877 matches
-
precede și, în același timp, ne orientează. Aici putem regăsi, așa cum anunțam mai sus, funcția esențială a ideologiei, și anume aceea integratoare. Mai mult decât atât, putem deduce că, înainte de a servi fenomenului de dominație, fie prin legitimare, fie prin disimulare, deci înainte de a avea funcții politice, ideologia, înțeleasă în această manieră, deține o funcție eminamente socială, întrucât "orice grup durează, dobândește consistență și permanență grație imaginii de sine stabile și durabile pe care și-o dă. Această imagine stabilă și
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
problemele sociale este în principiu de neatins, deci nu există nicio posibilitate de a scăpa de capcana ideologiei"198. Recunoaștem așadar, în chiar esența acestui ultim argument, accentul pus pe diferența ireconciliabilă dintre ideologie și știință, precum și pe funcția de disimulare pe care ideologia o exercită în procesul de cunoaștere a datelor specifice realității sociale. Dacă încercăm însă depășirea acestei "demarcații" care, din perspectivă obiectivistă, se impune fără drept de apel (dar asta nu înseamnă, desigur, că ar fi lipsită de
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
noi ne raportăm la realitatea socială. Cu alte cuvinte, în loc să o transformăm într-un adversar al cunoașterii sociale, putem să o utilizăm ca pe un instrument în cadrul acesteia, trecând în plan secundar funcțiile sale de distorsionare a realității sau de disimulare și accentuând asupra celei pozitive, de integrare. În definitiv, și teoreticienii situați pe pozițiile radicale ale sociologiei cunoașterii recunosc existența unei legături între pozițiile epistemologice și dezbaterile ideologice, revendicând, din această perspectivă, necesitatea unei examinări mai profunde a faptului că
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
miturile în imaginarul social al unei societăți, pentru că ea face trimiteri la realități mai semnificative pentru lumea modernă decât cele care îi incumbă mitologiei. Spre deosebire de mituri, ideologia apelează la formule de explicare a realității sociale care, chiar și atunci când servesc disimulării, oferă argumente credibile, din punctul de vedere al raționalității sociale, pentru susținerea situațiilor spre care trimit. Mai mult, așa cum sugerează de altfel Roland Barthes, sfera ideologiei o include pe aceea a mitologiei, câtă vreme aceleași mituri pot apărea, uneori chiar
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
celui de al treilea moment al procesului de construcție a ordinii sociale, una dintre funcțiile fundamentale a ideologiei, și anume aceea de integrare a noilor generații într-o realitate socială care trebuie în permanență legitimată, uneori chiar prin apel la disimulare. Tocmai de aceea, consider că înțelegerea mecanismului socializării, așa cum este acesta prezentat în cadrul teoriei sociale, este una necesară. Inisistând, pe urmele lui Karl Mannheim, asupra ideii că realitatea reprezintă, în esență, o construcție socială, Berger și Luckmann susțin că socializarea
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
conceptului în istoria sa intelectuală să-i fie contrapusă o semnificație pozitivă sau socio-culturală, după cum rezultă din tabelul de mai jos: Tabelul 3. Ideologia, de la sensul negativ la sensul pozitiv Semnificația negativă Semnificația pozitivă Definire prin funcțiile de distorsiune și disimulare Ca în cazul tuturor reprezentărilor sociale, existența distorsiunii este postulată Ideologia = reprezentări colective eronate, "falsă conștiință", văl care maschează interesul material al celor aflați în poziții dominante. Ideologia este ceva ce poate fi demascat de oamenii care operează din poziții
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
acel modus operandi al ideologiei prin care se impun relațiile de dominație în plan socio-politic. Având la bază valori, credințe și atitudini sedimentate social, ideologia apelează în mod strategic la construcția simbolică a realității, folosindu-se de "operațiuni" precum legitimarea, disimularea, unificarea, fragmentarea și reificarea 395. Ce putem extrage de aici este că statutul ideologiei apare ca fiind, într-adevăr, inseparabil de fenomene socio-politice cum sunt interesele de grup și dominația. Nu decurge însă în mod necesar că ideologiei trebuie să
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
realității prezente. Cât despre înglobarea, de către concept, a "rațiunii cinice", această înțelegere este inclusă de tentativa de pozitivare a ideologiei fără a se opune, în mod necesar, acesteia din moment ce am convenit, pe urmele lui Ricoeur, că integrarea este funcția fundamentală, disimularea (care ar presupune cinismul de a prezenta drept real ceva despre care se știe că e doar o distorsionare a realului) situându-se în plan secund. Să ne întoarcem însă la problema "sfârșitului ideologiei", pentru a remarca faptul că, în
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
