501 matches
-
se încinsese Hagen în semn de supremă sfidare. Hildebrand, maestrul de arme al lui Dietrich din Bern, o ucide apoi pe Kriemhilda, ca pedeapsă pentru faptul că ea, ca femeie, a ridicat spada asupra unui mare luptător. În decursul vremii, eposul "Cântecului Nibelungilor" a cunoscut felurite variante și transcrieri. Au fost numărate peste 30 de manuscrise complete și alte numeroase fragmente. Trei dintre ele însă sunt manuscrisele folosite cu precădere. Primul este manuscrisul A de la München, care este cel mai scurt
Cântecul Nibelungilor () [Corola-website/Science/304697_a_306026]
-
viteazului de către văduva sa, pe de altă parte. Și dacă prima parte a luat ființă din sensibilitatea populară a spiritului nordic medieval, a doua parte are la origine un fapt istoric concret: înfrângerea burgunzilor conduși de regele Gundahar (Gunther în epos) de către căpetenia hunilor, Atila, în anul 437.
Cântecul Nibelungilor () [Corola-website/Science/304697_a_306026]
-
Eposul este o adaptare creștină a legendei lui Gautama Buddha. Legenda prințului Siddhartha Gautama devenise deja populară în maniheism și în islam, fiind pentru prima oară răspândită de texte maniheiste (fragmente din textele din Turfan / Sinkiang). Cronologia primelor versiuni creștine și
Varlaam și Ioasaf () [Corola-website/Science/306165_a_307494]
-
maniheism și în islam, fiind pentru prima oară răspândită de texte maniheiste (fragmente din textele din Turfan / Sinkiang). Cronologia primelor versiuni creștine și relațiile de filiație dintre ele sunt încă subiecte controversate în cercetare. Printre primele versiuni s-a numărat eposul georgian "Balavariani" și o versiune în limba greacă care folosește pentru prima oară numele de Ioasaf, derivat din Iodasaf, care era o corupere a denumirii de Bûdâsaf. Drept Bûdâsaf era cunoscut Bodhisattva în lumea arabă. Majoritatea izvoarelor istorisesc cum astrologii
Varlaam și Ioasaf () [Corola-website/Science/306165_a_307494]
-
o sectă de arabi ismailiți, în care prințul indian adoptă o religie monoteistă, însă nu explicit mahomedană, care este opusă cultelor idolatre reprezentate de anturajul tatălui lui Bûdâsf. Tradiția politeistă nu este însă dezavuată în măsura în care o vor face versiunile creștine. Eposul "Balavarani", transmis printr-un manuscris din secolul al X-lea dar apărut probabil cu un secol înainte, are o deosebită valoare literară. Narațiunea sa are multe similiarități cu cea a versiunilor arabe și este de aceea considerată a fi prima
Varlaam și Ioasaf () [Corola-website/Science/306165_a_307494]
-
derivate dintr-un izvor datat în anul 1021. Cam 60% din manuscrise poartă lema unui călugăr Ioan din mănăstirea Sabas de la Ierusalim, care este de obicei identificat cu Ioan Damaschinul. Unii cercetători văd în forma de bază o traducere a eposului georgian "Balavarani" de către călugărul Eutimiu din Atos, fiul ctitorului mănătirii Ivirion, îmbogățită în limba greacă de citate și pilde din scrierile biblice și patristice. Față de versiunea georgiană, personajul Ioasaf se prezintă în versiunile bizantine mai militant în favoarea creștinismului. Distrugerea sanctuarelor
Varlaam și Ioasaf () [Corola-website/Science/306165_a_307494]
-
Giorgi Merchule. În evul mediu apar primele cronici, precum cea despre "Creștinizarea Georgiei". Culegerile de imnuri ale vremii foloseau un sistem propriu de note muzicale. Din secolul al IX-lea datează o adaptare creștină a legendei lui Gautama Buddha, în eposul georgian "Balavariani". Probabil prin traducerea călugărului georgian Eutimiu din Ațos (că.955-1028) opera a devenit cunoscută ulterior în limba greacă, sub forma românului "Varlaam și Ioasaf". În perioada de înflorire a culturii georgiene, între secolele al XI-lea și al
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
celelalte popoare caucaziene, dar tratând și teme lingvistice sau istoria tuturor statelor georgiene, ca în compilația "Kartlis Tskhovreba". Genul poemului epic a fost cultivat de către Șavteli și Chakhruhadze, însă cel mai renumit poet al timpului a fost Sota Rustaveli, autorul eposului "Viteazul în piele de tigru" din secolul al XII-lea. Că în "Orlando furiosul", eroul principal al eposului este un războinic orbit de iubire. Prima tipografie cu litere mobile în limba georgiana a fost întemeiata în 1710 de ipodiaconul Mihail
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
Genul poemului epic a fost cultivat de către Șavteli și Chakhruhadze, însă cel mai renumit poet al timpului a fost Sota Rustaveli, autorul eposului "Viteazul în piele de tigru" din secolul al XII-lea. Că în "Orlando furiosul", eroul principal al eposului este un războinic orbit de iubire. Prima tipografie cu litere mobile în limba georgiana a fost întemeiata în 1710 de ipodiaconul Mihail Ștefanovici la Tbilisi, prin mijlocirea lui Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești originar din Iberia caucaziana (Iveria). Prima carte
