1,246 matches
-
cititorii că Honigberger și-a recuperat lădița conținând atâtea obiecte prețioase, al cărei conținut va fi judecat de savanții de la Paris și Londra 2. Și savanții vor aprecia conținutul, unii dintre ei scriind articole elogioase (de pildă, Jacquet), iar alții elogiind numai descoperirile, neîndoios din pricină că nu Honigberger Însuși s-a implicat În popularizarea și apoi exegeza lor. Soarta este câteodată foarte ingrată, de vreme ce nici acum zece ani, când menționează o plachetă din august 1834 a ilustrului Raoul-Rochette despre noi descoperiri de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
relație cu un „subiect interior” - complement semantic principal: Nu are (este) cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se află înscris: „Spre a merge la Almaș pe drumul mare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se află înscris: „Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cea paradisiacă, în care se înalță magicul arbore va fi martorul ce participă la toate etapele inițierii. Omul a fost strâns legat de pădure, de natură în general. Menestrelul a arătat aceasta prin opere literare nenumărate. Marele Mihai Eminescu a elogiat pădurea în versurile sale, în tonul adesea mesianic, dezvăluind un vizionar, se regăsește o paradigmă literară și de sensibilitate, structurată într-un program estetic ferm, urmărit etapă cu etapă, cu care își asumă, cu fiecare vers, chipul teluric al neofitului
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
lui Eminescu, număr realizat cu colaborarea lui N. Iorga, Sextil Pușcariu, M. Dragomirescu, I. Simionescu, Tiberiu Crudu. La cronica literară colaborează C. Iordănescu, Artur Enășescu, Tiberiu Crudu. Cu prilejul apariției volumului Pietre pentru templul meu de Lucian Blaga, Artur Enășescu elogiază scrisul poetului ardelean (Lucian Blaga. Un nou poet). Revista se ocupă și de Cazul Macedonski, pledând pentru recunoașterea talentului său și reproducând Noaptea de mai. M.Pp.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287682_a_289011]
-
mai amplă. La 24 ianuarie 1866, cînd abia Împlinise 47 de ani, viața i s-a curmat și o dată cu acesta s-a Încheiat o activitate care era mult mai plină de promisiuni. Bucovina l-a adoptat total și l a elogiat pentru meritele sale. În România a fost receptat mai ales cu ideile sale privitoare la ortografie, trecîndu-se cu vederea peste merite, iar această atitudine avea să dăinuie multă, poate prea multă vreme. RÎndurile de față sînt o Încercare de a
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
postum. Și totuși omul Octavian Goga continua să fie cunoscut de opinia publică românească nu numai ca politician, ci și ca poet și publicist. Sărbătorirea a 50 de ani de la naștere a luat proporțiile unui eveniment național, personalitatea lui fiind elogiată de toate marile instituții din țară și În toate școlile. Cuvinte memorabile au rostit În Senatul României M. Sadoveanu și N. Iorga. Mihail Sadoveanu remarca În cuvîntul său că În versurile lui Goga s-au desăvîrșit profețiile. Aurul lor, de
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
s-au mai făcut noi primiri în A.R. După reorganizarea din 1990, prezentarea discursurilor de recepție a fost reinstituită. În pofida tuturor întreruperilor, din 1869 și până în prezent s-au ținut 126 de discursuri de recepție, în care au fost elogiate unele personalități de seamă ale culturii românești (A. D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, 1895; Nicolae Gane, Bogdan Petriceicu Hasdeu, 1909; Ovid Densusianu, Barbu Delavrancea, 1919; Gh. Bogdan-Duică, Titu Liviu Maiorescu, 1921; Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Iorga, istoric al românilor, 1943 ș.a.) ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
al îndoielii, fidel indolenței sale filosofice și indiferenței sale existențiale, l-ar fi lăsat pe Anaxarh cu necazul lui, continuându-și drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat... În loc să se supere, să se simtă jignit ori măcar contrariat, Preafericitul elogiază impasibilitatea, flegma și marea înțelepciune a lui Pyrrhon, care a plecat de acolo - să-și spele purceii, cum făcea de obicei... Să convenim deci că hedonismul lui Anaxarh, ca și al multor eudemonisme grecești - cele ale lui Apollodor din Cyzicos
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
niște conjecturi, niște ipoteze, niște supoziții. Un text ciudat al lui Diogene Laertios - îndepărtat fără nicio explicație de critica universitară cu un simplu gest de respingere, într-o scurtă notă, ca neaparținând efectiv corpusului... - pune în scenă un Diogene care elogiază consumul de carne de om! Anecdota ar putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor și canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un materialism prost văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
