1,082 matches
-
Rumania cinci zile, vazut frumos capitalu Bucarest." Nu l-am contrazis, cred că nu era sincer, dar era un tânăr cumsecade și voia să-mi facă plăcere. Împreună cu d. Franz Ulbert, care se servea mai mult de gesturi și scotea exclamații, mi-au arătat o serie de fotografii istorice dela Karlsbad. Cine n-a trecut pe aici! Câți regi, prinți și rajahi! câți miniștri și președinți! Foarte mulți toți dintr-o categorie de oameni care mânâncă prea bine. D-l Vizebürgmeister
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și mai „actuale”, pentru mine ea este cea mai vagă, mai „discutabilă”, și eu, În ceea ce mă privește, deși nu numai că Îl consider ca pe unul dintre maeștrii mei de hârtie, extrem de „apropiat” și de formator - unele fraze sau exclamații ale sale parcă le-am pronunțat eu Însumi „În vis”, În acea Înrudire ciudată, profundă, a temperamentelor umane, a Înrudirilor dincolo de secol, de latitudine sau de credințe! -, eu mă dezic „de ea”; așa cum mă dezic de anticreștinismul său sau de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nici o îndurare. Dacă „mutul” s-ar preface în scrum, tot n-ar da înapoi. Din contra, perspectiva ca acel lucru să se întîmple îi dă o stare de exaltare. Nu-i exclus atunci ca prin pereții casei respective să răzbată exclamația impregnată de sadism: „Ce fericită aș fi, dacă tu n-ai fi deloc!” Ca și cum vorba homicidă și-ar fi făcut efectul, după aceasta se instalează liniștea... *Am simțit dorința de a se face cît mai repede dimineață ca să încep să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai fac iluzii. Din ziua în care am văzut că nici hornarii de pe stradă nu se mai întorc după mine, am înțeles că a venit sfârșitul.“ Avea dreptate. Era sensibilă într-adevăr la orice privire și la orice laudă, la exclamația unui copil sau a unei femei din popor, la fel ca și la declarația unui principe. Trecând prin mulțime, de pe marginea caleștii sale elegante care înainta încet, ea îi mulțumea fiecăruia pentru admirația lui printr-un semn cu capul și
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
face silă. — De ce? Nu strânge, este lipicioasă. — Are o conversație minunată. Vorbirea lui este un foc de artificii. — Scos din adâncul unei ape. Are un fond atât de trist! Niște abisuri atât de întunecate! Custine! — Ah!“ i-am spus eu. Exclamația aceasta a făcut-o să zâmbească. N-am aflat decât mai târziu care fusese viața, adevărata viață a acestei făpturi extraordinare și nefericite, problemă și tip, fenomen și paradox încălecat, îmblânzit, asuprit și înjosit de viciul cel mai detestabil pentru
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
dacă, într-o scriere publicată, formula propoziții, profesa principii și dezbătea maxime contrare ordinii stabilite și autorității legitime, idei favorabile răzvrătirii. La acestea Domnul de Pradt a exclamat: Greșiți! A repetat acest cuvânt de douăsprezece ori, ridicând glasul la fiecare exclamație, astfel că ultimul Greșiți! era cu șase octave mai sus decât primul. În sfârșit, dus a fost, lăsându-mi porunca să fiu pe viitor mai circumspect; dar, când a văzut că îl conduceam până la scări, a exclamat din nou: „Politețe
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
context meritocratic. Monumentele publice erau în măsură să reflecte chiar mai mult decât un merit individual, un moment istoric ridicat la puterea excepționalului, a exemplarului. Monumentul reprezintă deopotrivă și o consacrare publică a unui individ pentru meritele sale recunoscute, iar exclamația entuziastă a lui Ranetti recuperează și această semnificație. Momentele contribuie la configurarea profilului de scriitor canonic, măresc acest profil până la monumental, îl scot din efe- meritatea clipei și-l fixează în eternitate. Este vocația monu- mentalului de a lega grandoarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Dând frâu liber expresiei și emoției estetice, în toată furia ei, în timp ce, de asemenea, încearcă să împărtășească cititorilor săi acest sentiment intens, el se revarsă în cea mai mare parte a timpului în acest lirism dezordonat, făcut din sincope, din exclamații, din vocative și enumerații, pe care l-am numit lirism fascist. Nu este un lirism într-o cheie minoră, ci acela al marilor orgi ale pasiunii.” (trad. mea, A.M.) Nu este vorba de a face iden- tificări precise sau să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cei optimiști din fire se gândeau desigur că totul e în ordine și că avionul lui Bâzu avea să apară dintr-o clipă într-alta. Cu înverșunare cercetam cerul spre vest, așteptând Messerschmitt-ul lui Bâzu. Dar nimic. Dintr-o dată, o exclamație. Fiecare își ține răsuflarea și apoi, ca o singură ființă: "O patrulă străină se apropie cu trenurile de aterizare scoase". Într-adevăr, apare, la joasă altitudine, o formație de patru avioane care efectuează imediat un tur de pistă, cu intenția
