1,706 matches
-
a mimesisului (organizarea convențiilor structurii dramatice, condiția logică a conflictului, simplitatea situațiilor, relația dintre acțiunea principală și acțiunile secundare, determinând combinarea situațiilor dramatice, tensiunea morală a intrigii etc.), așadar mijloacele de „a realiza la maximum universalitatea realului”, și continuă cu disocierile privind teatralitatea romantismului, unde accentul cade pe coexistența spectaculozității operelor dramatice și a creațiilor de tipul „spectacolului din fotoliu”, prefigurând formula modernă a „teatrului total”. Criticul întrevede în realism un factor complementar și o modalitate de obiectivare a aspirației romantice
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
comediei satirice, văzută ca un simptom filoromantic, și preferința pentru drama (și melodrama) istorică romantică, în epocă fiind considerată „superioară” comediei. Într-un amplu capitol este analizată dualitatea între clasicism și romantism în creația propriu-zisă dintre 1830 și 1918, cu disocieri pertinente privind persistența unor elemente clasice în drama romantică (fie în conceperea conflictului, mereu favorabil factorului etic, fie în adoptarea istorismului în manieră tipologică clasică), abordarea dramei citadine pe teme contemporane (care evoluează de la melodrama cu teză la teatrul conflictului
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
la care - observă autorul - se produce fuziunea dintre vizualitatea cadrului, dinamica dialogului și autenticitatea atmosferei naționale. Un subcapitol notabil este cel referitor la avatarurile Chiriței, personaj de mare mobilitate, mai curând mască decât caracter, în timp ce dramele îi prilejuiesc exegetului fine disocieri cu privire la substanța tragismului alecsandrinian din perioada senectuții. Remarcabile sunt capitolele despre B. P. Hasdeu și I. L. Caragiale (Nicolae Manolescu îl considera pe cel despre Caragiale „cel mai solid din toate”, „meritul Istoriei sale”). Autorul demonstrează structura de pseudofarsă a comediilor
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
Brăila, [1942]; Papadima, Creatorii, 186-211; Călinescu, Ulysse, 59-61; Laurențiu Ulici, Gib Mihăescu, scriitor al obsesiei, VR, 1967, 2; Manolescu, Teme, I, 121-136; Crohmălniceanu, Literatura, I, 548-557, 662-663; Liviu Petrescu, Realitate și romanesc, București, 1969, 231-252; Oprea, 5 prozatori, 203-236; Andriescu, Disocieri, 197-222; Mihail Diaconescu, Gib I. Mihăescu, București, 1973; Andriescu, Relief, 228-271; Balotă, Ion, 182-243; Zaciu, Bivuac, 69-73; Micu, „Gândirea”, 705, passim; Dan, Proza, 297-300; Negoițescu, Analize, 224-232; Protopopescu, Romanul, 186-205; Papahagi, Eros, 121-133; Manolescu, Arca, I, 224-246; Mircea Popa, Structură
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
m. românesc, în sens larg, ca „o mișcare ieșită din contactul mai viu cu literatura franceză mai nouă, adică de după 1880”, înglobând simbolismul, m. de după război și „curentele extremiste”. În sens restrâns, criticul aplică termenul doar literaturii nontradiționaliste postbelice, pentru disocierea acesteia de simbolism și avangardă. Privilegiată față de „contribuția modernistă” a grupării de la „Viața românească” sau de la „Gândirea”, cea de la „Sburătorul” e definită prin promovarea unei atitudni stilistice corespunzătoare noii psihologii, marcată de civilizația timpului. Direcția de evoluție era, potrivit lui E.
