726 matches
-
fie justificată printr-o legătură semantică între acest individ și predicatul care îi este atribuit: în monologul lui Figaro, Contele nu este perfid decât asociat unui enunț în care "râdea citind". Astfel, substantivul de calitate este strâns legat de subiectivitatea enunțiativă și de actele de enunțare individuale. Este de ajuns să apară acest tip de substantive pentru a se impune restituirea respectivei subiectivități, ca sursă de apreciere. Este cazul următoarei fraze din Zola: După părerea soților Boche, dimpotrivă, spălătoreasa se dusese
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ieșiră la vedere; pe fața-i, până atunci buhăită de mulțumirea unei fericiri burgheze, se iviră cute multe și adânci 100. Am subliniat câteva notații subiective care ar trebui să fie atribuite naratorului, nu lui moș Goriot. 2.6. Eterogenitatea enunțiativă "Povestirea" și "discursul" sunt concepte lingvistice care permit analizarea enunțurilor; ele nu sunt ansambluri de texte. Nimic nu interzice unui text să amestece cele două planuri enunțiative. De altfel, este cea mai obișnuită situație. Să analizăm următorul fragment din Roșu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ar trebui să fie atribuite naratorului, nu lui moș Goriot. 2.6. Eterogenitatea enunțiativă "Povestirea" și "discursul" sunt concepte lingvistice care permit analizarea enunțurilor; ele nu sunt ansambluri de texte. Nimic nu interzice unui text să amestece cele două planuri enunțiative. De altfel, este cea mai obișnuită situație. Să analizăm următorul fragment din Roșu și negru: Toate mișcările lui, foarte încete la urmă, ținură un minut nesfârșit; domnișoara de La Mole îl privea mirată. "Va să zică, era cât pe-aci să fiu ucisă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
între o ținere la distanță ironică și identificare. Dacă relativa realizare constantă a "discursului" în "povestire" este ceva comun, nu la fel se întâmplă și cu fenomenul invers, intruziunea "povestirii" în "discurs", cu excepția, bineînțeles, a citatului. Trecerea de la un sistem enunțiativ ancorat în situația de enunțare la un sistem care se bazează pe o ruptură nu se face fără dificultate. 2.7. Dubla temporalitate narativă Mai sus am amintit de interferența dintre "povestire" și "discurs". Ne vom opri acum la un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mâna pentru că pumnul i s-a oprit în marmura tejghelei 108. Evocarea unei bătăi între săteni și un cântăreț mediocru, Tony, se bazează pe alternanța dintre perfectul compus și perfectul simplu, care nu corespunde întru totul unei schimbări de plan enunțiativ. Caracterul "vorbit" al textului se menține de la un capăt la altul. De fapt, prin acest mod de narațiune, Giono definește figura unui povestitor care ar cumula prerogativele scriitorului (care folosește "povestirea" la perfect simplu) cu cele ale povestitorului popular, care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de pucioasă stărui peste noi ca pentru a omorî ploșnițele și puricii de pe întregul pământ 109. La Céline, alternanța între perfectul simplu și perfectul compus nu este aleatorie, însă, în cazul de față, ea nu marchează o schimbare de plan enunțiativ. Textul este omogen, deși este imposibil să fie caracterizat ca "discurs direct" sau "povestire". Și aici ne revine sarcina de a impune figura unui narator ce nu poate fi atribuită nimănui, care ar dezvolta simultan o enunțare atât "populară", cât
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
-i spusei nimic lui tata. Începui să visez la străin, noaptea, ziua. Iar în visele mele imoralitatea și morala se amestecară astfel încât în curând deveniră inseparabile. Împlinii douăzeci de ani117. ▪ 2.3. Studiați folosirea prezentului, raportându-l la ansamblul sistemului enunțiativ din acest text (romanul lui Daudet este scris la persoana întâi singular + perfectul simplu, însă în nenumărate rânduri "eu" este înlocuit cu porecla depreciativă dată personajului, "Piciul". Deși este o non-persoană, "Piciul" de-semnează aceeași persoană ca și "eu"). (În
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al altor proprietăți, fiind o persoană din lume. Această diferențiere de o subtilitate aparent exagerată permite explicarea unor fenomene cum ar
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al altor proprietăți, fiind o persoană din lume. Această diferențiere de o subtilitate aparent exagerată permite explicarea unor fenomene cum ar fi interjecția sau ethosul. A analiza specificitatea enunțiativă a interjecției înseamnă a aduce în discuție o diferență precum cea dintre "uf!" și un enunț cu un conținut identic, cum ar fi: "Mă simt ușurat". Pentru Ducrot, enunțarea "Mă simt ușurat" trimite la locutorul λ, la persoană, atribuindu-i
