1,272 matches
-
decedate, numele și chipul Justei Isasca, de ce, dacă Cipriano Algor căuta motive să nu intre cu furgoneta într-un zid și le găsise în număr și substanță suficiente, adică el însuși, Marta, olăria, cuptorul, Marçal, câinele Găsit, și în plus dudul negru, omis înainte, e absurd ca ultimul dintre ele, neașteptata motivație, a cărei existență o observase neliniștit ca pe o umbră sau o negare, să fie cineva care nu mai aparține acestei lumi, e adevărat că nu e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îi cere un sărut tatălui, se întâmplă ceva cu familia asta, mai lipsește să apară pe cer comete, aurore boreale și vrăjitoare galopând, călare pe mături, să urle Găsit toată noaptea la lună, chiar dacă lună nu e, să devină steril dudul negru de la o clipă la alta. Doar dacă nu cumva toate astea n-or fi altceva decât efectul unor sensibilități excesiv de impresionabile, cea a Martei pentru că e gravidă, cea a lui Marçal pentru că Marta e gravidă, cea a lui Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
tatăl, îi dădură atenție și lui Găsit, nu se va putea plânge. Cum se spune de obicei, o să fie bine. Cipriano Algor intră în olărie să înceapă modelarea celor trei sute de păpuși din a doua livrare, iar Marta, la umbra dudului negru, sub privirea atentă a lui Găsit, care se întorsese la responsabilitățile lui de paznic, se pregăti de vopsitul eschimoșilor. Dar nu putea, uitase că, mai întâi, păpușile trebuiau șlefuite, apoi netezite neregularitățile suprafeței, defectele de finisaj, apoi curățate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și semețe în lutul lor crud, fără defecte vizibile, erau și ele, cu ajutorul căldurii și a brizei, eliberate de umezeală și pregătite pentru copt. Olăria părea că se odihnește după o mare oboseală, tăcerea se culcase să doarmă. La umbra dudului negru, tatăl și fiica priveau cele șase sute de păpuși aliniate pe planșe și li se părea că făcuseră treabă bună. Cipriano Algor spuse, Mâine nu lucrez în olărie, Marçal nu trebuie să facă singur toată treaba de la cuptor, iar Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe care a avut-o, casa va fi în continuare a noastră, dar nu vom mai locui în ea, cuptorul nu-și va mai păstra numele de cuptor dacă nu va fi cine să i-l dea în fiecare zi, dudul negru se va încăpățâna să-și facă dudele, dar nimeni nu le va culege, dacă nici mie, care nu m-am născut și n-am crescut sub acest acoperiș, nu-mi va fi ușor să mă despart de toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Nu-mi spui o noutate, am avut privilegiul să asist la îmbătrânire, spuse Marta, zâmbind. Însă apoi chipul ei deveni grav, E adevărat că ni se strânge inima la gândul că trebuie să abandonăm toate astea, spuse. Se aflau sub dudul negru, așezați unul lângă altul pe una dintre scândurile de uscat, priveau în fața lor casa, olăria care se rezema de ea, dacă și-ar întoarce puțin capul, ar vedea printre frunze ușa deschisă a cuptorului, dimineața e frumoasă, însorită, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe socoteala lor, năucindu-le într-atât fiul încât îl făceau și pe el să râdă de cei care-i dăduseră viață. Ultimele case din sat rămăseseră în urmă. Găsit lătră de mulțumire văzând cum apare în susul coastei acoperișul olăriei, dudul negru, coama unui perete lateral al cuptorului. Cunoscătorii spun că a călători e foarte important pentru formarea spiritului, cu toate acestea nu e nevoie să fii o lumină a intelectului ca să pricepi că spiritele, oricât ar fi de călătoare, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mute în Centru, aveau stricta obligație să termine statuetele care îi așteptau în cuptor. Statuetele mai trebuiau vopsite, și vopsitul era tocmai treaba care îi revenea, cel puțin să-i mai fie date trei sau patru zile de stat sub dudul negru, cu Găsit întins lângă ea, râzând cu botul deschis și limba atârnând. Ca și cum ar fi fost vorba de ultima dorință disperată a unui condamnat, nu cerea mai mult, și deodată, cu un simplu cuvânt, tatăl îi deschisese poarta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
