prin comportament, simboluri și comunicare, van Riel 1995: 73) în care organizația se
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
-se la o potențializare a obiectului care va permite subiecților să privească lumea ca valoare. * magnitudinea sau mărimea, care indică gradul de intensitate, oferă posibilitatea creării unei scale a valențelor. Discursurile corporatiste, politice sau literare trimit explicit sau implicit către dihotomia bun/ bine rău, despre care vorbește Friedrich Nietzsche ([1887] 2006) în Genealogia moralei: o scriere polemică. Respingând punctul de vedere utilitar, asociat de Herbert Spencer noțiunii de "bun", Friedrich Nietzsche ([1887] 2006: 21) consideră că "aprecierea de bun nu emană
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
fictiv din anul 2000. Acest amestec de personaje din poveste în ființă lui Iliescu pare să-l situeze în trecut, în timp ce contextul situațional al alegerilor îl plasează pe o posibilă axa a viitorului. În subcâmpul din dreapta se poate observa o dihotomie, în ceea ce privește câmpul de jos vs câmpul de sus. În timp ce primul aparține liderilor politici (Ion Iliescu și Traian Băsescu), cel de-al doilea este teritoriul posibililor parlamentari. Acest subcâmp de sus este dominat de tinerii PD-iști. Legătură dinte cele două
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
sau/ și seducătoare. Același rol îl joacă ambalajul unei acadele: cu cât este mai strălucitor și mai viu colorat, cu atât va atrage atenția, vă capta interesul și în cele din urmă va fi cumpărată. Dar contextul situațional prezintă o dihotomie între aparentă și realitate: conținutul care este ascuns în ambalaj nu are gustul dulce al unei promisiuni/ acadele (minciună), ci "doare" din cauza vârfului ascuțit al tepei (realitate). Folosind opoziții binare explicite și implicite, cei doi actori politici pot fi catalogați
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
diaristice. Regula, aici (într-un spațiu al neregulilor) este că orice diarist are stilul său și orice jurnal intim poate să-și impună (depinde de calitatea confesiunii și a scriiturii confesive) stilul lui"352. Există totuși câteva aspecte ce permit dihotomia memorii jurnal pe modelul oferit de Eugen Simion. La apa Vavilonului se încadrează în modelul flaubertian, deoarece autoarea îi dă o formă intenționată de literatură, programată unui cititor, supusă autocenzurii și stilului frumos. Jurnalele pot fi așezate în categoria stendhaliană
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
pace. Cassian înțelege natura umană sub cele două stări ale ei: natura originară, după cum a vrut-o Dumnezeu pentru noi, și natura așa cum a devenit ea naturală ca urmare a căderii. În antropologia lui Cassian, cele două perspective explică aparenta dihotomie prezentă între discuțiile dintre har și voința liberă aflată în ton cu teologia creștină răsăriteană. La el accentul se pune mai ales pe programul ascetic și pe puterea patimilor. Astfel, natural este războiul dintre trup și duh. Condiția umană e
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
cea iluministă. Dincolo însă de trecerea spre o nouă etapă literară pe care o marchează invariabil astfel de conflicte, acestea au totodată rolul de a scoate în evidență mai pregnant și principiile ideologiei care este contestată căci orice antinomie, orice dihotomie, presupune o accentuare reciprocă a termenilor. Așadar, Disputa nu a avut doar rolul de a marca sfârșitul clasicismului, dar și de a duce la o reluare, în manieră polemică, de această dată, a ideilor ce constituiau esența edificiului clasic. Este
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
limbii, alături de desăvârșirea unui stil comun și a caracterului de universalitate.113 Criticul făcea în acest sens diferențierea între clasicul relativ, raportat doar la un context național și clasicul absolut, care presupune o consacrare la nivel universal. În termenii acestei dihotomii, se poate afirma, astfel, că fenomenul clasic francez stă sub semnul absolutismului, în vreme ce restul neoclasicismelor, care corespund mai ales începutului de secol al XVIII-lea, sunt doar manifestări relative. Aceasta, însă, nu le face mai puțin interesante, fiind, mai presus
