586 matches
-
din stânga (nordul) Dunării, slavii au luat în stăpânire pământul, au devenit proprietarii, de fapt, stăpânii lui. Acești stăpâni (proprietari) ai pământului au alcătuit boierimea sau nobilimea romanicii au fost supuși, adică munceau mai departe pământurile lor, dar pentru aceasta plăteau dijmă (slav) stăpânilor lor slavi și le prestau acestora munci gratuite (slav). La sosirea lor aici, slavii le-au spus locuitorilor din țările supuse, autohtonilor romanici: "semănați, secerați, noi vom lua numai o parte", adică dijma. În istoriografia românească, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor, dar pentru aceasta plăteau dijmă (slav) stăpânilor lor slavi și le prestau acestora munci gratuite (slav). La sosirea lor aici, slavii le-au spus locuitorilor din țările supuse, autohtonilor romanici: "semănați, secerați, noi vom lua numai o parte", adică dijma. În istoriografia românească, într-o anumită perioadă, s-a crezut că la noi n-ar fi existat o stratificare socială, în momentul întemeierii statelor medievale toți locuitorii ar fi fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apud Panaitescu, p. 188). Slavizarea și creștinarea se împlinesc și se împletesc, în secolul al IX-lea, cu feudalizarea societății bulgare.8 Dominația bulgară în nordul Dunării Avarii erau așezați în pusta panonică, dintre Dunărea mijlocie și Tisa, și primeau dijme (tributuri) de la supușii lor din Panonia și Dacia de nord-vest. Dar, în 796, Carol cel Mare a atacat și a distrus ringul, centrul puterii avarilor, care sunt supuși definitiv, iar rămășițele lor sunt lichidate de bulgari, în anul 803. Marca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reușesc în ciuda opoziției bulgarilor și ungurilor să se întoarcă în Imperiu. Să observăm că bulgarii, care dominau nordul Dunării, nu aveau o armată în zonă, ci trimit pe un comite din sud. Colonizarea celor prinși s-a făcut în scopul dijmelor ce se puteau percepe de pe urma muncii lor. Ei au fost așezați departe de Dunăre și mai observăm că erau înarmați -aceasta înseamnă că regiunile din nord și locuitorii lor se bucurau de autonomie din partea stăpânitorilor din sud.10 În legătură cu starea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dobrogea), din 943. Constituirea noii clase feudale românești a avut două origini: 1. ridicarea din rândul obștilor a unor fruntași (stăpâni) bogați și puternici, care treptat ajung să domine membrii de rând ai obștii, impunându-le obligații de muncă și dijmă, în schimbul organizării militare a obștilor și uniunilor de obști; 2. nașterea feudalismului ca urmare a așezării pe teritoriul obștilor sătești a unor stăpânitori alogeni, din rândul populațiilor migratoare (slave). Nu este exclus ca ambele origini ale feudalismului să fi jucat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bucurau încă de drepturi ereditare, dar care răspund nevoii de apărare a obștilor împotriva dușmanilor dinafară. Concret, în Viața Sf. Sava, din secolul al IV-lea, se arată că în câmpia Munteniei erau obști țărănești care lucrau pământul și plăteau dijme aristocrației goților. Menander Protector, vorbind despre războiul bizantinilor cu slavii, amintește despre fruntașii militari și de "ighemonii" comandantului slav (voievodului), adică membrii aristocrației tribale. Strategicon-ul împăratului Mauriciu, de pe la anul 600, vorbește despre triburile slave din văile râurilor Munteniei, în mijlocul cărora
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de obști. Din aceste izvoare rezultă, în mod incontestabil, că pătura stăpânitoare a feudalismului românesc s-a închegat din rândurile acestei nobilimi tribale slave, aflate încă în faza "democrației militare". Ei devin treptat ereditari și obțin de la obștile romanice supuse dijmă în produse și clacă (muncă gratuită). Această nobilime tribală, viitoarea clasă feudală stăpânitoare, aparținea aproape exclusiv populației alogene, slave și turanice. Dintre acești alogeni, cei ce au jucat un rol mai important în aservirea vechilor obști ale autohtonilor (românilor) au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din tată în fiu (era ereditară) și cuprindea dreptul de a-și vinde cnezatul, de a-l putea dona sau schimba și chiar de a-l da ca zestre fiicelor. În plus, presupunea dreptul de judecată asupra sătenilor, îndatorați cu dijmă și cu muncă pentru stăpânii lor, așadar o stare de lucruri tipic feudală. Țăranii erau supuși cnezilor-aceștia erau stăpânii lor. Un text juridic maramureșean spunea: "Cnezatul era dreptul de a exercita stăpânirea pe proprietățile sale, în chip independent de magistrații
