4,381 matches
-
asta contează". Era un "Giraudoux" de foarte proastă calitate, făcut fără să vreau în maniera lui, si asta numai din cauza unei imersiuni aproape totale în opera lui. Și acum îmi dau seama am scris-o în vacanță! Mă revăd lucrând după-amieze întregi, una după alta, la "Pénélope". Vă gândeați să publicați? În vis. Am mai scris o piesă, tot în formă clasică, în stilul lui Claudel. Se numea "Prométhée delivré"! Remarcați, Prometeu a cărui esență este captivitatea, era eliberat de tâmpitul
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
și că Îi vor ataca, de exemplu, memoria? Sau poate bănuia că guvernanții pregătesc o nouă manifestație antiguvernamentală, care va fi atribuită opoziției, pentru a confirma funcționarea normală a democrației pluri partide? Nu, această idee Îi va veni În cursul după-amiezii. Mai simplu și mai la Îndemînă ar fi să spunem că fusese o intuiție sau o vagă presimțire. Presimțirea nu se poate demonstra și nu trebuie explicată. Tocmai de aceea explică atît de multe lucruri și e atît de greu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
amintească. Dintr-o dată, dr. Thomas avu În fața ochilor perspectiva clară și distinctă a modului În care acest obiectiv putea fi atins. Vedea limpede, pentru prima oară, Întregul parcurs al drumului, cu toate etapele intermediare, pînă la capătul lui... Întîlnirea, din după-amiaza aceleiași zile, cu Feder și Nut, a fost, la drept vorbind, dezamăgitoare. L-au dus Într-o magazie din curtea unui fost depozit de cherestea și i-au arătat mai multe pisici, despre care susțineau că fuseseră obținute prin clonare
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
avea balcoane și nici rufe puse la uscat - În schimb, imediat alături lumina felinarul intrării unui bar de noapte care se numea Blue Sky. Doctorul Thomas descoperi abia atunci cît era de obosit și de stresat, după orele petrecute toată după-amiaza la depozitul de cherestea, și socoti că un mic răgaz și o mică votcă i s-ar fi potrivit de minune, i-ar fi ordonat ideile. Mulțumit că, pînă la urmă, hoinăreala lui fără scop ajunsese la un final convenabil
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ar fi fost un alt dialog, urmarea ar fi fost aceeași. Mai tîrziu, se va spune că a fost un miracol cum cartea a rămas neatinsă, cu cele două degete băgate Între filele ei. MÎngîiată de razele blînde ale soarelui după-amiezii, doamna Agneta alunecă pe nesimțite Într-un somn ușor și lin, din care n-avea să se mai trezească niciodată. Dar să nu anticipăm. În zorii zilei următoare, cînd Încă nu se luminase bine de ziuă, Pablo ajunse În sfîrșit
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ales despre emoția ei și despre ce i se Întîmplase În seara precedentă, totuși nu uită să menționeze că doamna Agneta Își pierduse de cîteva zile pisica. Un bărbat În maiou și cu mustață, de la etajul inferior, susținea că, În după-amiaza precedentă, văzuse urcînd scările un individ suspect, de vreo șaizeci de ani, ducînd o sacoșă În mînă și Îmbrăcat cu niște haine prea largi, nepotrivite cu vremea de afară, individ care ar fi putut fi chiar autorul crimei. Polițistul de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
aici emancipare, se distrează Bătrînul cu amărăciune, agenția română Agerpress zice că de acum înainte nu va mai fi controlată de cenzură, se confirmă deci negru pe alb că linia a doua se infiltrase deja peste tot. Ora 10.15 după-amiază, se scoate asul din mînecă, se aruncă bomba, trăiască Televiziunea Română Liberă, Poștașule, cel puțin acuma ar trebui să-ți dai seama că toată colecția ta nu face nici doi bani, se dezlănțuie Bătrînul, mă rog, o fi așa cum spuneți, însă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
concluzia că bilanțul victimelor mișcărilor de stradă este nesatisfăcător și că e mare nevoie de încă puțină carne de tun pentru a-și legitima prin eroism venirea la putere. Ideea lui Mortăciune, printre alte măgării puse pe tapet în acea după-amiază de liderii noului Front al Salvării Naționale, cu teroriștii, persoanele loiale Geniului care au reușit să ia controlul asupra Aeroportului Internațional Otopeni. Băieții au fost treziți pe la trei dimineața, armele li s-au împărțit pe la cinci, și în timp ce luau micul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
