1,482 matches
-
seama că acolo, la jumătatea pantei memoria mea nu s-a pierdut, ci mai degrabă a Început să lucreze. Ciudat, dar nu orașul care dispăruse constituia acum o problemă, ci tocmai această porțiune care a rămas și nu s-a evaporat. Cred că pentru mine, cafeneaua aceasta Înseamnă chiar mai mult decît mi-aș fi Închipuit. Femeia care-i chemase Înapoi pe pietonii de pe străzi dispăruse și ea... N-aveam de gînd să mă las cu nimic mai prejos, așa că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
avionul de ora zece din Boston. O să-l văd mâine. Mâine aveam să aflu totul. Apoi a apărut Jacqui: îi dăduse vestea lui Joey Ciufutul. Faptul că era aici nu era de bine. A clătinat din cap. —Dopamina s-a evaporat. Oh, nu! Oh, da, nu vrea să știe de nimic. —Pentru Dumnezeu! De parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu asta! S-a purtat groaznic? —Nu groaznic. A fost doar vechiul Joey Ciufutul, cel dinainte de dopamină. —A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de expresie. Nu știam dacă ea ar fi vrut să vorbească cu el (probabil că da, mă temeam) și nu știam nici cât de mult băuse el; dacă nu cumva acest interes subit față de starea lui Jacqui avea să se evapore de îndată ce trecea Ziua Recunoștinței și îl pălea mahmureala. De îndată ce Jacqui a ajuns acasă, i-am relatat toată scena cuvânt cu cuvânt și ea a atribuit-o amestecului de bunăvoință și de exces specific sezonului. Mai exact, cuvintele ei au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
trăsătură o enerva în mod deosebit pe soția lui. Când usca vasele, se furișa în spatele ei și o privea cu ochi sclipitori. Știi, îi spunea, sunt sigur că dacă ai duce vasele afară, soarele ar fi suficient de puternic să evapore apa în exact același timp cât îți ia ție să usuci farfuriile. În concluzie, dacă ipoteza se confirmă, vei economisi energie și timp. Și cum rămânea cu timpul și energia consumate ca să ducă vasele și să le așeze pe balcon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
primească în compania lor. înălță din umeri ca pentru sine. Poate că era de-ajuns că era acceptat. Fără îndoială că restul se va lămuri cu timpul. Chiar și Prepelicarul... în prezența celor două doamne palide, grijile sale s-au evaporat. în timp ce conversația dezlânată dintre Cerkassov și Gribb lâncezea, el ședea și bea vin de K, pe jumătate ascultând, pe jumătate visând, pe când cele două femei înconjurau încăperea într-o plimbare hipnotică și fără rost. Vrăjitoarele albe își țeseau vraja și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
hainele lui sunt din ce în ce mai stupide. Dacă aș fi vrut în galerie pe cineva care să semene cu un vânzător la Uomo Camp, aș fi angajat unul. Ce? Acoperi receptorul o secundă, apoi reveni. Îmi pare rău, dulceață, trebuie să mă evapor. Avem niște americani în galerie. Era și timpul. —Spune-le să cumpere o instalație, am zis, dar deja închisese, și m-am strâmbat. La comisionul pe care îl percepea Duggie, ar trebui să vândă vreo cinci ca să văd și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
tras-o, mai mult în joacă, de parcă m-aș fi poticnit de mâna ei, înapoi pe canapea. S-a așezat lenevită iar între pernele ei. — De când zici că mă cunoaște domnul? l-a întrebat pe prietenul meu, ca și cum eu mă evaporasem de acolo. J.J. a ridicat plictisit din umeri: „N-ai decât să-l întrebi pe el, de ce să mă amestec eu în chestii din astea“. — Din studenție, i-am răspuns eu. De foarte de demult. Din sticlă, am repetat mizeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la ieșire. Ne-a călăuzit prin grădină pînă la grilajul de lănci și se opri la o distanță prudentă de ieșire, contemplînd strada ce șerpuia În coborîre spre lumea reală, ca și cînd s-ar fi temut să nu se evapore dacă mai Înainta vreo cîțiva pași. M-am Întrebat cînd ieșise oare ultima dată părintele Fernando din incinta colegiului San Gabriel. Mi-a părut foarte rău cînd am aflat că Julián a murit, zise el cu voce liniștită. În ciuda a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
chipul, spălîndu-i lacrimile și mînia. Am condus-o Înapoi În casă, pînă la căldura căminului. Îmi evita privirea. Am luat plicul și l-am azvîrlit În flăcări. Am contemplat Împreună cum scrisoarea se descompunea În jar și cum paginile se evaporau În volute de fum albastru, una cîte una. Bea a Îngenunchiat lîngă mine, cu lacrimi În ochi. Am Îmbrățișat-o și i-am simțit răsuflarea pe gît. — Să nu mă lași să cad, Daniel, șopti ea. Bărbatul cel mai Înțelept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