trist, mai cumplit de trist ca un bătrân care plânge. Vestea sosi a patra zi. Vremea se schimbase, cădea din când în când câte o ploaie violentă care îneca într-un minut curtea și bătea darabana pe frunzele încrețite ale dudului negru ca zece mii de bețe de tobă. Marta se ocupase de alcătuirea listei de lucruri care, în principiu, trebuiau duse în apartament, dar cu conștiința foarte clară, în fiecare clipă, a contradicției între două impulsuri care coexistau în ea, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-l ascunsese de soțul ei, și pe care nu i-l va spune niciodată, Cum vei reuși acum, fără această speranță, să trăiești în apartamentul acela, se întreba. Găsit ieșise din cușcă, picături mari de apă curgeau pe el din dudul negru, dar nu-i păsa. Avea labele murdare, îi picura blana și era sigur că nu va fi bine primit. Și, totuși, despre el se vorbea la ușa bucătăriei. Văzându-l apărând și oprindu-se să-i privească, Marta întrebase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe dumneata dacă nu-i povesteai lui Marçal. Cipriano Algor se dezlipi de câine, îl trimise înapoi în cușcă, și spuse, Din când în când, fac ce trebuie. Rămaseră uitându-se la ploaia care nu se mai oprea, ascultând monologul dudului negru, și atunci Marta întrebă, Ce putem face pentru păpușile din cuptor, iar tatăl răspunse, Nimic. Sec, tăios, cuvântul nu lăsa loc pentru îndoieli, Cipriano Algor n-a spus, în locul lui, una din frazele curente care, vrând să se asume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
moare din motive așa de simpe, Nu sunt în situația de a putea răspunde, îmi lipsește experiența. Discret, Găsit se ridică, după părerea lui, vizita de curtoazie se prelungea deja prea mult, acum vroia să se întoarcă în cușcă, la dudul negru, la banca meditațiilor. Cipriano Algor spuse, Trebuie să plec, mă așteaptă, Așa ne despărțim, întrebă Isaura, Vom veni din când să vedem ce face Găsit, să vedem dacă mai e în picioare casa, nu e un adio pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
inutilă, Isaura și Găsit păreau că dispăruseră de pe fața pământului. Cipriano Algor se hotărî să se ducă acasă, se va întoarce pe seară, S-au dus undeva, se gândi. Motorul furgonetei cântă cântecul întoarcerii acasă, șoferul vedea coroana înaltă a dudului, când, deodată, ca un fulger negru, Găsit veni de sus, lătrând, alergând pe pantă înnebunit, inima lui Cipriano Algor îi sări în piept gata să cedeze, și n-a fost din pricina animalului, această iubire, oricât ar fi de mare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
plătită de Centru pentru statuete, chiar dacă strâng cureaua, nu le va ajunge mai mult de două luni, iar diferența între ce câștigă vânzătoarea Isaura Madruga la magazin și zero trebuie să fie practic un alt zero. Și apoi, întrebă, privind dudul negru și el răspunse, Apoi, bătrâne prieten, ca întotdeauna, viitorul. După patru zile, Marta telefonă din nou, Venim mâine după-amiază. Cipriano Algor făcu niște socoteli rapide, Dar ziua liberă a lui Marçal nu trebuia să fie acum, Nu, Atunci, Păstrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în care ne aflăm este unul din acestea. Nu vor întârzia să afle. Marçal și Marta coborâră din taxi, descărcară din portbagaj câteva pachete, mai puține decât duseseră înainte la Centru, Găsit își revărsă emoția în două entuziaste alergături în jurul dudului negru, și când mașina coborî aleea ca să se întoarcă în oraș, Marçal spuse, Nu mai sunt angajat al Centrului, mi-am dat demisia. Cipriano Algor și Isaura n-au considerat că ar trebui să se arate surprinși, ceea ce pe deasupra ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
