930 matches
-
întoarsă", căci, iată cum sună o rugăciune la el: "Ferește-mă, Doamne, de ură cea mare, de ură din care izvorăsc lumi (...). Scapă-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârșirea neagră sub care mor cerurile mele"55. "Eretic" Cioran, așa cum se întreabă Bollon?56 Că și demonul, el se hrănește dintr-o eternă "cârcoteală", ținta sa fiind mereu creatorul "acestei opere de mântuiala, omul". Cum de a suportat Dumnezeu atâtea invective? Trebuie să-l fi iubit pe acest
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
evidență a anumitor titluri (Știuletele, Berbantul), circumstanță (...) că îl dansau pe la colțuri de stradă doar cupluri de bărbați, din pricina că femeile din popor nu voiau să participe la un dans pentru desfrânate. Evaristo Carriego a fixat această circumstanță în Misele eretice: În stradă, privitorii își revarsă/grosolăniile măgulitoare, / căci, în ritm de tango, doi șmecheri / ondulează agil din șold și din picioare"127. A asocia tangoului atributele metafizicii era considerat de anumiți intelectuali ai vremii o erezie. Citându-l pe Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
din ismaelismul fatimid, repudiată atât de sunniți, cât și de șiiți, răspândiți în Liban și Siria; alaouiții reprezintă un grup șiit minoritar situat în regiunea montană din nord-vestul Siriei, derivat din șiismul ismaelit. Ibadismul, o ramură minoritară a Islamului considerată eretică de către sunniți și șiiți, are o repartiție bine definită teritorial, respectiv în Oman, unde reprezintă confesiunea majoritară la care își declară apartenența 75% din populație. comunitățile creștine cuprind cca. 8,5 milioane credincioși (2,4% din populația spațiului arabofon), cu
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
apariția Reformei, această chestiune a devenit de maximă actualitate, pentru că regii sau principii care trădau credința universală puteau fi asasinați cu aprobarea tacită a Bisericii. Ca urmare, catolicii englezi au tipărit o serie de cărți care legitimau rezistența față de regii eretici, iar prezbiterienii au produs și ei o doctrină care justifica rezistența violentă față de regii tiranici adversari ai religiei adevărate. Două dintre acestea, apărute în 1579, erau Vindiciae contra tyranos, de Stephanus Junius Brutus, care se referea la rezistența hughenoților din
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Asocierea sau disocierea hobbismului de patriarhalism și de partida monarhistă a condus la necesitatea unei reevaluări a dreptului natural. Pe de o parte, anglicanii radicali respingeau anti-episcopalismul lui Hobbes și îi acuzau pe dizidenții puritani că folosesc argumentele ateiste sau eretice ale lui Hobbes. Respingerea lui Hobbes era cu atât mai urgentă cu cât, după îndepărtarea lui Clarendon de la guvernare, Hobbes a căpătat influență la Curte, unde avea discipoli pe contele Arlington și pe alți membri ai grupului CABAL (mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Principiile leninismului, unul dintre textele sacre pe care fiecare cadru al partidului are datoria să le fi citit. Acesta instituie fundamentele ortodoxiei doctrinale - marxism-leninismul* -, completate de câteva lucrări de referință care definesc doxa și epurate de unele dintre textele devenite eretice, precum acelea ale lui Troțki* și apoi Zinoviev sau Buharin de exemplu. Opoziția devine o deviație, considerată drept „oportunistă” atunci când refuză colectivizarea* și industrializarea* forțate; în IC sunt „oportuniști” comuniștii care leagă alianțe cu social-democrații sau care refuză linia „clasă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
l-a însărcinat în 410 pe tribunul și secretarul Flavius Marcellinus să-i convoace pe episcopii donatiști la o conferință care să se țină la Cartagina în cel mult patru luni și unde urma să se ajungă la respingerea minciunii eretice; dacă aceștia nu s-ar fi prezentat, ar fi fost condamnați în contumacie și ar fi fost declarați vinovați. Nu putem vorbi pe larg aici despre conciliul de la Cartagina ale cărui Acte totuși s-au păstrat; partea catolică a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
largul mării. Dar navigând cu noroc, aceasta ajunge în Campania. Aici, erezia pelagiană era foarte răspândită și Quodvultdeus îl avertizează pe episcopul de Napoli, Nostrianus, de pericolul reprezentat de Florus, care era prietenul lui Iulian din Eclano și căruia marele eretic îi dedicase o operă (cf. p. ???). Aceasta se întâmplă în timpul pontificatului lui Leon cel Mare. Quodvultdeus moare la Napoli în 454. Unele predici atribuite în mod eronat lui Augustin îi aparțin lui Quodvultdeus. Trei vorbesc Despre simbolurile credinței (De symbolo
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
