1,129 matches
-
libațiuni, altul insularizat, întors spre sine și hiperboreu, monologând deziluzionat despre moarte. Unul direct, senzual și voios, privitor spre lume, altul abscons, încifrat, fantezist și dedat autoscopiei, demonstrând că "Eu, adică El" (cum se numește un micropoem), sunt expresii ale dualismului carne-spirit, ireconciliabil. Se verifică aici opinia lui Proust (Contre Sainte-Beuve): agentul creator e altcineva decât omul biologic! Putem vorbi deci de un Nichita înseninat, epurat de anxietăți, dedramatizat, analog Eminescului din Odă (în metru antic); neașteptat, el e în ton
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
departe de mine, / fiind mai aproape de mine, / "tu" se numește" (Lupta lui Iacob cu îngerul sau despre ideea de "Tu"). Sub aparența unui Eu unitar, puternic diferențiat, de regulă copleșit de narcisism, Nichita Stănescu e, în realitate, un problematic impacient; dualismele lui multiple, neistovite, sunt ale unui dilematic neobosit, la care râsu-plânsu, panica și extazul, gravitatea și calamburul, tot soiul de alte atitudini antitetice, compun o textură larg-sintetizatoare. Ce și cine sunt trimbulinzii săi? Niște creaturi neîncadrabile într-o tipologie. Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu are cine să-l înlocuiască în economia cosmică. Caloianului i se înscenează propria-i moarte, pe timp de secetă („A murit tatăl Soarelui”), pentru a i se grăbi reînvierea așteptată („A înviat Muma ploii”), cum ni se relevă prin dualismul Caloian-Caloiță. Așadar, călătoria zeiței Inanna în infern, din textele sumeriene, model și proiect mitologic, a căpătat diverse configurații, variante și forme succedanee (care se cuvin decriptate cu prudență), de la o cultură la alta. Moartea a constituit o enigmă-întrebare a omenirii
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
abordare a efectelor celor două pedale și schimbări subtile de intensitate. Statismul picturii pointiliste, cu concepția sa de timp suspendat, va coincide cu atitudinea „neutră”, depersonalizată a creațiilor debussyiste. Iar aceasta va decurge din abandonarea structurii formale construite pe baza dualismului tematic și aplicarea unei tehnici componistice non-dezvoltătoare, în care avansarea se bazează în mod frecvent pe repetițiile aproximativ invariabile ale aceleiași entități motivice. Cercurile mondene ale simboliștilor literari de la sfârșit de secol vor reprezenta un mediu propice de întreținere a
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
privirii, o asemenea interdisciplină va putea aborda în sfârșit tehnologiile sacrului (înlăturând din acest din urmă termen, repetăm, orice conotație supranaturală sau confesională). Căci sentimentul sacrului nu scapă neatins de evoluția tehnicilor. Chiar dacă expresia sună urechilor noastre astupate de un dualism bimilenar cam ca "orașul de la țară", am ales calea unui materialism religios (știm deja că religiile sunt mult mai materialiste decât se crede și decât o știu chiar ele). "Materialism", fiindcă e limpede pentru oricine observă condițiile unei transmiteri simbolice
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
senzor. Creierul este cel care "procesează" semnalele luminoase. Imaginea optică rezultă dintr-o muncă mentală în care retina asigură logistica, iar neuronii strategia. Ei selectează informația astfel încât noi să proiectăm vizibilul așa cum îl receptăm. Și, la fel cum nu există dualism între fizicul extern (raza luminoasă și formele percepute) și cognitivul intern (structurarea calitativă a formelor), nu există de o parte "o suprafață plană acoperită de culori asamblate într-o anumită ordine" (Maurice Denis) și de alta "o femeie goală". Cele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un spațiu separat de al nostru, un timp în afara timpului nostru. Acestea se confundă. Apare o criză a distanței dintre subiect și obiect, care până acum ținea întins resortul catharsisului. Odată cu aducerea generalizată la același nivel, este repus în cauză dualismul fondator al spațiului nostru de reprezentare clasică, acea separație între văzut și văzător în jurul căreia se articula vechea relație spectaculară, ilustrată de rampa ce separă, la teatru, scena de sală. Nu e o prostie să spunem că, în prezent, totul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
episcopii Bizanțului sau ai altor capitale creștine orientale. Inițial, cu toate că bisericile locale erau bine organizate, nu putem vorbi totuși despre o biserică eretică unică, având scopuri, credințe și dezvoltare unitară. Dimpotrivă existau o multitudine de direcții diferite, variind de la un dualism radical până la unul moderat. Totuși începând cu secolul al XII-lea se consolidează o nouă erezie relativ unitară care va cuprinde în sud teritoriile din Lombardia până în Pirinei, iar în nord zona Rinului. Acești eretici vor purta numele catari, "cei
