1,087 matches
-
de Bousset În lucrarea sa creatoare de școală Principalele probleme ale Gnozei (1907)13, pe care se bazează cea mai mare parte a documentării lui Hans Jonas pentru nu mai puțin Însemnata sa Religie gnostică 14. Ideea lui Bousset că dualismul gnostic ar fi În Întregime de origine iraniană s-a transformat Într-o dogmă științifică cu ajutorul unora dintre cei mai mari Învățați ai secolului XX: Albert Dieterich, Richard Reitzenstein, Joseph Kroll, Franz Cumont, Rudolf Bultmann și alții. Este de Înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
religiilor În biblioteci publice, unde s-au achiziționat reeditările din anii șaptezeci. Toate argumentele Școlii germane de religie au fost respinse, unul cîte unul, În cea mai mare parte datorită altor Învățați germani de după al doilea război mondial 15. În ceea ce privește dualismul, a devenit tot mai limpede că dualismul zoroastrian, care era favorabil lumii (procosmic), n-ar avea cum să explice apariția unui dualism gnostic anticosmic; iar dualismul zurvanit, care privește defavorabil inteligența zeului bun Ohrmazd, a ființat mult prea tîrziu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
achiziționat reeditările din anii șaptezeci. Toate argumentele Școlii germane de religie au fost respinse, unul cîte unul, În cea mai mare parte datorită altor Învățați germani de după al doilea război mondial 15. În ceea ce privește dualismul, a devenit tot mai limpede că dualismul zoroastrian, care era favorabil lumii (procosmic), n-ar avea cum să explice apariția unui dualism gnostic anticosmic; iar dualismul zurvanit, care privește defavorabil inteligența zeului bun Ohrmazd, a ființat mult prea tîrziu pentru a putea fi considerat drept originea dualismului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cîte unul, În cea mai mare parte datorită altor Învățați germani de după al doilea război mondial 15. În ceea ce privește dualismul, a devenit tot mai limpede că dualismul zoroastrian, care era favorabil lumii (procosmic), n-ar avea cum să explice apariția unui dualism gnostic anticosmic; iar dualismul zurvanit, care privește defavorabil inteligența zeului bun Ohrmazd, a ființat mult prea tîrziu pentru a putea fi considerat drept originea dualismului gnostic 16. Ipotezele genetice au abandonat Iranul În favoarea Greciei, Samariei sau a iudaismului Însuși. O
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mai mare parte datorită altor Învățați germani de după al doilea război mondial 15. În ceea ce privește dualismul, a devenit tot mai limpede că dualismul zoroastrian, care era favorabil lumii (procosmic), n-ar avea cum să explice apariția unui dualism gnostic anticosmic; iar dualismul zurvanit, care privește defavorabil inteligența zeului bun Ohrmazd, a ființat mult prea tîrziu pentru a putea fi considerat drept originea dualismului gnostic 16. Ipotezele genetice au abandonat Iranul În favoarea Greciei, Samariei sau a iudaismului Însuși. O vreme a fost la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dualismul zoroastrian, care era favorabil lumii (procosmic), n-ar avea cum să explice apariția unui dualism gnostic anticosmic; iar dualismul zurvanit, care privește defavorabil inteligența zeului bun Ohrmazd, a ființat mult prea tîrziu pentru a putea fi considerat drept originea dualismului gnostic 16. Ipotezele genetice au abandonat Iranul În favoarea Greciei, Samariei sau a iudaismului Însuși. O vreme a fost la modă teoria lui Robert M. Grant, Îmbrățișată de eruditul francez, specialist În patristică, cardinalul Jean Daniélou, teorie potrivit căreia rădăcinile dualismului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dualismului gnostic 16. Ipotezele genetice au abandonat Iranul În favoarea Greciei, Samariei sau a iudaismului Însuși. O vreme a fost la modă teoria lui Robert M. Grant, Îmbrățișată de eruditul francez, specialist În patristică, cardinalul Jean Daniélou, teorie potrivit căreia rădăcinile dualismului gnostic sînt de căutat În nemulțumirea produsă În unele cercuri evreiești de distrugerea celui de al doilea templu din Ierusalim, la anul 70, p. C. Ulterior, R.M. Grant a abandonat acest punct de vedere În favoarea unui accent mai puternic asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
70, p. C. Ulterior, R.M. Grant a abandonat acest punct de vedere În favoarea unui accent mai puternic asupra elementelor filozofice din platonismul mijlociu, considerate drept componente primare ale gnosticismului 17. Atît Simone Pétrement, cît și Ugo Bianchi au văzut rădăcinile dualismului anticosmic În Grecia antică; pentru ei gnosticismul a devenit o consecință a elenismului, totuși nu În sensul celebrei formule a lui Adolf von Harnack, prin care gnosticismul era numit „eine akute Hellenisierung des Christentums”, o elenizare acută a creștinismului, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Înaintarea În vîrstă și cu acumularea de cunoștințe, rîndurile specialiștilor care Îi dau dreptate lui Bultmann s-au cam subțiat. Iar teza complementară a celei de a patra Evanghelii ca produs gnostic nu a adăugat mare lucru dezbaterii 21. Dacă dualismul rămîne În mare parte neexplicat prin procedee inductive, cercetarea asupra originilor gnosticismului a explorat În ultima vreme alte două ipoteze principale: fundalul iudaic și/sau samaritean al gnosticismului. SÎnt numeroși Învățații care preferă ipoteza fundalului iudaic. Poate că purtătorul de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
