4,870 matches
-
îmi convine mie și nimic mai mult. Este adevărat că astăzi am avut la îndemână [e vorba de Toma de Aquino și Plethon - n.n.] pe Aristotel și am zis entelehie, și mâine voi avea la îndemână pe Bergson și zic elan vital. Și Aristotel putea foarte bine să facă filozofie întrebuințând cuvântul elan vital, și totuși aristotelismul nu se schimba, și Aristotel nu devenea bergsonist.“ Aceasta pentru că „a spune ceva nu însemnează a mărturisi ceva și nu însemnează, mai cu seamă
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
avut la îndemână [e vorba de Toma de Aquino și Plethon - n.n.] pe Aristotel și am zis entelehie, și mâine voi avea la îndemână pe Bergson și zic elan vital. Și Aristotel putea foarte bine să facă filozofie întrebuințând cuvântul elan vital, și totuși aristotelismul nu se schimba, și Aristotel nu devenea bergsonist.“ Aceasta pentru că „a spune ceva nu însemnează a mărturisi ceva și nu însemnează, mai cu seamă, a-l trăi.“ Prin urmare, formele de cultură nu derivă unele din
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
o simplă maimuțăreală inconștientă, iar pe viitor omul acela se va schimba negreșit în rău, își va găsi o ocupație mai "profitabilă" și va renunța fără regrete la toate ideile sale nobile, socotindu-le doar niște rătăciri ale tinereții, niște elanuri trecătoare." E aproape sigur că Emil Botta se sprijină pe aceste profunde judecăți de valoare ale prozatorului de geniu, pentru că și el, ca și Dostoievski, crede că râsul este inuman și provoacă silă ; și el, ca și Dostoievski, crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
poeziei. "Înecatul" și "Spânzuratul" sunt, după cum spuneam, personaje retorice, de natură să amplifice gesticulația poemului. Șerban Cioculescu face o observație notabilă: "S-ar spune că sinucigașii lui Emil Botta au rupt cercul de fier al unei existențe cenușii, cu nu știu ce elan spiritual, către un mai bine, al unei existențe superioare și preferabile. Murind, ei nu s-au sleit pe ei înșiși de viață, ci și-au înmulțit potențialul de energie, secătuind universul, unul de mare, altul de noapte".63 Văd prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Profesor și Teodora. Notează doar atât, că în vârtejul unor întâmplări care au copleșit-o, ea pare să fi găsit sprijin în bărbatul acesta matur, dar nu bătrân, cultivat și hârșit în ale vieții, aparent echilibrat, dar capabil de surprinzătoare elanuri erotice; imaginativ, uneori liric, dar căutând mereu temeiuri raționale pentru iubirea sa târzie. Nu-i place să se întrebe ce calitate a sa contează mai mult pentru Teodora. „Normal!” ar exclama un cititor tânăr. Știe că dotările sale virile („Am
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cum scrie P.H.L. - s-a obișnuit să disece pe îndelete fiecare întâmplare, ca într-un curios „joc de unul singur”, să analizeze oamenii cu vădită detașare și să se implice sufletește (și omenește) doar cât crede că este necesar. Orice elan este punctat de pasul înapoi al rațiunii. Domnul R. o ascultă pe Teodora relatând cu umor un episod petrecut acasă, cu copiii, și se întreabă dacă interesul pentru tânăra femeie din fața lui nu este nepermis de mare. Diferența de vârsta
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Răspunsul ei i-a dat speranță („Un bărbat poate fi iubit și la 80 de ani...”), dar nu i-a îndepărtat cu totul stările anxioase. Totuși, Teodora este unica ființă care îi „umple sufletul”; departe de ea, este cuprins de „elanuri lirice” încât, iată, i-a dedicat și versuri, ceea ce n-a mai făcut din vremea adolescenței visătoare. I s-a părut că le acceptă bucuroasă, ca pe un fel de „declarații de dragoste”. În același timp, femeia pare a se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
intens „un capitol pierdut” din tinerețe; Teodora l-a făcut să îl regăsească. Îi este recunoscător când o are aproape, dar și în lipsă, când simte și mai mult ce „însemnează” ea pentru el. Îi și comunică totul, într-un elan oarecum „tineresc”, poate chiar romantic desuet, „în proză” și, uneori, în versuri. Simte însă că și ei i se pare normal să se exprime astfel. Teodora își „recuperează” cu încântare imaginea din „oglinda” versurilor lui și trăiește, prin el, o
