1,411 matches
-
alte explicații. Unul dintre noi trebuie să ia sabia și să crape oglinda cu ea! Repede...! Boss, tu aține-te la ăla, cu obiectul! Nici o grijă, Șefu'! Onorabilu' dom' profesor nu mai zice nici miau, dacă i-am arătat cutiuța! Exilat temporar, pe scară, custodele urlă din nou, dezlănțuit! Avocatul pune mâna hotărât pe mânerul spadei corvine, trage odată, trage iarăși și... nimic! Încearcă și tu Excalibur-ul ăsta, măi Dane! Apucă-l! icnește el, siderat și neputincios. Dănuț se opintește în
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
obișnuit unor sclavi specializați; mama sa recită rugăciunile rituale și merge din casă în casă, dintr-un loc sfânt într-altul, iar fiul o însoțește; el ajunge la Atena nu ca un cuceritor ce râvnea la Cetatea visată, ci ca exilat, colonii din Samos fiind izgoniți de pe pământurile lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se bucura de sprijinul Romei, dar a fost respinsă de țările interesate, cât și de Germania, „spulberânduse astfel o nouă iluzie maghiară cu privire la reconstituirea deghizată a Regatului Sf. Ștefan“. • Ibidem, f. 31-32. • Ceea ce nu i-a împiedicat pe unii dintre exilații români și maghiari de la Viena să discute, în 1944, despre o „Federație Româno-Ungară“ sau „Româno-Ungaro-Slovacă“ (M. Sturdza, op. cit., p. 62-63). RELAȚIILE ROMÂNO-POLONE ȘI POLITICA BRITANICĂ DIN ESTUL EUROPEI, 1938-1939 Bogdan-Alexandru Schipor O dată încheiată pacea, la sfârșitul „Marelui Război“, Marea Britanie s-
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
nel processo di romanizzazione della Pannonia, în La Pannonia e l’Impero Romano..., p. 51-70; T. Kolník, op. cit., în Lungo la via dell’Ambra...; N. Zugravu, în V. Pârvan, op. cit., p. 162-163. • V. Pârvan, op. cit., p. 133. ca studenți, vizitatori, exilați ș.a. erau în bună măsură elenizați și integrați instituțional, lingvistic, religios în noile așezări de reședință 78. • Materialul documentar analizat l-a condus pe Vasile Pârvan la concluzia că una dintre cauzele puternicului dinamism comercial din secolele I-III d.H.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Duby, Istoria vieții private, vol. 10, traducere de Constanța Tănăsescu, București, Editura Meridiane, 1997, p. 137. • Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, București, Editura Humanitas, 1996, p. 181. își oferea, astfel, posibilitatea de a se prezenta ca dezrădăcinat și revoluționar, ca exilat de profesie și conștiință negativă a epocii sale. Disertația inaugurală care îi aducea tânărului Marx titlul de Privat-Docent purta în exergă un citat din Eschil: „Într-un cuvânt, urăsc toți zeii“102. Aceștia reprezentau, în opinia lui, societatea care reprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ce trimit la Lucian Blaga, uneori într-un melos cu inflexiuni folclorice, inclusiv de colindă, fie prin insinuarea lui în notații descriptive și meditative, intermitent cu tușe de „creion” arghezian. Laitmotivul acestui lamento continuu, bine temperat, derivă din condiția de exilat: „Aici sunt oaspete nu stăpân / din tot nimic nu e al meu / nici locu-n care nu rămân / nici bobul sec nici rodul greu” (Ens). Aruncat de soartă „în țara străină Amurg”, „argonautul” valah încearcă sentimentul devastator al singurătății într-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
lui Coposu, Câmpeanu și Rațiu, aventurile erotice ale Doinei Cornea și Anei Blandiana, venirea moșierilor, a regelui și a „boierilor” (ce puneau botnițe țăranilor ca în romanul Desculț de Zaharia Stancu), pericolul maghiar, originile tulburi și intențiile antiromânești ale foștilor exilați, vânzătorii de țară ș.a.m.d. Vechile spaime activate timp de decenii de propagandă erau reactivate - muncă de teren aproape de oameni, împreună cu ei. Ca și transportul în comun, coada își făcea din nou datoria de a transmite „organic” în mentalul
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
slăbiciunile mele și să mă mulțumesc cu ele” (idem). Îi admiră, oricum, pe cei care se manifestă, care acționează, care trăiesc în istorie, nu în afara ei. Or, iată un motiv în plus ca Cioran să se simtă un străin, un exilat. Exilul său metafizic are această conotație. „Toată viața voi fi trăit cu sentimentul că am fost alungat din adevăratul meu loc” (II, 25). Dar disprețul și rușinea de sine, consecință a neputinței de a fi în istorie și a căderii
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Paradis. Și poate Ă ca să ne reamintim că Cioran trăiește în plin umor Ă de Spania” (I, 57)? Doar că, deseori, se simte exilat din spațiul acesta originar; exil metafizic. Își începe caietele notând: „Nu sunt de aici; condiție de exilat în sine; nicăieri nu sunt acasă Ă totală neapartenență la orice. / Paradisul pierdut Ă obsesia mea de fiece clipă” (I, 16). De altfel, am discutat deja despre incapacitatea lui Cioran de a se angaja. Sentimentul neapartenenței are chiar această cauză
