711 matches
-
la Manaus, Amazonul se numește "Solimoes". Între limitele bazinului său hidrografic intră versanții estici ai Anzilor, o parte din Podișul Guianei, partea nordică și centrală a Podișului Braziliei și Pădurea Amazoniană. Cea mai mare parte a cursului se desfășoară între Ecuator și 5ș latitudine sudică, cu consecințe foarte importante în clima regiunii și pentru regimul de scurgere fluvială. Cursul superior, reprezentat prin Ucayali și Maranon, se înscrie în regiunea muntoasă, andină, cu văi înguste, îndeosebi a Maranonului, care curg paralel cu
Amazon (fluviu) () [Corola-website/Science/299945_a_301274]
-
Orion, cunoscut și drept "Vânătorul", este o constelație în emisfera nordică, fiind una dintre cele mai cunoscute. Ea este vizibilă și de pe teritoriul României în perioada noiembrie - aprilie. Prin mijlocul constelației trece ecuatorul ceresc, ceea ce face ca această alăturare de stele sa fie vizibilă din orice punct al Terrei, fapt care a făcut din această constelație una din cele mai cunoscute constelații în toate culturile antice. Și în prezent, această constelație continuă să
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
este vizibilă de pe teritoriul țării noastre, constelația Orion. De-asemenea, este prezent șî un puternic sentiment de melancolie. De-asemnea, sub egida Colegiului Național „Vasile Alecsandri” funcționează Astroclubul „Orionidele”, coordonat de doamna profesoara Anamia Gireadă. Orion este localizată în prezent pe ecuatorul ceresc, dar nu va fi întotdeauna așa din cauza efectelor precesiei. Orion se află în partea sudică a eclipticii. Precesia va mișca constelația Orion, iar până în 14.000 e.n. Orion va fi suficient de depărtat ca să fie invizibil de la latitudinea Marii Britanii
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
interiorul planetei. Acest câmp poate fi generat de mișcările fluide convective dintr-o pătură subțire de lichide cu conductivitate electrică (probabil o combinație de amoniac, metan și apă) rezultând astfel un efect de dinam. Componenta dipolară a câmpului magnetic de la ecuatorul magnetic al lui Neptun este de aproximativ 14 microtesla (0,14 G). Momentul magnetic dipolar al lui Neptun este de aproximativ 2,2 T·m (14 μT·"R", unde "R" este raza lui Neptun). Câmpul magnetic al lui Neptun are
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
a arătat că viteza vântului variază de la 20 m/s când vântul are direcția spre est, până la 325 m/s când se mișcă spre vest. În partea superioară a norilor, viteza vânturilor variază între 400 m/s de-a lungul ecuatorului și 250 m/s la poli. Cele mai multe dintre vânturile de pe Neptun se mișcă într-o direcție opusă celei de rotație a planetei. Modelul general al vânturilor a arătat o rotație progradă la latitudini mari, contra unei rotații retrograde la latitudini
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
a fi un "efect de suprafață", care nu se datorează vreunui alt proces atmosferic de profunzime. La 70° latitudine sudică, un jet de viteză ridicată se deplasează cu o viteză de 300 m/s. Abundența metanului, etanului și acetilenei la ecuatorul lui Neptun este de 10-100 de ori mai mare decât la poli. Acest lucru este interpretat ca o dovadă pentru existența curenților ascendenți la ecuator și a curenților descendenți în apropiere de poli. În 2007 s-a descoperit că stratul
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
se deplasează cu o viteză de 300 m/s. Abundența metanului, etanului și acetilenei la ecuatorul lui Neptun este de 10-100 de ori mai mare decât la poli. Acest lucru este interpretat ca o dovadă pentru existența curenților ascendenți la ecuator și a curenților descendenți în apropiere de poli. În 2007 s-a descoperit că stratul superior al troposferei lui Neptun de la polul sud este cu 10 °C mai cald decât restul planetei, unde temperatura medie este de −200 °C (70
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
tropopauzei și care sunt mai luminoși. Persistența acestor nori însoțitori arată că unele foste pete întunecate pot continua să existe ca cicloni, chiar dacă acestea nu mai sunt vizibile ca regiuni întunecate. Petele întunecate se pot disipa atunci când migrează prea aproape de ecuator sau, posibil, printr-un alt mecanism necunoscut. Se crede că vremea este mult mai variată pe Neptun comparativ cu Uranus, în mare parte din cauza încălzirii interne mai ridicate a celui dintâi. Deși Neptun este situat cu mult mai departe de
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