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ea este stăpânită de sentimentul dăruirii generoase, dezinteresate. Ca să-și poată da seama cum este apreciat acum, Profesorul face un exercițiu de „evaluare comparativă”. Privind înapoi, spre tânărul aflat „la începuturile bărbăției sale”, nu poate să nu constate diferența între elanul nestăpânit și impetuozitatea posesiunii la tânărul de 25-30 de ani, pe de o parte, și „tactul filosofic”, dozarea gesturilor și cuvintelor, întârzierile deliberate, înfășurarea fiecărui moment de „petrecere în doi” într-un halou de mângâieri, propoziții simple, trecute prin filtrul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cum îi descrie progresele din ultimele zile ale vietății din burta ei. Începe să creadă că tot acolo „se coace” și „norocul” său, însemnând ieșirea din letargia organică de care se simțea amenințat înainte de a o întâlni pe ea. Acum, „elanul vital” pe care i l-a oferit iubirea se „reformulează” pe o scară de forțe superioară, crescând odată cu fătul ce a început deja să bată „la poarta vieții”, cu pumnii și cu picioarele... Sentimentul că participă la un eveniment unic
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
unor misterii orfice, iar lira este ridicată de zei la cer, unde formează constelația lirei. Privită prin prisma multiplei simbolice orfice, poezia, muzică a verbului, este un mister care nu se înțelege decât cu misterul din noi înșine, setos de elanurile zborului eliberator către cele mai înalte creste ale simțirii și gândirii, luând pe aripi frumosul și sublimul naturii pentru a le înveșnici în prezenturi absolute. Ca atare, potrivit mitului lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poietică. Conștiința singurătății unită cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vers ("E-o cale-atât de lungă"), precum și rima vibrantă, cu silabă neaccentuată, să sugereze nemărginirea spațiilor parcurse de lumina astrului. În strofa următoare, alternarea silabei finale accentuate cu una neaccentuată, ca un ecou pierdut în spații, evocă alternanța dintre elan și fuga infinită a luminii prin "depărtările albastre". Aceeași cadență antinomică în strofa a treia între versurile 1 și 3 pe de o parte, semnând determinarea, și versurile 2 și 4 conținând fiecare câte o mișcare cu sensuri opuse: "Icoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de la posibilul uman, teluric, la transposibilul metafizic. Citind Luceafărul, încercăm o plutire, o încântare înalt eliberatoare una din cele mai înalte și mai pure disponibilizări spirituale. Așa încât, numai pronunțând numele poemului, cel ce l-a parcurs simte cum îl cuprinde elanul zborului către zonele eterate ale simțirii și ale minții. Subtilă și cu deosebită rezonanță asupra receptării cititorului este mișcarea eliberatoare constituită de fenomenologia trifazică: viață-moarte inițiatică-renaștere pe un plan superior, pe care o întâlnim în mitul lui Zamolxe, precum și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de artă de a fi imperfectibilă, orice intervenție echivalând cu moartea operei, respectiv, cu moartea poemului. Poemul eminescian este model de îmbinarea organică dintre o măiastră organizare internă și deschiderea eliberatoare un tot dezvoltând un sistem de tensiuni temporo-spațiale și elanuri ideatice de o armonie absolută, din care iradiază vectori metafizici de eliberare a sufletului și intelectului. Cea mai perfectă finitudine impulsionează zborul cel mai înalt și fără oprire. Este poezia ideală care satisface cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
atingerea ta face să se nască flori, trena rochiei tale mătură un dans de stele și muzicile tale cu note felurite își află ecoul prin lumile fără număr! Imnurile adresate vieții de Tagore sunt de mare puritate și frumusețe, un elan liric pasionat incluzând atât ființarea de aici, cât și cea din spațiul morții, înțeleasă ca șansă a eternității alături de Unul. Volume precum Grădinarul dragostei, Fugitiva, Lebăda, Coșul cu fructe sunt catehisme ale exaltării vieții, iar Jertfa lirică o laudă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai relevat, Eminescu intenționa să modifice Luceafărul și mai ales "să-i înalțe cu mult sfârșitul", în viziunea zborului neîncetat al intelectului "eroic" din lirica filozofică a lui Giordano Bruno. * Gânditorii presocraticii, precum și Platon, și-au creat viziunea metafizică în elan poetic exprimând însăși viața lor. În versuri presocraticii mai ales Empedocle și Parmenide au fundamentat toate adevărurile primordiale, toate conceptele care urmau să fie ale întregii filozofii occidentale, după ce acele adevăruri urmau să fie sintetizate de Platon. Fără Pitagora, Thales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aflându-se Also sprach Zarathustra. Așa fiind, Platon și Nietzsche sunt citiți mai mult decât alți