964 matches
-
Interesul acestor scrieri - versificații reușite ale unui bun meșteșugar, lipsite însă de vibrație lirică autentică - stă mai mult în câteva note inedite, care îl detașează de poezia epocii. În lirica erotică, autorul, deloc sentimental sau tânguitor, trece repede peste clișeele elegiace și idilele lui de dragoste devin imnuri închinate căsniciei. Singular în poezia românească din prima jumătate a secolului al XIX-lea este H.-R. prin simbolizarea pornirilor interioare contradictorii (Serafimul și heruvimul, Visul). Odată cu primele înrâuriri ale creației lui Victor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
funambulești. Un auster jurnal al detențiunii la Văcărești este Celula nr. 13 (1932). Notațiile reci, denudate de orice artificiu, nu evită zonele întunecate ale traiului la gherlă, așa cum, prin excepție, lasă să le scape și câte un puseu de lirism elegiac (stârnit de priveliștea zilelor de toamnă). Scrutând mediul promiscuu, în care iese la iveală și ce e rău, și ce e bun în fiecare, scriitorul veșnic în răspăr ajunge la părerea că de multe ori cei închiși sunt victime ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286664_a_287993]
-
Cunțan, Pastel, De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patriarhalismul sămănătorist, își are modelul în Coșbuc. Țăranul e și în atenția lui J. B. Hétrat, poet al existențelor umile, surprinse în alegorii morale. Sentimentalismul posteminescian, comun în epocă, trece în versurile elegiace ale lui George Murnu, la Elisabeta M. Z. Ionescu sau în lamentațiile lui H. G. Lecca. În schimb, o încercare de ieșire din această atmosferă de jale confecționată schițează debutantul I. Păun-Pincio în Te-afunzi mereu, poezie programatic antidecepționistă. Panaite Zosîn
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
sua fata libelli - spuneau aceiași Înaintași latini ai Transilvaniei, care i-au Împrumutat până și numele și i-au marcat cândva istoria. Pe urmele meditației lor melancolice, vreau să Închei cu un ultim gând, de data aceasta Într-o tonalitate elegiacă. Toate cărțile au o soartă și o istorie specifică, Înscrisă mai Întâi În memoria afectivă a autorului. Iar cea de față se leagă de relația mea sentimentală cu lumea eroilor care se perindă printre filele ei, ca și cu lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
de ocazie și tristeți confecționate, aripile poeziei bat în gol, cu referire la antologia din 1972. Apoi, prin Nicolae Manolescu, Ștefan Aug. Doinaș, Mihai Dinu Gheorghiu, Laurențiu Ulici ș.a., au urmat lecturi adecvate și o dreaptă evaluare: modalitatea imnică și elegiacă va fi apreciată, iar originalitatea viziunii recunoscută. Poeme istorice, primul ciclu din Apărătorii, figurează, într-o stilizare subtilă, o mitologie în care eroii naționali obiectivează ipostaze ale umanului. Sentimentul duratei este transpus într-o ordine simbolică și evocatoare, într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
pe un fundal biografic. Poetul cultivă „pastelul” intelectualizat, meditația, elegia, incantația, în transcrieri notabile prin finețea imaginilor și simțul limbii. Această direcție a liricii continuă în volumele Altminteri (1979) și Anotimpuri (1986), unde modul imnic este adaptat la o formulă elegiacă fie suav melancolică, fie liric eroică, sub semnul virtuozității formale. Reportajele din Privire de pe Cetățuie (1978) sunt, de fapt, poeme în proză, în care observația se întemeiază pe sentimentul duratei și al apartenenței la un topos mitic. SCRIERI: Apărătorii, Cluj-Napoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
meritele sale sunt mai mult ale unui precursor. A scris meditații și poeme în proză, schițe și povestiri moralizatoare și satirice, alegorii și apologuri. Poemele în proză pe tema morții, compuse după pierderea soției și a fiicei sale, îmbină accente elegiace preromantice cu meditația retorică religioasă. Alte meditații și alegorii, scrise într-o limbă firească, dar fără relief, sunt închinate frumuseților naturii și iubirii de oameni. O „novelă bănățeană”, Ruja, publicată în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1845), este prima
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290442_a_291771]
-
apasă vădit asupra scrierilor sale literare. Mai toate cronicile rimate din „Țara” și din „Patriotul” sunt facile, însă A. dispunea de unele resurse poetice. Balada Don Zaneto și poemul Balul stelelor relevă un umor de calitate, iar Sonet, o sensibilitate elegiacă, modelată de poezia lui Traian Demetrescu. Și în proză se vădesc aceleași dominante. Autorul se oprește frecvent asupra dramelor trăite de cei umili, dar, treptat, alunecă spre literatura de magazin, accentuând melodramaticul și senzaționalul. O oarecare originalitate este atinsă atunci când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285364_a_286693]
-