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
este întotdeauna mai pasiv decât arătătorul, cu ajutorul căruia ne afirmăm. În unele situații în care este prezentă dorința, arătătorul este mai solicitat decât mijlociul. Toarte acestea ne readuc la ideea că trebuie întotdeauna să fim prudenți când analizăm rolul degetelor. Disocierea funcției degetelor, precum și rolurile lor, nu sunt dobândite. Ele se stabilesc din stadiul intrauterin. Mijlociul, exprimă ambiguități, când este atins în partea palmei. Ceva ne enervează și simțim nevoia să închidem mâna, să „strângem pumnii”. Ne deranjează unele amănunte. Altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
chepengul deasupra misterului. Drept argument, el notează că unele dintre cele mai bune povestiri detectivistice scrise vreodată nu-l induc în eroare până la capăt pe cititorul inteligent (de pildă, cele ale lui Austin Freeman) (Chandler, 1977, p. 65). O nouă disociere, obligatorie, forează și mai adânc în magma colcăitoare a substanței din care autorul de romane polițiste încearcă să plămădească universul. „A ghici” numele criminalului nu înseamnă mai nimic dacă nu ești capabil „să-ți justifici ghicitul printr-un raționament” (Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
reținute de autorii DSM III-R. Este vorba despre introiecție, regresie, orientarea către sine, transformarea în contrariu (sau răsturnare) și sublimare. Celor cinci mecanisme reținute de la A. Freud li se adaugă, în DSM III-R, următoarele treisprezece: Agresiunea pasivă Clivajul Deplasarea Deprecierea Disocierea Idealizarea Intelectualizarea Autorii ediției DSM-IV (1994/1996) merg mai departe și propun chiar o scală a funcționării defensive care va fi descrisă în capitolul 4 al cărții noastre. Cu aceasta, lista mecanismelor de apărare ajunge la treizeci și unu16. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanism din lista dată în DSM III-R, respectiv somatizarea, nu mai figurează deloc în lista din DSM-IV. Abordând chestiunea numărului mecanismelor de apărare, Vaillant (1993) oferă propria sa listă, alcătuită din următoarele optsprezece mecanisme: Activismul Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu - nu apar în lista elaborată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pulsiuni, dar nu și a obiectului acesteia, ceea ce înseamnă o neutralizare a investirii libidinale sau agresive a obiectului 20. 16) Detașarea (V.): retragerea investirii libidinale sau agresive a unui obiect, asociată îndeobște unor elemente ale izolării și ale clivajului. 17) Disocierea (DSM III-R; DSM-IV): alterarea funcțiilor de integrare ale conștiinței, ale memoriei, ale percepției de sine sau ale mediului înconjurător ori ale comportamentului senzorio-motor. 18) Distorsiunea psihotică (DSM-IV; G.V.): distorsiune importantă, care transformă realitatea externă pentru a o face conformă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe termen lung): 1) Prima categorie este aceea a apărărilor psihotice, care include proiecția delirantă, distorsiunea și refuzul psihotic. 2) A doua categorie este cea a apărărilor imature, șase la număr: proiecția, fantezia schizoidă, ipohondria, agresiunea pasivă, activismul (acting-out) și disocierea (sau refuzul nevrotic). Vaillant precizează că exclude din această categorie mai multe apărări imature - precum clivajul, devalorizarea, idealizarea sau identificarea proiectivă -, cunoscute și ca apărări care distorsionează imaginea și care sunt desemnate prin termeni aflați în legătură cu teoria relațiilor obiectuale. 3
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sentimentul de gratificare, autorizează o percepție conștientă a sentimentelor, a ideilor și a consecințelor lor și asigură cel mai bun echilibru posibil între diferitele motivații conflictuale. 2) Nivelul inhibițiilor mentale (sau al formațiunii de compromis). Cele șapte apărări menționate - deplasarea, disocierea, intelectualizarea, izolarea afectului, formațiunea reacțională, refularea și anularea retroactivă - mențin în afara conștiinței idei, sentimente, amintiri, dorințe sau temeri susceptibile de a reprezenta o amenințare potențială. 3) Nivelul distorsiunii minore a imaginii. Cele trei apărări citate - deprecierea, idealizarea și omnipotența - operează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
