913 matches
-
trezirea poporului întru acest ideal și la un început de întindere, în masele curat românești ale țării și ideilor mântuitoare pentru neamul nostru." De reușită nu putea fi vorba decât cu condiția unei solidarizări metodice și depline, transgresând așadar orizontul elitist al oricărui început de resurecție. "Cei câțiva oameni de bine, insista Pârvan, azi nu mai sunt de ajuns. Căci dacă noi, de pildă, dascălii, avem ca sfântă datorie să punem umăr la umăr și să dăm iureș cetății ignoranței și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și, pe cale de consecință, în orice alt stat din Uniunea Europeană. Analiza noastră probează că recunoașterea diplomelor la nivelul Uniunii Europene, pentru toate statele membre, încearcă o prezervare a identității europene, dar și a tradiției în ceea ce privește existența unui învățămât democratic și elitist. De aici și întrebarea dacă nu vorbim într-o atare situație de o eludare a dispozițiilor legale europene în materie, de atingerea unui scop fără a depune eforturi anterioare, depuse în prealabil de alte state. Constatăm însă rolul important care
Europiaţa cercetării-dezvoltării-inovării. Inserţia României by Roxana-Elena Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/1439_a_2681]
-
și pentru ilustra elevă al lui Heidegger, este interesantă. Tot un filosof, S. Kierkegaard nuanțează pragmatic ironia: ironia călătorește (...) într-un distins incognito, și din locul său de înălțime privește compătimitor vorbirea obișnuită, pedestră."266 Întrucât este astfel folosită, adică elitist, izolarea o pândește. Revenind la câmpul mitico-semantic în care Eminescu și Camil Petrescu reușesc, poate surprinzător, să se apropie, ne justificăm suplimentar insistența prin faptul că, atunci când am comentat jurnalul lui Camil Petrescu, ne-am referit și la austeritatea financiară
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
zisa seninătate își va arăta reversul: depresia, inerția și singurătatea. Grandoarea tinereții și a maturității poetului încununat cu lauri este pe cale de a păli. Autorul a numeroase scrieri poetice, de istorie, de morală, enciclopedice, al epistolelor, al invectivelor, al discursurilor, elitistul Petrarca, răsfățatul principilor și al aristocraților, e în cădere liberă, inclusiv din punct de vedere al orginalității și al creativității. Așdar, poetul își trăiește ultimii ani chinuit de ulcer și incontinență urinară, mâhnit de amintirea celor dragi care fie că
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
1989), Călătoria mea ca martir și erou al timpului (Editura Albatros, București, 1991), 101 poezii (Un zeu care dorește să moară) (Editura Viitorul Românesc, București, 1993), Femeie dormind (Cartea Românească, București, 1993), Mountolive (Editura Eminescu, București, 1996). La fel de elevat și elitist ca întotdeauna, lirismul specific își rotește în fiecare dintre ele sensul în jurul erosului, perceput ca alt vector esențial de cunoaștere și inițiere orfică. Rolul de hierofant îl joacă, pe rând, femeia și bărbatul, pentru că de regulă amândoi trăiesc revelația supremă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
avea să rămână în memoria colectivă că prima voce a Ermetismului, orientare literară privită de mulți ca denaturare intelectualista a celei mai rafinate poezii pure. Poezia ermetica, se știe, a fost constant acuzată de obscuritate, iar autorii ei de izolare elitista într-un turn de fildeș. Ermeticii s-au apărat împotriva săgeților înveninate trimise de adversarii stilului cifrat, ai versului și cuvântului dificil, reunindu-se sub protecția lui Leopardi, fapt ce a menținut vie în anii treizeci-patruzeci atenția publicului literat pentru
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
contura și aici, în opoziție cu naționalismul cultural distorsionat profesat de regimul de la centru, idealul unei posibile șalvari prin izolarea în literatura.114 Neimplicarea unor intelectuali în viața politică, pasivitatea lor așadar, avea să genereze în scurtă vreme cel mai elitist chip al ermetismului aristocratic, de neclintit în fața valurilor istoriei. În acest context mai larg apărea, ca moștenitoare a experienței vociene, rondiste și barettiene, revista florentina 'Solăria' (1926 -1934) fondată de Alberto Carocci.115 Se plasa la granița dintre cele două
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dat dovadă de o mai bună discursivitate și au arătat ca sicilianul renunțase la cultul pentru versul ermetic, dificil. Scopul său, dar și al altor scriitori din generația lui a fost acela de a depăși barierele pe care poezia prea elitista le ridicase în fața cititorilor din pricina dificultății date de stilul obscur. La Quasimodo semnele deschiderii s-au arătat începând cu volumul Poezii noi, dar s-au concretizat pe deplin în deceniile cincizeci și șaizeci cu poezia de călătorie și de implicare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din faptul că el a rămas, în istoria culturală, în primul rînd, ca autor de povestiri și abia apoi drept romancier. Fenomenul în cauză reprezintă, fără echivoc, o trăsătură narativă americană, apariția sa în literaturile europene cel puțin la nivelele elitiste ale prozei fiind improbabilă, dacă nu imposibilă. S-a spus, am spus-o eu însumi în Suplimentul de cultură, cu ceva timp în urmă, că prozatorii americani ating frecvent performanțe singulare în epicul scurt, întrucît acesta "se mulează" perfect pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
