901 matches
-
devine mult mai motivat să învețe atunci când profesorul integrează în predare, secvențial, un program de computer. Din punct de vedere fundamental, noile tehnologii clatină poziția profesorului de emitent sau generator central al cunoașterii, translând și altora ceva din autoritatea lui epistemică. În plus, computerul nu rămâne doar un simplu artefact ce maximizează medierea. El nu întreține un raport neutral față de cunoașterea ce o transmite. Acesta produce o reașezare și o rescriere a tezaurului cunoașterii. Cunoașterea vehiculată de computer este recompusă, filtrată
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
informare și comunicare și realizează schimburi simbolic-valorice în anumite domenii de interes pe care le construiesc, menținând astfel de apartenențe. Acest tip de comunitate se definește prin cooperarea și schimbul permanent de informații. Avem de-a face cu o comunitate epistemică, ce structurează o noosferă, un scop și un referențial al întemeierii ei. La nivelul acestui tip de solidarizare socială, se află următoarele componente (vezi Charbit, Fernandez, 2002): o componentă identitară: pentru a adera la o astfel de comunitate trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
semnul disocierii carteziene dintre subiect și obiect și al metamorfozelor acesteia, traversând întregul univers: suflet corp, spirit materie, calitate cantitate, finalitate cauzalitate, sentiment rațiune, libertate determinism, existență esență etc. Relația logică pe care o impune este disjuncția. Ea împarte câmpul epistemic în două lumi: cea a obiectelor supuse observațiilor, experimentărilor și manipulărilor, respectiv cea a subiecților care-și pun probleme de existență, de comunicare, de conștiință și destin. De aici rezultă disjuncția între știință și filosofie, între cultura științifică (obiectivantă) și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
particula elementară este o realitate duală și oscilantă, comportându-se când ca o undă, când ca un corpuscul: "Când Niels Bohr accepta cuplarea noțiunilor contrare de undă și corpuscul, declarându-le complementare, el efectua primul pas al unei formidabile revoluții epistemice: acceptarea unei contradicții de către raționalitatea științifică"868. Morin insistă asupra acestui fapt, anume că această contradicție nu este rezultatul unei erori de raționare, ci apare printr-un demers rațional-empiric cu caracter științific, adică irupe în plină raționalitate științifică. Concluzia sa
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
antică, I. Berlin distingea între gînditorii din familia ariciului și cei din familia vulpii. Cum arată Vl.Tismăneanu, primii sunt obsedați de o idee grandioasă, în timp ce următorii sunt mai puțin ambițioși, însă încearcă pe mai multe direcții și planuri. Poziția epistemică a ariciului ajunge la monism, sau chiar la absolutism, în timp ce vulpea privește lucrurile în toată complexitatea și relativitatea lor. Autorul se consideră o vulpe, recunoscînd polimorfismul vieții economico-sociale, spiritual, de aceea poate că nu a reușit să articuleze un sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
sciences: "Aș a matter of fact, the explanations from the biology of evolution are not based on laws, but on concepts such aș: overpopulation, fight for survival, natural selection, adaptation, reproductive success, etc. [Ernst] Mayr mentioned that, due to the epistemic profile of its explanations, the biology of evolution is closer to social history than to theoretical physics. It proves that the persistent supposition that one could trace a clear separation line between natural sciences and humanities is quite illusory [my
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
pensionarilor sunt până la urmă rezultatul unor reprezentări, al adoptării unor sisteme de valori și norme, deci al unor decizii sociale. Relevarea dimensiunii subiectiv-interpretative (simbolice) a realității sociale și a relației inextricabile cu obiectiv-structuralul are o mare importanță în înțelegerea statutului epistemic al cercetărilor bazate pe anchetă și sondaje. Aceasta pentru că respectivele metode au prioritate în investigarea sistematică a ideilor, reprezentărilor, valorilor, atitudinilor, opiniilor etc., deci a subiectivității. Mai cu seamă când e vorba de intențiile oamenilor, e greu de închipuit că
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
de raționalitate axiologică. Valori, norme și criterii morale (ca just-injust) - spun asemenea cercetări empirice - sunt construcții mentale ale actorilor sociali, în funcție departicularitățile situației, natura și scopul activității, consecințele anticipate. Construcțiile sunt așadar contextuale. R. Boudon (1995) crede că tensiunea epistemică dintre universal și contextual, în domeniul judecăților morale, al axiologicului în general, se poate rezolva printr-o abordare cognitivistă. Soluția propusă ar fi următoarea. Există o raționalitate axiologică, dar nu una general valabilă. Opțiunile valorice morale ale indivizilor vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
