741 matches
-
la masa sa preferată, de unde vede toată strada. Din păcate efortul său este insuficient, mirosurile pestilențiale continuă să-l asedieze. De unele magazine nici nu se poate apropia. Halele au devenit un fel de rană deschisă a orașului iradiind pretutindeni duhoarea unui dezgustător puroi alimentar. X nu are de ales : trebuie să extindă operațiunea de curățire a orașului. începe cu incinerarea gunoaielor. trece pe străzi, adună pubelele, le grupează la intersecții, le răstoarnă, stropește gunoaiele cu benzină și le dă foc
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pompierilor. îndreaptă jetul de flăcări spre cărnurile și mezelurile expuse în rafturi. arde totul, iar la sfîrșit dezinfectează cu extinctorul. operațiunea îi ia șase luni. repetă operațiunea în piețe ca să lichideze tonele de alimente alterabile de pe tejghele. Ca să scape de duhoarea care vine din apartamente nu poate, pentru moment, decît să închidă toate ușile și ferestrele clădirilor din oraș. încă șase luni. Parchează mașinile de o parte și de alta a străzilor ca să poată circula el însuși cu mașina personală pe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
vopsit cafeniu un cap prelung și tânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând până pe umeri. Atunci bătrânul, ca și când totul s-ar fi petrecut în modul cel mai firesc, fără nici o lămurire asupra atitudinii dinainte, clipind molatic din ochi, cu aceeași duhoare de tutun și cu același glas fără acustică, zise lui Felix Sima: - Ia-ți geamantanul și vino sus! Urcară amândoi pe scara pârâitoare și se găsiră într-un soi de antreu pe care tânărul nu avu răgaz să-l examineze
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lemn. O lampă cu abajur strejuia pe o noptieră. Olimpia ședea pe marginea unui pat și ținea mâna bolnavului încă nevăzut. Aurica privea galbenă, spălată de dresuri, mai de departe. Un miros pătrunzător de oțet aromatic se amesteca cu o duhoare neplăcută de dormitor închis. Doctorul făcu semn să se deschidă un geam și se așeză pe marginea patului, pe locul părăsit de Olimpia, în vreme ce toți ceilalți, plini de curiozitate, făcuseră cerc în jurul patului. Acum, Simion se vedea răsturnat pe spate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
când o ceată de adolescenți buboși și fără vocație se pretaseră la a se lăsa zdrobiți în picioare de către mulțimile înfuriate, alergând vioaie, ca la hipodrom, dintr-un capăt la celălalt al ovalului de beton, numai pentru a scăpa de duhoarea versurilor, ce erau catapultate către ele. Sacrificiu neobișnuit, dar meritoriu, pentru că numai astfel se izbutise să i se smulgă, de la piept, năzbîtiosului poet, punga cu căcat, din care tot el, cu un nemăsurat simț al umorului, anunța, din jumătate în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și-l tot descurca și și-l extrăgea de la brăcinar. Șiretul enorm avea culoarea nisipului ud. Când și-l ridică în lumină, jumătate de metru, se văzu că, pe lungimea lui, ca mărgelele, erau petrecute numai sfârcuri de ureche omenească. Duhori pestilențiale. Culoarea pământie. Unele fragmente de ureche erau mai bombate. Altele puternic tasate. Curbura unora dintre crâmpeiele de ureche părea mai pronunțată. Două fuseseră retezate de-a dreptul cu zimți. Has-Satan dezlegă nodurile ce țineau distanțate între ele, pe șiret
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
jumătăți însîngerate, aruncate la întîmplare, una peste alta, împinse de oameni cu fețe dușmănoase, bărboși și crunți, având șorțuri de piele dinainte și cuțite ascuțite la brâu. - Bună dimineața, fraților! aruncă parlagiul, mohorât. - Bună dimineața, răspunseră câțiva. Dinlăuntru se simțea duhoarea mațelor deșertate. Se dezbrăcă tăcut, privind mersul repede al undițelor groase de oțel care cărau pulpe și dindărături de vaci, agățate și zvârlite de brațele puternice ale celor ce așteptau sub ele. 143 Începuse munca crâncenă a tăietorilor din prima
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încinse cu șortul și intră în hala de piatră a reprizelor. ■> Prin geamurile nespălate de multă vreme se cernea de deasupra o lumină ștearsă și grea. Își făcură loc printre despărțiturile de ciment înalte cât omul. Aici erau ucise animalele. Duhoarea de sânge apăsa. Un miros de murdărie deșertată, de sânge încleiat pe lucruri și de sudoare plutea între zidurile vechi. Zgomotul macaralelor care ridicau resturile și al scripeților ce scânteiau în viteză creștea. Toată această larmă de fier frecat și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