autoarei. Deși prezentată din unghiul unui singur narator, californi anul Richard Papen (transferat, fără posibilități materiale, la Colegiul Hampden), povestea capătă dimensiuni gigan tice, desfășurîndu-se pe diverse planuri și în condiții de revelare graduală a unui mister teribil. Un grup elitist de studenți (discipoli ai aceluiași profesor de cultură clasică, Julian Morrow), unde Papen e admis, datorită cunoștințelor sale de greacă și latină, se angajează plenar în experimentul paideic (alături de "ghidul" lor spiritual, Morrow), depășind mult ideea de educație academică (Julian
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
imaginate de renascentiști și iluminiști. Viața în provincie este simplă, ascetică (atmosfera generală rămîne una monastică), neinvadată de tehnologiile industriale (pe care, în plin veac 25, le putem bănui teribil de avansate). Ordinul are două activități principale: să gireze educația elitistă pentru băieți (aduși aici în urma unei selecții riguroase și crescuți în regim de internat exclusivist) și să păstreze nealterat "jocul cu mărgelele de sticlă". Metafora "jocului" constituie nucleul "ideologic", așa-zicînd, al romanului lui Hesse. Descrierea sa (deși amănunțită în text
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
canonului în diverse laturi culturale, enumerând: canonul științific, cel estetic, dublat de cel curricular, asocierea canonului cu genul literar și cu diversele curente ale acestuia, canonul explicit și canonul implicit, canonul literar-artistic și canonul teoretic și critic, caracterul autoritar și elitist al canonului estetic, dimensiunea socio-culturală a canonului, ajungând, în final, la situația canonului azi: descentrare și multiplicare. 10 Mircea Martin, Despre canonul estetic, în "România literară", nr. 5 (2000), p. 21. 11 Mircea Martin, op. cit., p. 21. 12 Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
indepingibilis imago, lucrare de care, să recunoaștem, doar inițiații știau: "Ceea ce interesează, după didascalii [...], este funcția personajelor, în raport cu figura centrală și construcția dialogului, care trebuie condus spre o finalizare a discursului textului, oricum adresat unei elite cunoscătoare." (Subl. n. Șt.B.) Elitiste și (s)elective sunt și științele humorului sau ale ironiei, pe care, de pildă, autoarea le descoperă la Cimpoeșu: nu oricine le are și nu oricum se ajunge la ele; se ajunge la ele prin disciplină de sine și prin
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
probând participarea intimă fără de care lectura sărăcește: "Iubesc literatura frumoasă, cu idei, adică literatura care va salva lumea și n-o va întoarce la mersul în patru labe." Preferând inclusiv lectura de identificare pe alocuri, declarându-se împotriva prejudecăților fals elitiste (fenomenul Paulo Coelho) dar și a modelor care marchează nefast literatura unei epoci (excesul de "realism dur"), Elvira Sorohan selectează autori diverși din literatura română și universală, neomițând să semnaleze "căderile" parțiale din anumite opere în comparație cu cele scrise anterior de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de ordin mai general de factură nu doar literară, ceea ce le face să depășească semnificativ dimensiunile și profilul specific cronicii obișnuite. Deschizând cartea, rămânem surprinși de varietatea formulelor narative ilustrate de prozatorii poftiți în salon, ce oscilează între un nivel elitist, de maximă exigență estetică, și unul previzibil, facil, caracteristic orizontului de așteptare al cititorului de cultură medie, avid de senzațional. Din literatura română (cap. Proza românească de la eros fantastic la ironie, parabolă și "dragosteură") sunt invitați autori formați în interbelic
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
culturilor foarte diferite de cele care caracterizează lite ratura africană de expresie francesă, spre pildă. Lipsește, mai întîi, complexul de inferioritate al dominatului căci, departe de a fi limba colonizatorilor, franceza reprezintă (sau, cel puțin, a reprezentat) o alegere estetică elitistă, o cale regală pentru a intra în "curtea celor mari". Totuși, o anume ambivalență subzistă, alimentată de înstrăina rea resimțită în acel între două limbi, între două culturi. Altfel spus, imaginarul și expresia acestor scriitori sunt marcate în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
să aibă forma: "La/le ... de la/du...", cum ar fi, de exemplu, La nuit du Vojd (Noaptea lui Vojd), prim roman al scriitorului Hervé Bel (text foarte bun, de altfel), publicat în 2010, care a și obținut un premiu literar elitist (Edmée de la Rochefoucauld). E greu de explicat, pentru un profan, ce anume din această formulă, și de ce, acționează decisiv asupra subconștientului unui cititor, dar se pare că funcționează... Lucrurile merg însă mult mai departe în ziua de azi. Potrivit unor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