auctoritates: sunt scriitorii, occidentali și orientali, amintiți la conciliul din Efes, reprezentanți ai Bisericii în cele două părți ale imperiului. Este „catolic”, cum spune și cuvântul, tot ce este practicat pretutindeni, iar ce este practicat numai în cercuri restrânse este eretic. Astfel, chiar gânditori mari precum Tertulian și Origen rămân în afara Bisericii. Vincențiu susține idei semipelagiene și îl condamnă pe Augustin; înainte de a scrie această operă, el compusese Obiectiones în care îl acuza pe Augustin de erezie, lucru care îl făcuse
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
carte a acestei scrieri reia, în esență, și fără mare profunzime tratatul lui Augustin Despre erezii, completându-l cu erezia lui Nestorius și cu erezia predestinațienilor. A doua carte prezintă un tratat care, după spusele autorului, ar fi de origine eretică și ar fi fost introdus în mod greșit între operele lui Augustin: greșeala lui ar fi fost aceea de a fi apărat predestinațianismul în polemica împotriva pelagianismului. Conform acestui tratat, Dumnezeu ar fi stabilit ab initio partea de omenire destinată
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
carte a operei; hotărârea privitoare la soarta omului, susține el, este determinată de liberul arbitru care precedă harul lui Dumnezeu; în esență este apărat punctul de vedere al pelagienilor, adică acela al lui Iulian din Eclano. De aceea, acel tratat eretic, al cărui autor ar fi fost Augustin, s-ar părea că este o invenție pelagiană sau chiar a autorului însuși al cărții care și-ar fi apărat propria teză fie acuzându-l pe Augustin (prin respingerea acelui tratat despre care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lacună scriind, așa cum ne spune Isidor din Sevilia, un tratat Despre erezii, în trei cărți, în care explică tot ceea ce Augustin nu apucase să expună la vremea sa: în prima carte arată ce-l determină pe un creștin să devină eretic, iar în celelalte două ce anume ne ajută să înțelegem că cineva este eretic. Bibliografie. Ediția: CChr.Lat 92, 1985 (W. Adams). 8. Iunilius Iunilius era un african pe care Primasius l-a întâlnit în timpul scurtei sale șederi la Constantinopol
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cărți, în care explică tot ceea ce Augustin nu apucase să expună la vremea sa: în prima carte arată ce-l determină pe un creștin să devină eretic, iar în celelalte două ce anume ne ajută să înțelegem că cineva este eretic. Bibliografie. Ediția: CChr.Lat 92, 1985 (W. Adams). 8. Iunilius Iunilius era un african pe care Primasius l-a întâlnit în timpul scurtei sale șederi la Constantinopol despre care am amintit deja, însă nu era un om al Bisericii ci un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Chiril erau vizate, cât, mai degrabă, contradicțiile dintre anatematisme și precedentele sale scrieri, ca și folosirea unei terminologii ambigue și imprudente. Mai dur e tonul folosit contra lui Teodoret care îl criticase cu asprime pe Chiril pentru că folosea o terminologie eretică și plină de blasfemii și pentru că aducea înnoiri nelegiuitei doctrine a lui Apolinarie. În schimb, în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor ce participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
VI-lea (cf. aici, p. ???); însă formularea lui dovedește că Proclus a adoptat o formulă preexistentă pe care a vrut s-o clarifice prin „după trup” și prin a doua parte a frazei tocmai pentru a evita o posibilă interpretare „eretică”. O Epistolă către toți episcopii din Occident, păstrată în latină (și fragmentar în greacă) conține reflecții despre Trinitate, întrupare, liberul arbitru și botez; autenticitatea ei fusese negată de E. Schwartz, însă astăzi este acceptată. Un fragment intitulat Tratat despre tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
faptul că Iulian făcuse deja public textul Tomului. După o altă scrisoare a lui Iulian care avusese timp să-și procure Critica, Sever a răspuns printr-o lungă scrisoare în care a făcut un rezumat al Criticii. Ulterior, în Propozițiile eretice, a trecut la expunerea și respingerea celor opt propoziții în care Iulian își concentrase întreaga doctrină. Acesta a publicat o a doua ediție a Tomului cu adăugiri; apoi, Contra blasfemiilor lui Sever, în zece tomuri; după aceea, pentru a se
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a adus acestuia acuzația că „a dispus încetarea folosirii psalmilor în cinstea Domnului nostru Isus Cristos, pentru că i-a considerat prea recenți și compuși de persoane cu vederi prea moderne”. Însă, pe de altă parte, potrivit aceluiași rechizitoriu, acel episcop eretic „punea femeile să cânte în cinstea sa, în mijlocul Bisericii, în ziua de Paști, niște psalmi a căror ascultare ar provoca oroare” (Eusebiu, Istoria bisericească VII, 30, 10). Datorită mărturiei Părintelui Bisericii siriene, Efrem, aflăm despre compunerea unor imnuri într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