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ideii, deci este un cogitat. Putem considera ideile ca fiind reale sau că, realitatea pe care o au ideile este obiectivă? În mod normal ideea prezintă o realitate formală, iar obiectul corespondent o realitate obiectivă. Această separație ar fi specifică dualismul cartezian. Între res extensa și res cogitans nu există în mod normal legătură. Totuși putem identifica realitatea din spatele ideii? Argumentele pe care le aduce Descartes sunt de influență aristotelică. La început este subliniată relația dintre formă și realitatea obiectivă. Forma
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
lumea cogito-ului nu este unitară atunci aceasta nu se poate manifesta pentru că una dintre principalele modalități de operare specifice ale acestuia este de a realiza o imagine holistică a cunoașterii. Nu este posibilă ruptura în interiorul lumii cogitatelor și de aceea dualismul cartezian trebuie să fie moderat. Între cele două lumi, a cogito-ului și a realității sensibile, trebuie să existe legături. În această zi a meditațiilor Descartes trebuie să se ocupe de realitățile cele mai depărtate de cogito: lucrurile materiale și, implicit
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
în corabie, ci îi sunt legat în chip cât se poate de strâns și ca și cum am fi confundați, astfel încât alcătuiesc un singur lucru împreună cu el"187. Aici este identificat raportul trup-suflet prin care omul devine o combinare a celor două. Dualismul cartezian în acest moment nu este unul radical, acceptându-se legăturile subtile dintre trup și suflet, dintre material și rațional. Cu toate acestea omul este singurul care poate lega cele două lumi și de aceea statutul lui în creație este
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
mic și pântecos, să meargă călare pe un măgar la fel de robust și pașnic. În contrastul dintre imaginea rotofeie a lui Sancho și a măgarului său, și aceea strâmbă și agilă a lui Don Quijote și a calului său slab, este reprezentat dualismul dintre fantezie și realitate, dintre aroganță și bunul simț și, în sfârșit, dintre nebunie și înțelepciune. În această operă, măgarul domestic își găsește cea mai mare glorificare. 5. Preotul și „puntea măgarului”. În Scolastică, prin expresia „puntea măgarului” era numită
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
lui Stig Wikander într-o carte cu un titlu destul de exotic: Zaman i Ohrmazd a lui Ugo Bianchi. În octombrie 1971 aveam 20 de ani și trebuia să susțin primul meu examen de istorie a religiilor în cadrul unui program intitulat „Dualismul religios”. Numele lui Wikander, spre deosebire de cele ale lui Benveniste, Duchesne-Guillemin, Nyberg, Schaeder, Widengren și Zaehner, citate aproape la fiecare pagină, apărea doar de șase ori, dar întotdeauna în puncte cruciale. Iar numele său era asociat cu titlul unei cărți nu
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
continuare tributară, din punct de vedere religios, comunităților rămase în Iran, care, în ciuda persecuțiilor, conservaseră mai bine limba textelor religioase. Prin urmare, fondează instituții pentru instruirea tinerilor preoți (precum, la 1854 - Mulla Firoz Madressa, Bombay)1. Nu recunosc acuzele de dualism aduse religiei lor, dar un proces de colonizare creștină va avea în cele din urmă loc, nu prin dispute teologice, ci pe mai sigure filiere filologice. La interfața acestor polemici, un filolog german ca Martin Haug, istoric al zoroastrismului și
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
vechile cânturi G³th³s, integrându-le epistemologiei noii științe a religiilor prin aceeași categorie de monoteism, prestigiu teologic pe care preoții parsi l-au asimilat 3. Vremea tensiunilor misionare va urma un alt traseu, iar miza teologic-creștină a criticii acestei religii, dualismul, va deveni una dintre principalele categorii pozitive prin care zoroastrismul va fi clasat în cadrul istoriei religiilor 4. Abia mult mai recent, o dată cu decizia explicită de separare a premiselor metodologice ale istoriei religiilor față de coordonatele teologice creștine 5, s-a încercat
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
aici acest elogiu, care la rândul său nu rezumă decât parțial multitudinea categoriilor morfologice înspre care Eliade filtrează conținutul textelor acestei tradiții religioase, în care distinge, după o paradigmă impusă deja de Nyberg, ortodoxia zoroastriană de ereziile zurvanite, și anume: dualismul (fără a fi tematizat ca atare, preluat ca dualism mai degrabă ontologic decât moral) bine/rău; lumină/întuneric, mistica luminii și consubstanțialitatea lumină-sămânță-spirit3, unitatea contrariilor în motivul androginului primordial, etiologia metalelor 1 sau plantelor 2 prin sacrificiul trupului omului primordial
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
decât parțial multitudinea categoriilor morfologice înspre care Eliade filtrează conținutul textelor acestei tradiții religioase, în care distinge, după o paradigmă impusă deja de Nyberg, ortodoxia zoroastriană de ereziile zurvanite, și anume: dualismul (fără a fi tematizat ca atare, preluat ca dualism mai degrabă ontologic decât moral) bine/rău; lumină/întuneric, mistica luminii și consubstanțialitatea lumină-sămânță-spirit3, unitatea contrariilor în motivul androginului primordial, etiologia metalelor 1 sau plantelor 2 prin sacrificiul trupului omului primordial, Gayomart 3, funcția renovatoare a sărbătorilor Anului Nou iranian
