12,690 matches
-
că poetul suflă Încet și prelung deasupra sticlei de lampă ori jos, În focar, după ce-l ridică de pe stativul În care stă gazul sau uleiul lampant. De ce ar fi vorba, În sonetul ce-o privește pe ea, de lumânare? Un editor explică chiar astfel:”Înăuntru, visătoarea, Începând să se dezbrace, suflă În lumina lumânării și o stinge. Afară, ochii iubitorului În Întuneric, sub stelele care pâlpâie prin ramurile arborilor, sub luna care scânteiază trist, În ferestrele Întunecate, tristețea fiind a sufletului
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
suflă În lumina lumânării și o stinge. Afară, ochii iubitorului În Întuneric, sub stelele care pâlpâie prin ramurile arborilor, sub luna care scânteiază trist, În ferestrele Întunecate, tristețea fiind a sufletului osândit să fie singur.” Nu știu cât de convins este dl. editor că acesta ar fi un poem al tristeții: mai degrabă dânsul reia un șablon, zicându-se Îndeobște că poezia de dragoste eminesciană este tristă. Mai sus, Însă, textul spune: Dar prin fereastra ta eu stau privind / Cum tu te uiți
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
părintelui profesor Dumitru Stăniloae, publicată în colecția Părinți Și scriitori bisericești (PSB), vol. 29, Editura Institutului Biblic Și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, precum Și ediția critică a lui H. Langerbeck, In Canticum canticorum (Gregorii Nysseni Opera VI), Editor H. Langerbeck, Brill, Leiden, 1960; pentru opera De vita Moysis, am folosit, pe lângă Patrologia Graeca (P. G.), atât traducerea românească a părintelui I. Buga, apărută în col. PSB, vol. 29, cât Și ediția editată de Herbertus Musurillo, (Gregorii Nysseni Opera
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
un bun exemplu a limbajului paradoxal tipic misticii, dar nu reprezintă doar un alt paradox<footnote Asupra rolului paradoxului în discursul mistic, a se vedea Steven T. Katz, „Mysticism and the Interpretation of Sacred Scripture”, în Mysticism and Sacred Scripture, editor Steven T. Katz, Oxford, OUP, 2000, p. 41-51. footnote>. Ci, mai curând, este o cheie la înțelegerea modului în care misticii creștini utilizau limbajul simțurilor spirituale pentru a comunica transformarea interioară. Pasiunea nepasională a Sfântului Grigorie este ceea ce putem numi
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
italiene, gest care, nu întotdeauna i-a fost favorabil lui G. Puccini. De exemplu, în 1894, Londra, a primit cu entuziasm lucrarea verdiană dar a fost nemulțumită de cea pucciniană pe care a fost obligată să o preia la insistența editorului.<footnote Idem, Budden, Julian - Puccini, Oxford, 2002, p. 106 footnote> S-au găsit totuși și voci binevoitoare: Puccini cel puțin, nu pare să-și fi atrofiat simțul melodiei; caută melodia și o face în manieră verdiană. De exemplu, momentul Tra
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
personajului său Schaunard o replică asemănătoare: Fra mezz’ora e morta/ Într-o jumătate de oră va fi moartă. G. Puccini vede piesa Tosca a lui Victorien Sardou la Milano, cu Sarah Bernard în rolul titular. Imediat i se adresează editorului săi Giulio Ricordi, cu rugămintea de a obține drepturile de adaptare a piesei, pentru o lucrare lirică. Este interesant faptul că libretul pentru Tosca a fost inițial destinat compozitorului Alberto Franchetti. Illica a scris acest libret și în luna octombrie
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
urmărește starea sufletească a personajelor, susținând evoluția lor dramaturgică. Ca și Verdi, Puccini folosește stilul parlando, construit pe caracterizări orchestrale melodice, inspirat din vechiul recitativ al melodramei italiene. Stilul acesta este asemănător concepției wagneriene despre continuitatea discursului muzical. Puccini scria editorului său: Sunt cu nervii prea surescitați și fără liniștea de care am nevoie. O invitație la masă mă îmbolnăvește pe o săptămană. Așa sunt eu făcut și nu mă schimb după vârsta de patruzeci. Sunt inutile insistențele: n-am fost
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
modificase impresiile și amintirile din tinerețea fiecăruia. Tempi, nuanțele, articulația etc., întreaga concepție despre ceea ce trebuia indicat în scris aparținea altei epoci. Despre modificările de note nu mai vorbim. Ediția Czerny este tipică pentru ceea ce nu trebuie să facă un editor (ca și un artist) cu muzica pe care o editează/interpretează. Falsificări asemănătoare apar mai târziu și în editarea compozitorilor clasici. Aici deformările sunt altele, nu mai puțin nepermise: modificarea și completarea indicațiilor existente, mai ales în ce privește frazarea-articulația (disprețuind semnele
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