un ceva care ne precede și, în același timp, ne orientează. Aici putem regăsi funcția esențială a ideologiei, și anume aceea integratoare. Mai mult decât atât, am argumentat că, înainte de a servi fenomenului de dominație, fie prin legitimare, fie prin disimulare, deci înainte de a avea funcții politice, ideologia, înțeleasă în această manieră, deține o funcție eminamente socială. Reiese, din această abordare socio-culturală a conceptului, fundamentată epistemologic, că ideologia reprezintă o sursă de identitate și integrare a oricărei culturi, având deci un
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
încercau să te convingă că-i bine cum spun ei. Unde mai pui că începeau să aibă niște concepții de viață de-ți îngheța sângele-n vene. Și, astfel, pentru ei totul devenea normalitate. Cu puterea lor de simulare și disimulare păreau niște mielușei de te convingeau ușor ca niște actori pe scenă. Cât pe ce să nu-ți dai seama de toate astea. Așa stând lucrurile, mama și tata "se achitau" de obligațiile de părinte și le ofereau bani, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
neîndurător în critica sa, Caragiale îmbină maliția crudă cu urbanitatea aleasă"70, ceea ce o face și mai antipatică, și mai greu de suportat. Caragiale recurge frecvent la ironie, la acea modalitate subtilă de a critica elegant, dar incisiv, preferând violenței, disimularea derutantă cu efect punitiv mult mai mare: "Ironia nu e nicidecum brutală, pentru că ea afectează comedia încuviințării și a aprobării totale, descifrarea tâlcului ei cere o subțirime la cititor, căci prostul sau naivul cade în cursă, încrezându-se în sensul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fost numai o glumă fantastică; sunteți acasă, la d-voastră, între ai d-voastră... în București, în Țeara Românească. Priviți în jurul d-voastră; îmi pare că citiți Ghimpele.151 În celebra definiție dată de Fr. Schegel, ironia socratică este simultan disimulare, glumă, gravitate, artă, știință și filosofie, gândire liberă și gândire riguroasă, derutantă pentru mințile înguste, seducătoare pentru cele mobile 152. Recunoscut și temut ca tipic homo ironicus, Caragiale ajunsese să nu poată face o afirmație obișnuită fără a fi bănuit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
recunoaștere este consumul de ambrozie "capuținistă", sunt cei care "tarifează prețurile succeselor și decernă laurii, ei condamnă, îngăduie sau încununează în literatură, în arte, în științe, în fine în tot."38Inadecvarea pretenției la realitate reiese cu claritate din ironia implicată, disimulare ingenioasă ce augmentează caracteristic atitudinea critică. Aceste tipuri cu deosebire, cărora Caragiale însuși le-a conturat fizionomia de grup în remarcabile schițe monografice, (Mitică, Moftangii, Intelectualii), s-au fixat definitiv ca mărci distinctive care subordonează genericul comic de caracter, viziunii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
eroul camilpetrescian se îndepărtează printr-o stranie dedublare de modelul caragialian, evoluând spre statutul de "om" cu preocupări, ambiții și sentimente autentice. Schematismul, artificialitatea, construcția de marionetă sunt depășite aici prin configurarea dimensiunii interioare. Farsele, vorbele de duh, veselia contagioasă, disimularea, optimismul inconștienței, iresponsabilitatea, lăudăroșenia puerilă, desfiderea autorității conturează imaginea unui Mitică arhicunoscut, caragialesc. Spre deosebire de acesta însă Mitică Popescu "place[...] E ca nuca, ... are coajă, dar are și miez...Ei, coaja o lapezi fără pagubă"50, după cum se exprimă un personaj
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
N-am încredere în nici un partid. Chiriachița: Dar în cine ai încredere? Spirache: În Dumnezeu[...] Nu e în firea mea să fac politică... Prea aș face dreptate multă dacă aș avea putere... și aș muri asasinat.95 Deși capabil de disimulare, manipulând din umbră destinul familiei, Spirache își calculează greșit manevra electorală, populația interpretând contrar previziunilor sale gestul său onest. Politica se conturează astfel caragialesc, drept o mașinărie infernală profitând de orice neglijență și conferind oricărei intenții o finalitate malefică. Structural
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
eufemizare. Transformarea tragicului în comic, a seriosului în glumă, a falsului în adevăr, a nonvalorii în valoare, a straniului în obișnuit, etc, e perfect plauzibilă în lumea caragialiană, imagine răsturnată a lumii ideale. Esențialmente ironic, întrucât este asociat inversiunii și disimulării, motivul "lumii pe dos" este impus de viziunea carnavalescă ce presupune relativizarea ierarhiilor, travestiul, libertatea de mișcare și de limbaj, descătușare și anarhie. Ilustrativă este farsa D-ale carnavalului în care această viziune este textual afirmată de Caragiale însuși prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