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
talazuri, câmpul păstorilor o tabără sângeroasă, fluierul o trâmbiță de-ale mari; e numai grozăvii și potoape domnul Sarsailă." Așadar, simplitate și armonie vs. dezlănțuirea forțelor, solar vs. demonic, idilism vs. zbucium. Prin atașamentul față de primele trăsături din seria de dihotomii, scriitorul se dovedește profund clasic. Este ceea ce atestă și concluzia moralizatoare care pune accentul pe rafinarea talentului prin studiu: "Copii, câți învățați carte, feriți-vă ca de altă aia să nu cădeți în boala autorlâcului [...] Scrisul este și el tot
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în termenii limitării, ai stabilității, imaginea asociată fiind cea a găleții. Se observă, în acest context, raportarea celor doi termeni la o sferă ontologică, scoaterea acestora din granițele stricte ale literaturii. Se vorbește, astfel, de "omul clasic" și "omul romantic", dihotomia vizând două dimensiuni existențiale, două percepții diferite ale vieții, ale ființării. Este extins chiar orizontul de semnificații al termenilor, prin relaționare la viziunea religioasă care întruchipează în opinia lui Hulme atitudinea clasică deoarece se întemeiază pe nevoia de Dumnezeu în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
conservatoare, scris în 1912, autorul reia problematica celor două paradigme romantismul și clasicismul, de data aceasta extinzând aria de aplicare a celor două noțiuni și îmbogățind-o cu idei privind conceptul păcatului originar: "Încerc deci să argumentez că în spatele oricărei dihotomii, și ne putem referi la o întreagă serie de subiecte, de la politică la artă, stau de fapt două seturi opuse de prejudecăți referitoare la natura omului pe care le numesc atitudinea romantică și atitudinea clasică." Cu alte cuvinte, Hulme consideră
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
putem referi la o întreagă serie de subiecte, de la politică la artă, stau de fapt două seturi opuse de prejudecăți referitoare la natura omului pe care le numesc atitudinea romantică și atitudinea clasică." Cu alte cuvinte, Hulme consideră că această dihotomie este una esențială, cu valoare de matrice, devenind reprezentativă pentru orice dualitate. Extinderea la nivel politic, artistic, ontologic, a celor doi termeni sugerează o viziune amplă sau poate, dimpotrivă, o schematizare prin reducerea complexității existențiale la doar două dimensiuni antagonice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de termeni pe care-i consideră fundamentali pentru cele două tipuri de atitudine: Constanță și Progres, Ordine, Autoritate și Libertate, Egalitate și Ierarhie, Naționalism și Universalism (conceptele sunt scrise cu majuscule de către autor). În viziunea filosofului englez această listă de dihotomii este necesară ca punct de plecare pentru stabilirea unui "set de principii conservatoare coerente, în baza cărora se pot elucida multe din problemele gândirii politice moderne." Aceste principii sunt, de fapt, dezvoltări ale coordonatelor clasicismului, aplicate de Hulme la o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
au ajuns să-și formuleze limpede punctele litigioase."283 În viziunea lui Eliot una neoclasică critica trebuie să se ridice deasupra polemicilor minore și a "măruntelor ciudățenii personale", devenind astfel întru totul obiectivă. În continuare, articolul urmărește câteva aspecte ale dihotomiei clasicism romantism ca răspuns dat lui Middleton Murry, critic britanic al primei jumătăți a secolului al XX-lea, care sugera că între cele două curente nu există diferențe majore: Cu formularea domnului Murry despre romantism și clasicism nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Eliot afirmă că nu intenționează să așeze termenul în antiteză cu romantismul, deoarece aceste împerecheri țin mai mult de "politica literară", subliniindu-se doza mare de subiectivism pe care ar presupune-o analiza, dintr-o parte sau din alta, a dihotomiei. Astfel, a numi clasică o operă poate însemna fie cea mai mare prețuire, fie cea mai mare insultă, depinzând de latura în care te afli. În această ordine de idei, Eliot respinge, după cum a mai făcut-o de altfel și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