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un păstor (episcop) catolic din neamul lor (al românilor), iar pe de alta îi cerea principelui Bela să silească pe acei români să primească pe episcopul, care urma să li se dea, și să i se acorde venituri corespunzătoare din dijmele care se strângeau de la ei. Însă nu știm, nu avem nici o dovadă că s-ar fi desemnat un episcop-vicar dintre români. Scrisoarea amintită atestă existența unor episcopi ortodocși în teritoriile extra-carpatice (acei "pseudo-episcopi"), ca și rezistența românilor ("schismatici") în fața prozelitismului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în industria casnică. Ca situație juridică, țăranii pot fi agricultori liberi și dependenți, în diferite grade și forme de stăpânire feudală. Tendința generală în perioada de feudalizare a societății transilvane este transformarea țăranului din om liber într-unul dependent, plătind dijmă sau făcând clacă, ba chiar devenind iobag. Dar atât țăranii liberi cât și cei dependenți își păstrau caracteristicile economice: ei rămân mereu plugari și au mijloace proprii de subzistență. Izvoarele din secolele XII-XIII desemnează populația sătească sub mai mulți termeni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alege judele propriu care să împartă dreptatea. În plus, cavalerii erau scutiți de prezența monetarilor (a schimbătorilor de bani, DIR C, I, p. 154). La rândul său, episcopul Transilvaniei a acordat cavalerilor dreptul de a percepe de la locuitorii Țării Bârsei dijmele bisericești, în afară de cele datorate de unguri și secui care s-ar așeza acolo (Ibidem, p.157-158). Acest privilegiu, reflectând drepturi la dijme ce nu proveneau nici de la secui și nici de la unguri, reprezintă încă un argument pentru existența populației românești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
p. 154). La rândul său, episcopul Transilvaniei a acordat cavalerilor dreptul de a percepe de la locuitorii Țării Bârsei dijmele bisericești, în afară de cele datorate de unguri și secui care s-ar așeza acolo (Ibidem, p.157-158). Acest privilegiu, reflectând drepturi la dijme ce nu proveneau nici de la secui și nici de la unguri, reprezintă încă un argument pentru existența populației românești în Țara Bârsei, care era obligată la plata unor dări.50 Dar nu a trecut mult timp și un conflict a izbucnit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1000, adică după asimilarea slavilor, când un număr de fruntași cumani au pătruns în sânul boierimii noastre și au lăsat moștenire numele respective. O influență cumană persistă și în vocabularul românesc, unde întâlnim cuvinte vechi turce, ca aslam (camătă), uium (dijmă) stăpâni ai teritoriului, ei impuneau prestațiile locuitorilor și cioban (păstor). La rândul său, un alt istoric, C. C. Giurescu, ne oferă alte detalii despre turanicii pecenego-cumani migrați în ținuturile românești. După valul pecenegilor, înlăturat de bizantini, locul lor este luat de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale obștilor. Ei duceau o viață simplă, mai curând patriarhală, de păstori și plugari, încadrați în uniuni de obști, cnezate și voievodate, așa cum apucaseră din vechime, de la începuturile neamului românesc. Aflați sub dominația neamurilor turanice de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Marea Caspică, români prin acele părți, cu daruri pentru han, precum și un cuman care vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de Milcov. După marea năvălire, cu distrugerile și cruzimile ei, populația se-ntorcea la vetrele ei, sub noua stăpânire, plătind dijme și ducându-și viața mai departe. Dominația lor în părțile noastre avea să dăinuie până la întemeierea statelor medievale. Conviețuind cu românii mai bine de un secol, tătarii au lăsat cuvinte în limba română, mai ales în organizarea vamală și fiscală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
viața mai departe. Dominația lor în părțile noastre avea să dăinuie până la întemeierea statelor medievale. Conviețuind cu românii mai bine de un secol, tătarii au lăsat cuvinte în limba română, mai ales în organizarea vamală și fiscală, ca tarkan, ilișul (dijma din grâne), sulgiul (darea pe carnea de vite), olak (schimb), cai de olac. În același timp, pe un alt plan, "cataclismul tătăresc" (Iorga) zdrobește "imperialismul Arpadienilor, planul lor de imperiu latin al Ungariei". Într-o altă lucrare a sa, Chestiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Robert, la solicitarea acestuia, o treime din veniturile Sf. Scaun din regatul Ungariei pe timp de trei ani, pentru luptele cu rutenii și alți schismatici și necredincioși. În același scop, papa se angaja să remită regelui a treia parte din dijmele ce i se cuveneau din regatul Ungariei pe timp de șase ani. În 1334, papa Ioan XXII proclama o cruciadă împotriva "schismaticilor, tătarilor și păgânilor" și, totodată, el oferea iertarea păcatelor celor ce își vor jertfi viața în război, favoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prefac prin luptă o simplă concesie regală într-o "frumoasă stăpânire" (Iorga) pe teritoriul Țării Bârsei. Astfel, secuii și ungurii din sate aleargă la dânșii, găsind ordinea lor mai sigură, ceea ce îngrijorează pe episcopul Transilvaniei, Wilhelm, care-și rezerva supușii, dijmele lor, judecata, mai ales în ceea ce privește crimele, și chiar un număr de feude de cavaleri. În noul act din 1222, încheiat între rege și cavaleri, se amintește lângă "țara" de curând cucerită, Kreuzburg, aflată probabil dincolo de munți (Câmpulung), de hotarele brodnicilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
