750 matches
-
aceasta însemnă un anamnesis fecund, dar neexploatat rațional de către postmoderniști. Teoreticienii și designerii de curricula postmoderne s-au apropiat extrem de mult de tradițiile străvechi ale formării plenare, de-a lungul întregii vieți, reprezentate de paideia platonică și de enkyklios paideia elenistică. Ce altceva vizează curricula „transdisciplinare”, „holiste”, „integrate”, „totale” etc. dacă nu idealul Kalokagathiei și al „omului desăvârșit” sub porunca socratică meléte thanatou? Este curios că gândirea postmodernă nu și-a „înfipt” rădăcinile în această rodnică glie din care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
kosmhvth"), care era ajutat de mai mulți subordonați (hypokosmetes, antigymnasiarchos). Chiar tinerii din efebie se autoorganizau alegându-și un ephébarchos, un arhephebos sau éphebophylax care îndeplineau funcții de comandă a grupurilor. Aceștia se supuneau însă inspectorului efebiei, gymnasiarch. În epoca elenistică, în aproape toate cetățile grecești a apărut un magistrat general al școlilor inferioare, paidonomos (paidonomo" = „legislatorul pentru copii”)20. 2.4. Polymatheia sofistătc "2.4. Polymatheia sofistă" Ținta ironiilor socratice din Dialogurile platonice, vestiții sofiști, erau în realitate mari educatori
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și formării de sine. Această agresivitate și nu doar lenea intelectuală a determinat abandonarea proiectului curricular platonic, în favoarea unor curricula din ce în ce mai mediocre, mai înguste, mai „specializate”. Este ceea ce s-a întâmplat în istoria culturii și civilizației europene după apunerea epocii elenistice. Și putem interpreta această părăsire de sine ca o mare tragedie, similară celor euripidiene, căci privește nenorocirea unui mare destin. 4.5. Duelul marilor maeștritc "4.5. Duelul marilor maeștri" Îl putem considera pe Isocrate primul profesor de pedagogie al
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pot rafina judecata. O influență platonică? Poate. Dar Isocrate înțelegea perfect că omul de cultură nu poate fi un semidoct. I se atribuie lui Isocrate, pe nedrept, titlul de „părinte al învățământului umanist” (sau „părinte al umanioarelor”). Dar în Grecia elenistică nu putea fi vorba de vreo schizofrenică împărțire a culturii în „umanistă” și „realistă”. Pepaideumenos este „o personalitate integrală”, un „om total”, și nu un simplu specialist în elocință și discipline literare. Desigur, nu putem eluda faptul că omul de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
al XVI-lea de către englezul Elyot (1531) și francezul Rabelais (1532). Aceștia din urmă preluau cuvântul egkukliopaideia folosit de Quintilian cu sensul de „erudiție a retorului latin”. Sensul actual de „cunoaștere universală”, lăsat de enciclopediștii francezi, nu acoperă deloc înțelesul elenistic al lui enkyklios paideia. Oricât ar părea de uimitor, aceasta desemna mult mai mult și mai profund. E drept, în greaca elenistică însemna, pur și simplu, „educație comună, curent, general primită” - așadar, „cultură generală”, „cultură de masă”. Totuși, nu „cultură
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de „erudiție a retorului latin”. Sensul actual de „cunoaștere universală”, lăsat de enciclopediștii francezi, nu acoperă deloc înțelesul elenistic al lui enkyklios paideia. Oricât ar părea de uimitor, aceasta desemna mult mai mult și mai profund. E drept, în greaca elenistică însemna, pur și simplu, „educație comună, curent, general primită” - așadar, „cultură generală”, „cultură de masă”. Totuși, nu „cultură vulgară”, căci nu era pentru oricine, ea fiind rezervată grecilor care, abandonați în „oceanele de barbarie” după prăbușirea Imperiului Macedonean, au considerat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
