2,253 matches
-
Canaan va fi publicat la finele anului o mie opt sute nouăzeci și patru, mai Întâi În revista Hai, În ebraică, iar la Începutul anului următor să fie tradus În germană sub formă de carte. Cartea a fost primită unanim de exegeți, toți descoperind În ea, după spusele lui Franckel, Plenitudinea. Doar tânărul Bialik (cunoscut mai târziu sub numele de Haim Nahman), analizând riguros cartea, va desluși mâna Maestrului „care Încercase să salveze parabola de găunoșenie“. Această critică a lui Bialik va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ce aveau cărțile sfinte: precepte și cazne pentru acei care le‑ar fi Încălcat. Apariția sa fiind am tot atât de misterioasă ca și apariția Bibliei, iar modestul ei alcătuitor - Nilus - va apărea În postură de comentator și redactor, un fel de exeget. Singura deosebire consta În faptul că textul Conspirației, În pofida obscurei sale origini, era totuși creație omenească. Ceea ce o făcea captivată, necurată și nelegiuită. Acestui text vom Încerca noi să‑i cercetăm originile, aruncând o privire fugitivă asupra celor care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Y este reușită”, ,,Compunerea colegului Z este bună”. Intervențiile pertinente ale cadrului didactic vor avea ca efect: suplețea și subtilitatea observației critice a elevilor, meditația și analiza matură, finețea observațiilor critice, analiza minuțioasă a textului, formând un tip subtil de exegeți ai actului critic. Într-o compoziție evaluată cu nota 10, profesorul poate remarca: sensibilitatea colorată de inteligență a elevului; splendida transpunere a sentimentelor în cuvânt; expresia de mare delicatețe și suavitate; adâncimea și vigoarea ideilor; rara densitate de idei; caracterul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
din câte am aflat s-au epuizat grabnic și cu siguranță vor fi în curând reeditate. Prima din ele se prezintă ca un album, consacrată fiind Varșoviei, a două este o monografie amplă. Ambele au fost scrise de Nicolae Mareș, exeget al literaturii polone, cercetător al raporturilor polono-române, un sincer prieten al Poloniei. Autorul, ca umanist, consacră numeroase pagini istoriei și culturii poloneze din cele mai vechi timpuri până azi". Przemyław Burchard, "Favorabil despre Polonia", Poznaj Swiat, iunie 1975 "Astfel spus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
fiind solicitată tot înapoi, a ajuns lider plăpumar recunoscut de toată antichitatea și așa tot înapoi de la Colosul din Rodos până la Războiul Troian. Aici există un asterisc, cu trimitere pe ultima pagină, în care se menționează pentru cei interesați, de către exegeți, neamuri, divinități, longitudinile și paralelele nenumăratelor ținuturi, continente, cuadraturi, galaxii și metagalaxii, pe unde și-a exercitat meseria lăsând în urmă religii, secte, paroxisme, paradigme, paradoxuri, istorii surpate în neant, dar și construcții megalitice care promulgau ideea universală a necesității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gară, de pescari, de vegetație sălbatică, de lanțul de magazine în care pășești pe altă planetă, nici nu mai poți vorbi coerent, înconjurat de o faună umană pe care Spielberg a ratat-o, iar scriitorii au ocolit-o de teama exegeților, la fel de insignifianți și unii și ceilalți, parc militarizat, golit de frumusețe, de istorie, de amintiri cu flori puține, smocuri de gazon și copaci triști, bălării utile pentru câini, rozătoare și trecători, deasupra tuturor stagnând un cer bolnav, răsfrânt în ochelarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
parte, ce înseamnă „calme pajiști liniștite“? Există și „furioase pajiști liniștite“? Sau „calme pajiști agitate“? Ne rămâne în minte, după încheierea lecturii, titlul volumului: Noblețea tăcerii. Există în această sintagmă o sugestie subtilă căreia însă, din nefericire, nici poetul, nici exegetul său nu i-au dat curs. Limba de lemn a interviurilor Există o limbă de lemn a interviurilor, pe care o folosesc, e adevărat, doar unii dintre autorii de interviuri și doar unii dintre intervievați, dar care este totuși încă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Cugetarea eminesciană - continuă el trecând la o analiză formală a cugetărilor poetului - este fie foarte concentrată (maximă, zicătoare), fie foarte dezvoltată (demonstrație, silogism).“ În unele zile cerul este senin, în altele - înnorat, acesta este genul de reflecții avansate de noul exeget al lui Eminescu. Truismele nu sunt întotdeauna adevăruri cunoscute de toată lumea; unele dintre ele sunt false adevăruri, repetate mecanic de diverși autori. Iată un truism de acest fel din paginile critice consacrate de Ionel Popa lui Nicolae Iorga: „Istoria lui
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