begonii sau cu spatele la zid, plecări bruște și neînțelegeri, parcurs care, în mod logic, ar trebui să deseneze un sclipitor, ironic, gurmand, dar banal roman adulterin. Ar însemna să nu ținem cont de geniul inventiv al lui Orsenna, al cărui orgoliu elitist nu e satisfăcut decît de legendă. Într-adevăr, după spusele lui Elisabeth, "doar timpul înnobilează adulterul. Acumularea anilor echivalează cu legitimitatea. O mare poveste de dragoste este mai întîi o poveste durabilă." Trebuie deci construită legenda, trebuie să te instalezi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
la Le Havre cu 38 de ani în urmă, Ono-dit-Biot a decis foarte devreme să devină scriitor, hotărîre întărită de eșecul la examenul de agrégation, în urma căruia publică primul său roman Désagrégé(e), care îi aduce deja un prim premiu, elitist, Edmée de La Rochefoucauld, și face obiectul unei tentative de ecranizare. În paralel, tînărul își face rapid un nume publicîndu-și jurnalul intim pe blog, Le Journal de l'énervé. La următoarea încercare, reușește la examen și devine profesor la un liceu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dar totuși implicată și conștientă. Aceste caracteristici ale includerii și interpretării trecutului în postmodernism sunt foarte ușor de desprins și din exponatele artei postmoderne, care recuperează din plin tradiția, transformând trecutul, dintr-un spațiu sobru, muzeal, depozitar al formelor expresivității elitiste, într-unul al dialogului ironic și paradoxal. După cum a subliniat Harold Rosenberg, picturile contemporane realizează un act creator dublat de un act critic, revizitarea trecutului cel puțin a celui recent fiind încorporată într-un comentariu asupra istoriei artei. În arhitectură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
adesea cotidian, fapt ce conduce la colapsul distincției dintre ceea ce poate fi etichetat cu denumirea de artistic și ceea ce nu poate primi acest calificativ. Arta este scoasă din cadrele moarte ale muzeelor și ale instituțiilor specializate care degajă un aer elitist și este "aruncată" în stradă. Opera de artă devine un text "ce se scrie", invocând metafora jocului de oglinzi alcătuit din termenii propriei sale mise-en-abyme. Arta actuală se cere a fi utilizată și nu doar contemplată; dintre cele mai cunoscute
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Steven Connor, op. cit., p. 16. 46 David Harvey, care realizează un studiu valoros al relațiilor dintre condițiile politico-economice și transformările culturale, contextualizează apariția postmodernismului prin prisma contraculturilor izvorâte ca o reacție la pretențiile universale ale modernității și ale atitudinii sale elitiste, pe fundalul mișcărilor din 1968. Astfel, "deși nereușită, prin prisma obiectivelor proprii cel puțin, mișcarea din 1968 trebuie considerată, totuși, mesagerul cultural și politic al trecerii la postmodernism ce a urmat. Undeva între anii 1968 și 1972, deci, se naște
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să emane de la popor, ci ca ea să fie obligată în permanență să se justifice în fața cetățenilor. Prezentarea bilanțurilor de sfîrșit de mandat ar trebui să fie principalul element al democrației. În practică, această concepție asupra democrației se dovedește foarte elitistă. În dimensiunea sa corporatistă, ea se bazează pe alegerea unui anumit număr de interlocutori vizați, în absența oricărui criteriu de reprezentativitate 61. Principiul fundamental al egalității între cetățeni nu este garantat prin aceste mecanisme. Consultarea publicului este mai degrabă o
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
și violent și căutând doar să șocheze, teroarea este conotativă, sugerând (acolo unde prima se mulțumește să redea fără menajamente) și urmărind să creeze o atmosferă rarefiată de straniu. Literatura canonică preferă, instinctiv, să cultive teroarea, care este selectivă și elitistă, în detrimentul groazei, ca expresie a senzaționalismului vulgar și a fiorilor de mucava 12. Teroarea macină cu rafinament; ea exploatează falii din psihic cărora le permite, la anumite intervale, să se relaxeze, tempo-ul fiind fixat de circumstanțe. Uneori în cavalcadă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
înlocuit democrația parlamentară cu partidul-stat totalitar și cu legalismul rigid, în două variante: prima, prin organizarea dictaturii proletariatului pentru faza socialistă, pregătitoare a comunismului, după programele lui Lenin din octombrie 1917 până la moartea sa, în 1924; celelalte două au fost elitiste, susținând rolul determinant al "ducelui" Mussolini, în Italia, al "führerului" în Germania, apoi a dictaturilor franchistă și salazariană în Spania, respectiv, Portugalia, ori ale huntelor militare din America de Sud, ale lui Pol Pot și khmerii roșii din Cambodgia postbelică, ale locotenentului
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]