I al erei creștine 7. Ea cuprindea trivium, „cele trei arte literare” (gramatica, retorica și dialectica) și quadrivium, „cele patru discipline matematice” (geometria, aritmetica, astronomia și teoria muzicală). Vom regăsi această programă sistematică în învățământul carolingian, dar spoliată de liberalismul elenistic și inhibată de misticism creștin. „Cele șapte arte liberale” carolingiene nu mai erau deloc „liberale”, ci mai degrabă „dogmatice” - cum se va vedea într-un capitol următor. De altfel, sistematizarea ca atare a fost pe nedrept atribuită lui Thrax și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nhvr = „om al muzelor”), care echivala cu eroizarea și creșterea personalității sale în postumitate. De aceea trebuie să înțelegem că și disciplinele cuprinse în quadrivium - geometria, aritmetica, muzica, astronomia - se supuneau idealului umanist și erau animate de primatul moralității. Educația elenistică superioară nu forma specialiști dezumanizați, savanți nebuni. Educația elenistică a îmbinat „știința cu conștiința”, nu le-a separat. Această separație a început abia în Renaștere și s-a transformat în schizofrenie culturală în Iluminism și Modernism. În epoca elenistă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
creșterea personalității sale în postumitate. De aceea trebuie să înțelegem că și disciplinele cuprinse în quadrivium - geometria, aritmetica, muzica, astronomia - se supuneau idealului umanist și erau animate de primatul moralității. Educația elenistică superioară nu forma specialiști dezumanizați, savanți nebuni. Educația elenistică a îmbinat „știința cu conștiința”, nu le-a separat. Această separație a început abia în Renaștere și s-a transformat în schizofrenie culturală în Iluminism și Modernism. În epoca elenistă nu a existat acea „prăpastie culturală” semnalată de Ch. Snow
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mod unitar. Unitatea culturală elenistă a devenit aproape „globală” din moment ce ea era semnul distinctiv al lui kosmopolites. Am văzut însă ce s-a întâmplat cu această unitate culturală în veacurile care au urmat. Intrată în simbioză cu religia creștină, paideia elenistică a continuat să furnizeze fundamentele spirituale pentru o civilizație unitară. Valuri de barbari au năvălit din toate cele patru zări, succesiv, spre noul centru al sintezei greco-creștine, cosmopolita Roma. S-au pomenit, toți, într-un ocean spiritual superior în care
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
creștinare”, dar care, în mod practic, s-a realizat prin educație. Convertirea la creștinism a fost, de fapt, un fabulos travaliu paideutic care a conferit tuturor barbarilor Europei virtutea aristocratică pe care Democrit din Abdera o botezase physiopoiesis. Dar paideia elenistică nu putea rămâne „fără pată și fără prihană” în acest efort titanic. Nici chiar forma ei cea mai coerentă, enkyklios paideia, nu a rămas neafectată. Dimpotrivă. Tocmai această coerență definitorie care reunea trivium și quadrivium într-o heptadă armonioasă a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fi prezentate în continuare. Dar înainte de a le elogia pe acestea, se cuvine să menționăm hiba culturală a Europei, zămislită în acele vremuri de glorie tulbure. Este vorba despre pierderea unității culturale care se obținea prin enkyklios paideia pitagoreică și elenistică. „Creștinarea” celor septem artes liberales s-a realizat nu din nevoi spirituale înalte, precum cea de formare a „omului desăvârșit”, ci din necesități practice, de formare a unor „meseriași” ai altarului creștin, preoții. Nivelurile de pregătire impuse de practica preoțească
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
70 de Raportul UNESCO A învăța să fii redactat de Edgar Fauré. Numai „omul total”, omul de cultură, pepaideumenos isocratic și philosophos platonic, ar putea să trăiască și să muncească fericit în global village. Însă renașterea idealului paideutic din epoca elenistică, ignorat complet de gândirea pedagogică modernă, n-a devenit încă prioritate a practicii curriculare. Meritul esențial al ideologiei postmoderniste constă tocmai în resuscitarea, încă ezitantă, a acestei preocupări mărețe pe care moderniștii o considerau moartă pe vecie. În fond, este