narativ caragialian care, prin oralitate și dialogism ilustrează preocuparea pentru anticiparea și respectarea preferințelor cititorilor 122 interpelați, întotdeauna, reverențios, devierea sensului dinspre cel pretins înspre cel intenționat este o constantă și în publicistica lui Caragiale și în Momentele bazate pe disimulare ironică. Deși mult mai subtilă și oarecum deferentă în cazul lui Caragiale, preocuparea pentru inducerea în eroare a cititorului printr-un joc "de-a v-ați ascuns" cu sensul, reiese din frecvența ambiguităților camuflate în enunțuri ironice, în numeroase oximorone
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
același timp misterul și viclenia în locul rapidității și al forței. Înainte, uniforma îl desemna pe reprezentantul ordinii publice, care se repezea pe urmele răufăcătorului și încerca să-l prindă. Agentul secret înlocuiește urmărirea cu investigația, viteza cu inteligența, violența cu disimularea."582 În 1935, un fost maior al armatei americane de 45 de ani, care a activat și în domeniul literaturii pulp, Malcolm Wheeler-Nicholson, își pune pe picioare propria editură, National Allied Publishing, la care publică noi serii comics, New Fun
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mama ta timp de trei zile. — Nu-mi aduc aminte... murmură Gajus. — Erai mic. Acel prim delict al noului împărat („primum facinus novi principatus“, avea să scrie Tacitus cu dezgust) dovedise lipsa de milă, răceala și marea lui capacitate de disimulare, cu care terorizase Roma. Dar când centurionul l-a anunțat pe Tiberius că misiunea fusese îndeplinită și, ca să se laude, a adăugat că trebuise să facă eforturi mari să-l ucidă pe băiat, Tiberius, în fața a șase sute de senatori, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
saliva sau să vorbească; buzele uscate i se lipiră de dinți. Ofițerul aștepta reacția lui; lui Gajus i se păru că-l privea cu prea mare atenție. Ce știa? Care erau ordinele secrete? Însă dacă învățase un lucru, acela era disimularea. Buzele i se întredeschiseră; răspunse: — Sunt bucuros să mă supun. Servitorii din casă, toți familiares, se adunau neliniștiți în atriu; știau că viața le era distrusă. Într-adevăr, ofițerul îl anunță pe Gajus că bagajele personale aveau să-l urmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înfrângeri sângeroase. Mâinile îi erau mari, cu degete groase; se spunea că strânsoarea lor putea ucide. Tăcea. Istoricii au spus că la el, dintotdeauna, dar mai ales după alegerea în fruntea imperiului, sentimentele, ambițiile și dorințele erau ascunse de bariera disimulării, imposibil de depășit. Dar dincolo de acea neîncredere acționa o inteligență ascuțită, limpede și rece, care detecta capcanele. Când nu existau ranchiune sau răzbunări personale, lua hotărâri încet, în urma unor reflecții solitare. Se dedica tot timpul conducerii imperiului, ceea ce făcea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-și afle soarta la Samothracia, la Miletus, și nu i-a ajutat să știe că viața avea să-i fie scurtă...“ Așa încât, cuprins de neliniște și neîncredere, se prefăcu că își reia lectura. Sclavul se retrase fără nici un zgomot. Disimularea Se întoarse însă curând; se apropie de portic cu pași ușori și îi zâmbi de departe. Îi aducea într-o cupă un fruct aromatizat în vin sau o băutură parfumată, cu plante din ținuturi îndepărtate. Îl însoțea la termele rezervate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în ziua de azi... Puțin mai încolo, Împăratul râdea cu râsul lui tânăr. Zilele grele și pline de primejdii ale adolescenței îl transformaseră într-un solitar cu scurte momente de socializare. Persecuțiile și spionii îi creaseră o mare capacitate de disimulare și de îndurare a vicisitudinilor. Nevoia lui de afecțiune nu depășea pragul neîncrederii și, prin urmare, se limita la gesturi materiale. Sentimentele lui aveau ca obiect nu oameni vii, ci un lung șir de amintiri. Se temea de iubirile noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care descoperiră înspăimântați că tânărul Împărat era un om complet diferit de ceea ce se povestise până în urmă cu o zi. Băiatul absorbit de lectură, care urca nesigur pe scara Villei Jovis, era închis în sine, avea o mare putere de disimulare și multe secrete, lua decizii fulgerătoare. Și pe când el era încă tulburat de gândul la cei morți - „s-a întâmplat un lucru pe care nimic nu-l va putea repara vreodată“ -, într-un alt palat de la Roma, Valerius Asiaticus murmura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
repede. (ieri) „Trebuie să devii om de societate.“ Mă uit la ea și râd În hohote. „Babacul vrea să te ducă la o serată de teatru, acasă la Călinescu“, mai spune A. „Nu mă duc. Nu-mi place poza și disimularea. N-am timp să fiu om de societate. Viața e prea scurtă. Îmi ajunge cititul!“ Insistă. „Și totuși, ți-ai face cunoștințe utile. Nu se pătrunde nicăieri fără cunoștințe...“ O privesc mai departe distrat. „Oricât ai fi de genial, sistemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]