energie artistică” pe care P. îl obține „prin atitudinea neobișnuită” în modul de a privi lucrurile, printr-o „inspirație neobișnuit de fecundă” (Dem. I. Theodorescu). O dramă istorică în versuri, Vulturul (scrisă împreună cu Scarlat Froda și publicată în periodice), care elogiază figura și faptele lui Mihai Viteazul, a fost jucată în 1917 la Teatrul Național din Iași, cu C. Nottara în rolul principal. După ce a tradus biografia Cicerone de Lamartine (1941, cu ample adnotări), Balada închisorii din Reading de Oscar Wilde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
se asigure că nimeni nu scapă, decidenții capturează aceste viitoare victime în azile cu câțiva ani înainte de a împlini vârsta. Câte probleme nu rezolvă această așa numită eutanasiere... Probleme financiare, de consum, de resurse... Nietzsche însuși are pasaje întregi unde elogiază curba ascendentă a vieții în numele căreia i se pare igienic să șteargă orice linie descendentă a vieții, oricum s-ar întruchipa, sub forma bolii, a sărăciei, a bătrâneții. În roman, nu i se poate reproșa statului că nu are grijă de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Mirele unei flori. / A avea întâlniri secrete cu sorii.” Poetul se „aburește” de lună, umblă „meditabund” și, îndrăgostit lilial, visează să fie cununat de astre. Ochii florilor (1976) exaltă „spațiul pur” care e ochiul florilor, așa cum roua e „sudoarea aștrilor”, elogiază „aerul-lumină”. Declarând „Eu nici un vis n-am ucis, / N-am lăsat repetent nici un râu”, autorul anticipează o temă ce va fi dezvoltată în toate celelalte volume: aceea a degradării cosmosului în lumea modernă, lume de care el ține să se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
statuii se află la Bologna, corpul, la Dresda. Textele literare oferă uneori informații despre exis tența și parcursul unor opere plastice. Se spune că Alexandru cel Mare ar fi găsit la Susa statuile de bronz ale lui Harmodios și Aristogeiton (elogiați În Anti chitate cu epitetul „tiranoctoni“). În jurul anului 500 Î.H., li se ridicase un grup statuar de către Antenor (dintre operele lui nu ni s-a păstrat nimic, cu excepția a două socluri de statui, semnate de el, la Atena). În
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
ilus trată de Anthologia Palatina: pe de-o parte, culegerea a asigurat supraviețuirea acestor texte, pe de altă parte, ea poate fi responsabilă pentru dispariția În timp a tot ceea ce nu fusese considerat valoros la vremea respec tivă. Lirica greacă, elogiată În toată Antichitatea, a ajuns pînă la noi doar prin filtrul gustului literar, al modei care a generat culegerea cunoscută acum sub numele Anthologia Palatina; vide supra cap. B.1. Monumentele. Se poate obține un material prețios pentru tra di
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
vieții), preia trama unor basme, ca În căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără moarte, pleacă de la balade și legende, ca în Chemarea firii, unde valorizează motivul vânătorilor transformați în cerbi. Tonalitatea imnică e caracteristică, în acest mod fiind elogiate personaje emblematice ale Transilvaniei, precum Horea și Avram Iancu, ori preamărită natura Munților Apuseni. Poetul năzuiește neîncetat să descopere și să descifreze „semne / De pierdute veșnic raiuri”, „umbrele, lumina / Unor sfinte începuturi”, preocupat însă și de performanțele virtuozității în versificație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
-și primi o pedeapsă înfricoșătoare: moare otrăvit chiar de mâna soției sale. În Viforul, piesă construită după alte reguli decât Apus de soare, personajul nu mai este un erou. Aici D. optează pentru modelul dramei shakespeariene, al cărei spirit îl elogiase adesea. În preajma unui domn dezaxat, sanguinar, fiecare încearcă zadarnic să-și găsească liniștea. Prevestirile, amenințările se transformă cu repeziciune în fapte, tulburând ordinea firească a vieții. Ștefăniță însuși, ticluitor și înfăptuitor al unor răzbunări sângeroase, este ros de neliniște, încordat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
o amară și uneori disperantă contradicție. Invoc selectiv, cu titlu de exemplu, doar trei dintre ele. Gigi Becali un creștin declarat care înjură drăcește; Vadim, apostol al României Mari și al spiritului religios, cultivând iresponsabilitatea, ura și intoleranța; Traian Băsescu elogiind (uneori) școala românească, dar aprobând jignitoarea remunerație a profesorilor din noua grilă a salarizării unice pe motiv că...profesorul nu lucrează 8 ore pe zi! Iată un elocvent exemplu al politicianului român care nu este suficient de sensibil la specificul
