586 matches
-
Crișana, România. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1552, când apare sub numele de „Ponthuselew” ca proprietate episcopală, în conscrierea preoților comitatului Bihor. În 1698 apare din nou menționată în registrul de dijmă, împreună cu alte localități. Locuitorii dădeau dijmă din grâu, pabulus, miei și iezi și plăteau bani creștinătății. Între 1710-1712, localitatea este cunoscută sub numele de Petrany- Vallany având doar două familii G. Vanko și S. Szillagy. În 1719 numărul capilor de familie ajunge la 8, având jude
Petrani, Bihor () [Corola-website/Science/300859_a_302188]
-
Hotarel atestat documentar în anul 1527-1528; Satul Seghiste atestat documentar în anul 1503; Satul Sîrbesti atestat documentar în anul 1592; Satul Susțiu atestat documentar în anul 1588. Tradiții, obiceiuri, meșteșuguri Sarcinile feudale ale supușilor sunt în linii mari: censul, daturi, dijme și slujbe. Censul se plătea în bani și era de 17 dinari pe cap de familie, satele care lucrau la topitoriile de fier și de arama sunt scutite, compensându-l cu munca pe care o fac. Satele repartizate pentru munca
Lunca, Bihor () [Corola-website/Science/300857_a_302186]
-
lucrau la topitoriile de fier și de arama sunt scutite, compensându-l cu munca pe care o fac. Satele repartizate pentru munca în topitorii erau Susțiu, Briheni și Sîrbesti. Daturile se făceau cu ocazia diferitelor sărbători, de Paști, de Crăciun. Dijma era percepută pentru stupi (1 din 10), pentru oi și porci (un porc din turmă). Obligațiile de lucru erau: secerat, cosit și caratul lemnelor. Cei din satele Briheni, Susțiu, Sîrbesti și cătunul Ursești, au obligații de a căra săptămânal cărbuni
Lunca, Bihor () [Corola-website/Science/300857_a_302186]
-
În subsolul localității se găsește un masiv de sare. Pe teritoriul localității se află o ocnă de sare părăsită, care datează din secolul al XVIII-lea. Prima atestare documentară a localității datează din 1332 când este menționată în registrul de dijme papale. Numele cu care a fost menționată de-a lungul timpului sunt: "Alba Ecclesia" și "Weisskirch". Satul a fost fondat de către coloniști sași, chemați în țară de către regele Geza al II-lea (1141-1161). Majoritatea populației acestui sat a fost secole
Albeștii Bistriței, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300860_a_302189]
-
fost români, care trăiau în grupuri de familii mici, răsfirate. Așezarea că localitate mai mare își are originea în urmă colonizării sașilor în secolul al XIII-lea. Cea mai timpurie atestare a satului datează din 1332, când în registrele de dijme papale este înregistrat "Henricus parohul din Nova Villa", aparținând de Comitatul Bistrița-Năsăud cu capitala în orașul Bistrița. În 1453 între posesiunile lui Iancu de Hunedoara din districtul Bistrița figurează și Satu-Nou. În 1518 se desfășoară un proces între locuitorii din
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
influența orașului din apropiere, chiar dacă o perioadă de timp satul aparținea din punct de vedere administrativ de comitatul Dăbâca. La 1523 satul a fost mistuit de un incendiu, fapt pentru care regele Ludovic al II-lea scutea localitatea de la plata dijmelor pentru o perioadă de trei ani. Un alt incendiu este consemnat de documente în 1569. În 1642 satul avea 20 de gospodării, iar în 1695 erau 18 familii și alte 13 case pustii. Un recensământ din anul 1721 consemnează în