noapte (1968), Planete albastre (1970) ș.a. Ca poet, P. își trage seva din pământul Bucovinei, topos, fundal și temă principală a poemelor sale. Din feerica lume a nordului țării, dominată de vechi practici rituale, autorul preia magia cuvântului și creează elegiac o altă lume, sui-generis, în care elementele de peisaj, oamenii și vietățile își schimbă rolurile obișnuite și regnurile ajung la coabitări insolite. Nu de puține ori „jocul” lingvistic trece pe primul plan. Poetul are ușurința de a rescrie, în limbaj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
comunicării între om și univers (Repere ale unei teorii structural-semantice a culturii populare materiale). Meditând asupra unor interpretări curente, potrivit cărora, de pildă, balada Miorița conține ideea morții ca fatalitate, el ajunge la concluzii noi, argumentând că „prin ceea ce are elegiac, Miorița apare ca o dureroasă laudă a vieții și a lucrărilor ei. În sfârșit, prin ceea ce explică, Miorița se străduie să facă suportabilă - și rațională - moartea” (Ovid Densusianu și actualitatea exegezei „Mioriței”). Dintre cercetările aplicate, se distinge analiza de text
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288453_a_289782]
-
ele subliniază opoziția sat-oraș, ieri-azi, bătrâni-tineri. Este descifrabil aici mesajul unui om însetat de absolut, dar care are parte numai de aparențe. În Conversația (1981), poetul desenează și mai apăsat stările sugerate în Evenimente - pesimismul, frustrarea, deprimarea, urâtul, spleen-ul elegiac, stârnite de simulacrul de confort. Contemporan cu începuturile optzecismului, poemul Cifrul este cel mai reprezentativ pentru acest volum ce adună chintesențele poeziei lui G. În 1998 publică noi poeme, sub semnul „timpului uitat”, ce vor fi adunate după moartea lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287228_a_288557]
-
-Miu, Gherghinescu-Vania ș.a. În poezie, autorul Gamelor pledează pentru un „modernism tradițional”, ce exclude atât idilismul, cât și anarhia avangardistă și care e întrupat perfect de creația lui T. Arghezi. Ulterior, viitorul poeziei e întrevăzut în reconcilierea dintre „ermetic” și „elegiac”. Tematica și imagistica argheziană sunt recognoscibile în poeme ca Stih, Har, Duh, Fast, Panteism monahal. Nu de puține ori se recurge însă și la tehnica barbiană a ermetizării. În mai mare măsură trimit la Joc secund, dar și la versurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285842_a_287171]
-
de Făt-Frumos/ Îngropată de străini”). În majoritatea culegerilor ulterioare se intonează o cântare a pătimirii românilor, în versuri accentuat folclorice și mesianice, peste care se varsă lacrima tremurată a unui colț de țară vitregit, bătut nemilos de vânturile istoriei. Tonalitatea elegiacă și sentimentală, ca și cea blasfematorie, încruntată, care se infiltrează pretutindeni, vădesc un dramatism organic sau chiar un suflu tragic ardent. Poetul se situează între un „dincoace” și un „dincolo” de hotarul existențial, apărându-se de amenințarea neantului printr-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
negre se mișcă rotund / își joacă sfârșitu-nțelesului / atunci când cobor după tine / când pipăi pereții / și-ncerc să mă agăț / de lipicioasa mâzgă verzuie / hrube la succesive niveluri / ca-ntr-o baie comună de aburi / din ce în ce mai fierbinți / insuportabili / pe treptele ultime”. Elegiac, fără relaxări inutile, tensionat, dar fără crispare, Noiembrie inocentul înscria, fără îndoială, o „ajungere” în lirica autoarei. Portret în oglindă, ultimele ei cărți de poezie cresc în adevărul acestor frumoase versuri dintr-o Elegie (din volumul Portretul din Fayum): „afară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
Acest ciclu, Suvenire, va fi continuat cu Mărgăritărele (1852-1862). Se țes și aici doruri gingașe, pulsează același chef de hoinăreală. Dar trubadurul care își trăiește euforiile sub bolta clară are câteodată clipe de îngândurare, care dau liricii lui un sunet elegiac. Izbucnirile de energie, alteori, îl propulsează în agora (Deșteptarea României, Hora Unirii). Înfierbântat de idealul patriotic, el se sustrage atunci intimității confortabile, pentru a se adresa cu un discurs mobilizator mulțimii, care va vibra, fără doar și poate, la rostirile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
maeștri, încercând să-și modeleze scrisul cu inflexiuni folclorice în matca unei tradiții care îl leagă pe Vasile Alecsandri de St. O. Iosif și Ion Pillat. Incursiunile în zona simbolistă sunt repede abandonate. Poezia lui este cuminte, reținută, predominant nostalgic-evocativă, elegiacă, iar stanța, cizelată cum se cuvine atunci când forma aleasă e sonetul, rondelul ori gazelul. SCRIERI: Trec păsări în amurg, Râmnicu Sărat, 1929; Aspecte din poezia noastră națională și socială, Râmnicu Sărat, 1930; N. Iorga, Râmnicu Sărat, 1930; Nopți provinciale, Râmnicu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286549_a_287878]
-
ca o „patetică elegie a dragostei nesatisfăcute”, o operă superior analitică („cel mai bun roman românesc de analiză”), o elegie (formula este fericită) „de o mare vibrație lirică, în tonuri wertheriene mai potolite, străbătute de un inefabil regret, în stilul elegiac al lui Anghel”. Studiul despre Ibrăileanu este, în totalitate (Viața... și Opera...), o operă solidă, cea mai importantă ce s-a scris despre criticul ieșean. Nu i s-ar putea reproșa decât ușoara tendință de a minimaliza, prin comparație, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