În creștet, alunecă pe șine. Bancnota de un leu a lui Antoniu poposește În buzunarul unui băiat fără picioare, ce se mișcă prin mulțime cu dexteritate, folosindu-și ca un cimpanzeu, mâinile. Traversând Bulevardul Eroilor, cu tot acel freamăt al după-amiezii unui mare oraș, Își dă seama că astăzi nu a citit ziarul. O durere vie, Îi sfredelește trupul, Îl face să se Înconvoaie. Un fel de junghi, imposibil de definit. Se oprește din mers, respiră adânc și, când durerea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
singur de atâta timp, bătrânul Kawabata, tovarășul lui de mizerie, fugarul Întors la vatră, respiră greu și fixează cu ochii Înfundați În orbite, tavanul. Deschizând ușa, odată cu Antoniu, În Încăpere a intrat și un val de lumină de ora patru după-amiază, la care Kawabata nu reacționează: nu Întoarce capul În direcția ușii, și nu rostește nici un cuvânt. Privește mai departe tavanul scorojit și respiră În continuare cu greutate, de parcă pe piept cineva i-a așezat un bolovan. -Dumnezeule, ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
iar într-un colț se găsea masa cu resturile prânzului pe care-l luaserăm împreună și cu sticla goală de Château Sansy de Parabère, din 1955. Eram la Georgie încă de la prânz. Dincolo de fereastră, ascunsă de perdea, se întindea o după-amiază londoneză rece și cețoasă, luând treptat forma unei seri ce păstra încă un soi de abur luminos care nu reușise, nici măcar în miezul zilei, să fie cu adevărat lumină. Georgie oftă, se întoarse și își lăsă capul în poala mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
timp de un minut n-am mai spus nici unul nimic. — Arată-mi și mie rezultatele inactivității tale, am spus. Se ridică și trase draperia. Întoarse comutatorul și pe tavanul atelierului prinseră viață câteva fâșii luminoase, scăldând încăperea în lumina unei după-amiezi înnorate de primăvară. Camera mare, care era de fapt un șopron tipic ținutului Cotswold transformat de mama, își păstrase acoperișul înalt și grinzile cioplite printre despărțiturile cărora aerul cald cu miros de ulei pătrundea lent, cernând parcă peste noi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
înalt, zise Georgie. Își mângâie vârful nasului. Atât gestul cât și cuvintele erau minunat de cunoscute. Am binecuvântat-o în gând și m-am așezat la picioarele ei. Georgie ședea în fotoliul verde jerpelit din locuința ei. Lumina rece a după-amiezii învăluia camera dând la iveală patul răvășit, scrumiera plină cu mucuri de țigară, masa încărcată de scrisori deschise, pahare murdare, bucăți de biscuiți și cărți de economie. Georgie purta pantaloni bej foarte strâmți și o cămașă albă și-și strânsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ele, o pudră cenușie menită să adoarmă totul și să estompeze orice strălucire căci, contrar dorinței Antoniei, o eliberasem pe slujnica ce venea zilnic. Am observat că argintăria era deja pătată. Dincolo de ușa mare cu geam, în lumina gălbuie a după-amiezii mohorâte, magnolia grandiflora care ocupa cea mai mare parte din mica noastră grădină, pălise, avea frunzele ciupite și scorojite de gerul din ziua precedentă. Era rece și umed în salon și am rămas cu hainele pe noi. Pe canapea încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nebună, am spus, și pe deasupra ești o trădătoare fără pereche. Ai lăsat-o pe femeia aia să facă ce vrea din tine. — Eram sătulă de atâta minciună și atât de furioasă pe tine din cauza a ceea ce se întâmplase în cursul după-amiezii, răspunse Georgie. Ar fi fost mult mai bine dacă m-ai fi lăsat să dau ochii cu Antonia. Toată discuția noastră pe șoptite și felul cum m-ai expediat pe ușa din dos, de parcă te-ar fi prins cineva sărutându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lucru mi s-a părut, pentru prima oară, a fi posibil și nu peste măsură de dureros. Când ne-am despărțit eram amândoi epuizați, dar ne simțeam mult mai bine. Îndreptându-mă spre locuința lui Georgie, prin ceața rece a după-amiezii, m-am gândit că, în linii mari, aveam toate motivele să-i fiu recunoscător lui Georgie pentru faptul că-mi forțase mâna. Faptul că Antonia știa acum adevărul mă eliberase de o apăsare pe care, deși o îndurasem cu stoicism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în urma Antoniei. Soarele strălucea, un soare puternic și rece de sfârșit de ianuarie ce dădea salonului un aer vesel. M-am întrebat dacă n-ar fi bine să plec și să o las pe Georgie cu Palmer și Honor. În după-amiaza aceea trebuia să degust un vin german. Încă aș mai fi avut timp să o fac. Numai că mi se părea îngrozitor de greu să mă mișc, să vorbesc, de parcă mă atinsese un fascicul paralizant. Palmer o ținea de mână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