Dorolea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300874_a_302203]
-
Liviu Borcea Localitatea Vruzteluk situată în raza comunei Șuncuiuș este amintită în bibliografia de specialitate . Localitatea Vruzteluk situată în raza comunei Șuncuiuș este amintită în unele izvoare istorice ca fiind dispărută. Dar, localitatea apare în documente, cu ocazia socotelilor de dijmă ale Episcopiei orădene din anii 1291-1294 . Azi denumirea se păstrează sub forma de Rustelec, fiind un cătun aparținător satului Bălnaca situat la hotarul cu localitatea Șuncuiuș. Ambele denumiri ale satului Bălnaca sunt anterioare secolului IX, când elementul slav este asimilat
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
obligațiile țăranilor față de stăpânul feudal. Se cunoaște însă că, până la sfârșitul secolul al XV-lea, dările românilor stabilite la Dieta de la Turda din 1548 se limitau la quinquagessima ovium, ei fiind scutiți de alte dări. Administrația austriacă stabilește după 1598 dijma din porci și oi, iar dacă erau sub 10 capete se puteau răscumpăra în bani. Românii mai aveau de prestat obligații în muncă și de făcut daruri de sărbători . Stăpânirea otomană a simplificat sistemul de percepere a dărilor, introducând dările
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
predie (pământ) este pustie de atâta vreme a cărei amintire nu mai există ). Este cazul similar pentru încă 39 de localități din comitatul Bihor, dar documentele de arhivă vin să demonstreze existența și continuitatea așezărilor cu o populație ce prestează dijma din cereale, animale sau din alte venituri. La numai doi ani după conscrierea amintită, considerată, de altfel și de către autoritățile imperiale, eronată, prin urmare dispun să se facă alte conscrieri. Astfel, în 1694, Bălnaca apare cu 11 contribuabili cu animale
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
cercetate pentru secolele XVII—XVIII rezultă faptul că în fruntea satului Bălnaca s-au aflat următorii juzi: la 1699 Steph.Berbențe, când localitatea este conscrisă împreună cu localitatea Aștileu , la 1712 Gabriel Groza, la 1720 Laurentius Zan . Din datele registrelor de dijmă pentru secolul al XVII-lea situația demografică a satului nu poate fi apreciată decât foarte aproximativ. De asemenea, pentru anii 1696, 1697, 1698, 1699, Bălnaca este conscrisă împreună cu alte localități. În consecință am procedat la o împărțire a contribuabililor în funcție de
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
a contribuabililor în funcție de numărul satelor cu care este menționată și după metodologia anterioarei situații ar rezulta, ipotetic, următorul tabel: Locuitorii satului se ocupau cu creșterea animalelor mici (oi, capre) și a albinelor, cultivau cereale (grâu, mei, porumb, orz mixt), dădeau dijma din miei, iezi și stupi, precum și din cereale, având posibilitatea de a răscumpăra o parte din dijmă în bani. De exemplu, în anul 1694 ei răscumpărau 142 de iezi cu 8 florini și 52 dinari, iar peste trei ani, în
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
următorul tabel: Locuitorii satului se ocupau cu creșterea animalelor mici (oi, capre) și a albinelor, cultivau cereale (grâu, mei, porumb, orz mixt), dădeau dijma din miei, iezi și stupi, precum și din cereale, având posibilitatea de a răscumpăra o parte din dijmă în bani. De exemplu, în anul 1694 ei răscumpărau 142 de iezi cu 8 florini și 52 dinari, iar peste trei ani, în 1697, răscumpărau 7 miei, 14 iezi și 22 stupi cu 4 florini și 8,5 dinari. Din
