542 matches
-
o să plouă/ Sau c-o să plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți") reconstruiește noi realități, diferite de cele de la începuturi, singurul care este la adăpost fiind interiorul, care capătă conotațiile unei "permanențe existențiale"124, edenice ("În sufletul țării/ Totdeauna e ieri./ Grădina suspendată/ De zborul uituc al norilor/ Și de vântul distrat"). Fiecare metaforă este una absconsă, trimițând către un spațiu al vidului existențial: "În tine nu mi-e dor de nimeni,/ Pământ apus în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Mereu adânc, mai fetid,/ Și totul știut de milenii,/ Frumoasele milenii de altădată/ Când fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii de sine. Cuprins totul de o Apocalipsă generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
purității originare, mai exact: foarte multe texte se articulează pe tentativa de recuperare a unui timp adamic de către un actant feminin care își stimulează abilitatea de a retrăi, la nesfârșit, cu o memorie senzorială cât se poate de trează, povestea edenică. Apelul la o memorie mitologică fără greș, care permite asociații și justificări îndrăznețe, este, de altfel, cât se poate de evident în Altarul de pelin. Poezia Rafilei Radu păstrează urme ale binecunoscutelor evenimente arhetipale: gestica prozaică este bunăoară asociată gestualității
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și un ocean de poezie, Institutul European, Iași, 2007; Mexicul tărâmul de basm al poeziei, Editura Cronica, Iași, 2008, note de călătorie ediția a doua revăzută și adăugită. Cărți de proză scurtă și romane: 11 fante, zi-i despre dialogul edenic, Editura Știința, Chișinău, 1999; Pelerinul de Cenușă, Editura Cronica, Iași/ Editura Știința, Chișinău, 2000; Conspirația vagabonzilor, Editura Cronica, Iași, 2001; Crematoriul de suflete, Editura Cronica, Iasi, 2003; Cantina cu cearcăne, Editura Cronica, Iași, 2003; Suflete cu ieșire la mare, Editura
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
inevitabilei lipse de apărare și de întregire care este copilăria, să se încumete spre lumea adultă (să crească, într-un cuvânt), tot ce face e să inducă stagnare, chiar regresie, prin viziunea sa nostalgică și mitizantă a unei copilării considerate edenică, pură și necontaminată...". (Frabetti, 2003, p. 47) Capitolul 2 Postmodernismul și problema idealului educațional 2.1. Modernitatea mizează pe rațiune Idealul devine un concept operațional începând cu secolul al XVIII-lea, și mai ales al XIX-lea, moment care coincide
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
apare foarte devreme. Există o permanentă întoarcere spre vârsta copilăriei ceea ce reprezintă pentru Labiș o verificare a maturității de gândire și acțiune. În universul copilăriei însă răul atacă devreme marginile unei lumi feerice, ceva neliniștitor apare mereu pentru a desființa edenicul. Procesul de maturizare intervine prematur și se realizează rapid. Labiș pornește mereu cu ideea de a slăvi în poemele sale copilăria însă intervine mereu ceva și se opune acestei tentative. Se manifestă în aceasta o stare a poeziei sale, o
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
începuturi, izvoare, dihănii și celelalte sunt repere familiare, niște constante afective într-o geografie a satului arhetipal. Nostalgia alpestră este cel mai adesea în legătură cu sentimentul pierderii meleagului originar al copilăriei și reluarea imaginilor în care seninătatea ascensională ficționează cu tentă edenică, transformă spațiul poetic în priveliște mitică: „În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș Izvoarele îngheață în clinchete subțiri Și caprele de munte nervoase prin poene-și Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.” (Scrisoare mamei) Ambianța montană este planul unde, după cum remarca
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
ramura ardeleană a generației ’60, alături de Ioan Alexandru și Ana Blandiana, cu care este congener prin obârșie și prin afinități. „Primitiv modern” (Marian Popa), P. este un poet tradiționalist prin materialul inspirației și modernist prin imagerie și poetică. Nostalgia vârstei edenice a copilăriei, atmosfera cântecelor și poveștilor din satul natal, misterele pământului și ale cosmosului, percepția tragică a condiției omului contemporan, sfâșiat între magia imaginarului țărănesc și „jungla marilor orașe”, reprezintă tot atâtea trasee de conectare la o tradiție care coboară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
acord, în ultimă instanță, în direcția unei armonii umane din ce în ce mai stabile și mai consistente. "Umanitatea" ce se va realiza prin respectul tot mai sincer acordat imperativului energetic va corespunde unei civilizații noi ce va avea o unitate perfectă. Această stare edenică ce va cuprinde universul uman poate fi dobândită doar prin adoptarea, ca normă a oricărei activități umane, a imperativului energetic: "expansiunea frumuseții și dragostei, extensiunea spiritului de sacrificiu și a devotamentului întregii umanități devin o exigență a imperativului energetic, o