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
filosofico-religioase referitoare la formele de reprezentare a sacrului, au putut fi sintetizate unele forme generale, care înglobează majoritatea concepțiilor și manifestărilor religioase ale omenirii. O asemenea sinteză 296 cuprinde viziunile Misterului transcendental, ale monoteismului "primitiv", ale politeismului marilor culturi, ale dualismului 297 și monismului religios, ale reprezentărilor prin simboluri, și nu în ultimul rând, a celor antropomorfice (sub forma unui Dumnezeu "personalizat"). Însă, ca o particularitate a tuturor acestor viziuni, o serie de aspecte speciale pot fi regăsite în cadrul religiei budiste
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
îmbracă obiectele afectate de sacru. Într-un cuvânt, este axa, centrul, rădăcina sferei sacrului". (Nicolae Achimescu, Religii în dialog, Editura Trinitas, Iași, 2006, p. 98). 295 Juan Martín Velasco, op. cit., p.83. 296 Vezi Nicolae Achimescu, op. cit., pp. 109-124. 297 Dualismul religios a fost consemnat în diferite tradiții precum cea a zoroastrismului iranian, a orfismului, zurvanismului, gnosticismului, maniheismului, bogomilismului și a sectei catharilor. (Cf. Nicolae Achimescu, op. cit., p. 109). 298 Nicolae Achimescu, op. cit., p. 115. 299 Glenn Peers, Trupuri imateriale: reprezentări
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
parte din lumea corporală (res extensaă. Animalele și tot regnul biologic s-ar plasa și ele în această ultimă categorie, întrucât nu au suflet. La om, legătura dintre psihism și corp s-ar realiza în glanda pineală prin intermediul „spiritelor animale”. Dualismul cartesian a lipsit înțelegerea psihismului uman de asemănarea și continuitatea sa cu psihismul biologic, care, după instituirea sa aristotelică, se păstrase două mii de ani. Situația a început să se schimbe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
nu facem cu onestitate bilanțul a ce și cum am gestionat și prognoza a ce și cum vrem să gestionăm în anii ce vin. Este evident și pentru cei mai convinși adepți ai paradigmei științifice dominante (întemeiate pe mecanica newtoniană, dualismul cartezian, logica aristotelică etc.) că în ultimul timp s-au acumulat și evenimente, probleme neașteptate, nedorite, neintenționate de cei care le-au creat, care pun la probă nu numai știința, ci pertinența viziunii noastre asupra lumii. Sunt mulți cei care
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
sa din 1927, Personalismul energetic, scrie că personalitatea este „rezultatul sintetic al evoluției prin care a trecut întreaga energie universală”. Realitatea exterioară și interioară fiind energie, în cursul său de psihologie încerca să depășească, încă din 1899, vorbind „despre suflet”, dualismul materie-spiritualitate. Aceste idei le expune și în lucrarea Puterea sufletească (1908), mai cu seamă în capitolele Afirmarea personalității omenești în principalele momente ale culturii și Puterile sociale. Cultura. Autorul insistă asupra relației dintre cultură și individualitate și în domeniul psihologiei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
de vedere antropologic, păcatul e iremediabil; așa se explică de ce pentru atâtea religii și sisteme filosofice păcatul,adică răul în ordinea morală, eroarea în ordinea cunoașterii și urâtul în ordinea estetică, a fost considerat ca un principiu constitutiv al vieții. Dualismul persan și monismul pesimist nu sunt numai erori de interpretare a lumii, dar și recunoașterea indirectă a incapacității omului de a lecui răul, pe care l-a pricinuit. Singur Dumnezeu, autorul lumii, putea să aducă restabilirea mântuitoare, din dragoste nemărginită
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
subiectul care o suferă are impresia unei noutăți extraordinare și a unei dominații transcendente. În realitate, totul n-ar fi decât o autodescoperire: propriul inconștient apărut ca flota din adânc, în orizontul conștiinței. N-ar fi vorba deci de nici un dualism real, de nici o putere transcendentă care își impune dominația, ci de o proiecție a inconștientului în marginile stricte ale imanenței psihologice. Teoria lui James însă nu rezistă criticii. Ea ar fi verosimilă în cazul când toate inspirațiile și toate convertirile
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
avem a face cu nici un depozit care să năvălească din inconștient și să ia locul conștiinței obișnuite. Tocmai în asemenea cazuri însă sentimentul dominației transcendente este incomparabil mai intens. Cu cât convertirea e mai surprinzătoare, mai neașteptată, cu atât certitudinea dualismului e mai puternică. Exact același lucru se petrece în inspirația artistică. Dacă sunt inspirații pregătite prin incubație, sunt foarte numeroase cazurile în care o formă artistică apare în spirit fără să fi fost vreodată gândită mai dinainte. Nu e nevoie
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]