conformează ci. Cu toate că au mai fost stabilite, de către Învățați precum Carsten Colpe și Ugo Bianchi, și alte cîteva trăsături distinctive, definiția gnosticismului ca invariant este deja completă atunci cînd se afirmă că „gnosticismul este o religie dualistă, caracterizată printr-un dualism anticosmic (fie moderat, fie radical; dacă e unul moderat, atunci include un sistem vertical devoluționar) și prin ideea de consubstanțialitate a omenirii cu originile ei noncosmice”. Dar și această definiție se dovedește, din păcate, prea generică. Una din problemele principale
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dacă e unul moderat, atunci include un sistem vertical devoluționar) și prin ideea de consubstanțialitate a omenirii cu originile ei noncosmice”. Dar și această definiție se dovedește, din păcate, prea generică. Una din problemele principale derivă chiar din conceptul de dualism: dacă o putere divină subordonată care o ia razna creează o lume inferioară ce are totuși asemănări cu lumea superioară, este acesta dualism? Iar dacă da, atunci unde este deosebirea dintre acest dualism și doctrina creștină? Totuși unele doctrine gnostice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
această definiție se dovedește, din păcate, prea generică. Una din problemele principale derivă chiar din conceptul de dualism: dacă o putere divină subordonată care o ia razna creează o lume inferioară ce are totuși asemănări cu lumea superioară, este acesta dualism? Iar dacă da, atunci unde este deosebirea dintre acest dualism și doctrina creștină? Totuși unele doctrine gnostice, fie că le definim drept dualiste, fie că nu. nu sînt „anticosmice”: ele se mărginesc la a atribui o inteligență și o putere
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
problemele principale derivă chiar din conceptul de dualism: dacă o putere divină subordonată care o ia razna creează o lume inferioară ce are totuși asemănări cu lumea superioară, este acesta dualism? Iar dacă da, atunci unde este deosebirea dintre acest dualism și doctrina creștină? Totuși unele doctrine gnostice, fie că le definim drept dualiste, fie că nu. nu sînt „anticosmice”: ele se mărginesc la a atribui o inteligență și o putere redusă cauzei care a generat ecosistemul uman (universul). Și, În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este un fenomen de contracultură În măsura În care neagă atît principiul inteligenței ecosistemice, cît și principiul antropic. Cel mai asiduu dintre partizanii metodologiei invarianților este, fără Îndoială, Învățatul italian Ugo Bianchi. El a atribuit un număr de trăsături distinctive Întregului sistem al dualismului occidental, de la gnosticism la catharism: anticosmism, antisomatism, metensomatoză (reîncarnare), encratism, docetism, de multe ori și vegetarianism. Analiza efectuată În profunzime ne arată că aceste trăsături pot, Într-adevăr, caracteriza unele dintre orientările Occidentului, nu Însă și pe altele. Încercarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Însă și pe altele. Încercarea lui Bianchi de a formula o ipoteză genetică bazată pe un număr de trăsături distinctive s-a dovedit extrem de problematică, după cum se va vedea În continuare. Într-adevăr, Bianchi a putut releva existența majorității trăsăturilor dualismului occidental la orficii greci ai Antichității, cărora Platon le este mult Îndatorat, și a putut trage concluzia că, pe anumite căi, gnosticismul derivă din speculațiile orfice 29. Am arătat În capitolul precedent că sistemele speculative sînt alcătuite din anumite „cărămizi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de a prezenta aici numeroasele variante ale mitului Tricksterului feminin, de care m-am ocupat cu alte prilejuri. O serie de specialiști au crezut, se pare, că intenția mea a fost de a demonstra că gnosticismul Își are originea În dualismul popular, iar această Înțelegere greșită m-a urmărit ca un deochi de-a lungul mai multor Întîlniri internaționale. Ce Încercam eu să arăt era - pe lîngă o considerabilă amplificare a repertoriului de variante ale mitului Sophiei, conform unei proceduri curente
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Gen. 1:1-2, unde este sugerat că Dumnezeu a creat cerurile și pămîntul, Însă n-a creat Haosul (tôhû-wa-bôhû), Întunericul și Apele. Gnosticii dau dovadă de o remarcabilă consecvență În interpretarea primului verset al Genezei ca mărturie a unui anumit dualism, potrivit căruia la Început au fost Dumnezeu și alte principii: Haosul, Întunericul, Apele. Soluția dată de gnostici acestei probleme, care În ochii lor nu era numai nondualistă, ci și În mod clar antidualistă, arată că, În general, gnosticii erau platonicieni