înghit oceanele...” (Regele moare), precum o „respirație a neclintirii” (după cum afirmă Georg Trakl). Unele dintre desenele lui Ionesco reprezintă abstratizări ale ființei umane, care se doresc „spirituale”, pentru că trimit la protagoniștii dramaturgiei sale, firește, dar reflectate într-o altă formă elegiacă. Cu penelul, el dăruiește fiecarei creații plastice unduiri înlăcrimate: „pentru fiecare piatră”, „pentru fiecare pom”, „pentru fiecare stea” și... „pentru Ideal...” (Elegie) Caruselul imaginat de Ionesco este vizualizat sub forma unui cerc. Pe fond negru. Un cerc aproape perfect. înconjurat
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
comandant de oști, unic în „superba lui trufie”, cu elefanții lui care au „albit de spaimă Alpii”, se dovedește neînstare să învingă legiunile și rațiunea romană. În fine, poemele din Arma secretă (1980) îl înscriu pe poet într-o meditație elegiacă de vârstnic ce și-a păstrat spiritul lucid și curajos în fața timpului: „Trebuie să învăț cum se moare,/ căci de trăit, omul trăiește oricum,/ să învăț de la păsările care dispar în cântec,/ de la cerul albastru care alunecă în trandafir/ și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
circuitul editorial la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Cea dintâi carte a sa, Elegie pentru ultimul crâng, este însă precedată de un ciclu selectat în antologia Eu port această ființă (1972), destinată debutanților. Poemele de început atestă o sensibilitate elegiacă, dezvoltată poetic fie ca discretă confesiune (când tandru amuzată, când disimulat sentimentală), fie ca înscenare caricaturală, exuberant carnavalescă sau bonom onirică. Poeta imaginează/transpune lumea în cheia diminutivului, în virtutea unei grațioase înclinații spre feeria plină de haz și spre stilizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
naționale modelează atitudinea estetică, acesta se conturează ca un romantism civic, pentru a deveni apoi „genul proxim al poeziei românești postpașoptiste” prin autori care au vibrat la tipul de sensibilitate ilustrat de Byron, dar și la poza și deprimarea lui elegiacă. Este reliefat faptul că prin „coincidența idealului la model și adepți”, dar și datorită afinităților elective ale unor scriitori români, byronismul a jucat un rol important, „deschizând romantismului românesc orizonturi europene”. În acest context, Mihai Eminescu și Al. Macedonski sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290502_a_291831]
-
sumară) se contrage în imagini lapidare și sobre, stil caracteristic de acum înainte. Zăpezile de acasă (1972) și Noapte cu privighetori (1973) reiau, într-o disciplină stilistică matură, temele copilăriei, satului, familiei, tratate fără frivolități neosămănătoriste, cu un real fior elegiac. Poetul știe că, inevitabil și ireversibil, s-a rupt de acea lume: „De ce te-ai lepădat și tu, Ioane?/ Cine mă strigă?/ Cine reînvie?/ E numai satul din copilărie.” Mitologia personală, cea locală sau cea elină devin pretexte de meditație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
fără leac („Unde să strig de disperare?/ Din care lume să te-arăți?/ De sete mor între izvoare,/ De neînțelesuri între cărți”), strigăt fără ecou, prohodire după iubita dispărută sau după „pierduta mamă” („fântâna mea de plâns și poezie”), nota elegiacă fiind dominantă în ultimele cărți. Acum, B. încearcă forme prozodice noi, corespunzând aspirației sale, de tip clasic, la concizie (sonetul, rondelul, terțina). Se poate afirma că partea rezistentă a poeziei lui e reprezentată de evocarea meditativ nostalgică a originilor (subliniată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
prozodice noi, corespunzând aspirației sale, de tip clasic, la concizie (sonetul, rondelul, terțina). Se poate afirma că partea rezistentă a poeziei lui e reprezentată de evocarea meditativ nostalgică a originilor (subliniată și de Mircea Zaciu) și de erotica paroxistică și elegiacă. Prima temă trece și în ciclul epic început cu romanul Descoperirea familiei (1964), continuat cu Ultimul drum (1975) și Raiul răspopiților (1978) și reluat, într-o ediție revizuită, în Romanul de familie (I-II, 1986), unde primelor trei (intitulate acum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
veche era daina și că d. a existat încă de pe vremea dacilor. El invocă chiar d. ca un argument pentru a susține continuitatea poporului român pe teritoriul nord-dunărean. De altfel, cuvântul daina, pe care H. Tiktin îl socotește o exclamație elegiacă, apare și azi în refrenele unor doine ori ale unor cântece rituale de nuntă și cântece de leagăn. D. a denumit multă vreme, impropriu, întreaga lirică populară, dar cercetări mai noi limitează conținutul său la creațiile cu ton grav, câteodată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]