praf. O apucau spre șina Constanței, unde erau dughenile cu zarzavat. Drumul îl știau. Se lăsa amurgul și se întorceau sacalele primăriei. Sacagiii, niște haidamaci soioși, aruncau după ei cu coceni de porumb. Piața mirosea a resturi. Deasupra, plutea o duhoare stătută de ceapă stricată. Negustorii udau salata și pepenii cu căldări mari de apă. Javrele dădeau roata pe la grămezile de roșii terciuite, scormoneau baliga limpede, din care se scurgeau semințe albe, își vârau boturile sub vinetele putrede, apoi adulmecau spre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
când te îneci cu groază într-o mocirlă, decât privind nepăsător icoana unei madone. Blestemul e un act religios; bunătatea, unul moral. Știm noi prea bine că morala nu-i decât aspectul cetățenesc al înclinării noastre spre Absolut!) Din fierberea duhorilor lăuntrice se ridică aburi avântați spre azur. De simți nevoia, aruncă un scuipat spre aștri, ești astfel mai aproape de măreția lor decât zărindu-i demn și cuviincios. O balegă răsfrânge cerul mai personal decât o apă cristalină. Și ochii tulburi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inima cu prea multe umbre și năluciri care ar fi dat apă la moară unor coșmaruri și spaime. Se întoarse în chilia lui extrem de abătut, ca și cum s-ar fi aflat pe buza unui puț. Până și aerul avea acea jilavă duhoare de criptă, de râu îngropat într-o mlaștină moartă. Era o chilie mică, cu care se obișnuise; deasupra o ferestruică prin care se strecura prea puțină lumină, parcă împroșcată. Dacă Starețul nu i-ar fi confiscat De rerum natura, acum
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Geronimo în truda lui de cismar. I se făcuse sete. Se apropie timid de ușa birtului, se uită jur împrejur înainte de a se apropia de tejgheaua bodegii. Prezența călugărului însemnă o clipă de tăcere în sala plină de fum și duhori. Apoi, dintr-un grup în picioare în jurul meselor se desprise un bărbat cu barba îngrijită și cu aspect de om ajuns, care-l pofti să bea un pahar de vin. Tommaso își recăpătă curajul; intrase să ceară un pahar de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de pâine primit de pomană de la oameni sărmani. N-aveam încredere în cei înstăriți ca voi, ei, sunt bogați și bogați, dar cei din provincie miros de la o poștă ca și stăpânul lor, și dacă îi răzui puțin se simte duhoarea scabiei spaniole. Am traversat Calabria Citra și Lucania, sate foarte sărace, cu pârloage pustii, cu zone de arbori uscați și câmpii ce aveau aerul bolnăvicios al femeilor sterpe. Credeam că numai satele din preajma celui în care văzusem lumina zilei, erau
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
hainele curate. Realitatea de la sate e cu totul alta decât fețele lor umile și pline de respect din ziua de Crăciun. Miros a bălegar de grajd, secole de putreziciune le-au intrat în piele, nu reușesc să se lepede de duhoare nici măcar atunci când se scufundă în râuri, iar ochii lor nu zăresc în natură decât semnele lui Dumnezeu, mântuirea sau pedeapsa păcatelor lor. Dar există ceva și mai rău. Printre ei există un obicei și mai orbil: dacă o muscă se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ale căror lamă lucea în lumina lunii. În dimineața aceea văcarul familiei Nobiliti aruncase de pe marginea acelui povârniș, obligat de autoritățile ce voiau să evite o eventuală epidemie, o vacă bolnavă de antrax. Înainte vreme, animalele bolnave erau arse, pentru că duhoarea infesta aerul zile-n șir, iar vântul o ducea în satele vecine, astfel că a fost emis ordinul de a se debarasa locul de animalele infectate, dându-le vânt în prăpastia de la Perniciaro. Ne poate molipsi și pe noi? întrebase
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
atunci când se trezeau. Își povesteau visele? Ei, călugăre, vrei să vii cu mine la Ischia? Pupă apa mării și pentru mine și spune-i fetei tale că aici unde lucrezi e un loc frumos, nu-i vorbi de noi, de duhoarea noastră de latrină. Dar cine se mai gândește la voi când urc în barcă? În barcă eu cânt și mă uit la cer. Ți-ar plăcea și ție să te uiți la cer, nu-i așa? Da, mi-ar plăcea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
care ar trebui și trebuie să ți le ceară ție. Dacă ai atâta energie, diavolul e de partea ta. Dumnezeu e cel ce nu m-a părăsit, fiindcă, în disprețul sălbăticiei voastre, m-a păstrat întreg. M-am obișnuit cu duhorile cele mai groaznice, nu mai deosebesc, ca miros, fecalele de puțina hrană ce mi se dă. Dacă Dumnezeu e cu ochii pe voi, știe că păcătuiți în fiecare clipă maltratându-mă în halul ăsta. De ce vă temeți într-atât încât