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
copiei cosmice În raport cu prototipul ei ideal; numărîndu-se printre cele mai cunoscute, mitul peșterii conține fundamentele gnoseologiei platonice 103. Dar mitul platonic al creației lumii conținut În Timaios 104 precizează că atît Artizanul (demiourgos) lumii, cît și lumea Însăși, sînt buni. Dualismul platonician nu este nefavorabil cosmosului, este procosmic. Artizanul cel bun din Timaios, intermediar Între lumea ideilor și copia ei care este creația, „ a pus inteligența În suflet și sufletul În trup și a construit universul În așa fel Încît să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
unei „gnoze vulgare”, să lăsăm pe seama Învățăturii vulgare dovedirea sau infirmarea ei. Gnoza de care putem lua cunoștință, chiar deformată grav de ereziologi vulgari sau, lucru poate și mai grav, de traducători egipteni, este, În Întregimea ei, Înalt intelectuală. 18. „Dualism” gnostic? În ce măsură oare ipoteza generativă explică faptul că gnosticii erau exegeți platonicieni raționaliști ai Bibliei? Nu ne Împiedicăm În cele din urmă de un anumit dualism gnostic ireductibil, care ar trebui abordat dintr-o perspectivă diferită? Și cum este oare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
poate și mai grav, de traducători egipteni, este, În Întregimea ei, Înalt intelectuală. 18. „Dualism” gnostic? În ce măsură oare ipoteza generativă explică faptul că gnosticii erau exegeți platonicieni raționaliști ai Bibliei? Nu ne Împiedicăm În cele din urmă de un anumit dualism gnostic ireductibil, care ar trebui abordat dintr-o perspectivă diferită? Și cum este oare posibil să explicăm două teze ale gnosticismului ce merg mînă În mînă: afirmarea cu tărie a liberului arbitru și ura față de astrologie? Să ne ocupăm mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
substanța materiei 266. Valentinienii par să insiste asupra acestei Tetrade spirituale din care Își iau originea cele patru elemente materiale, Însă o derivă din Sophia, nu din Demiurg. Am arătat anterior că intenția acestei interpretări a fost de a evita dualismul, explicînd originea tuturor principiilor inexplicabile din primul capitol al Genezei drept rezultate ale aceleiași breșe În divin care a cauzat și existența Demiurgului, al cărui partener feminin e Ignoranța. Gnosticii au considerat acest pasaj din Cartea Genezei drept o expresie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
originea tuturor principiilor inexplicabile din primul capitol al Genezei drept rezultate ale aceleiași breșe În divin care a cauzat și existența Demiurgului, al cărui partener feminin e Ignoranța. Gnosticii au considerat acest pasaj din Cartea Genezei drept o expresie a dualismului și au acționat Împotriva lui, stabilind că Materia nu este un principiu. Singuri ofiții, după știința mea, nu s-au arătat deranjați de existența Apei În Gen. 1:2267. În ceea ce Îl privește pe Demiurg, am arătat deja că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
credit alegației lui Tertulian că Marcion a fost un filozof. După cum s-a văzut anterior, R.M. Grant pune accentul pe influența platonismului mediu, În vreme ce J.G. Gager evidențiază prezența unor elemente din filozofia lui Epicur În gîndirea lui Marcion 68. 5. Dualismul lui Marcion Sistemul lui Marcion se Întemeiază pe opoziția dintre Dumnezeul cel bun și Demiurgul inferior - drept, Însă nu și bun. O primă contradicție se vădește imediat ce intră În scenă Materia. Această substanță de proastă calitate trebuie interpretată ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
principii ne dezvăluie că nu era interesat de coerența sistemului său de gîndire, fiind el În primul rînd filolog raționalist și teolog. Prin „trăsături distinctive”, doctrina lui Marcion poate fi definită ca dualistă, antiiudaică, encratită, docetistă și chiar vegetariană. Însă dualismul său este foarte complex. Se opun unul altuia, Însă nu au nici o legătură Între ele, două sisteme: lumea superioară a Dumnezeului bun și lumea de jos a Demiurgului. În termeni spațiali, există o opoziție radicală Între Dumnezeul de sus, care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Blackman, Marcion and His Influence (SPCK, London, 1948); reimprimare, AMS Press, New York, 1978. 63. F.M. Braun, „Marcion et la gnose simonienne”; Byzantion 25-27 (1955-57), pp. 632-648. 64. U. Bianchi, „Marcion, théologien biblique ou docteur gnostique?”, În Selected Essays on Gnosticism, Dualism and Mysteriosophy, Brill, Leiden, 1978, pp. 320-327. 65. B. Aland, „Versuch”. 66. E. Muehlenberg, „Marcion’s Jealous God” În D.F. Winslow (ed.), Disciplina nostra: Essays in Memory of Robert F. Evans, Philadelphia Patristic Foundation, Cambridge, MA, 1979, pp. 93-113 și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]