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
-și regretul că nu a fugit din RPR în timpul evenimentelor din Ungaria, afirmând că țara noastră este "țara suferințelor", că studenții din țară nu se bucură de libertate, nu au condiții optime pentru a studia și în același timp a elogiat condițiile de viață ale studenților din țările capitaliste...". La p. 62: "în această scrisoare inculpatul aduce grave insulte Primului Secretar al CC al PRM, precum și altor conducători de partid și de stat". La p. 74 verso: "inculpatul preconizează în această
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
lar focul. Ultimele două versuri, reproduse din finalul poeziei lui Arghezi, nu sunt marcate prin semnele citării, ceea ce este specific intertextualității. Poezia poate fi „citită“ și cu o altă grilă de semnificații, ca o paro die a liricii proletcultiste care elogia „victoriile socialismului“, electrificarea satelor, mecanizarea agriculturii, „culturalizarea“ țărănimii. Această dimensiune parodică se realizează prin tonalitatea ironică, prin deconstruirea unor clișee ale „limbajului de lemn“. Limbajul poetic cărtărescian se remarcă prin amestecul registrelor stilistice: tenta ostentativ populară a cuvintelor, neologisme (termeni
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
personalității se construiește, la mijlocul anilor 1930, în jurul figurii unui Stalin ce reprezintă izvorul fericirii în asemenea măsură încât îl personifică. Propaganda le atribuie copiilor spuse precum: „Vă mulțumim, tovarășe Stalin, pentru copilăria noastră fericită”. Pentru a marca sfârșitul privațiunilor, propaganda elogiază plăcerile hedoniste, odihna și timpul liber; ea înfățișează o societate a abundenței personificată prin proviziile alimentare. Mikoian promovează producția și consumul a două produse: înghețata și cârnatul de Frankfurt. șampania sovietică participă și ea la acest discurs consumist, devenind simbolul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ziarul „Liga ortodoxă”, la 30 iulie 1896, Ion Theo (prescurtarea i-a fost sugerată de Al. Macedonski) debutează în poezie, tăios, cu acuzatoarele strofe din Tatălui meu; le urmează compuneri când instrumentaliste, când parnasiene, când purtând amprenta elegiei eminesciene. Macedonski elogiază cutezanța cu care tânărul „rupe” tehnica versificării, însă acesta nu suportă amestecul „peniței” patronului său literar și părăsește cenaclul macedonskian. Colaborează totuși la sateliți ai „Literatorului”: „Revista modernă” (1897) și „Viața nouă” (1898, semnând Ion Th. Arghezzi). Leagă prietenii trainice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
de discurs: deliberativ, judiciar și apodictic. Primul, genul deliberativ, are în vedere guvernarea și se bazează pe criteriul utilității pentru viața cetății, al doilea, genul judiciar, realizează acuzarea sau apărarea în tribunal, în vreme ce ultimul, genul apodictic, are rolul de a elogia sau de a blama, avînd drept criteriu frumosul și, ca mijloc, amplificarea. Această tipologie este rezultatul interpretării elementelor ce țin de situația discursivă, precum situațiile de enunțare, statutul locutorului, tipul auditorului, credințele acestuia etc. Practica retorică a tins spre stabilirea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care trebuie valorificat), Ieronim și, în sfârșit, apostolul Pavel. A treia carte își propune să preîntâmpine obiecții ulterioare și să confirme unele subiecte propuse deja în prima; scrierea se încheie cu o recapitulare a cărților precedente. Condiția sufletului a fost elogiată cu multă căldură de către Sidonius Apolinarie, poate nu în mod dezinteresat, în timp ce judecata lui Ghenadie, care era prieten cu Faustus, se limitează la sublinierea elocvenței și a subtilității operei. Fără îndoială, aceste caracteristici există în scrierea lui Claudian care, înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
imperiului ideologia comunistă totalitară și antinațională, prin slujitorii ei cei mai zeloși, a rămas de neclintit încă mulți ani, și o eventuală sesizare a lor în acest sens ar fi declanșat reacții imprevizibile. Desigur, departe de mine intenția de a elogia sau de a atribui merite deosebite, să zicem o complicitate clarvăzătoare, secțiilor de proză și poezie de la Uniunea Scriitorilor, unde manuscrisele tinerilor trebuiau „vizate” și suportau lecturi multiple, uneori durând și câțiva ani, din partea „specialiștilor”, ori să aprob stagierea obligatorie
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]