de Franz Kroll, tot după Clavecinul bine temperat de J.S.Bach, la aceeași editură Peters, iar în 1881 marea ediție critică a lui Hans Bischoff la editura Steingräber (un punct de referință pentru multă vreme). Fenomenul „corectării” textelor originale de către editori a continuat însă, nu numai cu opera lui Bach sau cu alte opere destinate inițial clavecinului. Nu a scăpat de furia revizuirilor nici un compozitor. Înțelegerea sensului operelor scrise a fost, în decursul timpurilor, diferită - este ceea ce am numit evoluția „mentalităților
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
sau deasupra notațiilor originale. Edițiile curente ale tuturor clasicilor au cuprins „îmbunătățiri” de tot felul, menite să ajute înțelegerea sensului muzicii. În realitate, ele au reușit să acopere și să modifice chiar, relații voite expres de creatori dar pe care editori cu vederea scurtă nu au știut a le recunoaște. Este vorba cel mai des de semne de articulație, transformate în semne de frazare, unele de-a dreptul opuse intențiilor semnalizate de compozitori. Câteva cazuri sunt edificatoare. În cartea lui Rudolf
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
altele la fel), prin modificarea notației, consecventul se separă și apare precedat în măsura 4 de o anacruză (proleptică) (ex.2b), de care antecedentul nu a beneficiat (ceea ce contravine și principiului bunei continuări consacrat de teoria psihologiei gestaltiste, pe care editorii nu-l cunoșteau pesemne, dar Mozart îl aplica). Ex.2: Mozart, Sonata în Sib major K.333 p. a III-a. a)Urtext ed. Henle și Universal; b) Ed.Litolff Legato-ul original nu împiedică încheierea antecedentului pe timpul III al
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
III al măsurii a 4-a, ce se poate realiza nu prin întreruperea legato-ului, ci doar prin mijloace dinamice. În plus ediția adaogă numeroase semne de articulație și nuanțe. Libertatea preferinței personale a interpretului e astfel anulată de corectura editorului, adevărul fiind obnubilat. O modificare similară este descrisă de F. Lerdahl/R. Jackendoff în Sonata în La major K. 331 de Mozart. În analiza acestora<footnote F. Lerdahl, R. Jackendoff, op.cit. pag. 65, 66 footnote>, tema variațiunilor din partea I ar
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
1937. Ex.4: J.S.Bach: Partita I Sib major, Allemande a.Urtext b.ed. Germer Allemanda se înscrie, prin definiție, într-o structură metrică de 4 timpi Împărțirea contra naturii a măsurii de 4/4 în jumătăți (procedeu folosit de editor și în Preludiu), pentru a putea fragmenta anacruzic arpegiile frânte (distribuite arbitrar între cele 2 mâini) ca și dinamica - superfluă dar devenită obligatorie prin notare - modifică simțitor percepția interpretului. Ex.5: J.S.Bach: Partita I Sib major, Corrente a. Urtext
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
la text nu este chiar certă. Pentru a pătrunde gândul compozitorului, edițiile trebuie comparate, extrăgând ceea ce le este comun. Și încă nu putem fi siguri. Chiar edițiile Urtext (text original) au proliferat și, surprinzător, nu coincid întru totul! Presupunem că editorii s-au bazat pe manuscrise sau copii diferite, de vreme ce apar diferențe între Urtext-uri, care, toate, se pretind versiuni originale. Dar uneori modificările sunt voite, conștiente (reluând vechi concepții de editare) provenind uneori din schimbarea mentalităților muzicale, alteori din dorința de
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
între Urtext-uri, care, toate, se pretind versiuni originale. Dar uneori modificările sunt voite, conștiente (reluând vechi concepții de editare) provenind uneori din schimbarea mentalităților muzicale, alteori din dorința de a indica mai precis sensul muzical așa cum a fost înțeles de editor. Buna intenție nu elimină însă obligația respectării textului original cu toate ambiguitățile sale. Ediția lui Ignacy Paderewski a operelor complete ale lui Chopin (de referință până la apariția ediției mai recente a lui Jan Ekier), introduce schimbări de notație care au
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
cu totul impresionante ale unor epoci, par astăzi lin conduse față de contururile frânte, contorsionate, ale unor lucrări mai noi. Articulația a fost diferit notată în timp. Frazarea a fost notată numai în anumite perioade, de anumiți compozitori (și mai ales editori, cum am văzut) și atunci au folosit, nu semne specifice care nu existau, ci s-au servit tot de arsenalul articulației, semănând confuzie. Dinamica, acolo unde nu este notată expres, rezultă din structură și trebuie aplicată ca atare, cu strictețe
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
definească dinamic sunete care nu se mai legau după tipare cunoscute, existând riscul unor asocieri nedorite, ceea ce a dus la notarea quasi-pointillistă a dinamicii și agogicii. Diferențierea notației a produs însă, alături de această rafinare, și un efect pervers - încercarea unor editori, chiar mari pianiști, de a încărca textele clasice prin transcrierea amănunțită a propriei viziuni interpretative, în ediții așa-zis instructive ale clasicilor. Interesante pentru cercetător, pentru interpretul care le folosește ca îndrumare acestea suferă de două grave erori. Cea mai