familia Aldaya și felul În care Julián Își abandonase vechii prieteni din cartier și familia. Iar dacă maică-sa arăta tristețe și tăcere, pălărierul arăta ranchiună și dispreț. Entuziasmul inițial de a-și extinde clientela la floarea societății barceloneze se evaporase rapid. Aproape că nu-și mai vedea fiul, iar În curînd fu nevoit să-l angajeze pe Quimet, un băiat din cartier, fost prieten al lui Julián, ca ajutor și ucenic În prăvălie. Antoni Fortuny era un om care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
casierie. — Tăticule, iartă-mă, dar... Făcu un gest care mă Îndemna să-mi țin scuzele pentru mine, se Înarmă cu pardesiul și cu pălăria și ieși pe ușă fără să-și ia rămas-bun. Cunoscîndu-l, am bănuit că supărarea i se evaporase Înainte să ajungă la gară. Ceea ce mă mira era absența lui Fermín. Îl văzusem deghizat În preot de vodevil În piața San Felipe Neri, așteptînd ca Nuria Monfort să iasă În goana mare și să-l conducă la marele secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
conștiință. De mult umblă Fumero după mine. El știe că voi cădea, mai devreme sau mai tîrziu. Nu se grăbește, de aceea pare de neînțeles. Trăiește ca să se răzbune. Pe toți și pe sine. Fără răzbunare, fără mînie, s-ar evapora. Fumero știe că tu și prietenii tăi o să-l duceți pînă la Julián. Știe că, după aproape cincisprezece ani, eu nu mai am nici putere, nici mijloace. M-a văzut murind de-a lungul anilor și nu așteaptă decît momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-și mâinile, În semn de rămas-bun, făcându-se din ce În ce mai mici, din ce În ce mai Îndepărtați, din ce În ce mai străini față de toți cei ce plecau, dar și față de ei Înșiși: mici ghemotoace de scrum acoperite de păr mai scurt sau mai lung, de pălării, băscuțe, șepci, evaporându-se după primul cot al trenului și făcând, la fiecare zdrăngănit de roți, În ochii nostalgic deschiși ai călătorilor, loc unui alt peisaj care urma să se deruleze mai Întâi În față, apoi În urmă și iar În urmă, pierind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o influență nefastă asupra lucrurilor și ființelor cu care intra, Într-un fel sau altul, chiar și prin intermediul gândurilor sau a imaginilor, În contact. De jos nu se mai auzea nici un sunet. „Poate că s-a dus. Poate s-a evaporat În aer.” Noimann deschise ochii și privi În Întuneric. Deasupra sa ondula o cămașă de noapte albă, apropiindu-se și Îndepărtându-se de trupul lui ca o meduză. Nu-i simțea atingerea, dar o adiere rece Îi Învăluia fața nădușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să se dezumfle... „Te-am prins”, reuși să mai articuleze medicul, după care evenimentele se derulară cu o repeziciune uluitoare. Strângând În brațe cămașa de noapte, Noimann simțea că interiorul ei e umplut cu un vid viu, alunecos, ce se „evapora” În aer și-i pătrundea În corp, prin pori, prin nări, prin ochi și prin toate orificiile, Învăluindu-i Încetul cu Încetul măruntaiele, Încolțind În lăuntrul său o liniște nefirească, o Împăcare cu soarta. Și pe măsură ce această ființă „pătrundea” În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
acoperindu-se de o pojghiță de aur. Chipul Născătoarei și al pruncului Iisus străluceau În Întuneric. Medicul rosti În gând o rugăciune și un blestem, menite să alunge gândurile rele. Ținea dreptul ochilor icoana, așteptâd ca aceasta să se destrame, evaporându-se ca o fantasmă În fața lui.. Dar icoana nu se destrămă, ci dimpotrivă, chipurile poleite cu aur fin Începură să strălucească și mai tare. Noimann o așeză pe podea și scormoni cu cealaltă mână În groapa ce se căsca sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mereu cu ochiul. Erai tentat, pe loc, să-i răspunzi În același mod. Imediat după metamorfoză, din stogul numit Braic apărea o mână Înarmată cu un chibrit sau o brichetă care aprindea un singur fir de pai, după care se evapora din piesaj... Stogul lua foc, arzând În vâlvătăi, Însă imediat se ițea din Întuneric o altă mînă, uneori apăreau și două sau chiar trei, care aruncau În grabă câte o găleată de apă rece În creștetul omului de paie Braic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Zâmbetele devin tot mai ademenitoare, mișcările mai exaltate, iar ochii prind o strălucire sumbră... Scoate portmoneul plin de bani și vei vedea cum totul Învie și apoi moare-n fața ta. Zâmbetele și speranțele se sting odată cu bancnotele ce se evaporă din portmoneu... Totuși, orice s-ar Întîmpla, ferește-te să-ți vâri nasul În intimitatea unei femei... Ferește-te cât poți să-i scotocești agenda În care dorm ca Într-o criptă atâtea nume și atâtea numere de telefon! La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