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ar sluji? Ziua, noaptea, vara, iarna, primăvara! Ce se schimbă în viața noastră? Se închid și se deschid grilajele, strigăte. Tăceri nemărginite și frica de a fi înghițit de umbre. Nu mai știu ce-nseamnă frig sau cald, mirosul sau duhoarea, că sunt sătul sau flămând. Tommaso înțelegea perfect acele senzații: el însuși încerca acea nepăsare. Numai că el nu voia să renunțe la a mai gândi, nu voia să se lase dus și să-și vadă creierul îngropându-se în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
erau în general tratați deținuții și nebunii, se înfuria amenințând că-l scufundă pe acel "berbec funest" în măruntaiele pământului. "Rege generos și luminat, îi scria Tommaso lui Filip, sunt ținut într-un soi de ghețărie, bântuită de o necontenită duhoare și beznă, nu văd niciodată soarele și nu sunt scos la aer, nici la slujbă sau să mă spovedesc, iar când plouă, curge apă prin tavan". "Plângeri asemănătoare ce corespund adevărului, comentase Regele, trimițând o mustrare reprezentantului său de la Napoli
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
împingeau și muntele se sumețea, vârful fiind de fiecare dată altul, dar mereu mai sus, spărgând altfel lumina, cu aceeași cruzime, de parcă cineva ar fi dănțuit în vârf pe sticlă pisată. Acolo unde măruntaiele se descompuneau, pântecele se umfla și duhorile, neavând cum să se răspândească altminteri, se aprindeau, arzând ascuțit, ca niște șișuri, ori fumegând lăptos. În jur, câmpul răscolit purta urma roților grele ori a șenilelor care împinseseră, ca o rindea, pământul la un loc cu gunoaiele. — Mie mi-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așa. Există oameni sănătoși și oameni bolnavi. ăia sănătoși, bravo lor, slavă lui Dumnezeu. Eu mă refer la ăia bolnavi, în sufletele cărora clocotește răul. Până când bulbucii ajung la beregată și atunci omul ori lovește, ori se sufocă. În toată duhoarea asta de ciudățenii, înjurătura e ca și cum ai deschide fereastra, să intre aer proaspăt. Ea îți desfundă gâlgâiala din beregată și poți din nou să respiri. Răul e luat pe nepregătite. Cum s-ar zice, înjurătura e terapie. O luptă pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prea puțin inspirate, căci scândura pe care nimeri împroșcă în cele patru zări stropi de noroi amestecat cu var. Holul avea o lumină bolnăvicioasă, ce mirosea a ou clocit, venind dintr-un bec chior, atârnat de două fire verzi, împletite. Duhoarea se îngălbenea pe măsură ce te apropiai de casa scărilor ; undeva, în subsol, vremurile vechi putrezeau în stive amestecate, de cartofi și de morcovi, pe care nimeni nu le mai răscolea, să le aerisească. Simți ceva mișcându-i-se printre glezne, surceaua
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bărbatului, că sunteți bine. La primul etaj, dădu în casa scării peste un aragaz unde uleiurile din tigăi sfârâiau de sănătate. Ușile celor două apartamente stăteau larg deschise, mirosul de ulei încins era, oricum, mai vioi și mai vesel decât duhorile de corabie scufundată venind din subsoluri și decât cele de igrasie care colcăiau în pereți. Două femei dolofane își împărțeau ochiurile de aragaz, fiecare cu tigaia ei și cu fumul gros, de-a dreptul inițiatic, al cepei prăjite. Tăiau bucăți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toate. - La oraș găsești, teoretiză arhitectul, ceea ce vine de lațară. Aici e izvorul. Sper că lapte este. Lapte însă nu se afla, pentru că era din zorii zilei trimis la oraș. Unt nu făcea nimeni. Ioanide, surprins, întrebă cum se explică duhoarea de zer și caș din sat. Într-adevăr, mai toți făceau brânză, însă o aveau arvunită toată la negustorii lor, și în casă păstrau foarte puțină pentru mâncare. Arhitectul visase un prânz sălbatic, cu un miel ori cu un ied
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
totul, de ceea ce societatea are de trebuință pentru oamenii ei. Un om singur trebuie să fie solidar, altfel el nu este un om cumsecade. Un om mort este bineînțeles un om nesolidar. DESIRÉE: Dar, papa, asta nu e decât vechea duhoare trupească. Oamenii trebuie oricum să fie împreună, dacă au sau nu chef. DOAMNA KOVACIC: Când oamenii învață că ei sunt mici, atunci învață și că sub Dumneazeu sunt cu toții egali, zice domnul episcop. BIANCA: Mereu aceleași lucruri, și noi suntem
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]