mai rămâne decât să aflăm că și Veronica Micle era de fapt un agent CIA, care lucra sub acoperire și că l-a drogat pe poet cu săruturile ei, ca să-i mai tempereze intransigența politică. Vasile Rusu nu este primul „exeget“ care se lansează în ipoteze de acest gen, de un senzaționalism ieftin. „Predecesorii“ săi s-au dovedit însă ceva mai prudenți, păstrând în demonstrații o aparență de rigoare științifică. Autorul cărții Poetul suferinței renunță la orice precauție și alunecă în
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Marineasa, Timișoara, 2001). Adjectivarea numelui unui poet fără mare valoare este propagandistică și abuzivă. Și mai este și caraghioasă. De altfel, în întregime, cartea lui Doru Timofte alunecă în ridicol, din cauza inadecvării la obiect. Înainte de a-și începe excursul apologetic, exegetul se mobilizează intelectual ca și cum ar avea de interpretat opera lui Shakespeare: „Mi-am propus, în cele ce urmează, o descifrare a întregii lirici docliniene, descifrare ce mi s-a părut a fi mai explicită și, în consecință, explicitată, în condițiile
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
fără să fie vorba de o metamorfoză a personalității, ci doar de o desăvîrșită împlinire a ei, în plan spiritual. Nu putem accepta asociația lipsită de profunzime, nu și de o anumită maliție mimînd umorul, făcută de un mai nou exeget (L. Russo), între destinul ideilor lui Savonarola și cele ale lui Machiavelli, care, prin ironia soartei, ar fi fost acoperite deopotrivă de formula "profeție dezarmată". Deci, un Machiavelli victima propriei formule, s-ar spune: "Căci, dacă entuziasmul religios al fratelui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
l-a răzbunat pentru neșansa de a fi sfîrșit în dizgrație. Un punct pe cît de sensibil pe atît de interesant e condiția psihică a autorului, cea care a alimentat scrierea Principelui, și care n-a reținut prea mult atenția exegeților. Să nu omitem că, doar cu puțin timp înainte, Machiavelli fusese torturat sub acuza de a fi luat parte la o conjurație republicană contra Medicilor. Psihologic vorbind, răul intrat în exces îi aprinde speranțele, spre a reprima disperarea. Scrisorile în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
noi toți? Mântuitorul, răspunzând, le-a zis: Cum se face că nu vă iubesc la fel de mult ca și pe ea?” Dan Brown nu uită să invoce acest pasaj în dosarul lui de mărturii pro domo. Mărul discordiei între savanți și exegeți este sensul acestui „sărut pe gură”. E vorba despre un gest ritualic sau despre unul erotic-pasional? Sărutul trebuie pus în legătură cu semnificația termenului koinonos! Textul copt folosește acest termen grecesc pentru a descrie relația dintre Isus și Maria Magdalena. Ei formează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și la cum se traduce ultima parte? Hetaire mai apare la Matei de două ori, în gura stăpânului care-l pune la punct pe lucrătorul nemulțumit de răsplată și în gura împăratului care-l ceartă pe nuntașul îmbrăcat necorespunzător. Unii exegeți îl interpretează ca pe un semn de ironie autoritară din partea lui Isus. Firește, prezența lui în alte două contexte mateine justifică o asemenea soluție. Nu trebuie trecut însă cu vederea cel mai curent sens al termenului, „tovarăș”, „membru al unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, în cazul Evangheliei după Luca, există nu trei, ci patru ispite ale diavolului. Primele trei sunt cele bine știute, dinaintea începerii misiunii publice. Ele apar și la Marcu, și la Matei. Ultima însă este creația lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Isus, mulți (polloi) dintre ei „dau înapoi”, părăsindu-L fără nici o ezitare. Isus nu-i cruță nici pe cei doisprezece, punând degetul pe rană: unul dintre ei nu va fi posedat, ca în Evanghelia după Luca, ci este chiar Satana. Exegeții au dreptate să se întrebe nedumeriți referitor la acest pasaj: dacă Isus știe de la bun început pe cine a ales, înseamnă că apostolul care-L va preda trebuie exonerat de vina principală. El n-a făcut decât să îndeplinească o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aruncarea banilor în templu, urmată de retragerea (anahoresis) de la locul mârșăviei pune o stavilă între el și complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii n-au respectat înțelegerea. El nu se pocăiește, așa cum afirmă unii exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de îngrijorare”. Metanoia, „pocăința”, „convertirea” presupune ideea întoarcerii la Dumnezeu, părăsit prin apostaziere. Metameleia înseamnă cu totul altceva, înseamnă disperare în fața unui act socotit ireparabil. Efectul „convertirii” este salvarea; efectul disperării
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