echilibru și stabilitate. Astfel, se subliniază importanța clasicității ca reper pentru critici, în vederea stabilirii unor judecăți de valoare, dar și pentru creatori în vederea atingerii acestui tip de standard superior. Eliot face aici distincția dintre clasicul relativ și cel absolut. Această dihotomie a mai fost indicată într-un capitol anterior, dar este totuși importantă reluarea trăsăturilor pe care criticul le atribuie fiecăreia din aceste două categorii: "clasicul perfect" e cel care întrunește atât calitatea de a fi cuprinzător (de a valorifica potențialitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și mai puțin de Politica Creștină", scria Joseph Rovan despre Edmond Michelet 3. Avem de-a face aici cu aplicarea distincției făcute de Maritain între acțiunea săvîrșită în spiritul unui creștin și aceea săvîrșită în calitate de creștin. Konrad Adenauer resimțea această dihotomie atunci cînd deosebea religia creștină de Weltanschauung-ul creștin, adică de viziunea lumii prin prisma religiei. Credința este sursa de inspirație, mijlocul de a descifra evenimentele și de a combate aberațiile cum ar fi colectivismul sau "statolatria". Credința este, ca
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
decât cel al exercițiului curent al gândirii raționale, în cercetarea științifică, în tehnologie, în viața de fiecare zi, stau convingeri pe care omul care trăiește și acționează le asumă drept certe, neproblematice. E nivelul la care nu mai funcționează multe dihotomii familiare cum sunt rațional-irațional, întemeiat-neîntemeiat, adevărat-fals, corect greșit. Supoziția că ori de câte ori o persoană instruită crede ceva ea poate să răspundă și la întrebarea de ce crede asta îi apărea lui Wittgenstein drept o superstiție 350 GÂNDITORUL SINGURATIC raționalistă. El repeta că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
faptelor concrete din vorbire, fiindcă vorbirea se realizează plecînd de la limbă (adică de la știința lingvistică a vorbitorilor), iar evaluarea, omologarea și sancționarea faptelor de vorbire se face prin referirea la formele abstracte (și ideale) ale limbii (prin manifestarea conștiinței lingvistice). Dihotomia limbă/vorbire reprezintă una dintre cele mai însemnate contribuții pe care le-a adus știința limbii din secolul al XX-lea la determinarea conceptuală și funcțională în domeniul științelor umanului. Din această perspectivă, Eugen C o ș e r i
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
presupune însă identitatea structurală și de tradiție a aspectelor respective. De aceea, crede Ivănescu, știința limbii trebuie văzută ca avînd două ramuri distincte, o lingvistică a limbii populare și o lingvistică a limbii literare, diferențiate prin metode și prin obiective. Dihotomia diastratică literar popular privește, în principiu, deopotrivă formele limbii și conținutul acestor forme. În limba populară, există cuvinte, variante ale cuvintelor, forme morfologice, structuri sintactice și particularități fonetice care nu se regăsesc la nivelul limbii literare. Diviziunile cele mai importante
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de tinerii noștri cum ar fi cele din Austro Ungaria (Ioan Slavici, Traian Vuia, George Enescu etc.) și Germania (Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Henri Coandă etc.). 27 Totuși, prezența, în fază inițială, a Rusiei în tabăra Antantei a afectat această dihotomie. 28 Podișurile și colinele constituie forma dominantă a reliefului românesc. 29 De exemplu, Teleorman provine se pare din cumană și înseamnă pădure nebună (ca și corespondentul Deliorman, situat între Balcani și stepa dobrogeană, provenit probabil din osmanlie). 30 În zona
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]