filozofi, tocmai pentru poeticitatea gândirii lor. La fel și Spinoza citit mai ales de filozofi ca Hegel și Nietzsche din cauza purității poetice și a elanului intelectual amor intellectualis Dei din Ethica sa, depășind infinit faptul că vorbește în teoreme și demonstrații cu aer rigid, more geometrico. Dar o altă atracție a cărții sale o constituie demnitatea pe care o conferă omului de a fi una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetică, mergând până la celebra afirmare care formează titlul uneia din poeziile sale: "Nur Narr! Nur Dichter!" Numai nebun ! Numai poet ! Căci Zarathustra poartă în sângele său pe Orfeu. El ne oferă o "carte orfică explicația orfică a Pământului". Nietzsche adoptă elanul poetic, așa cum au făcut și presocraticii, pe care îi consideră cei mai profunzi dintre gânditorii europeni, din ale căror idei s-au născut sistemele filozofice ulterioare, începând cu Platon și Aristotel. În versuri au scris, între alții, Empedocle despre originea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
europeni, din ale căror idei s-au născut sistemele filozofice ulterioare, începând cu Platon și Aristotel. În versuri au scris, între alții, Empedocle despre originea eterică a lumii (5.000 de versuri din care ne-au parvenit doar 450), în elan poetic a vorbit Parmenide despre Ființă, așa cum nimeni nu a mai făcut-o ulterior, afirma Heidegger. "Filozofia este expresia unei stări sufletești extraordinar de înalte", afirmă Nietzsche. Iar acest lucru are loc în suflu poetic. Căci, scrie autorul lui Zarathustra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
încă deasupra cerului căci zeii sunt toți simboluri poetice, închipuiri poetice". Despre depășirea cerurilor de către înariparea poetică a gândirii, vorbise și Giordano Bruno, precum a vorbit și Eminescu. Also sprach Zarathustra opera nietzscheană capitală, este un vast poem filozofic cu elanuri vizionare, profetice. Nietzsche și-a ales drept simbol al gândirii sale pe profetul iranian, din al cărui mit momente importante au fost preluate, după șapte veacuri, de mitologia creștină. De asemenea, filozoful german a publicat și poeme (Poezii, Sentințe, Cântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ai propriile intuiții metafizice. Iar pentru a depăși "tot ce a mai fost, tot ce este la fel", și care devine la un moment dat balast de prisos, trebuie să ai aripi. Iar aripile nu ni le poate da decât elanul poetic dus până la o tensiune anagogică părând a fi "nebunie" în raport cu modul comun sau sistemic de a gândi, dar care însemnează o schimbare radicală a înțelegerii existenței, a lumii. * Viziunea supremă, revelația privind Zarathustra a avut loc pe înălțimi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
educatori ai intelectualului ales sunt marii filozofi, în primul rând filozofii poeți, precum presocraticii, Platon, Nietzsche. De la ei învățăm ce suntem și ce am putea fi, ei ne deschid porțile metafizice către adevărurile vieții și ale lumii și ne induc elanul către idealități prin care ne depășim spre a atinge stări ontice superioare. "Ultimul filozof, afirmă Karl Jaspers, care ne arată drumul spre cea mai înaltă măreție a ființei este Nietzsche". Educația nietzscheană are loc prin inducerea sensibilității pentru valori, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
inducerea sensibilității pentru valori, pentru transvaluarea vieții. Dar gândirea sa nu ne înalță până la ele prin raționamente rigide, ci prin infuzarea unui patetism poetic al minții. Prin gândirea poetică nietzscheană ne auto-descoperim ca adevăr al ființei și ne înaripează în elanul de a ne depăși. Acest lucru nu prin precepte, "prescripții", ci prin "sentimentul intelectual" care nu se află decât într-o sensibilitate filozofică deschisă spre adevăruri ultime, prin "intuiția metafizică" de care vorbea Eminescu. Gândirea lui Nietzsche ne menține într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Licărirea dimineții și a victoriei,/ Tu, cea mai îndrăgită dintre zeițe !" * Conștiința noutății revelațiilor sale, a singularității l-a făcut pe Nietzsche să scrie; Sunt acel om predestinat care fixează valorile pentru milenii". Acest lucru îl împlinește în ton profetic, elan poetic, zbor metafizic eliberarea dincolo de cotidian, de omul comun apteric, pur digestiv homo manducans ("mâncăul"), după propria sa expresie. Iar vorbind despre propriul său destin: "Ești tu o Stea? Atunci resemnează-te să rătăcești fără Patrie!". "Unde este Patria mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]