de coastă ale Islandei este subpolară oceanică. asigură temperaturi medii anuale mai ridicate decât în majoritatea locurilor de la latitudini similare. Climă asemănătoare se întâlnește în Insulele Aleutine, în și în Țara Focului, deși toate aceste regiuni sunt mai apropiate de Ecuator. În ciuda apropierii de zona arctică, coastele Islandei nu sunt blocate de gheață deloc pe timpul iernii. Incursiunile ghețurilor sunt rare, ultima fiind înregistrată pe coasta de nord în 1969. Clima variază de la o zonă la alta a insulei. În general, coasta
Islanda () [Corola-website/Science/297679_a_299008]
-
o parte și de alta a meridianului de 100° V, iar America de Sud este situată de o parte și de alta a meridianului de 60° V. Lățimea maximă a ambelor continente este de 5.000 km (fără partea insulară din nord). Ecuatorul întretaie America de Sud prin partea sa nordică (aproximativ în lungul Amazonului). Tropicul Racului trece prin sudul Americii de Nord, iar Tropicul Capricornului traversează aproximativ centrul Americii de Sud. America a fost descoperită în mod oficial de către Cristofor Columb. Acesta își dorise să ajungă în India, dar
America () [Corola-website/Science/297840_a_299169]
-
la nord-est de un teritoriu muntos care pierde din altitudine în direcția Tanzaniei și care este acoperit de pădurile tropicale umede. Terenurile din jurul orașului Gitega din centrul țării sunt acoperite de o savană cu vegeteție luxuriantă. Burundi este situat aproape de ecuator, în zona tropicală. Spre deosebire de alte țări cu latitudini geografice similare, clima este foarte blândă datorită altitudinii, temperaturile variind în funcție de aceasta. Cele mai mari temperaturi medii anuale, de 25 °C, se înregistrează pe pantele vestice ale munților. Majoritatea precipitațiilor, în medie
Burundi () [Corola-website/Science/297898_a_299227]
-
pământ” provine din , care înseamnă „pământ bătătorit și nivelat”, „pardoseală cu lespezi sau mozaic”, „pavaj”, „podea”, „drum pietruit”, „loc neted”, „bătătură”. Simbolul astrologic și astronomic al planetei Terra este o cruce încadrată de un cerc ce reprezintă un meridian și Ecuatorul (). O altă variantă așează o cruce deasupra unui cerc (). Pe baza descoperirilor geologice oamenii de știință au reușit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel că Pământul s-a format din materia norului
Pământ () [Corola-website/Science/296522_a_297851]
-
dintre aceste planete. Zona cuprinsă de câmpul magnetic al Pământului se numește magnetosferă. Ea absoarbe particulele încărcate cu energie provenite din Soare și le fixează în 2 centuri numite după descoperitorul lor, James van Allen. Centurile Allen înconjoară Pământul deasupra ecuatorului. Magnetosfera este comprimată în partea dinspre Soare datorită forței particulelor ce vin dinspre acesta, și este mai extinsă în partea opusă Soarelui. Câmpul magnetic terestru e format dintr-o forță magnetică care se află în nucleul lichid exterior. Liniile câmpului
Pământ () [Corola-website/Science/296522_a_297851]
-
Voyager 2, polul sud al lui Uranus era orientat aproape direct înspre Soare. Aceasta conduce la ciudatul fapt prin care regiunile polare ale lui Uranus recepționează mai multă energie de la Soare decât regiunile ecuatoriale. Uranus este totuși mai caldă la ecuator decât la poli. Mecanismul care stă la baza acestor fapte este necunoscut. Ba chiar este neclar care dintre polii lui Uranus este polul nord. Fie înclinația axei sale este puțin peste 90 de grade și atunci rotația sa este directă
Uranus () [Corola-website/Science/298439_a_299768]
-
clar că diferențele au apărut datorită efectelor sezoniere, din moment ce Soarele se află în prezent la o latitudine uraniană mai joasă, care ar putea cauza efecte mai pronunțate asupra vremii de la zi la noapte. Până în 2007 Soarele va fi direct deasupra ecuatorului lui Uranus. Culoarea albastră a lui Uranus se datorează absorbției culorii roșii a metanului în atmosfera superioară. Ar putea să existe benzi de culoare ca pe Jupiter însă sunt ascunse vederii de stratul protector de metan. Modelul de centuri latitudinale
Uranus () [Corola-website/Science/298439_a_299768]
-
mari, cunoscuți deja. Ei formează trei clase distincte: 10 foarte întunecați descoperiți de Voyager 2, cei 5 foarte mari, și cei proaspăt descoperiți situați însă la distanțe mult mai mari. Marea parte a lor au orbite aproape circulare în planul ecuatorului lui Uranus (și deci la un unghi mare față de planul ecliptic); cei 4 exteriori sunt mai mult eliptici. Asemeni celorlalte planete gazoase, Uranus are un sistem de inele, descoperit de sondele spațiale încă din 1977. Acestea sunt foarte întunecate, ca
Uranus () [Corola-website/Science/298439_a_299768]
-