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
și ochiul începe să deslușească și să recunoască obiecte, chipuri, întâmplări și episoade izolate dint-o narațiune acoperită de uitare. Ceea ce inițial era o poveste despre nașterea formei (lumii) într-o variantă generică și sub o privire globalizatoare, devine acum un epos al formei (lumii) gata constituite. Tudor Zbârnea urmărește această odisee a creației atât din perspectiva martorului fascinat de miracol și copleșit de măreția lui, cât și din aceea a creatorului însuși în al cărui gest se amestecă duioșia și asprimea
Tudor Zbârnea () [Corola-website/Science/299993_a_301322]
-
organizau mari competiții de înot, iar la curtea imperială din Beijing se făceau demonstrații de înot. Unele informații transmise de-a lungul vremii atestă că în Anglia, în anul 730 d.Hr. au fost organizate întreceri de înot la Beawulf Epos. În anul 745 d.Hr. printr-un edict a fost interzis îmbăiatul public, și chiar interzicerea contactului cu apa, îmbăiatul, igiena corporală erau considerate imorale, “pierdere de timp”. Această concepție a durat câteva sute de ani și doar odată cu dezvoltarea
Înot () [Corola-website/Science/313510_a_314839]
-
cuprinsă în "Horea lui Ion Berciu" (Amzulescu, 209), care s-a dezvoltat probabil tot dintr-un bocet, reflectând un eveniment real, deja petrecut. Balada a fost culeasă și publicată de folcloristul Tit Bud (1908) și aparține în exclusivitate spațiului și eposului maramureșean. Ideea centrală este aceiași: moartea reală, accidentală, a unui păstor aflat cu oile în munți și îngroparea lui, după datină, în același perimetru. Și cu aceasta ne îndepărtăm definitiv de o altă ipoteză construită în jurul acestei secvețe, respectiv “înmormântarea
Locul înhumării în „Miorița” () [Corola-website/Science/314216_a_315545]
-
a Angliei, a reginei și a Casei Tudor, și o celebrare a moralei creștine, a nașionalismului protestant, unde papiștii și necredincioșii sunt personajele negative, regele Artur eroul și puritatea căsniciei cel mai înaltă virtute. Epopeea combină alegoria Evului Mediu cu eposul romantic italian. Cu toate că Edmund Spenser este considerat ca fiind unul dintre cei mai de seamă poeți englezi, Sir Thomas Wyatt (1503-1542) și Henry Howard (1517-1547) au fost cei care au deschis calea poeziei moderne după marele poet al Evului Mediu
Literatura Renașterii () [Corola-website/Science/317919_a_319248]
-
cu cinci picioare, care urma să devină cea mai importantă unealtă a dramei engleze. În timpul Renașterii, poezia descriptivă a fost cel mai dominant gen literar, dar s-a scris și în proză. Cele mai lulte lucrări de acest fel sunt eposuri despre cavaleri și eroi, iar din punct de vedere al conținutului erau similare celor scrise pe versuri. Una din ele a fost "Amadis de Gaula", care a fost compusă de mai mulți autori de-a lungul a mai mulți ani
Literatura Renașterii () [Corola-website/Science/317919_a_319248]
-
istorice, ale unui singur personaj, ale unui grup de oameni sau ale unui popor, dominate adesea acțiuni cu totul ieșite din comun care se petrec în locuri stranii și depărtate, personaje extraordinare și/sau supranaturale. Cuvântul "epopee" provine din cuvântul "epos" semnificând o producție epică de mare amploare. Epopeile se numără printre cele mai vechi opere literare care au supraviețuit până în zilele noastre. Ele au contribuit substanțial la formarea culturilor vechi, incluzându-le pe cele ale Sumerului, Greciei și Romei antice
Epopee () [Corola-website/Science/297635_a_298964]
-
conservat mituri fundamentale dacoromânești: în «Meșterul Manole» - mitul jertfei zidirii și în «Miorița» / «Pe-o Gură de Rai» - "mitul mioritic", ori, mai exact spus, mitul armonizării părții în sacrul întreg cosmic etc. „Gândirismul“ baladesc al lui Radu Gyr. Exploatarea resurselor eposului eroic de către Radu Gyr își relevă prima rodire în volumul "Plânge Strâmbă-Lemne", din 1927: După cum anunță titlul - subliniază Ov. S. Crohmălniceanu - sunt puse să vorbească aici personajele basmelor noastre; ne întrețin pe rând: Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Muma Pădurii, Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
literare ca poemul epic, hagiografii, predici, traduceri biblice, legi, cronici, cimilituri etc. În total, s-au păstrat cam 400 de manuscrise din această perioadă. Una dintre cele mai importante lucrări din periada anglo-saxonă este poemul "Beowulf", care are statutul de epos național în Anglia. "Cronica anglo-saxonă" este importantă ca document istoric al acelei perioade prin faptul că este ceea ce spune și titlul, anume o descriere a evenimentelor mai importante din istoria timpurie a Angliei, iar poemul "Imnul lui Cædmon" din secolul