urmă. Și dacă vreau, a continuat, privindu-mă drept În ochi, pot să vin pe la ea vinerea viitoare. Stătea tot pe Otto-Ludwig-Straße, În vechiul apartament vizavi de șinele Stadtbahn-ului. Și peste două zile am trecut pe acolo cu bicicleta arșița după-amiezii, pe asfaltul moale ca siropul, traversând orașul spre partea cunoscută sub denumirea „vestul“. Nu numai că am ajuns cu o oră mai devreme, dar am și Înțeles-o greșit. Și Într-o măsură deloc neglijabilă, aș putea spune. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
chibritului cu care Dora avea să-și aprindă o țigară, cu acel bine - cunoscut gest fatal și lin. Așteptam să tragă calm din țigară și să-mi rostească numele, după care fumul să se ridice În lumina soarelui târziu al după-amiezii. Din nou deslușeam voci dinspre hol. Acum vorbeau Însă mai Încet decât mai devreme. Dar acest vizitator ce era oare, femeie sau bărbat? Mi-am dat seama surprins că era imposibil să aflu identitatea unei persoane, luându-mă doar după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fi dezamăgit de felul În care avea să-mi vorbească dacă mă hotăram să o vizitez. Primea musafiri În zile lucrătoare Între amiază și șapte seara. În camera 202. Cum? Da, era În regulă să trec pe la ea chiar În după-amiaza asta. După ce mi-am notat adresa În palmă, m-am Întors acasă. Inima mi se calmă din nou, așa că m-am spălat cu grijă, stând În cada de zinc cu mâna stângă ridicată. O jumătate din mine capitulase deja În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a dat seama că nu prea avea de ales. A doua zi, când s-a Întors la clinică după prânz, s-a Înțeles cu doctorul asupra unei sume de bani - „A cerut mai mult decât mă așteptam“ - și În aceeași după-amiază, a Început să măture pe acolo. — N-ai regretat niciodată? Dora Își aprinse țigara pe care o pusese deoparte, apoi Începu să studieze Întunericul de afară. Trecu mult timp până să se Întoarcă spre mine și să-mi explice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
suport oamenii care nu-și asumă propria identitate. Anton... Zâmbind, pipăi caseta de țigări. Da, așa e bine. Vei fi Anton al meu din Viena. Nu mai exista cale de Întoarcere. Capitolul șapte Trecuse deja de ora două Într-o după-amiază de sâmbătă, când mi-am dezlegat bicicleta. Frau Britz părea de neînduplecat, astfel că am căzut la Învoială să-mi reglez datoriile până luni, cel târziu. Pentru fiecare lună pe care reușeam s-o plătesc, puteam să mai rămân o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de Încredere. Dar putea fi vorba și de gândurile negre, stârnite de vorbele inspectorului Wickert. În orice caz, trebuie să apelez la imaginația mea pentru a recrea vizita pe care presupun că i-am făcut-o doctorului Karp Într-o după-amiază de sâmbătă. Urcând scările spre muzeu, am dat peste un tip de vreo douăzeci și ceva de ani, care, cu mișcările lejere ale atletului Înnăscut, mergea agale - de parcă ar fi fost proprietarul sau cel puțin moștenitorul locului. Avea părul ras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am Întins pe burtă și, destul de jenat, am continuat să citesc un articol despre un tânăr italian numit Alfredo Binda, care avea toate șansele să devină cândva „un adevărat fenomen“ al ciclismului. Mi-a luat o săptămână, după mai multe după-amiezi petrecute În baie, să simt dintr-odată un tremur bolnăvicios și incotrolabil; un fel de crampă. Neatent, am țipat și m-am Înjurat singur. Tocmai Îmi Întinsesem cel mai important mușchi! Aveam nevoie de ajutor urgent! Din camera de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să n-o iau la fugă. Și totuși, de Îndată ce am Închis ușa după mine, simțul măsurii mă părăsi, și am coborât scările două câte două. — Domnule, o să vă rog să scrieți mai... Domnule! Domnule! Capitolul paisprezece Când am ieșit În după-amiaza fierbinte și umedă, gândurile Îmi zburdau care-ncotro. Cu toate că n-am reușit să-l identific pe vizitatorul lui Röser, În mod ciudat, vocea lui sunase exact ca cea a bărbatului pe care l-am auzit În Întuneric, la Apollo. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]