de 130 cm la masculi și 110 cm la femele, iar coada are o lungime între 66 și 78 cm. Masculii cântăresc frecvent mai mult de 100 kg, pe când femelele nu depășesc 50 de kg. Pumele care trăiesc în regiunea ecuatorului sunt mai mici și după cum urcă gradele de latitudine spre poli, animalele devin mai mari. Blana pumei are peri scurți de o culoare foarte variată, mai frecvent fiind culorile gălbui, cenușii argintii, însă pe piept și sub bărbie animalele sunt
Pumă () [Corola-website/Science/308543_a_309872]
-
atunci Essaouira, acest loc de ancorare folosit de navigatorul cartaginez Hannon, din secolul al VI-lea î.Hr., protejat de alizee și bogat în apă potabilă, a servit, timp de mai multe secole, drept avanpost pe drumul spre Capul Verde și spre ecuator. Spre secolul al III-lea î.Hr., berberii s-au organizat în monarhie. Ca urmare a celui de-al III-lea Război Punic, regiunea a trecut, în anul 146 î.Hr. sub influența romană, devenind stat clientelar al Romei. Cel mai cunoscut
Essaouira () [Corola-website/Science/308558_a_309887]
-
elementelor chimice, o mare parte a acestora având numărul atomic la fel ca cel al heliului și este o stea variabilă, deoarece magnitudinea sa poate varia periodic. Aceasta se rotește rapid, cu o viteză de 274 de km/s la Ecuator. Rotirea cu rapiditate a stelei cauzează o umflare la Ecuator, din cauza forței centrifuge, și, ca urmare, există o variație de temperatură în fotosfera stelei care atinge un maxim la poli. De pe Pământ, Vega se observă pe direcția unuia dintre acești
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
la fel ca cel al heliului și este o stea variabilă, deoarece magnitudinea sa poate varia periodic. Aceasta se rotește rapid, cu o viteză de 274 de km/s la Ecuator. Rotirea cu rapiditate a stelei cauzează o umflare la Ecuator, din cauza forței centrifuge, și, ca urmare, există o variație de temperatură în fotosfera stelei care atinge un maxim la poli. De pe Pământ, Vega se observă pe direcția unuia dintre acești poli. Conform unei observații în exces a unei emisii cu
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
fost favorabilă pentru astronomi, deoarece steaua nu este disponibilă pentru calibrare. În 1983, Vega devine prima stea descoperită se conține un disc de praf orbital. Vega poate fi observată adesea aproape de zenit în zonele situată în latitudinea de mijloc dintre Ecuator și Polul Nord, în timpul nopților de vară. Bineînțeles, aceasta poate fi văzută aproape în totalitate în Emisfera Nordică, situându-se aproape de limita stelelor circumpolare. În partea sudică a Terrei, ea poate fi văzută foarte palid spre partea de nord, în timpul iernilor
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
plus, observații ale instituției de observare astronomică "CHARA Array", din anii 2005 și 2006 au confirmat această deducție. Polii stelei Vega (axele ei de rotație) nu sunt înclinați la mai mult de cinic grade față de linia de vedere de pe Pământ. Ecuatorul stelei se rotește cu o viteză foarte mare, de 274 km/s (pentru o perioadă de rotație aproximativă cu 12,5 ore), care reprezintă 93% din viteza ce ar putea rupe steaua datorită forței centrifuge.Această rotație rapidă cauzează o
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
cu o viteză foarte mare, de 274 km/s (pentru o perioadă de rotație aproximativă cu 12,5 ore), care reprezintă 93% din viteza ce ar putea rupe steaua datorită forței centrifuge.Această rotație rapidă cauzează o umflătură pronunțată la Ecuator, astfel raza Ecuatorului este cu 23% mai mare decât raza polară (raza polară estimată a stelei este de 2.26 ± 0.02 din raza Solară, în timp ce raza ecuatorială este de 2.78 ± 0.02 din raza solară). Deoarece Vega își
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
foarte mare, de 274 km/s (pentru o perioadă de rotație aproximativă cu 12,5 ore), care reprezintă 93% din viteza ce ar putea rupe steaua datorită forței centrifuge.Această rotație rapidă cauzează o umflătură pronunțată la Ecuator, astfel raza Ecuatorului este cu 23% mai mare decât raza polară (raza polară estimată a stelei este de 2.26 ± 0.02 din raza Solară, în timp ce raza ecuatorială este de 2.78 ± 0.02 din raza solară). Deoarece Vega își îndreaptă unul dintre
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
78 ± 0.02 din raza solară). Deoarece Vega își îndreaptă unul dintre poli spre noi, putem vedea această umflătură, și, tocmai de aceea, au existat erori în calcularea razei ecuatoriale. Accelerația gravitațională locală la poli este mai mare decât la Ecuator, deci, conform teoremei lui Von Zeipel, luminozitatea locală este mai mare la poli. Acest lucru este văzut ca o variație a temperaturii efective a stelei: temperatura polară aste aproape de 10 000 de Kelvin (aproximativ 9726° Celsius), pe când temperatura ecuatorială este
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]