el a căzut la pământ, crăpând în două. O veche tradiție susține că sufletul spânzuratului n-a putut ieși pe gură, din cauza sărutului sfânt al lui Isus, și atunci a ieșit prin stomac, provocând împrăștierea viscerelor (sic!). În fine, alți exegeți trec totul în registrul ficțiunii. Iuda n-ar fi murit fizic, ci ar fi fost ucis simbolic odată cu părăsirea comunității apostolilor 39. Părăsind „secta”, el nu mai există, e ca și mort. Cred că, în acest caz, nu trebuie căutată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a constituit din timpul vieții lui Isus, nefiind o inovație tardivă a evangheliștilor, era absolut normal ca Iuda să fi participat la Cină de la început până la sfârșit, împărtășindu-se din darurile consacrate. „Oroarea” faptului respectiv ține de atitudinea subiectivă a exegeților, nu de faptul în sine. Din moment ce Isus a considerat normală împărtășirea lui Iuda, de ce ne-am arăta noi revoltați? Chiar dacă există ambiguități și aici (Marcu și Matei lasă deschisă posibilitatea plecării trădătorului imediat după prima parte a Cinei), acest aspect
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și patristicătc "3. Păcatul împotriva Duhului Sfânt \: incursiune biblică Și patristică" Nu există probabil în Noul Testament o afirmație a lui Isus mai șocantă, mai provocatoare decât aceea referitoare la păcatul împotriva Sfântului Duh. O recunosc atât Părinții Bisericii, cât și exegeții moderni, iar interesul nostru pentru subiect se datorează în bună măsură acestui „nerezolvabil” plin de mister conținut în cele trei pasaje din Sinoptice. Redusă la minima sa formulare, ideea se prezintă astfel: orice păcat poate fi iertat, chiar și cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
treceri absurde „prin vid”. În intertestamentare, cosmosul devine peisaj multiform și policrom, sălaș al epifaniilor. E vorba însă despre un cosmos nemundan, mai precis, supramundan, spațiu transfigurat al eternității. * Propunând un determinism à outrance, scrierile apocaliptice elimină, în opinia unor exegeți, libertatea individuală, liberul arbitru, o valoare ce va deveni axială prin creștinism. În apocalipse, spațiul de mișcare al sufletului se definește prin doi poli: Binele și Răul. Libertatea funcționează așadar „în regimul responsabilității” și al credinței. Cât privește chestiunea dualismului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
arbitru, o valoare ce va deveni axială prin creștinism. În apocalipse, spațiul de mișcare al sufletului se definește prin doi poli: Binele și Răul. Libertatea funcționează așadar „în regimul responsabilității” și al credinței. Cât privește chestiunea dualismului ridicată de alți exegeți, trebuie spus că, în textele noastre, Iahve este văzut ca unic Dumnezeu creator. Schisma unor creaturi orgolioase provoacă și mențin răul. * Apăsați de istorie, apocalipticii tânjesc să evadeze din ea. Încă o dată, asistăm la un soi de revoluție antiprofetică. Istoria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
poate constata, atunci când este utilizat în scopuri apologetice, mitul căderii îngerilor furnizează o explicație în același timp simplă și coerentă asupra originii și păstrării credințelor păgâne până la sosirea creștinismului. Condiția principală pentru ca această explicație să stea în picioare este ca exegetul să nu pună la îndoială autenticitatea mitului, altfel spus, valoarea sa epistemologică. Apologeții se află așadar în descendența tradiției mitologizante (reprezentată de 1Enoh, de Jubilee și de Omiliile pseudo-clementine) și în opoziție complementară cu demersul alegorizant al unui Philon sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
impune o noțiune vagă pe care ei spun că au preluat-o de la vechii Părinți și mai cu seamă de la cei greci. În plus, sensul literal al Sfintei Scripturi și explicarea lui, făcută cu temeinicie, sub controlul Bisericii, de către atâția exegeți de mare valoare, trebuie să cedeze, după invențiile care sunt pe placul novatorilor, în fața unei exegeze noi, zise simbolice și spirituale; numai astfel Cărțile Sfinte ale Vechiului Testament, care și astăzi ar fi ignorate în Biserică, ca un izvor astupat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
plan arhitectural, ca structura de rezistență a unui edificiu, care, finalizat, capătă o Înfățișare distinctă și atrăgătoare din punct de vedere estetic. O operă bine Împlinită - cum ar putea spune un ochi de amator. Bine articulată - cum ar comunica un exeget. Ambele constatări evidențiind aceeași realitate: valoarea operei. Născut și crescut Într-un spațiu În care istoria, tradițiile, cultura neamului românesc Își au deopotrivă izvoare și continuitate - județul Botoșani - format Într-un alt spațiu de referință, nu doar spirituală, pentru ființa
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]