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
optimiștilor se distrug pe ele însele chiar în momentul în care sunt enunțate. Ceea ce nu face decât să mărească credibilitatea naratorului, care își exprimă distanțarea. Pentru ca ironia să fie percepută întocmai, trebuie să existe indici care să permită perceperea disocierii enunțiative. În cazul fragmentului nostru din Candid, principalul semnal este prezența sintagmei "cea mai bună lume" într-un context care o face complet deplasată. Însă, în măsura în care ironia constituie o strategie de descifrare indirectă impusă destinatarului, ea nu se poate folosi de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sclavi. Cei despre care este vorba sunt negri din cap până în picioare, iar nasul le este atât de turtit, încât îți este aproape imposibil să-i compătimești [...]160. În scrisorile de la 4 la 10 din Provincialele lui Pascal, întregul dispozitiv enunțiativ se bazează pe această ambiguitate totală creată de ironie. Ele povestesc o serie de întâlniri fictive (prezentate însă drept reale) între narator, aparent persoană ignorantă în materie de teologie, și un iezuit, adversarul janseniștilor, care are rolul de a rezuma
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
se poate spune așa, dacă vreți, înțelegeți ce vreau să spun, după cum bine spuneți...; non-coincidența discursului cu el însuși: enunțătorul reprezintă un alt discurs în propriul său discurs. Regăsim aici multiple mărci de citare, de trimitere la o altă sursă enunțiativă: după cum spune X, pentru a relua cuvintele lui X, pentru a vorbi ca snobii, așa-zisul..., ceea ce este numit...; non-coincidența dintre cuvinte și lucruri, când trebuie să arătăm că acele cuvinte folosite nu corespund exact realității pe care sunt menite
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă, arătându-și astfel superioritatea. Enunțarea este însoțită, în mod obligatoriu, de indici de distanțare care îi permit co-enunțătorului să perceapă disonanța, să
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă, arătându-și astfel superioritatea. Enunțarea este însoțită, în mod obligatoriu, de indici de distanțare care îi permit co-enunțătorului să perceapă disonanța, să vadă că subiectul vorbitor nu se prezintă drept "locutor" responsabil pentru
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
al puterilor poeziei. Lecturi recomandate AUTHIER REVUZ J., 1995 Ces mots qui ne vont pas de soi. Boucles réflexives et non-coïncidences du dire, Larousse Paris, (2 volume) (Lucrare care explorează numeroasele forme de modalizare autonimică, punând accentul pe complexitatea subiectivității enunțiative) BERRENDONNER A., 1981 Éléments de pragmatique linguistique, Minuit Paris. (Cap. al V-lea, în cadrul unei teorii a fenomenelor de "mențiune", subliniază caracterul paradoxal al ironiei.) DUCROT O., 1984 Le Dire et le Dit, Minuit Paris. (Capitolul al VIII-lea, "Esquisse
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
îndepărtează totuși de original. Provincialii lui Pascal sunt ilustrarea perfectă a acestui fapt. În discursul direct, citatul presupune ca raportorul să disocieze cele două situații de enunțare, cea din care citează și cea citată. Citatul face să coexiste două domenii enunțiative autonome: fiecare își păstrează EUL, TU-ul, reperele deictice, propriile mărci de subiectivitate. În scris, ghilimelele sau liniuța de unire delimitează două domenii enunțiative. Cu toate acestea, deicticele nu sunt neapărat distincte de la un domeniu la altul, însă poate fi
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
situații de enunțare, cea din care citează și cea citată. Citatul face să coexiste două domenii enunțiative autonome: fiecare își păstrează EUL, TU-ul, reperele deictice, propriile mărci de subiectivitate. În scris, ghilimelele sau liniuța de unire delimitează două domenii enunțiative. Cu toate acestea, deicticele nu sunt neapărat distincte de la un domeniu la altul, însă poate fi vorba de o coincidență între referenți. Astfel, în: "Eu plec", i-am strigat eu, cei doi eu desemnează același individ și au același "locutor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
