1,499 matches
-
celălalt, Bahtin opinând că în modernitate polemica nu poate lipsi din parodii, chiar dacă din arsenalul procedeelor sale face parte și comicul. În majoritatea cazurilor, "lupta" e purtată cu înverșunare, răutăcios, chiar "cu dușmănie"; "vocile sunt nu numai izolate, despărțite prin distanțare, ci ele sunt opuse și ostile una alteia (...), de aceea sentimentul întreținut cu bună știință că te afli în fața unui cuvânt străin trebuie să fie deosebit de clar și izbăvitor în parodie". Dostoievski e creatorul unui gen de roman cu totul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
află ceea ce neagă un anumit erou comic nici nu-l va găsi, desigur, comic"65) e asigurată, drept urmare, de simpatia pe care cititorul o încearcă față de acesta, întrucât e un personaj umanizat în bună parte grație defectelor, nu cade pradă distanțării glaciale pe care o promovează eroicul epopeic. Trăsătura fundamentală care face dintr-un roman o parodie este deci transformarea eroului într-un erou comic (antierou, în unele cazuri), ipostază degradată a perfecțiunii și idealizării operelor "cu specific nobil". Fapt realizabil
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
spunerii, al exagerării prin și de dragul limbajului. Destinul primilor parodiști este legat de anumite "personaje", mimii, unii dintre aceștia reținuți portretistic și de istoria literară, și de modul acestora de a "schimonosi" arta de a vorbi frumos și convingător. În ciuda distanțării temporale, nu lipsesc deci rețelele prin care opera literară se atașează contextului extraliterar, sociologic, după cum nu sunt puține nici referirile la procedeul (desigur, pe atunci cultivat încă simplist, dar însoțit și de distanțarea specifică ironiei) intertextualității etc. O legătură strânsă
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de a vorbi frumos și convingător. În ciuda distanțării temporale, nu lipsesc deci rețelele prin care opera literară se atașează contextului extraliterar, sociologic, după cum nu sunt puține nici referirile la procedeul (desigur, pe atunci cultivat încă simplist, dar însoțit și de distanțarea specifică ironiei) intertextualității etc. O legătură strânsă se stabilește pe terenul culturii antice între parodia literară și atitudinea controversatelor personaje mai sus amintite, caracterizate de luarea în deriziune a subiectelor/ operelor serioase. Problema originalității cu care sunt confruntați autorii puși
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
modern and post-modern. Aceasta consideră că forma de compunere a termenului prin prezența prefixului para, putând însemna atât alături de, cât și împotriva, îmbină cele două atitudini fundamentale ale parodistului: cea de apropiere limpede de modelul selectat, dar și cea de distanțare critică sau persiflare, în anumite cazuri. În plus, alăturarea acestui prefix numelui desemnând ceea ce se înscrie în înălțătoarea sferă a odei trădează intenția de coborâre, de demitizare a subiectului specifică parodiei. De fapt, evoluția pe care au cunoscut-o sensurile
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Homer în poemul Margites, unde se pare că s-a autoparodiat, alcătuind cânturi despre un erou incompetent și oferind premisele dezvoltării unei intrigi comice în romanul picaresc, prin intermediul antieroului. Dar, ținând seama că epopeea a generat parodie bazându-se pe distanțarea maximă de subiectul ei eroic, rezultatul fiind întotdeauna un text de o factură atât de diferită, cu o semnificație complet răsturnată, ne putem întreba dacă nu se întâmplă același lucru cât privește multitudinea medievală a versiunilor aceluiași text, survenite în funcție de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
genette-iană, suntem tentați să credem că orice tip de citare este vădit, transparent parodic (fiindcă pune față în față două discursuri). Anticii pun primii întrebarea cu privire la autenticitatea parodiilor, postmodernii le vor răspunde: fundamental e ca parodia să acționeze printr-o distanțare ironică, dat fiind că "în timp ce actul și forma parodiei sunt cele ale încorporării, funcția ei este una de separație și contrast. Spre deosebire de imitație, citare sau chiar aluzie, parodia cere acea distanță critic ironică"130 (trad. n.). Ceea ce face ca parodia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pe fenomene de plurilingvism în cazul de fața, bilingvismul (folosirea limbii latine alături de citate parodice din limba greacă). A râde din și despre orice se adaugă, pe fondul imixtiunii elementelor folclorice, de mentalitate a claselor inferioare, tendinței de suprimare a distanțării temporale. Dacă divinizarea trecutului absolut și a miturilor naționale, patriarhale era specifică oricărei epopei, în calitatea ei de text perfect închis, unitar, în satira menippee (și de aici, mai departe, în romanul latin) lucrurile au o natură contrarie. Nu a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