unei autorități. Altfel spus elevul nu poate ajunge la situația de a dobândi și de a folosi cum se cuvine autonomia dacă anterior nu se supune regulilor autorității reprezentate de profesor. J.M. Bachenski identifică două tipuri de autoritate: a. - autoritatea epistemică este aceea a profesorului specialist într-un domeniu de cunoaștere, a celui care știe mai bine și mai mult decât elevul sau decât elevul un coleg de catedră b. - autoritatea deontică este exercitată de profesorul care conduce acțiunea educativă, cel
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
Dacă într-o clasă există elevi care contestă sau ignoră autoritatea profesorului, influența lor asupra grupului nu este de neglijat. Revenim: contestarea vizează profesorul, competențele lui în domeniu. În acest sens, Bochenski scria: P (purtătorul autorități, n.n.) este o autoritate epistemică pentru S (subiectul autorități, n.n.) în domeniul D atunci când S recunoaște din principiu drept adevărată orice propoziție care îi este comunicată de către P (în formă asertivă) și care face parte din domeniul D44. Ce este aceea autoritate epistemică vom lămuri
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
o autoritate epistemică pentru S (subiectul autorități, n.n.) în domeniul D atunci când S recunoaște din principiu drept adevărată orice propoziție care îi este comunicată de către P (în formă asertivă) și care face parte din domeniul D44. Ce este aceea autoritate epistemică vom lămuri mai târziu. Să reținem în acest punct că, indiferent dacă motivele elevilor sunt întemeiate sau nu (acest aspect este lipsit de importanță în acest moment al analizei noastre), competențele profesorului pot fi contestate. Anticipând, contestarea este posibilă datorită
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
altă problemă este aceea a sursei autorității. Bochenski afirmă că aceasta se regăsește în acceptarea de către subiect a aserțiunilor purtătorului autorității ca fiind adevărate. În fapt, analiza lui Bochenski este mai complicată, relevând existența a două tipuri de autoritate: autoritatea epistemică și autoritatea deontică. În mod evident, cele două tipuri de autoritate vor trebui să cunoască întemeieri specifice. Autoritatea epistemică este a știutorului, a aceluia care este competent într-un domeniu; orice propoziție care are girul său are o probabilitate crescută
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
purtătorului autorității ca fiind adevărate. În fapt, analiza lui Bochenski este mai complicată, relevând existența a două tipuri de autoritate: autoritatea epistemică și autoritatea deontică. În mod evident, cele două tipuri de autoritate vor trebui să cunoască întemeieri specifice. Autoritatea epistemică este a știutorului, a aceluia care este competent într-un domeniu; orice propoziție care are girul său are o probabilitate crescută de adevăr. Plecând de la aceste elemente, Bochenski va defini autoritatea epistemică astfel: P (purtătorul, n.n.) este o autoritate epistemică
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
autoritate vor trebui să cunoască întemeieri specifice. Autoritatea epistemică este a știutorului, a aceluia care este competent într-un domeniu; orice propoziție care are girul său are o probabilitate crescută de adevăr. Plecând de la aceste elemente, Bochenski va defini autoritatea epistemică astfel: P (purtătorul, n.n.) este o autoritate epistemică pentru S (subiectul autorității, n.n.) în domeniul D atunci și numai atunci când probabilitatea fiecărei propoziții care ține de domeniul D, raportată la nivelul său de cunoaștere, crește prin comunicarea acestei propoziții de către
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
epistemică este a știutorului, a aceluia care este competent într-un domeniu; orice propoziție care are girul său are o probabilitate crescută de adevăr. Plecând de la aceste elemente, Bochenski va defini autoritatea epistemică astfel: P (purtătorul, n.n.) este o autoritate epistemică pentru S (subiectul autorității, n.n.) în domeniul D atunci și numai atunci când probabilitatea fiecărei propoziții care ține de domeniul D, raportată la nivelul său de cunoaștere, crește prin comunicarea acestei propoziții de către P lui S51. În acest context, trebuie analizată
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
n.n.) în domeniul D atunci și numai atunci când probabilitatea fiecărei propoziții care ține de domeniul D, raportată la nivelul său de cunoaștere, crește prin comunicarea acestei propoziții de către P lui S51. În acest context, trebuie analizată și problema întemeierii autorității epistemice, deoarece, până la urmă, subiectul recunoaște autoritatea unui purtător în virtutea încrederii sale în persoana respectivă. Este această încredere pur subiectivă sau se pot aduce probe de o natură sau alta în sprijinul acestei încrederi? Bochenski susține că, deși nu se poate
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
încredere pur subiectivă sau se pot aduce probe de o natură sau alta în sprijinul acestei încrederi? Bochenski susține că, deși nu se poate vorbi de o întemeiere total asigurată a încrederii într-un purtător al autorității, acceptarea unei autorități epistemice fără vreo motivare trebuie repudiată din motive morale 52. În consecință, orice autoritate trebuie recunoscută în baza unei justificări de natură intuitivă sau rațională (argumentativă), justificare pe care se sprijină încrederea subiectului în purtătorul autorității. Iar probabilitatea ca o propoziție