totală, o nouă mutare, pentru că mintea lui de câine nici măcar nu-și punea problema că va fi din nou abandonat. Dimineața plecării aduse un cer cenușiu, plouase în cursul nopții, în curte erau, ici și colo, băltoace de apă, iar dudul negru, pe vecie prins de pământ, încă mai picura. Mergem, întrebă Marçal, Mergem, răspunse Marta. Se urcară în furgonetă, bărbații în față, femeile în spate, cu Găsit între ele, și când Marçal se pregătea să pornească mașina, Cipriano Algor spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o dau uneori zilele de vară când pielea e mereu umedă. Din pricina asta și, bineînțeles, din pricina stării de tensiune în care mă găseam, mergeam tăcut, fără să pun întrebări, uitându-mă în trecere la salcâmii prăfuiți din marginea șanțului, la duzii plini de dude negre, coapte, la butoaiele cu apă din curți și eram din ce în ce mai mirat că nu întâlneam pe nimeni. Alături de mine, Dinu mărșăluia prin praful uliței, ușor adus de spate, fără să privească nici în dreapta, nici în stânga. Era cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tăcea. Eram mulțumit de discursul meu și puneam pe seama emoției tăcerea Bătrânului. Obișnuindu-mă însă cu întunericul, am descoperit uimit că mă aflam într-o cameră folosită pentru creșterea viermilor de mătase. Se auzea din toate părțile foșnetul frunzelor de dud devorate. Bătrânul s-a ridicat, sprijinindu-se pe piciorul sănătos și, o clipă, i-am întâlnit prin întuneric privirea rece. „Anume te-am chemat aici și nu în sala cu oglinzi, domnule sculptor. Ca să înțelegi cum își fac opera viermii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și nu în sala cu oglinzi, domnule sculptor. Ca să înțelegi cum își fac opera viermii de mătase, și ce ar trebui să fie adevărata artă”. Și, înflăcărându-se, se porni să-mi explice cum, după ce au ciuruit o vreme frunza dudului, viermii se opresc din mâncat și, într-o liniște de catedrală, încep să se înfășoare în fire de mătase, făcând gogoașa. Ea, gogoașa, devine carcera lor, mormântul lor, iar opera viermilor de mătase echivalează de aceea cu o sinucidere. „Înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
drum pentru cei din azil nici atât. Când am ajuns la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În grădina de curechi Nu încape de urechi. Are tot patru picioare, Însă doar pe două sare. Are coamă și e mare, Se-nțelege că-i și tare; Numai el nu înțelege De ce lumea-i zice „rege”? Prin livezile cu duzi Numai gura ei auzi; Mică ca un ou de rață, Gureșă precum o țață. Mai mult coadă decât trup, Nu-i nici vulpe, nu-i nici lup. Neagră ca o supărare Provocată de-un necaz: Ea nu are nici un haz
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
abruptă. De pe câmpie, cerul părea senin deasupra munților, dar după ce au urcat puțin - cam cât urcaseră și cu o zi în urmă - i-a prins o ploaie măruntă. În dreapta se întindeau lanuri sărăcăcioase. Pe fâșii înguste de pământ, înconjurate de duzi, creștea ceapă verde și se vedeau mănunchiuri de grâu și porumb pipernicit. Nimic altceva. Cărarea șerpuia. Li se părea că nu mai ajung în vârf. După ce treceau muntele acesta, aveau apoi de străbătut valea dintre muntele Matsumori și muntele Takamori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și pe care și acum, când îl așteaptă pe Andrei Ionescu, încă și-l mai amintește ca pe cea mai apropiată ființă, ca pe fratele lui drag. Pentru Pampu însă, apariția nu stârnise cine știe ce interes. Își trăgea sufletul sub un dud din marginea drumului. Fusese tocmai la Braniște, dincolo de pădure, să ducă un ied la niște rude mai sărace ale spătarului. Acum se întorcea la curte, unde îl așteptau alte treburi. Se rezemase de scoarța uscată și tare a copacului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
imaginase că prin mișcarea asta circulară poate să atingă un stadiu atât de înalt de fericire. Era acum ca un cerc mototolit, ca un continuum care se mișca amețitor, prin cotloanele ființei lui Pampu, în timp ce acesta stătea rezemat de trunchiul dudului, cu ochii pierduți în zare, cu gâtul roșu, contractat și pătat de un strop verde, abia vizibil. Era stăpânul acestui om și plutea cu mintea amorțită și fără dorințe. Pe urmă, s-a moleșit tot și-a căzut înăuntru, topindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu ochii minții întâmplări și gesturi, înțelegea rostul vieții și bucuriile ei, simțea chiar și groaza care îl cuprinsese pe Pampu în momentul cînd îi săgetase gâtul. Era el, dar era în același timp și omul care făcuse popas sub dud. Îi intrase în sânge, îl umpluse pe dinăuntru, iar acum vedea cu ochii lui. Și acesta a fost un moment pe care l-a ținut minte. A deschis ochii și l-a izbit miracolul. Nimic din ceea ce văzuse înainte nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]