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
și 52 dinari, iar peste trei ani, în 1697, răscumpărau 7 miei, 14 iezi și 22 stupi cu 4 florini și 8,5 dinari. Din cereale, după 130 cruci de grâu (obținute de satele Bălnaca, Lorău,Cornițel și Birtin) dau dijmă 12 cruci de grâu, egale cu 6 câble. Pentru secolul al XVII-lea doar registrele de dijmă din 1694 menționează nominal contribuabilii cu animale ai satului: judele Ioan Crăciun, Ioan Cartoș, Toma Pavel, Laurențiu Osvald, Mihail Laza, Gabriel Petrița, Toma
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
cu 4 florini și 8,5 dinari. Din cereale, după 130 cruci de grâu (obținute de satele Bălnaca, Lorău,Cornițel și Birtin) dau dijmă 12 cruci de grâu, egale cu 6 câble. Pentru secolul al XVII-lea doar registrele de dijmă din 1694 menționează nominal contribuabilii cu animale ai satului: judele Ioan Crăciun, Ioan Cartoș, Toma Pavel, Laurențiu Osvald, Mihail Laza, Gabriel Petrița, Toma Crăciun, Toma Gavrilaș, Martin Simion, Teodor Gherman. La 1697 satul Bălnaca este amintit împreună cu Lorău, Vadul Crișului
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
Apar în aceste conscrieri și contribuabili care plăteau banii crestinității: 6 în 1696, 2 în 1697, 18 în 1698. În ultimul deceniu al secolului al XVII-lea se poate observa o schimbare în ceea ce privește ocupațiile prioritare ale locuitorilor. La 1694 dădeau dijma numai după 173 de iezi și nu aveau cereale (sine frugibus). Într-un timp scurt, aproximativ 4-5 ani, se extinde cultura cerealelor, încât la 1699, împreună cu localitatea Aștileu, locuitorii din Bălnaca aveau numai 32 de miei și 3 iezi, obținând
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
încât la 1699, împreună cu localitatea Aștileu, locuitorii din Bălnaca aveau numai 32 de miei și 3 iezi, obținând însă 640 cruci de grâu și 50 cruci de orz mixt. Probabil că, datorită creșterii cantităților de cereale obținute la 1699, pe lângă dijmă se percepe și nona. Media de grâu pe cap de contribuabil era în 1696 de 6,5 cruci, 6,31 cruci în 1637, pentru a ajunge în 1699 la 22,10 cruci, deci o recoltă de grâu de 4 ori
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
Cauzele de ordin general ar fi sporul natural și o perioadă de stabilitate politică, socială și economică în comitat. Se constată o diminuare a obligațiilor iobăgești în deceniile 6-7, așa cum reiese din conscrierea din 1770: locuitorii satului Bălnaca nu plăteau dijmă, aveau dreptul la pescuit și să-și ducă porcii în pădure, aveau o moară proprie, în schimb trebuiau să facă lemne pentru construcții și foc. S-ar fi putut ca aceste avantaje să fi atras iobagii din alte părți. Din
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
terenului, făcea o claie mai mică pentru plata jitarului. Acesta trecea cu o căruță la sfârșit de vară și le strângea din capătul locurilor. Chiar dacă țăranii aveau pământ, aceștia tot lucrau la boier, iar produsul final se dijmuia. De această dijmă nu se ocupa direct boierul ci administratorul moșiei. Acesta alegea una din cele două grămezi de porumb mari pe care le făcea țăranul. Țăranul trebuia să le facă egale, în caz contrar administratorul o alegea pe cea mai mare.