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
XII‑XIII ............................................................... 50 8.4. Secolul al XVII‑lea până la Conciliul Vatican al II‑lea .............. 52 Capitolul ii: Influența antichității asupra Renașterii. Figuri importante din Renaștere ..................................................... 55 1. Cultul pentru antichitate în epoca renascentistă. Influențe culturale .... 55 1.1. Perioada elenistică ................................................................. ..... 55 1.2. Perioada romană ................................................................. ........ 58 1.3. Antichitatea târzie ................................................................. ...... 59 2. Curentul renascentist în artă: poezie, pictură, sculptură, arhitectură .... 61 2.1. Filippo Brunelleschi (1377‑1446) .............................................. 62 2.2. Donato di Niccolò di Betto Bardi (1386‑1466) .......................... 63 2
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
de ordin diferit a celorlalte opere de artă în genere. 1.1. Originea artei creștine Arta creștină își are originea în primele secole creștine, ea fiind influențată de arta greacă și cea romană. Istoricii de artă vorbesc de o artă elenistică pen‑ tru spațiul oriental al Imperiului Roman, și de o artă romană a spațiului occi‑ dental al acestuia, dar per ansamblu, domină însă aceeași viziune: idealul de frumusețe fizică, preocuparea pentru proporție și armonie, grație, preocupare care s‑a accentuat
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
condus la necesitatea recunoașterii unei distincții, apărând în felul acesta problema unității și a multiplicității artelor, datorită unei tendințe a esteticii moderne de a trasa limite între diversele arte în corespondență cu diferitele tehnici ale creației 1. 1.1. Perioada elenistică Perioada clasică grecească este considerată punctul culminant al artei anti‑ ce. Imediat după căderea civilizației miceniene care a avut loc în secolul al XII‑lea î.Cr. și odată cu Evul Întunecat care i‑a urmat, în lumea greacă a înce‑ put
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
aveau în minte o imagine disprețuitoare a turcilor osmanlîi: aceea a unui popor insuficient înzestrat cu produsele spiritului, un popor de războinici viteji, dar reduși la minte. Pentru turcii osmanlîi, bizantinii apăreau ca un popor împărătesc, moștenitori, deopotrivă, ai tradițiilor elenistice, făurite de către Alexandru cel Mare (...). Dar, neîncetatele înfrângeri suferite de bizantibi din partea turcilor (...) și în final cucerirea Constantinopolului (...) a inversat raportul imagologic." (Dan A. Lăzărescu, Imagologia o nouă disciplină de graniță, în "Magazin istoric", anul XXVI, nr. 4 (301), aprilie
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
credințele din paleolitic, cele din Mesopotamia și Egipt; el ar descoperi Sankara, tantrismul și pe Milarepa, Islamul, pe Gioacchino da Fiore sau pe Paracelsus, după ce ar fi meditat în ajun asupra lui Zarathustra, Gautama Buddha și a taoismului, asupra Misterelor elenistice, înfloririi creștinismului, gnosticismului, alchimiei sau mitologiei Graalului; el ar întâlni pe iluminiști și pe romanticii germani, pe Hegel, Max Miiller, Freud, Jung și Bonhoejfer, la puțin timp după ce ar fi descoperit pe Quetzalcoatl și Viracocha, cei doisprezece Alvări și Grigore
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