neputință fără ocrotirea și îngăduința căpeteniei turanice. Episcopul, de orice caracter ar fi fost, presupunea și pe conducătorul politic (voievodul) și ceata sa militară. Stăpânirea turanică (cumană) nu-l putea înlătura, hoarda neavând un caracter așezat și mulțumindu-se cu dijma și darurile localnicilor (autohtonilor) supuși. De aceea scrie papa, după făgăduința dată de rege că va aduce la dreapta credință (catolică) pe schismatici (ortodocși), să se impuie vlahilor înșiși un episcop catolic. Următoarea acțiune a regalității ungare a fost constituirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea. La 1349, regele Ludovic se afla la Bistrița, iar la 1350, continuau luptele cu tătarii care mai apăreau încă în pâlcuri, în aceste regiuni, căci dominația lor nu însemna decât strângerea dijmei de la supușii lor est-carpatici, așa cum procedaseră anterior neamurile turcești, pecenegii și cumanii. Tot prin acești ani, în jurul lui 1350, precizează Iorga, și lituanii păgâni ("liftele păgâne", cf. cronicile), aflați în luptă cu regele catolic al Poloniei, Cazimir, "umblau prin preajma hotarelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urmărit să-și extindă propria stăpânire la est de Carpați. Pentru consolidarea dominației sale în această regiune, în 1351, regele Ludovic cerea consimțământul papei Clement VI ca, în teritoriile Episcopiei Milcovului, să fie ridicate biserici și să fie scutiți de dijme "schismaticii" și "păgânii" din vecinătatea Ungariei, care vor trece la catolicism (Doc. Hurmuzaki, I2, p. 10). O scrisoare a papei din 1352 constata că lupta cu tătarii continua. Într-adevăr, expediția cea mai însemnată, decisivă, a avut loc în anul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de posibile avantaje erau însă rareori valorificate în România. În schimb, cea mai mare parte a proprietarilor funciari preferau să-și arendeze pămînturile unor agenți sau arendași, care, la rîndul lor, le subînchiriau țăranilor pe baza unor aranjamente în sistemul dijmelor. S-a apreciat că la răscrucea veacului, circa 60% din moșiile de mai mult de 100 de hectare (247 de acri) erau cultivate prin metoda aceasta. Sistemul nu ducea la o folosire rațională a pămîntului sau la instalarea armoniei sociale
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a dobîndit o veritabilă regiune agricolă bogată. Zonă caracterizată prin existența unor domenii întinse aflate odinioară sub controlul musulmanilor, pămînturile ei au trecut în general în mîinile marilor proprietari funciari greci. Ele erau lucrate de țărani mai ales în sistemul dijmei care cedau de la o treime pînă la jumătate din produsele lor. Celelalte regiuni ale Greciei dispuneau în primul rînd de gospodării mici care asigurau subzistența familiilor respective, dar nimic mai mult. Lipsa de pămînt bun forța Grecia să importe grîu
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
bunul plac al proprietarului. Această stare de lucruri și-a lăsat amprenta asupra caracterului relațiilor de producție care s-au stabilit între proprietari și lucrători, în sensul că unele forme de muncă și remunerare specifice muncii agricole (ca de pildă dijma) au fost aplicate în exploatarea petrolului. Dacă mai mulți răzeși se asociau să exploateze păcură, lucrurile se petreceau astfel: odată săparea terminată, fiecare răzeș își rezerva pentru exploatare un număr de săptămâni. În ceea ce privește puțul, el era proprietatea lor comună, ca
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de săptămâni. În ceea ce privește puțul, el era proprietatea lor comună, ca și pământul pe care se afla. Dacă puțul se afla pe o proprietate boierească sau mănăstirească, atunci mai mulți țărani asociați se învoiau cu proprietarul lui, plătindu-i bani sau dijmă (o vadră din zece). Adeseori moșierul folosea pentru exploatarea păcurii țărani dependenți, dar relațiile ce se stabileau între cel dintâi și clăcașii nu se bazau pe boieresc, ci pe „tocimală”, deoarece gropașii erau specialiști, iar munca lor cerea continuitate. De
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]