slugă la un vânzător de indulgențe și despre câte a avut de tras cu el" etc. Parcă provocându-l la replică pe autorul acestei opere, Petronius sesizează și promovează cu umor, în scene operând prin trimiteri exacte la opera parodiată, distanțarea enormă a propriilor personaje de eroii epopeici sau tragici, predestinații... Se produce astfel cea dintâi mutație importantă, care va insufla, în toate epocile, dorința punerii personajelor în acord cu realitatea, coborârea lor din imanent. Beția realismului... Capitolul 3 Renașterea parodiei
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
au avut ca rezultat tardiv chiar abundența romanelor postmoderne în care Biblia devine țintă favorită. 3.2. Renașterea parodiei literare în spațiul european: faceția, poemul eroi-comic, romanul Renașterea poate fi astăzi privită ca o sumă a tot ceea ce a marcat distanțarea definitivă de misticismul cu tradiție seculară. Modificarea relațiilor de putere, a ierarhiilor sociale, chiar a trăirilor, strâns legate de influențele filozofiei epicureice, dar și spiritul popular propunând o înțelegere a vieții sub semnul lui carpe diem, călătoriile, apariția tiparului sunt
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
unde Gonella și Dolcibene, bufoni atestați ai vremii, se metamorfozează în protagoniștii unor nuvele precum Lui messer Dolcibene i se dă, în bătaie de joc, să mănânce o pisică... sau Despre marea încercare ce a făcut la Napoli bufonul Gonella). Distanțarea (mai bine zis anularea distanței) dintre persoana reală și personajul literar a generat, iată, un fenomen specific renascentist. Căruia unii exegeți îi atribuie totuși o descendență medievală clară, întrucât în Evul Mediu târziu prezența măscăricilor și a nebunilor parodia diverse
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
păstori, nimicind turme de oi, dând foc colibelor, dărâmând casele, târând după el herghelii de iepe și făcând alte nenumărate blestemății, vrednice de-a fi veșnic pomenite în cărți?"230. De ce însă a simțit el nevoia să se raporteze, prin distanțare parodică, la o literatură care, la vremea ei, continuase o literatură precedentă, "asasinându-i" contextual valorile? Un posibil răspuns dă Francesco de Sanctis, accentuând caracterul inovator tocmai prin comicul singular al scriiturii ariostești: "Ariosto nu cântă isprăvile lui Agramante sau
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
automatizarea unor procedee specifice epicului medieval, dar și lipsa interacțiunii eroicului cu lumea. În al doilea caz, este suficient să tragem o privire asupra modului în care este învestit cavaler Don Quijote și apoi să rememorăm câteva din celebrele episoade ale distanțării de real pe care, din cauze livrești, personajul nostru nu le mai poate domina (hanul devine castel, oile sunt armate, morile de vânt au chip de uriași etc.). Constantele parodice ale romanului cervantesc au fost analizate de formaliști, din rândul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pe discipolii lor, făceai parte însemnată râsului și diminuării burlești a faptelor și obiectelor", remarcă Zoe Dumitrescu-Bușulenga254. Autorul pune față în față cele două mostre de gândire în situații preluate din literatura populară a eposului cu uriași, de unde și sciziunea, distanțarea care fac posibilă deriziunea, lansând o modă care va fi, de acum înainte, specifică literaturii franceze: parodia survine din suprapunerea discursului filozofic peste situațiile burlești, ce va fi mai târziu practicată de Voltaire în Candid sau optimismul etc. etc. Una
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
-o din opera lui Thomas Morus, apărută cu șaisprezece ani înainte, un autor căruia Rabelais îi datorează poate mai mult decât oricărui alt contemporan al său"258. Încercările de evidențiere a parodiei în romanul rabelaisian par astăzi îngreunate atât de distanțarea temporală, care a făcut ca percepția noastră să fie limitată în raport cu cea a cititorilor contemporani autorului, cât și de gradul de complexitate al universului construit de Rabelais prin continuări succesive în marja unei versiuni populare, ea însăși o istorisire cu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Rabelais va decide, mai hâtru, să-i pedepsească tocmai în locul unde se află, adică în Infern. Însă oricare ar fi sursa acestei secvențe, ea marchează o desacralizare totală a temei ce fusese, până atunci, abordată de mulți cu o maximă distanțare, provocată de teama pe care perioada medievală o insuflase cu privire la acest subiect. Comicul și bufoneria nu lipsesc din capitolul readucerii la viață a lui Epistemon (al cărui nume are și o semnificație prevestitoare, anunțând cunoașterea neîndoielnică a adevărului) de către Panurge
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
privințe se desparte de model, chiar îl subminează. Astfel, modifică esențial perspectiva narativă, care din autodiegetică devine heterodiegetică. Trecerea de la persoana întâi (la Defoe) la persoana a treia (la Tournier) presupune, în plus, o conștiință auctorială care își asumă, prin distanțare, actul parodierii. O altă transformare substanțială, de asemenea semnalizată și prin titlu, vizează locația desfășurării evenimentelor, căci insula unde se produce naufragiul corabiei Virginia nu mai este situată în Ocanul Atlantic, ci în Ocanul Pacific. Din punct de vedere formal