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
unor domenii boierești, împărțire numită ,lanț”. Evenimentul a avut loc în urmă cu mai bine de 100 de ani și începând de la această dată locuitorii au devenit proprietari ai terenurilor pe care le foloseau cu condiția de a plăti o ,dijmă” vechiului proprietar. S-a făcut astfel o evidență a locuitorilor stabiliți aici până la această dată. Cu prilejul ,lanțului” au primit suprafețe de teren cetățenii din 10 localități apropiate: Șuncuiuș, Vadu-Crișului, Dobricionești, Josani, Cacuci, Ortiteag, Aștileu, Roșia, Bălnaca și Bratca. Se
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
Brașov în schimbul unor noi împrumuturi, cele șapte sate săcelene, din care făcea parte și Tărlungeni, împreună cu Apața și Crisbav și care aparțineau de cetatea Branului. Cu toate că au fost predate Brașovului, castelanul Branului administrează satele zălogite mai departe, încasând dări și dijme. În anul 1650, principele Ardealului, Rákóczi Gyorgy (Gheorghe) al II-lea cedează Brașovului definitiv cetatea Branului cu cele șapte sate săcelene până în anul 1784, când împăratul Iosif al II-lea desființează districtul Brașovului, iar comunele din S-V trec la
Tărlungeni, Brașov () [Corola-website/Science/300972_a_302301]
-
Șmig (germ. "Schmiegen", mag. "Somogyom") este menționat în forma "possesio Sumugun" (1317), "terra seu possesio Symyg "(1325), "Sumugy" (1352)[1], "possesio Sumugyon" (1389) "Somog" (1392), "Somogu" (1395)[2], "Somogyon" (1587-1589 - în "Adatok a dezsma fejedelemségkori adminisztráción jahóz - Date cu privire la administrarea dijmelor pe timpul principatului", Cluj, 1945), "Smig" (1733 - în conscriptia Klein), "Somogyon" (1760-1762 - în conscripția Buccow), "Smiegen" (1850 - în "Statistica Transilvaniei din" "1830 și 1850"), "Somogyom", "Schmiegen", "Smig" (1854 - în "Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania"). Așezarea era numită de sași
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
tâlhari. Devenind "possessio" a Clujului, ca urmare a unei donații făcute de regele Sigismund de Luxemburg, acest sat a fost scos de sub jurisdicția voievodului și a comitelui, fiind supus autorității judelui clujean. În schimbul serviciului practicat, felecanii au fost scutiți de dijma numită "quinquagesima ovium" sau "datul oilor" (fiecare al 50-lea cârlan și o oaie cu miel), obligație feudală exclusivă a comunităților românești din Transilvania. La cca 0,5 km sud-est de sat (pe Valea Mănăstirii - “Valle Monaster”), pe Harta Iosefină
Feleacu, Cluj () [Corola-website/Science/300328_a_301657]
-
are codul 34854-1. Parohia este arondată Protopopiatului Călata din Eparhia Reformată a Ardealului. Pastorii actuali sunt Váncza Enikö-Erzsébet și Váncza Lajos. Cunoaștem un act emis în anul 1675, de către principele Transilvaniei, Mihail Apafi, (o diplomă în limba latină) prin care dijmele pe care le plăteau locuitorii satului Szasz Lona erau donate parohiei reformate din sat. Matricolele au fost introduse în 1770 de către pastorul Pataki Dániel I, care a însemnat într-un calendar botezurile, cununiile și înmormântările, uneori și evenimente din viața
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
și cel de a căuta cauzele unor fenoneme demografice. Studiile de demografie vizează politicile demografice, legislația, politice sociale cu impact demografic, metodele și modelele de analiză, si estimarea prospectiva a populației. Sursele demografice pot fi inventarele, socotelile, urbariile, registrele de dijma, actele de stare civilă, anchetele și lucrările cu caracter statistic, intorcmite prin recensăminte, ținând seama însă și de tendința de evaziune a bunurilor și a persoanelor având în vedere posibilitățile de înregistrare limitate din trecut. Un domeniu de activitate al
Științe auxiliare ale istoriei () [Corola-website/Science/298675_a_300004]
-
vechi. Ansamblul voievodal din Curtea de Argeș a fost refăcut în jurul anului 1340, iar bisericile Sân Nicoară și Sfântul Neculai Domnesc fuseseră deja ridicate, cel puțin în ceea ce privește zidăria. Istoricul Nicolae Iorga socotește că, similar voievozilor următori, lui Basarab i se cuveneau toate dijmele produselor locale și vămile din oi, albine și porci. La acestea se adăugau gloabele (amenzile), darea calului și muncile prestate în folosul domniei. Monezile, nu prea multe, proveneau în special din comerțul cu străinii, căci local tranzacțiile - chiar și cele
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]