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
găsește în „Codexul Nowell” (distrus). Poemul relatează istoria eroului legendar Beowulf din Gotlanda. Acțiunea are loc în Scandinavia (Suedia și Danemarca), astfel având origini scandinave. Povestirea este biografică și a dat tonul poemelor anglo-saxone ce vor urma. Are statut de epos național în Anglia, în același fel în care Iliada îl are în Grecia. Opera este de deosebit interes pentru istorici, antropologi, cercetători literari etc. În afară de "Beowulf" există și alte poeme eroice. Două dintre ele s-au păstrat în fragmente: "Lupta
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
este menționată aproape întotdeauna cu titlul ei complet "rbt art ym", "rabat Airat yammi", 'Doamna Athirat a Mării' sau tradus mai complet 'Cea care pășește pe mare', (în ugaritică: ??? ???? ?? ) Aceasta se întâmplă de douăsprezece ori doar în Eposul lui Ba'al. Numele ei este înțeles de diverși traducători și comentatori ca bazându-se pe rădăcina ugaritică "ar" 'a păși peste', similară rădăcinii ebraice "šr" care are același înțeles. Celălalt principal epitet al său era „qaniyatu ʾilhm” (în ugaritică
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
lui céle vitejești, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia l-au ajunsu” ). Personajul nu este modelat astfel numai după romanul "Frații Jderi", ci preia multe aspecte din cutumele încetățenite în imaginația colectivă în decursul secolelor. Din eposul sadovenian este preluat „cadrul aventuros, apropiat de fantastic chiar, cu un emoționant fior mitic, prin care Sadoveanu dă respirație epopeică evenimentului istoric”. Familia Jderilor, care îl înconjoară pe voievod, are semnificația oferirii unui eșantion moral al oștenilor care au credință
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
s-au născut români, creștini ortodocși, în satul Vancicăuți, din județul Hotin. , născut tot acolo în perioada sovietică, a fost înscris moldovean, iar certificatul său de naștere este scris în limba ucraineană. Pe când studia in liceu, mama sa, inspirată de eposul indian, a spus că, atunci când se va căsători și va avea un fecior, o să-i pună numele Oazu. Tatăl său era director de școală iar mama învățătoare în sat. Tatăl, în urma unui conflict din interiorul colectivului, a plecat în alt
Oazu Nantoi () [Corola-website/Science/325159_a_326488]
-
Eolida în căutare de pământ rodnic, de conflictul pentru moștenirea părintească în care se înfrunta cu fratele său Perses, despre propria-i experiență poetică invocând muzele și își expunea părerile la persoana I, ceea ce-l desparte de tradiția impersonală a "epos-ului" eroic. Era ca și Homer un cântăreț profesionist, dar care manifesta un punct de vedere propriu, independent de preferințele sau de ideologia nobililor. Homer, ca și aedul Demodokos, cânta la ospetele regilor din Feacia și se ospăta în schimbul poveștilor
Era quot;întunecatăquot; a Greciei () [Corola-website/Science/330636_a_331965]
-
cuprinde aproximativ 600 de pagini de ilustrații de tipul benzilor desenate care prezintă ” Istoria secretă a mongolilor”, care a fost scrisă cu 800 de ani în urmă. Aceasta este cea mai veche și mai importantă lucrare literară despre mongoli, mit, epos și istorie în același timp. Prin ilustrațiile sale miniaturale, OTGO a vrut ca această lucrare importantă să fie mai ușor citită de către reprezentanți de diferite vârste ai culturii sale. Cea de-a treia serie a celor mai recente lucrări începe
Otgonbayar Ershuu () [Corola-website/Science/336440_a_337769]
-
appellant, quia sylvarum quasi domus esse videretur.”" În lucrarea "A magyar nemzet történelme" ("Istoria națiunii maghiare"), autorul arată că informația lui Bonfini se datorează unei identificări eronate și că răspândirea denumirii în mentalul colectiv se datorează, în primul rând, popularității eposului „Cserhalom” scris de poetul Mihály Vörösmarty în 1825, care la rândul lui a folosit ca sursă de inspirație și lucrarea lui Bonfini. Simon de Keza menționează denumirea „Kyrioleis”, iar Cronica pictată „Kyrieleis” (identificate cu Cserhalom, după Bonfinius și Kérlés, după
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
care imigrase aici dinspre deșertul Neggev sau prezența unei migrații kenite sau kenizite dinspre Neghev. Pentru ei (Joseph Blenkinsopp) cuvinte legate de keniziți ar fi apropiate de limba hurită, de unde și presupunerea ca Anakiții ar fi fost niște huriți.În eposul biblic ei sunt considerat urmași ai Nefilimilor (Cartea lui Iosua 10:3, 5, 3-39; 12:10, 13). Cartea Facerii menționează că, inițial, Hebronul se numea Kiryat Arba sau „Cetatea celor Patru,” ceea ce ar fi putut însemna patru cupluri, patru familii
Hebron () [Corola-website/Science/335702_a_337031]