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
o necesitate imanentă a întregii noastre vieți reglată într-o formă monistă"278. Orientarea într-o astfel de desfășurare a energiei, care are ca scop fericirea omului, o căpătăm prin știință, în general, prin știința culturii culturologie -, în special. Imaginea edenică pe care W. Ostwald o construiește ca un corolar al doctrinei sale energetiste ne interesează mai puțin aici. Am dorit să o schițăm doar pentru a servi ca termen de comparație cu corolarul personalismului energetic, care este (și) o teorie
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
primitivă", originară. De fapt, trei "creații" suportă omul. Prima, divină în esența sa, este în orizontul binelui, al justiției perfecte și fericirii personale sub comendament sacru; omul se află sub ascultarea totală a sfaturilor divine; desigur, este vorba de starea edenică, așa cum aceasta apare în doctrina creștină. A doua "creație", naturală în esența sa, este în păcat și survine, se-nțelege, prin păcatul omenesc originar; ea este întreținută de căutarea "satisfacțiilor exclusive" și, desigur, este supusă răului; totuși, asemenea celei dintâi
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
idilică și ademenitoare, care uneori cunoaște și supliciul dragostei neîmpărtășite și care dorește, cu orice preț, să se afirme, să fie recunoscută și recompensată pentru noile valori pe care le propovăduiește. Cu siguranță, tot refugiul lor și toată existența aproape edenică pe care și-o propun, departe de flagelul ciumei, este o utopie, reprezintă o lume ideală a unor oameni tineri, care combat pericolul morții prin puterea cuvântului, a sufletului lor bogat și dinamic în sfera trăirilor celor mai diverse, este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
un piedestal al perfecțiunii morale și al frumuseții absolute: „Cea mai frumoasă și mai bună,/ Desăvârșirilor cunună”668. Pierderea acestei minuni, prin moartea care răpește femeia iubită, duce la tânguirea neconsolată și tragică a îndoliatului cavaler, ce se simte, după edenica existență alături de Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde un echilibru, o stare de grație, se stinge reveria iubirii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pentru idealul cavaleresc, și nicio femeie reală nu ar fi putut juca acest rol.”745 Apariția ei are asupra tinerilor aflați în închisoare un impact deosebit de puternic, ei o percep ca pe o creatură ce nu aparține terestrului prin frumusețea edenică, se luptă pentru ea, devin rivali, mitul cavaleresc fiind transpus, anacronic, în epoca antică. Singura intervenție reală în cadrul textului a personajului feminin, prin care își dezvăluie un minim de personalitate, este în momentul când se închină zeiței Diana, pledând în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
două personaje principale ale poemului sunt diferite, dar cel al Cresidei pare mult mai tragic. Troil se înalță, însă ea decade. După cum o descrie naratorul, personajul feminin cunoaște o mișcare descendentă dintru început, când o percepem ca pe o creatură edenică, pentru ca în finalul portretizării să îi fie revelate și slăbiciunile: „Cât despre-a ei privire prea-senină,/ Cei ce-au văzut-o scriu cu-adevărat/ 979 George Lyman Kittredge, Troilus, p. 115. 980 Ibidem, pp. 118-119. (trad. n.) 981 „Astfel, de la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
adevărul care marchează "începutul" existenței omului-căzut-în-păcat; căci, pe de o parte, potrivit revelației biblice existența actuală a spiței umane este rezultatul unui reușit act de înșelare a încrederii: actul prin care cei dintîi oameni, călcînd interdicția ce le condiționa existența edenică, au încercat să fie asemenea lui Dumnezeu; iar, pe de altă parte, cuvîntul i-a fost dat omului nu numai pentru a comunica, ci și pentru a-și putea ascunde gîndurile, oprind astfel cunoașterea de către celălalt. Să recapitulăm, în termenii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
interogativ orizont, va trebui să constatăm că trei relativ distincte situații de comunicare (sau semioze, în termeni semiotici denumite), dar în același timp complementare (potrivit unei evaluări holistice), pot fi decelate în desfășurarea scenariului biblic al facerii și desfacerii lumii edenice [Popescu, Costache, 1997:128]: • semioza cosmologică, definită mai întîi la nivelul existenței perfecte, cu totul singulare, unice și unitare a lui Dumnezeu, care va da seama mai apoi de posibilitatea existenței răului întrupat în lume cosmică; • semioza teologică, instituită între
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