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mandragore, vărgate, fructe ale iubirii vinovate și, în același timp, produsele infidelității insulei... Însă rivalitatea erotică nu este unicul semn al paradoxului pe care Michel Tournier îl introduce în cea de-a treia parte a romanului său pentru a marca distanțarea și subminarea modelului. Vineri fumează aceeași pipă care îi conferea, odinioară, lui Robinson însemnul superiorității sale pe insulă și provoacă, din cauza nepriceperii sale în domeniu, explozia materialelor de pe corabie destinate evadării. Rând pe rând, distruge amuzat toate elementele de civilizație
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
conținuturilor precedente, modest sau arogant "explorator" prin textele altora. Abia apoi își exhibă cu luciditate caracterul convențional, artificialitatea. În majoritatea cazurilor avute în discuție, se observă limpede cum romancierii caută să-și precizeze modelul (modelele) pentru a-și etala ulterior distanțarea față de el (ele). Iată de ce orice încercare de definire a parodiei romanești trebuie să ia în calcul revenirea, cât privește procedeele și strategiile narative, la "literaritatea literaturii". Aceasta și din pricină că parodia a fost, de la origini și până în Renaștere, cu rare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
asemănător stilurilor pe care le parodiază în cadrul unor discursuri de ordin religios (Tournier), politic sau jurnalistic (Doctorow). Dacă însă romancierul ține mai mult să se autoafirme, strategic urmând "calea bătătorită" a cărților adulate ori contestate de public, va opta pentru distanțarea semnificativă de textul pe care-l încorporează. Deși, practic, romancierul împrumută "vocea" predecesorului său, el se situează, teoretic, pe o poziție opusă acestuia. Cu alte cuvinte, se "așază" în discursul epic al celuilalt pe care îl forțează să deservească finalități
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a fi chiar o relație de excludere, pentru că, în câteva dintre dialoguri, după un parcurs maieutic complicat, Platon propune el însuși o reconciliere a lógos-ului cu funcția imaginativă,27 pentru proiectarea imaginii cetății ideale printr-un exercițiu de distanțare critică față de existent 28. În Politeía, cu analogia sau diagrama Liniei se introduce o altă noțiune: eikăsia, pe care am putea-o înțelege ca pe o imaginație icastică (redă perceptibilul), diferită de imaginația iconică, ce redă divinul (non-perceptibilul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
direcția de cercetare fiind de la particular la general (de la hiponim la hiperonim); tratatul științific/ discursul preferă ca metodă de cercetare ierarhizarea riguroasă a conceptelor - de la general la particular (de la hiperonim la hiponim), preferă cercetarea bazată pe taxonomie etc. Gradele de distanțare a hiperonimelor în discurs În DSL, Angela Bidu-Vrănceanu remarca faptul că relațiile de supraordonare a hiponimelor față de un hiperonim "se pot situa pe mai multe niveluri care conduc la o ierarhizare lexico-semantică" (DSL, 2005: 252). Spre ilustrare, preluăm un exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Spre ilustrare, preluăm un exemplu din sursa citată: "[...] lucru este un hiperonim foarte vag față de cuvinte ca mașină, scaun; animal este hiperonim pentru câine, dar câine este și el hiperonim pentru dalmațian, ciobănesc, câine-lup" (ibidem). În discursul specializat, gradele de distanțare ale hiperonimului, în raport cu hiponimele sunt deosebit de complexe, fiind impuse de matrice, de natura univocă, monoreferențială a termenului, dublate de claritatea/ obligativitatea dedogmatizării contextului de comunicare etc. Iată câteva tipare: 1. Există o "distanțare" impusă matricial, cu un caracter foarte puțin
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
câine-lup" (ibidem). În discursul specializat, gradele de distanțare ale hiperonimului, în raport cu hiponimele sunt deosebit de complexe, fiind impuse de matrice, de natura univocă, monoreferențială a termenului, dublate de claritatea/ obligativitatea dedogmatizării contextului de comunicare etc. Iată câteva tipare: 1. Există o "distanțare" impusă matricial, cu un caracter foarte puțin vag. De exemplu, relațiile de supraordonare ale hiponimelor: incizie paramediană, incizie transrectală, incizie pararectală, incizie Jalaguier etc. față de hiperonimul matricial (Celio) tomiile..., actualizează un tip special de distanțare, aceea dintre terminologia internă (de
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
câteva tipare: 1. Există o "distanțare" impusă matricial, cu un caracter foarte puțin vag. De exemplu, relațiile de supraordonare ale hiponimelor: incizie paramediană, incizie transrectală, incizie pararectală, incizie Jalaguier etc. față de hiperonimul matricial (Celio) tomiile..., actualizează un tip special de distanțare, aceea dintre terminologia internă (de regulă, matricială) și socioterminologia medicală. Fără nici o excepție, situațiile de comunicare nu obligă "emițătorul" să se raporteze explicit la hiperonimul matricial - utilizat o singură dată, în titlul subcapitolului și/sau la începutul paragrafului. Raportarea la
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]