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și simplu, ar fi dincolo de ruptura Paradis-Infern. Iată: „Să te retragi în tine și să asculți o liniște la fel de veche ca ființa, chiar și mai veche Ă liniștea de dinainte de timp (II, 156). Aici, evident, Cioran nu mai este un exilat; aici, dimpotrivă, își descoperă patria: „Locul meu, patria mea este, ca pentru mistici, acel nimic care îl precedă pe Dumnezeu” (III, 162). Între mistici și emulii lui Buddha, diferențele nu i se par lui Cioran foarte mari. De aceea, patria
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
histories / Sinuciderea victoriană: crime nebunești și istorii triste (apud Friend 2003: 124). Maria Losada Friend a conchis în acest sens următoarele: [S]uicidul dramatic al lui Chatterton a ridicat în slăvi imaginea individului romantic și a întărit cliché-ul romantic al exilatului social. Suicidul său a devenit un simbol al spiritului neînfricat care a triumfat asupra morții și a fost cumva conceput ca o victorie a individului împotriva adversității. (Friend 2003: 124) Din această perspectivă, ne putem întreba cît din caracterul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
obișnuit unor sclavi specializați; mama sa recită rugăciunile rituale și merge din casă în casă, dintr-un loc sfânt într-altul, iar fiul o însoțește; el ajunge la Atena nu ca un cuceritor ce râvnea la Cetatea visată, ci ca exilat, colonii din Samos fiind izgoniți de pe pământurile lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cartea nu rezistă, de vină fiind platitudinea stilistică și unghiul limitat de observație, căci autorul conferă tuturor evenimentelor, fie și anodine, proporții apocaliptice. În schimb, textul e notabil ca document moral și conține câteva scene și reflecții semnificative pentru psihologia exilatului: „Anul trecut, când am trecut pe la Uniunea Scriitorilor pentru a-mi plăti cotizația de membru pe ultimii nouă ani, am văzut în dreptul numelui meu, scris cu litere vizibile, cu majuscule, cuvântul PLECAT. Nici o adresă, nici o remarcă, doar acest PLECAT. Putea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289957_a_291286]
-
cotizația de membru pe ultimii nouă ani, am văzut în dreptul numelui meu, scris cu litere vizibile, cu majuscule, cuvântul PLECAT. Nici o adresă, nici o remarcă, doar acest PLECAT. Putea fi la fel de bine mort. Ceea ce, într-un anumit fel, se credea despre exilați”. SCRIERI: Dimineața, București, 1966; Peștele de fontă, București, 1968; Trufie, București, 1974; Pasarela, București, 1979; Le Roman du retour, Montréal, 1992; ed. (Romanul reîntoarcerii), tr. Madeleine Karacașian, București, 1993; De l’Insouciance, Montréal, 1993; ed. (Despre farmecul levantin), tr. Ioana
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289957_a_291286]
-
mai fericit, pentru că reduce scrierea la dezlegarea unei enigme. Cât despre novel of suspense sau inverted detection tale și alte variante ale aceleiași formule lipsite de originalitate (psycho-thriller, novel of murder, chase), nu fac decât să-i întărească mentalitatea de exilat într-o lume de o înspăimântătoare sărăcie conceptuală. Mare parte a corespondenței lui Chandler e dedicată analizei amănunțite a identității literaturii polițiste. Revolta țâfnoasă împotriva celor care văd în el un scriitor ce evoluează mult sub posibilitățile sale nu e
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
literar contemporan din România, elaborată din perspectiva „conștiinței estetice”, impune o situare a valorii în relație cu etica receptării ei. Cele două cărți propun atitudini față de o realitate politică trăită înăuntrul sau în afara țării de „răzvrătiți, emigranți sau de simpli exilați”. Criteriul receptivității estetice se interferează esențial cu cel moral, oferind cheia pentru înțelegerea și structurarea operelor. În Întoarcerea proscrișilor sunt înfățișate, din aceste perspective convergente, scrierile și personalitatea lui Lucian Blaga, Eugen Ionescu, Pamfil Șeicaru, Mircea Eliade, Emil Cioran, Vintilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287031_a_288360]
-
arată numeroase povestiri în variantele lor multiple. Una dintre ele, Levitul din Ephraim a lui Jean-Jacques Rousseau, de sorginte biblică, atrage atenția în mod deosebit lui Alain Montandon, fiindcă ea exprimă, pe de o parte, frustrarea și nemulțumirea lui Roussseau, exilatul, față de contemporanii săi incapabili să respecte "frumusețea obiceiurilor, ospitalitatea", pe de altă, pune problema limitelor ospitalității și, din nou, a excesului de ospitalitatea, care se află la originea acestei drame. Se știe că Levitul, din respect pentru oaspete considerat sacru