comparație a permis evidențierea unor importante similitudini: diferențele de stil defensiv pe care le atribuim intuitiv culturii pot fi mai mult aparente decât reale, chiar dacă această chestiune merită a fi aprofundată. Rezultatele studiului efectuat de Vaillant (1993) arată însă că disocierea este stilul defensiv cel mai des întâlnit în rândul „Bărbaților din Boston” având origini anglo-saxone. Într-adevăr, această apărare se observă la 39% dintre subiecții de origine anglo-saxonă, comparativ cu procentul de 16% constatat la subiecții de origine italiană. Vaillant
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la subiecții de origine italiană. Vaillant precizează totuși că această diferență nu poate fi atribuită unei frecvențe mai mari a abuzului de alcool la subiecții de origine anglo-saxonă. Într-adevăr, chiar și printre bărbații care nu consumau alcool în exces, disocierea era de două ori mai frecventă decât la subiecții de origine italiană. Mai recent, Gounongbé (1995) subliniază faptul că autorii africani recurg adesea, în lucrările lor, prin intermediul ficțiunii literare și al acțiunii eroului, la „mecanisme care, în marea lor majoritate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
et al. au elaborat Scala profilului eului, alcătuită din 45 de întrebări destinate identificării a nouă apărări, grupate în trei categorii: - apărări narcisice (proiecția, refuzul și distorsiunea); - apărări „afective” (de tip obsesiv-compulsiv, ipohondru și neuroastenic); - apărări nevrotice (cum ar fi disocierea, somatizarea și anxietatea)30. Acest demers pornește de la ideea (Semrad et al., 1973) că studiul apărărilor va contribui într-o mai mare măsură la înțelegerea stării clinice a pacienților decât o pot face procedeele clasice de tipul diagnosticului bazat pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
implică, potrivit lui Lagache, diverse modalități de înlocuire, și anume: • repetiția acționată, prin rememorarea gândită și verbalizată; • identificarea (care-l face pe subiect să se confunde cu experiența trăită), prin obiectivare (care-i permite să ia distanță față de această experiență trăită); • disocierea, prin integrare; • inhibiția, prin control; • obediența, prin experiență. Lagache acordă o atenție deosebită sublimării, clasată de Fenichel printre mecanismele de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
amintirilor, ca și faimoasele dedublări ale personalității. După Freud și Breuer, „clivajul conținuturilor conștiinței este consecința unui act de voință din partea bolnavului”. Într-o concepție diferită, psihiatrii, și mai ales Bleuler, se sprijină pe conceptul de Spaltung pentru a descrie disocierea proprie schizofreniilor. Abia spre sfârșitul vieții, Freud va conceptualiza noțiunea de clivaj, mai precis aceea de clivaj al eului, definit, într-o perspectivă structurală, ca un proces prin care eul se poate scinda pentru a face față unei realități periculoase
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fără însă a anula angoasa, cum se întâmplă în cazul perversiunilor. Un clivaj excesiv al eului și al obiectelor interne ar putea conduce la sentimentul că eul se desface în bucăți. Angoasele de fragmentare, de dezintegrare, de depersonalizare sau de disociere sunt legate de acest sentiment. Rosenfeld (1950/1976) notează că o stare confuzională se instaurează atunci când subiectul își pierde capacitatea de a diferenția obiectele „bune” de cele „rele” și, în special, pulsiunile libidinale de cele agresive. El arată că, în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
etc., ar lucra în alte partide decât acelea în care sunt înscriși soții sau fiii lor. Atunci cum și-ar închipui cineva că feministele, care înainte de orice țin la întărirea și propășirea familiei ar contribui cu activitatea lor politică la disocierea ei? Dar noi nu voim să luptăm contra realităților. Voim să clădim ceva pozitiv bazat pe natura lucrurilor și în concordanță cu interesele patriei și ale societății. Ce înseamnă noua grupare? Dar atunci ce înseamnă noua grupare? Când avem deja