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
pentru cercetător, pentru interpretul care le folosește ca îndrumare acestea suferă de două grave erori. Cea mai evidentă este de ordinul intenției: transformarea unei versiuni personale în normă, tinzând a elimina alternativele, mai ales în acele ediții în care contribuția editorului nu este diferențiată grafic de textul autentic. Mai puțin se vorbește, însă, despre cealaltă deformare, mult mai gravă, pe care o poate provoca adăugarea în text a intențiilor personale de micro-frazare, micro-dinamică și agogică. Acestea nu sunt numai personale dar
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
fi ignorate, că nu ar fi obligatorii dacă nu corespund normelor scolastice. Dimpotrivă. Și totuși, acest lucru se întâmplă frecvent, pentru că Beethoven experimentează prin pedală efecte cu totul insolite, depășind cu mult deprinderile auditive ale epocii sale. Astfel încât unii editori și-au permis chiar să-l „corecteze” pe Beethoven, și să „pună ordine” în indicațiile sale de pedală. Prima indicație de acest tip apare abia la începutul primei părți a Sonatei quasi una fantasia op. 27 nr. 2 în do
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
carte românească: „Era singurul colț de carte românească din Atena. Uneori găseam români la ușa librăriei dis de dimineață, la ora 9 așteptau să îi servesc.” Discuția despre traduceri, secretele traducerii literare, selecția cărților care vor fi traduse și interesul editorilor față de cartea românească a scos la iveală un adevăr trist: editurile din străinătate nu sunt interesate în a traduce carte românească! „Puține edituri sunt interesate să traducă volume românești. S-a mai ameliorat situația de când cu programele ICR care stimulează
`„O traducere proastă este un deserviciu adus literaturii române” [Corola-blog/BlogPost/93792_a_95084]
-
vânătoare”, proză scurtă, 2007). Un volum colectiv: Taina spovedanie (1993). Un volum de reportaje: Adevăr și metaforă (1988). Literatură pentru copii: Taina bătrânului fort (1989). Deopotrivă, amintim textele risipite în presa literară, dar și multe manuscrise - inedite, care își așteaptă editorul: Milionara (continuarea romanului Capcana ucigașă), Afrodita purta ochelari (roman polițist), Primăvara cailor sălbatici (roman realist) și Catamaranul (roman pentru copii). Și cum ceasornicul care ne „măsoară destrămarea” a sunat mult prea devreme pentru omul MIRCEA IONESCU, la „casa amintirii” e
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
O antologie este o carte. O carte muncită. Meritul prim, după ce apare o antologie, este al antologului. Autorii sunt prinși la mijlocul cercului dintre antolog și editor. După cum antologul acestei cărți este cunoscutul om de cultură, doamna Elisabeta Iosif, rezultă că meritul i se cuvine pe măsură, remarcându-se și rigurozitatea jurnalistului aflat în elita profesională a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din care face parte, volumul cuprinzând și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93839_a_95131]
-
profesionistului în modelarea cuvântului liric sau epic pentru lectorul de azi și de mâine. Totdeauna o antologie colectivă este liantul care unește timpul, spațiul și creatorul printr-o muncă de migală pentru trăinicie. Din această ecuație de succes nu lipsesc: editorul Constantin Vlaicu și graficianul, cel ce a gândit coperta, scriitorul George Roca. Prin această lucrare cu parfum de meridiane ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI DE PE TOATE CONTINENTELE, doamna Elisabeta Iosif reliefează încă o dată că limba noastră românească ajută la păstrarea identității naționale
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93839_a_95131]
-
cronologică. Lucrarea a fost realizată de 120 specialiști, sub coordonarea mea și include prezentări ale evenimentelor din perioada 1731-2011. Mai concret, pește 18.000 de publicații periodice, radiouri, televiziuni, agenții de presă etc., legislația presei; 33.500 de jurnaliști, publiciști, editori, numeroase alte evenimente - greve ale jurnaliștilor, conferințe și congrese, conflicte ș.a.m.d. Volumul a fost publicat de editură ieșeana Polirom, cu susținerea financiară a Administrației Fondului Cultural Național. Are 1.414 pagini, format mare și costă 115 lei. Marian
Istoria jurnalismului din România în date [Corola-blog/BlogPost/93836_a_95128]
-
Re-inventează, regândește, relansează, restructurează - acesta a fost mesajul transformator care a reieșit din prezentare după prezentare în timpul Congresului mondial al publicațiilor și Forumului mondial al editorilor, desfășurate la Kiev, în Ucraina, luna trecută. “Activez în această industrie de 40 de ani, deci sunt clar un adept al tipăriturilor, dar chiar dacă îți curge cerneală prin vene, este cel mai bun moment să fi în această industrie”, a
Congresul mondial al publicaţiilor [Corola-blog/BlogPost/93840_a_95132]