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
seamănă cu insula Itaca care fugea mereu din fața lui Ulise. Cel mai bun mijloc de a ajunge acolo este totuși să mori"188. În fine pentru Quinet, dacă Odiseea este arhetipul poemului despre patrie și Itaca e paradisul pierdut al exilatului, o întreagă rețea de metafore țese un fel de mit personal 189. Și Quinet care exclamă "Mai rabdă inimă!"190, adăugând: "Cum spune Ulise, înainte de a-și lansa săgețile!"191 Aceste cuvinte reluate invariabil atestă identificarea eroului cu eroul Odiseii
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
femeii, fără să poată renunța la vechile lui legături și să lege altele noi, cu o țară pentru el derutantă, dură sub soarele sicilian, cu moravuri străine și o limbă de neînțeles. Și unul și celălalt sunt niște dezrădăcinați, niște exilați fără speranță, care trăiesc pentru totdeauna departe. Kafka sau oaspetele care nu se simte bine Ospitalitatea poate uneori să genereze constrângeri și apăsări. Dispoziția cea mai prietenoasă față de oaspete creează, în ciuda fericirii de a primi un oaspete, o tensiune psihologică
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
aproape necesare. Țară de primire pentru emigrantul aspirant la un nou Eldorado, ea reprezintă integrarea reușită pentru numitul self-made man. Unchiul lui Karl Rossman este exemplul cel mai evident în sens. Și totuși nimic nu e simplu pentru viitorul emigrant, exilatul din lumea veche. Imaginarul reînceperii și al unei noi origini este continuat cu reîntoarcerea aceluiași, care subliniază paradoxurile inerente descoperirii unui radical celălalt, care nu poate fi văzut, înțeles perceput decât prin intermediarul vechiului. Diferenței îi succed astfel repetiția și
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
construcție, de reunificare spirituală a tuturor românilor, mai ales a credincioșilor din diaspora divizată. Dar grupul de preoți de la biserica românească din strada Jean de Beauvais, care ar fi trebuit să reprezinte o oază de românitate și ortodoxism pentru toți exilații, era divizat. Visarion Puiu intră În conflict cu unii dintre ei și este nevoit să părăsească din nou un loc În care voia să Înfăptuiască o operă. Retras, fără resurse, Într-un sat la 90 de km de Paris, moare
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
Stockholm, 1970, pp. 247-249. La rândul său, Eliade a transcris în mod fidel pasajul după Castellot (mai puțin anul „1897”, care la Eliade devine „1898”), mai ales numele, ceea ce spune că nu era nici el complet avertizat asupra identității acestor exilați suedezi în Siberia. Ceea ce, firește, nu se poate spune despre Strindberg, care publicase, destulă vreme înainte de redactarea scrisorii invocate, lucrarea „Philipp Johann von Strahlenberg och hans karta öfver Asien”, Svenska sällskapet för antropologi och geografi. Geografiska sektionens tidskrift, 1:6
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
1952). Tot Al. Frâncu susține rubricile „Poșta redacției” și „Revista presei”, consacrată mai ales presei literare românești din exil („Caete de dor”, „Libertatea”, „Vatra”, „Înșir’te mărgărite” ș.a.). Rubricile „Știri din toată lumea”, care relevă demersurile politice și culturale ale românilor exilați, și „Știri din țară”, semnalând dezastrele în plan social, economic și cultural (Familii de săteni ridicate în timpul nopții de organele de securitate, Noi atacuri ale răsculaților ș.a.), sunt realizate de Nello Manzatti, care semnează, de asemenea, tableta umoristică „Gâgă”, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289345_a_290674]
-
București și al revistei „Universul literar”. Numit atașat cultural în 1946 la Ambasada Română din Paris, părăsește această funcție după alegerile din țară și își caută, în postura de cercetător la Centre National des Recherches Scientifiques (1948), rezolvarea situației de exilat român, după ce în 1947 fusese, câteva luni, secretar de redacție al revistei de critică „Le Livre”. Obține prin concurs, în 1948, Catedra de limba și literatura franceză la Universitatea din La Laguna, în Insulele Canare, în cadrul căreia, până în 1978, a predat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
notorietate Paul Goma. După opinia lui Goma, textualiștii au înlocuit protocronismul naționaliștilor cu autocronismul unei pseudo-disidențe, spre a legitima, mai departe, conformismul intelighenției, sub privirile căreia România a cunoscut o degringoladă amețitoare sub toate aspectele. În consecință, Goma a ajuns exilatul cel mai demonizat, într-o măsură în care nici regimul comunist nu reușise s-o atingă. Și asta nu fiindcă el este "spurcat la gură", ci fiindcă a înțeles că trădarea intelectualilor a supraviețuit cu brio celor vreo cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]