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
Ghercik, Vântul rupe păienjenișul, Chișinău, 1987; M. Tansk, Versuri, Chișinău, 1987; A. Tvardovski, Poezii și poeme, Chișinău, 1990; N. V. Gogol, Opere, I, îngr. Emil Iordache, Iași, 1999 (în colaborare cu Alexandru Cosmescu și Igor Crețu). Repere bibliografice: Mihai Cimpoi, Alte disocieri, Chișinău, 1971, 32-37; Anatol Gavrilov, Reflecții asupra romanului, Chișinău, 1984, 132-156; Nicolae Bilețchi, Romanul și contemporaneitatea, Chișinău, 1984, passim; Ion Ciocanu, Dialog continuu, Chișinău, 1990, 190-200; Mihail Dolgan, Creația scriitorilor moldoveni în școală, Chișinău, 1990, 41-68; Ion Ciocanu, Tentația exemplarității
BUSUIOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285963_a_287292]
-
Roma, 1971, 13-91; Ulici, Recurs, 59-68; Manolescu, Teme, I, 58-60, II, 74-77, 100-102; Crohmălniceanu, Literatura, I, 79-86, II, 192-256; Braga, Sincronism, 78-86, 122-167; Sasu, Progresii, 108-112; Cioculescu, Aspecte, 71-83; Doinaș, Poezie, 9-19, 79-84; Raicu, Structuri, 74-81; Balotă, Umanități, 368-377; Andriescu, Disocieri, 177-183; Șuluțiu, Scriitori, 91-120; Șt. Aug. Doinaș, Orfeu și tentația realului, București, 1974, 167-178; Melania Livadă, Inițiere în poezia lui Blaga, București, 1974; Piru, Poezia, I, 44-57; Mircea Vaida, L. Blaga. Afinități și izvoare, București, 1975; Micu, „Gândirea”, 20-206, 217-220
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
n-a fost însușită în aceeași modalitate de laici și de clerici, prin urmare, cu atât mai puțin coincid manifestările lor. Mai apoi chiar în sânul Bisericii se pot face distincții privind orientările, după cum între intelectualii credincioși se pot face disocieri, de exemplu între conservatorii din mediul călugăresc și personalitățile bisericești. Cazul lui Dositei, patriarhul Ierusalimului, este dintre cele mai cunoscute pentru nivelul superior de înțelegere a destinului politic și cultural al Europei de Sud-Est. Intervențiile sale în viața politică și
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Simion, Orientări, 131-135; Râpeanu, Noi, 221-224; Martin, Poeți, I, 161-168, II, 130-140; Felea, Poezie, 37-42; Stănescu, Poeți și critici, 62-64; Ciobanu, Panoramic, 145-150; Călinescu, Literatura, 135-142; Constantin, A doua carte, 104-113; Valeriu Râpeanu, Pe drumurile tradiției, București, 1973, 219-222; Andriescu, Disocieri, 134-142; Felea, Secțiuni, 164-172; Bălan, Artă, 173-181; Piru, Poezia, II, 25-35; Barbu, O ist., 100-104; Titel, Pasiunea, 62-64; Martin, Acolade, 156-172; Zaciu, Alte lecturi, 25-32; Poantă, Radiografii, I, 169-174; Stănescu, Jurnal, I, 192-197; Zaciu, Lancea, 74-78; Felea, Aspecte, II, 108-112
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
clasicii, 1975, Antract, 1979). Lecturile fidele, pline de bun-simț, denotă o înclinație spre reflexivitate, comentariul pe teme literare sau teatrale angajându-se într-o vanitoasă monologare pe marginea unor concepte (actualitate și valoare, tradiție și inovație ș.a.). Criticul, pus pe disocieri, își propune să clarifice o noțiune sau alta, combătând astfel „poncifele”, „prejudecățile” care-l supără. O carte întreagă, Noi și clasicii, își subminează însă efortul de a reinterpreta creații de vârf ale literaturii noastre prin dilatarea abuzivă, cu ifos globalizant
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
la două niveluri între care, firește, există numeroase punți: în poemele originale de inspirație folclorică și în opera lui Eminescu în general”. Comentariile care însoțesc poemele antologate cumulează într-un glosar complex informații din domeniul folcloristicii, al istoriei, observații și disocieri privind prozodia și modul de a lucra al poetului, prezența și răspândirea unor teme specifice, incursiuni în mitologia poetică eminesciană. B. și-a extins investigațiile, în lucrări speciale, la domeniul „numelor proprii eminesciene” (cele cu valoare simbolică) și la raporturile
BADEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285533_a_286862]