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
gară... Toți ne deplasam încet și tăcuți, eu cu încă doi oameni încheiam coloana. Afară zăpadă, frig și încă destul de întuneric. Când am ajuns cam la jumătatea drumului, deodată am auzit niște țipete de copii, de femei, urmate apoi de exclamații de mare bucurie din partea tuturor. Ce se întâmplase? Urmând peronul dintre linii, copiii din capul coloanei și, pe măsură ce înaintau, și ceilalți, au dat peste o îngrămădeală de lăzi mari și cufere. Șase siluete negre se deslușeau cu greutate în această
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
cuprins-o pe „hapsânace-și vedea cozonacii amenințați de lăcomia colindătorilor. Supărarea femeii e marcată și la nivel nonverbal, prin variația intonației: în amintita înjurătură „aprinde-v-ar focul, să vă aprindă-, ghicim accentuarea verbului aprinde, cu sugestii evidente. Interogația și exclamația, cu nuanțele și semnele lor grafice, au de asemenea o valoare stilistică la fel de puternică. Și câte nu s-ar mai putea spune despre aceste nestemate ale limbii lui Creangă, aceste particularități ce ne arată că într-adevăr povestitorul humuleștean este
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
cărăbăni-, ―a-I scăpăra picioarele-, ―a o pârli la fugă-, ―a se duce tot într-o fugă-, ―a o croi la fugă-, ―a-și lua rămas bun de la călcâie-, ―a o șparli-. Se observă că limbajul e presărat cu numeroase exclamații și interjecții. Scrisul lui Creangă e lipsit de metafore, el fiind așa cum afirma Garabet Ibrăileanu, ―unicul prozator român care are particularitatea asta-. Expresivitatea limbii provine în mod deosebit din folosirea de comparații, repetiții și hiperbole. Semnul distinctiv al oralității stilului
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
libanez suspină: "Ah, America! Imperiul ne omoară cu ridicata și ne învie cu bucata". După ce adineaori abia și-a refulat dorința de a izbucni în imprecații, acum aproape că-i vine să mulțumească Washingtonului. De câte ori n-auzi aici astfel de exclamații de dragoste-ură! Îmi revine în minte butada unui amic vietnamez din Huê: "Americanii ștergeau de pe suprafața pământului satele noastre, omorau jumătate din locuitorii lor și, a doua zi, mai-mai că ne parașutau și cărucioare pentru supraviețuitorii invalizi". Necruțătorul și binevoitorul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mult mai probabil că un șir lung de generații de cvasi-oameni s-a servit de un vocabular infim de țipete convenționale și că aceste țipete au devenit tot mai mult convenționale îndepărtându-se tot mai mult de sunetele sau de exclamațiile din care își trăgeau originea”. Michel Bréal a arătat că rădăcinile indoeuropene, care sunt văzute ca fond silabic de bază la constituirea limbajului, oricât de vechi ar părea ele, au în spatele lor o perioadă de evoluție incomparabil mai mare decât
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
La fel de fantastic decurge formarea limbii române. Este clar că aceasta nu putea exista înainte de descălecarea Moldovei, cum rezultă și din afirmația că „toate râurile și însăși țara au denumiri de la al doilea descălecat” (p. 207). Seria acestor denumiri începe cu exclamația de bucurie a regelui maghiar Lasleu, care privind cum se îneacă tătarii fugăriți „a strigat pe ungurește: seretem, seretem, adică: așa-mi place. Și de atunci acest râu se numește Seret” (p. 207). Hereditas romana „a limbii moldovenești sau românești
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
altor stadii, origine naturală. În această manieră de percepere a istoriei limbii face și Sextil Pușcariu precizarea că „nu se va ocupa cu problema onomatopeei ca bază a rădăcinilor indoeuropene”, adăugând că „asemenea păreri au fost emise adesea”. Onomatopeea împreună cu exclamațiile vocale condiționate de stimuli fiziologici există în limbă mai întâi datorită faptului că au constituit materia naturală a limbajului uman, iar în al doilea rând datorită faptului că tot ele stau la baza învățării și reproducerii comunicative a limbii de către
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
comparația cu franceza certifică latinitatea limbii franceze față de naturalețea, ca să spunem așa, a limbii române. Imitarea sunetelor din natură este oricând, nu doar la începuturi, o sursă de creație lingvistică. Important este să realizăm că la începuturile lui homo sapiens exclamațiile și sunetele din natură au constituit singura sursă de material sonor pentru limbajul uman, concluzie la care Scraba nu ajunsese. El confunda sunetul natural cu sunetul devenit semn al limbii, ceea ce induce confuzia între sens/noțiune și exclamație. Într-un