religioase ți criza politice în Egiptul antic Horus. Astfel el a inaugurat un nou mod de a exista: dintr-o umbră lipsită de putere, el a devenit o "persoană" care "știe", o ființă spirituală inițiată exemplar 41. Probabil că Misterele elenistice ale lui Isis și Osiris au dezvoltat idei similare. Osiris reia de la Ra funcția de judecător al morților; el devine Stăpânul Dreptății, instalat într-un palat sau pe Colina Primordială, adică în "Centrul Lumii". Totuși, așa cum vom vedea (§ 33), tensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a acestor împreunări între îngerii căzuți și fiicele muritorilor. Oricare ar fi originea acestor teme mitice (Cain și Abel, patriarhii 9 Să adăugăm totuși că mitul "căderii" n-a fost întotdeauna înțeles conform interpretării biblice, începând mai ales din epoca elenistică și până în timpurile iluminismului, nenumărate speculații au încercat să elaboreze o mitologie adamică mai îndrăzneață si, de multe ori, mai originală. 10 Cf. M. Eliade, Forgerons et alchimistes, pp. 89 sq. Când Israel era copil." dinaintea Potopului, coborârea "fiilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Charles Picard, Leș religions pre-helleniques, pp. 117 sq. 9 Cf. H. Jeanmaire, Courot et Couretes, pp. 427 sq. Lf) Euripide, fragment dintr-o tragedie pierdută, Cretanii (fr. 472 Nauck). 11 în Mediterana orientală acest proces va permite încorporarea moștenirii romane, elenistice și iraniene în structura imperiului bizantin și, mai târziu, păstrarea instituțiilor bizantine de către otomani. Vezi partea a IlI-a a lucrării de față. Zeus și religia greacă divinației, în special la Dodona, în Epir, unde ghicirea se făcea după "frunzele
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
el descoperă focul) sa, puterea sa de a se face nevăzut și de a ajunge pretutindeni într-o clipă anunță deja atributele de înțelepciune, și mai ales de stăpânire a științelor oculte, atribute care vor deveni, mai târziu, în epoca elenistică, specifice, prin excelență, lui Hermes. Cel ce se orientează în întuneric, călăuzește sufletele morților și circulă cu iuțeala fulgerului, fiind, deopotrivă, văzut și nevăzut, reflectă, în ultimă instanță, o modalitate a spiritului: nu numai inteligența și viclenia, ci și gnosa
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
oculte. Hermes este unul dintre puținii zei olympieni care nu-și vor pierde actualitatea religioasă după criza religiei "clasice" și nu vor dispărea o dată cu triumful creștinismului. Asimilat cu Thot și cu Mercurius, el va cunoaște o nouă vogă în epoca elenistică și, în calitate de Hermes Trismegistul, va supraviețui, prin intermediul alchimiei și hermetismului, până în secolul al XVII-lea. Deja de pe acum, filosofii greci vor vedea în Hermes logios-ul, personificarea gândirii. El va fi considerat posesorul tuturor cunoștințelor și în primul rând al gnosei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
impulsului sexual primar. Vastele resurse spirituale ale dragostei vor fi călăuzite de alte figuri divine, în primul rând de către Eros. Scriitorii și artiștii plastici vor exploata exact această sexualitate irațională și ireductibilă a zeiței; dovadă este faptul că, în epoca elenistică, "farmecele Afroditei" vor deveni clișee literare. Ești aproape ispitit să vezi în această dezvoltare artistică sub semnul Afroditei, desacralizarea radicală a iubirii fizice, în fapt, este vorba de un camuflaj inimitabil și bogat în semnificații, precum se pot regăsi în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
oamenilor. Eroizarea personajelor reale - regii Spartei, luptătorii căzuți la Marathon sau în Plateea, tiranoctonii - se explică prin faptele lor excepționale, care îi despart de restul muritorilor și îi "proiectează" în categoria eroilor 48. Grecia clasica și mai cu seamă epoca elenistică ne-a transmis o viziune "sublimă" asupra eroilor, în realitate, natura lor este în afara regulilor, ambivalență, chiar aberantă. Eroii se dovedesc "buni" și "răi", în același timp, și concentrează atribute contradictorii. Ei sunt invulnerabili (e. G. Ahile) și totuși sfârșesc prin
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]