2:19]. Sintagma "acela-i era numele" sugerează în același timp două lucruri: "dreapta potrivire a cuvintelor-nume", așa cum argumenta Platon în dialogul Cratylos, respectiv consemnul de utiliza cu constanță am putea spune "pentru vecie" numele dat ființelor în contextul vieții edenice a omului. Aceste nume își vor pierde semnificația unică în momentul "amestecării limbilor", atunci cînd aspirînd să înalțe Turnul Babel omul va încerca să se compare din nou cu Dumnezeu. Faptul că Adam a trebuit "să vadă" viețuitoarele aduse de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
polivalentă de tip și/și (omul este și trup și spirit) poate să o explice. • Pervertirea relației de cauzalitate rezultă din modificarea unor raporturi generative care, potrivit "logicii mundane", nu ar trebui să se întîmple. Spre exemplu, în spațiul existenței edenice a omului, cunoașterea corelată în mod obișnuit cu ideea de trăire intelectuală mai bogată este cea care îi va genera moartea spirituală. Iată o relație de cauzalitate aparent lipsită de sens; căci, în realitate, ceea ce îi va determina omului căderea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu este cunoașterea ca atare (nici măcar a cunoașterii binelui amestecat cu răul), ci înșelarea de către protopărinți a încrederii, a iubirii lui Dumnezeu. • Viziunea antitetică asupra lumii este un rezultat al diferitelor "niveluri de ruptură" ontologică și gnoseologică pe care semioza edenică o presupune: aceea dintre Dumnezeu și creatură, dintre cunoașterea nelimitată și cea limitată, dintre exterioritate și interioritate. O anume unitate caracterizează totuși această situație primordială, pentru că manifestarea Creatorului în creație se face printr-o relație de omomorfism generată de facerea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cunoașterea nelimitată și cea limitată, dintre exterioritate și interioritate. O anume unitate caracterizează totuși această situație primordială, pentru că manifestarea Creatorului în creație se face printr-o relație de omomorfism generată de facerea lumii "după chipul proiectului divin". La nivelul existenței edenice, această relație este mult mai puternică decît aceea care se va instaura ulterior în viața mundană a omului, mult îndepărtată de arhetipurile originare. Tocmai în această "îndepărtată apropiere" se va ascunde sfîșierea omului căzut, care departe de Dumnezeu aspiră să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
omului, mult îndepărtată de arhetipurile originare. Tocmai în această "îndepărtată apropiere" se va ascunde sfîșierea omului căzut, care departe de Dumnezeu aspiră să se (re)identifice din nou cu acesta. Cîteva concluzii pot fi formulate cu privire la modul în care limbajul edenic se constituie în instrument menit să favorizeze înfăptuirea "minciunii originare": limbajul implicit sau explicit utilizat de Dumnezeu în comunicarea cu omul este prin excelență simbolic, fiind caracterizat prin toate atributele esențiale ale simbolului: motivare, conotativitate, infralogicitate; limbajul uman care a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
resimțite la nivel infralogic inclusiv) este singura în măsură să genereze efectele psiho-fizice scontate. Rezultă, în consecință, că ocultarea adevărului va fi mai ușor de realizat în cazul limbajului simbolic, conotativ, decît în situația celui convențional, denotativ. Iată de ce limbajul edenic prin excelență simbolic a fost "ales" drept cel mai adecvat instrument pentru a institui întîia oară minciuna în lume. 2.1.3. Darul ignoranței În momentul în care între Dumnezeu și Adam se instituie cea dintîi semioză ca urmare a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
răului, decelarea cunoașterii de necunoaștere, sau, în ultimă instanță, a adevărului de minciună? Să credem că, dacă acest pericol viza în exclusivitate pe om, starea de ignoranță îi era hărăzită acestuia de către Dumnezeu ca o condiție firească a existenței sale edenice? Într-o atare alternativă, așa cum dialectica acreditează, șansa omului de a evolua era practic nulă. În ce consta, de fapt, adevărul atît de "periculos" ascuns în trupul mărului interzis: faptul că omul era "gol" (situație căreia i se pot asocia
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciună inconștientă" este totuși minciună, întrucît conține o anume mistificare a adevărului. Deci? Aici se ascunde viciul esențial al libertății: posibilitatea de "a alege inconștient" sau parțial conștient o soluție opusă adevărului și eficienței lui. Funcționează, parcă, și la nivel edenic două dintre variantele celebrelor legi psihosociologice ale zilelelor noastre 10: • Legea lui Murphy: "Dacă ceva rău se poate întîmpla, se va întîmpla" [Legile lui Murphy, 1997:9]; sau, în termenii noștri de interes: dacă putem greși (minți), cu siguranță că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]