De felul său, stomatologul Paul era departe de a fi un om naiv și atunci de ce i se Înfipsese În cap ideea că, dacă va face exerciții zilnice În fața oglinzii, atunci, Într-adevăr, ridurile de pe fața lui se vor risipi, evaporându-se În spațiul eteric aflat undeva În spatele propriilor sale reprezentări, și Noimann, Încetul cu Încetul, va Întineri, revenind la o vârstă ideală, a deplinei maturități, când, În urma experiențelor acumulate, omul se află În punctul maxim al ascensiunii sale, eclipsând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Începu să extragă dinăuntru o fâșie lată de o palmă de pânză, ce semăna cu un papirus vechi. „Mă tem”, spuse el, „că fetusul din pântecele dumneavoastră s-a mumificat. Sau chiar mai rău”, adăugă el, „carnea lui s-a evaporat și a rămas Înfășurat În aceste feșe doar răul general...” Noimann tăcea. Cuvintele interlocutorului Îl tulburau profund. Stomatologul Paul se simțea vinovat pentru răul care se adunase În el și În Lilith. Feșele pe care le scotea din gaura aflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
când o să Înceapă să scadă. Acest balon umflat care-i materia”, se enervă deodată falsul Satanovski, „trebuie să facă odată și odată fâs... Nu sunt un idealist din fire, dar asta-i realitatea. Un fâs prelung și totul s-a evaporat ca și cum n-ar fi fost nimic. Și totuși, nimic nu se evaporă aiurea. Pe undeva rămâne o drojdie, un lest. E ca la mahmureală. Alcoolul s-a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul s-a evaporat În neant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
enervă deodată falsul Satanovski, „trebuie să facă odată și odată fâs... Nu sunt un idealist din fire, dar asta-i realitatea. Un fâs prelung și totul s-a evaporat ca și cum n-ar fi fost nimic. Și totuși, nimic nu se evaporă aiurea. Pe undeva rămâne o drojdie, un lest. E ca la mahmureală. Alcoolul s-a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul s-a evaporat În neant. Dar În urma lui tot rămâne ceva. Și după un timp vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
s-a evaporat ca și cum n-ar fi fost nimic. Și totuși, nimic nu se evaporă aiurea. Pe undeva rămâne o drojdie, un lest. E ca la mahmureală. Alcoolul s-a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul s-a evaporat În neant. Dar În urma lui tot rămâne ceva. Și după un timp vezi că Începe să fâsâie din nou. E ca la hocus-pocus. Cineva se joacă cu noi. Pocnește din degete și-am apărut. Mai face o mișcare și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pentru dumneavoastră chiar și pereții ăștia sunt clădiți din cărămizi de apă...” „Exact”, spuse celălalt. „Din apă minerală amestecată cu votcă sau coniac...” „De ce nu puneți la socoteală berea, lichiorurile sau vinurile pe care le-am consumat?” „Acelea s-au evaporat...” „Probabil casa aceasta În care stau, În ochii dumneavoastră, apare ca o sticlă pe care scrie: coniac Alexandrion...” „Exact”, răspunse musafirul. „Ușa ține loc de etichetă...” „Și dumneavoastră, atunci, cine sunteți?” „V-aș ruga să nu vă enervați...” „Sunt cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Noimann În fața ochilor. O mulțime de costume se lăfăiau, fumând trabucuri, printre ele. În sfârșit, din pieptul „amiralului” apăru un card EuroLine, cu numele lui Noimann, Înconjurat de douăsprezece steluțe aurii, pe un fond albastru. Prin urmare, banii lichizi se evaporaseră din buzunare - și atunci Noimann s-a dus la bancomat. „În Marea Britanie s-a lansat de curând o pastă de dinți care reconstruiește smalțul dinților. Pasta respectivă acoperă dinții cu un strat de calciu lichid, mineral, care se regăsește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]