compunerea unor imnuri într-un mediu cultural diferit; autorul lor e Bardesan din Edesa, iar activitatea lui a fost continuată de fiul său, Harmonios: după cum spune Efrem, Bardesan ascundea „sub dulceață amarul veninului său”, adică sub frumusețea cântării gândul său eretic. Astfel de imnuri erau probabil citite încă în vremea lui Efrem în Siria, deși conținutul lor eterodox nu era întotdeauna înțeles cum trebuie de creștinii mai puțin atenți. Printre primele imnuri creștine (care au fost apoi distruse rând pe rând
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omilii dogmatice numai atunci când are ocazia și o face fără talent și originalitate, însă e puternic influențat de Basilius din Seleucia, de Efrem și de Ioan Hrisostomul. „Dacă Biserica siriană și-a extras esența dogmaticii sale, fie ea ortodoxă sau eretică, din lumea greacă, și-a pus, în schimb, amprenta asupra spiritualității acesteia prin intermediul adaptării de către greci a formelor imnului, ale omiliei dramatice și, mai ales, a kontakion-ului” (Grosdidier de Matons). Imnul și kontakion-ul datează cam din aceeași perioadă (imnuri anonime
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
entuziast al celui mai radical arianism, Filostorgios era convins că cei mai importanți creștini din vremea sa fuseseră tocmai arienii Aetius din Antiohia și Eunomius din Cyzic și că Atanasie distrusese Biserica, iar adevărata ortodoxie era aceea a celor considerați eretici. Din nefericire, potrivit istoricului, acești profeți nu întâlniseră decât nerecunoștință și fuseseră persecutați, iar cerul pedepsise Biserica pentru această orbire și creștinii din vremea sa ajunseseră într-o situație de plâns. Așadar, avem în fața noastră o istorie a Bisericii văzută
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unor Explicații la viziunile profetului Daniel. Bibliografie. Ediții: PG 106, 216-457; J. Schmid, Münchner Theol. Studien, München, 1995. Studii: Fr. Diekamp, Das Zeitalter des Erzbischofs Andreas von Cäsarea, „Hist. Jarbuch” 18 (1897) 1-36; O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 102-105. ∗ Mișcare eretică de tip ascetic, apărută în Spania în jurul anului 370 d.C. din inițiativa episcopului Priscillianus; priscilienii atribuiau diavolului crearea trupurilor și negau învierea cărnii. (N.t.). * În original, abecedario, adjectiv care în italiană desemnează un tip de poezie latină creștină (carmi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Soare) ca aparținând unui univers infinit, teză conformă adevărului științific, dar opusă dogmatismului mistic. Inchiziția, atotputernică, se revoltă, declarându-l trădător al credinței în Dumnezeu, un Anticrist. Adus în fața tribunalului Inchiziției el a refuzat să abjure. A fost declarat eretic și condamnat la moarte prin ardere pe rug. Copernic avusese noroc. Galileo Galilei (1564-1642), fizician și astronom italian, studiază cu ajutorul lunetei cerul; face observații importante și devine adeptul teoriei copernicane. De asemenea elaborează legile căderii corpurilor în vid și explicația
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
1937, 7; Biberi, Études, 140-141; Călinescu, Ist. lit. (1941), 829, Ist. lit. (1982), 913; Adrian Marino, „Amica mea Europa”, RFR, 1945, 6; Profira Sadoveanu, Stele și luceferi, pref. G. Călinescu, București, 1969, 135-146; Corbea-Florescu, Biografii, I, 217-224; Florian Potra, „Empirismul eretic” al lui D. I. Suchianu, LCF, 1974, 13; Cornel Cristian, Bujor T. Râpeanu, Dicționar cinematografic, 1974, 417; Petre Rado, Păcăliți și despăcăliți, „Cinema”, 1974, 133; Crohmălniceanu, Literatura, III, 378-384; Șerban Cioculescu, Drumurile „Mioriței”, LCF, 1978, 44; Cornel Ungureanu, „Foste adevăruri viitoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290006_a_291335]
-
conflict al interpretărilor” pe marginea Scripturii 1. Numeroase manuale de dogmatică ortodoxă continuă să ne prezinte istoria doctrinei creștine ca pe un triumf sistematic al marilor Părinți ortodocși (pe umerii cărora stăm ca niște pitici, împărțind lumii aspre judecăți) împotriva ereticilor slujitori ai duhurilor răutății. Totuși, n-ar fi decât o imensă naivitate - și, în cele din urmă, o opțiune ieftină intelectual și prea confortabilă din punct de vedere spiritual - să perpetuăm acest șablon tezist. Cercetătorii atenți ai Antichității târzii, confruntați
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
analize a „teoriei sociale” moderne, o va apăra cu intransigență: logos-ul teologiei nu aparține științelor umane, al căror caracter contingent nu-i poate oferi nici fundament, nici justificare. Oricât de insulară ar părea această decizie în concertul teologiilor contemporane - eretice sau ortodoxe -, pentru autor se impune refuzul amestecului - fie prin alianță strategică, fie printr-o umilitoare vasalitate - între categoriile antepredicative ale gândirii teologice și termenii seculari adoptați de humaniores. Această fermă opoziție necesită însă o laborioasă explicație, mai ales în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]