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
homo sapiens exclamațiile și sunetele din natură au constituit singura sursă de material sonor pentru limbajul uman, concluzie la care Scraba nu ajunsese. El confunda sunetul natural cu sunetul devenit semn al limbii, ceea ce induce confuzia între sens/noțiune și exclamație. Într-un loc el afirmă că „toate limbile din lume se înrudesc prin fondul comun al noțiunilor”, aducând ca exemplu „noțiunile” exprimate de „particola exclamativă a, ori ah, comună fără excepție la toate popoarele i.-e., întrebuințată deci în trecut
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Vârful de munte marchează granița absolută a universului ordonat și depășirea ei este semnalul unei intrări în atemporal. G. Călinescu remarca specificitatea pentru basm a „vagului toponimic, a lipsei de determinațiuni geografice precise, a incomensurabilității și a distanței computate mistic”. Exclamația referitoare la poiana zmeului face din ascultător un martor al vizualizării și-l convinge iremediabil de fabulosul spațiului în care neofitul (fratele cel mic este singurul care reușește) a ajuns. Imaginea paradisiacă este în acord cu mentalul păstoresc, pe de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în toată amploarea sa, după ce a traversat culoarele umile ale „povestirii pentru bone”, de un Balzac și Tolstoi, urmați, fiecare în literatura lui, cu reflexele și orizonturile „ticurile” și obsesiile tipice, de o pleiadă uriașă de mari sriitori.Ă O dată cu exclamația lui Th. Mann care, se pare, după ce a citit Ulysse al lui Joyce, a afirmat că „nu se mai poate scrie roman după acesta!”, a pornit, în Occident mai ales, un val de scepticism și de „aer de înmormântare” a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o față lungă care ne-a făcut să ne simțim cu toții aiurea la bar”. La fel de ușor, un șef introvertit poate abuza verbal un subordonat extravertit. „Wilson, te-ai comportat precum o maimuță în călduri în timpul negocierii. Ce erau toate acele exclamații și fluturări de mâini? Ar fi trebuit să faci o prezentare calmă și încrezătoare. Ne-ai făcut să arătăm ca niște caraghioși”. Soluția în cazul diferențelor de temperament nu este, desigur, încercarea de a impune tuturor din echipă același tip
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
Cezar Petrescu e inabil în scenele erotice. I.L. Caragiale e un caz de evitare obstinată a scenelor explicite. Tânărul seminarist din Păcat e atras de o necunoscută, dar ceea ce se întâmplă în iatacul misterios se reduce la un șir de exclamații ale autorului. Dacă voia, Caragiale ne-ar fi descris mult mai picant ce s-a petrecut la Hanul lui Mânjoală între vrăjitoare și victima ei, în dormitorul Vetei sau cum petrecea doamna Verigopolu cu „mătușica” pe care o vizita pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
izbitor cu domnul Ellis“, în timp ce avocatul meu a contracarat, fără prea multă tragere de inimă, la insistențele mele, că „băiatul seamănă izbitor cu un anume domn Keanu Reeves!“ (semnul de exclamare a fost ideea mea; ruina relației cu Keanu, din cauza exclamațiilor, nefiind ideea mea). Testele la care legea m-a obligat să mă supun au dovedit că eu eram tatăl copilului, însă am protestat, susținând că Jayne mă indusese în eroare când îmi spusese că ia anticoncepționale. „Domnișoara Dennis și domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
într-un restaurant mic, frecventat de oameni modești, adecvat anonimatului pe care îl pretindea o discuție atât de delicată. Se opriră în prag și Arcadi îl descoperi fără greutate pe singurul client stând la o masă fără tovărășie: "Uite-l!" Exclamația răsună ca identificarea acuzatului. Cu o expresie neclintită, fără a trăda vreo emoție specială, Ahile, care îi văzuse intrând, se ridică să-i întâmpine. Margareta spuse cu o voce albă: "Soțul meu, Arcadi Arcadievici Belâi..." Mâna lui Arcadi îndepărtă o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Valuri calde și înspumate se sparg de stâncă, umplu toate defileurile și văgăunile pietrei - sunt împroșcat cu miriade de stropi sărați. „Oceanul de smarald” e numele poetic cel mai potrivit pentru această ființă vie și neliniștită, care smulge colegilor mei exclamații de admirație și extaz. O frumusețe și o prospețime ce contrazic flagrant renumele sinistru al locului sau justificându-l doar prin ruptura violentă dintre cele două elemente primordiale: pământul și apa, a căror încleștare pe timp de furtună trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]