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
reprezintă o condiție necesară a acestei realizări 56. Este evident că nicio autoritate deontică nu trebuie acceptată fără justificare. În concepția lui Bochenski, nimic nu împiedică un purtător al autorității deontice într-un domeniu să fie și purtător al autorității epistemice. Acest lucru este chiar de dorit, deși trebuie acceptată realitatea că nu se întâmplă întotdeauna. În acest context se pune întrebarea: ce fel de autoritate are profesorul, epistemică sau deontică? Este clar credem că profesorul trebuie să posede nu doar
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
al autorității deontice într-un domeniu să fie și purtător al autorității epistemice. Acest lucru este chiar de dorit, deși trebuie acceptată realitatea că nu se întâmplă întotdeauna. În acest context se pune întrebarea: ce fel de autoritate are profesorul, epistemică sau deontică? Este clar credem că profesorul trebuie să posede nu doar autoritate epistemică, ci și autoritate deontică. Din perspectiva unei analize socio-organizaționale (status/rol), profesorul are autoritate deontică. Este superiorul, cel îndreptățit (prin legi, regulamente etc.) să pună note
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
lucru este chiar de dorit, deși trebuie acceptată realitatea că nu se întâmplă întotdeauna. În acest context se pune întrebarea: ce fel de autoritate are profesorul, epistemică sau deontică? Este clar credem că profesorul trebuie să posede nu doar autoritate epistemică, ci și autoritate deontică. Din perspectiva unei analize socio-organizaționale (status/rol), profesorul are autoritate deontică. Este superiorul, cel îndreptățit (prin legi, regulamente etc.) să pună note și să ia decizii cu privire la desfășurarea procesului instructiv-educativ; mai mult, el ia decizii cu privire la
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
și să ia decizii cu privire la desfășurarea procesului instructiv-educativ; mai mult, el ia decizii cu privire la viitorul elevului, uneori chiar fără să-l consulte și pe acesta. Este clar că, din alt punct de vedere (competențe într-un domeniu), profesorul posedă autoritate epistemică în raport cu elevul. Marcel Postic nota: S-a insistat adesea, de câțiva ani, asupra analizei tipului de relație ierarhizată, fondată pe diferențele de statut și care blochează reciprocitatea schimburilor și instaurarea unui dialog. G. Ferry atribuie cauza inegalității în școală diferenței
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
un domeniu, profesorul crede că este autoritate în orice domeniu), ci și în virtutea unei autorități deontice ("nu doar pentru că știu mai multe, ci și pentru că sunt învestit cu această autoritate am întotdeauna dreptate"). Contaminarea produsă de la autoritatea deontică la cea epistemică schimbă natura relației care se transformă din relație de autoritate în relație de putere. Necesară uneori în educație (dar folosită în cunoștință de cauză și cu multe precauțiuni), relația de putere are consecințe negative în ceea ce privește dezvoltarea personalității elevului, de care
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
uneori în educație (dar folosită în cunoștință de cauză și cu multe precauțiuni), relația de putere are consecințe negative în ceea ce privește dezvoltarea personalității elevului, de care ne vom ocupa mai târziu. Mulți profesori cred în inerența relației de autoritate (pe dimensiune epistemică și deontică); ei consideră că este de la sine înțeles să li se recunoască autoritatea de către elevi și nu cred că trebuie să facă anumite lucruri în acest sens. Numai că situația este mai complicată. Dacă elevul învață că autoritatea trebuie
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
tip de autoritate (chiar și ilegitimă). Or, discernământul se dobândește experimentând în interiorul relației de autoritate, punând-o pe aceasta la încercare. Elevii nu sunt dispuși să accepte întotdeauna autoritatea. S-a mers până acolo încât s-a contestat chiar autoritatea epistemică a profesorilor universitari: S-a întâmplat chiar în ultima vreme ca unii studenți să susțină că profesorii lor nu sunt mai competenți decât ei în domeniul științelor respective. Aceiași studenți au cerut în unele cazuri ca aprecierea rezultatelor obținute la
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
dialog" între parteneri egali, profesorul de-o parte și ei de cealaltă. Acestea sunt fapte reale. Ele stau însă mărturie pentru faptul că a fost negată autoritatea profesorilor. Dar autoritatea unui profesor universitar în domeniul său este una dintre autoritățile epistemice cele mai întemeiate 58. Bochenski argumentează aici (și pe bună dreptate) împotriva egalitarismului epistemologic, care este un nonsens și o imposibilitate. Dar acest fapt nu-i împiedică astăzi chiar și pe elevii de liceu, să conteste autoritatea epistemică a unor
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]