era în capătul celălalt al sălii" (Chateaubriand, Memorii de dincolo de mormânt, I, III, 3). În schimb, discursul indirect precizează conținutul celor raportate, fără să propună totuși un simulacru al unui alt act de enunțare, fără să disocieze cele două domenii enunțiative, așa cum face discursul direct. Nu este discurs raportat decât prin sens, în măsura în care constituie un fel de traducere a enunțării citate. Din punct de vedere sintactic, nimic nu diferențiază Paul spune că Jean doarme de Paul vede că Jean doarme: în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
discursul citat. Se știe că orice enunțare este afectată de o modalitate globală (orice frază este fie interogativă, fie asertivă, fie exclamativă, fie imperativă) care definește o anumită relație dintre interlocutori. În măsura în care citatul din discursul indirect nu mai are autonomie enunțiativă, el pierde această modalitate și se confundă cu discursul care citează. Este cea mai vizibilă consecință a traducerii unui act de enunțare în conținut. "Vii?" devine, de exemplu: "L-a întrebat dacă vine", ceea ce este o aserțiune. Mai mult decât
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și se confundă cu discursul care citează. Este cea mai vizibilă consecință a traducerii unui act de enunțare în conținut. "Vii?" devine, de exemplu: "L-a întrebat dacă vine", ceea ce este o aserțiune. Mai mult decât atât, toate nivelurile subiectivității enunțiative sunt afectate de această pierdere de autonomie. Deicticele personale și spațio-temporale sunt plasate sub dependența discursului care citează. Ceea ce pune problema integrării unei situații de enunțare în alta. Cât privește persoanele, există reguli de traducere pentru formele discursului citat în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lucru este sigur: nu sunt utilizate în acest enunț decât pentru că desemnează locul enunțării discursului care citează (aici) și ziua următoare acestei enunțări (mâine). Cât despre formele în -ait (était, partirait), acestea se explică prin "concordanța timpurilor", consecință a dependenței enunțiative a discursului indirect. Aceste forme în -ait nu au valoare temporală deictică; nu le interpretăm prin opoziție cu "prezentul" sau cu "viitorul", ci în legătură cu verbul regent al propoziției completive. Caracteristicile discursului indirect ridică întrebări cu privire la posibilitatea de a vorbi despre
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cât ruptura dintre două situații de enunțare (pauza, schimbarea de intonație, diferitele procedee tipografice). În mod cert, prezența unui verb de expresie contează în această întrerupere, însă ea nu este indispensabilă, cotextul putând fi suficient pentru a marca schimbarea spațiului enunțiativ. De asemenea, în fragmente precum: Îngăimă: Nu! Mă speriați! Mă chinuiți! Să plecăm! Dacă trebuie... consimți el, luând altă expresie 189. găsim citate din discursul direct în care replicile sunt doar juxtapuse. Prin urmare, doar aranjarea în pagină permite identificarea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
renunță chiar la fraze de început și la mărci tipografice. Ei adaptează frontiera dintre discursul care citează și discursul citat, făcând dificilă perceperea decalajului dintre cele două registre. Cititorul este obligat atunci să recurgă la cotext pentru a identifica sursele enunțiative. Să analizăm următorul fragment din Céline care, în esență, nu este printre cele mai extremiste (autorul evocă persecuțiile la care își imaginează că va fi supus în calitate de "colaborator"): Mă bagă la zdup, lâncezesc, puroiez, sap... Mă extirpă, mă îndeasă la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
din DDL are limitele sale: trebuie să existe indicii ale apariției ei, chiar dacă mai persistă uneori o oarecare indecizie. Astfel, în exemplul de mai sus (" Iar copiii vin să o vadă. La ce te gândești, mamă?..."), se produce o ruptură enunțiativă (se trece de la non-persoană la persoana a doua, de la aserțiune la interogație), combinată cu legătura lexicală (copii mamă), și cititorul activează un script în virtutea căruia, atunci când are loc o vizită, se face legătura cu el, fapte care îl conduc către
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
voci", două "puncte de vedere" cărora nu li se poate atribui niciun fragment delimitat din discursul raportat. Cititorul nu reperează această dualitate decât prin discordanța dintre cele două voci, discordanță care îi interzice să raporteze fragmentul la o singură voce enunțiativă. 5.7. Limitele discursului indirect liber Nu există o modalitate specifică pentru a introduce DIL (ruptură sau subordonare). Orice este convenabil; este suficient ca un cititor să remarce apariția unei discordanțe enunțiative. Adesea însă, există și anumite semne; de pildă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]