725 matches
-
în care se desfășoară acțiunea creativă. Principala limită a curentului behaviorist, în explicarea fenomenului creativității, este reducerea complexității fenomenului creativității la formarea legăturilor de tipul S-R, prin premierea răspunsurilor pozitive și sancționarea celor greșite. I 1.2.3. Teoria existențialistă (umanistă) a creativității Inițiatorii teoriei existențialiste ( A. Maslow, C. Monstakas, C. L. Rogers, R. May, E. Fromm) consideră că ființa umană prin creație își poate valorifica unicitatea. În viziunea acestora, creativitatea „ia ființă” prin întâlnirea omului cu lumea, ghidat fiind
Creativitatea : latură a personalităţii by Gabriela Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/713_a_1307]
-
Principala limită a curentului behaviorist, în explicarea fenomenului creativității, este reducerea complexității fenomenului creativității la formarea legăturilor de tipul S-R, prin premierea răspunsurilor pozitive și sancționarea celor greșite. I 1.2.3. Teoria existențialistă (umanistă) a creativității Inițiatorii teoriei existențialiste ( A. Maslow, C. Monstakas, C. L. Rogers, R. May, E. Fromm) consideră că ființa umană prin creație își poate valorifica unicitatea. În viziunea acestora, creativitatea „ia ființă” prin întâlnirea omului cu lumea, ghidat fiind de tendința spre autorealizare. Conform acestei
Creativitatea : latură a personalităţii by Gabriela Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/713_a_1307]
-
de a avea încredere în sine, în capacitatea de a soluționa orice fel de probleme asigurând o devenire mai puțin dureroasă, chiar dacă nu comodă, formând „priceperea de a trăi” într-o lume a angoaselor majore, a dilemelor și a sentimentului existențialist al „aruncării în lume”. Ea poate cultiva „pasiunea schimbării”, gustul inițiativelor, al riscului și al experimentelor rapide. Orice act trebuie să devină semn de inițiativă și de implicare a persoanei. Cunoașterea inovatoare presupune proiectarea și realizarea unui învățământ formativ, centrat
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
noi. Noul se produce, în acest caz, deodată, fiind produsul imaginației, nu al rațiunii logice (Wertheimer, Arnhein, Mooney). Arnhein descria indivizii creativi astfel: abstractizează, cumpănesc, organizează forme și structuri pe care le amplifică datorită caracterului dinamic al personalității lor. Teoria existențialistă (May, Schachtel) deosebește pseudocreativitatea de adevărata creativitate. Rolo Maz crede că factorul esențial în creativitate nu este efortul conștient ci „gradul de adâncire”, de angajare, creativitatea fiind produs al individului sănătos, receptiv, care comunică cu mediul. Schachtel vede individul creativ
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
morală ( obiectivă ). Ea reprezintă o dominantă a unor analize ample, efectuate de gânditori cu o formație spirituală eterogenă, dar care, grosso modo, pot fi subsumați unuia dintre cele mai semnificative curente ale filosofiei contemporane: existențialismul. Punctul de plecare al concepției existențialiste despre libertate este OMUL , cu trăirile lui, cu experiențele lui de viață. Omul redus de Edmund Husserl la o conștiință pur transcedentală, devine o ființă tensionată emoțional și cu o alcătuire completă globală. Astfel, pentru existențialism libertatea devine un dat
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
retragerea narcisistă în dimensiunile vieții interioare, întâlnește în acest punct interpretarea sartreiană a libertății, ca „ perpetuă interiorizare, neantizare și subiectivizare a contingenței care astfel modificată, trece în întregime în gratuitatea alegerii . Datorită însă erorii metodologice pe care o comite concepția existențialistă în interpretarea libertății existențiale ( prin ignorarea dialecticii elementului intern și extern a elementului subiectiv și obiectiv), ea nu poate străbate mai departe itinerariul către înțelegerea libertății ca putere de creare a valorilor, deoarece nu numai că nu găsește dar interzice
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
de la început „ . Antoine Roquetin, personajul principal din romanul lui Sartre : Greața , va recunoaște în momente de luciditate : „Eu sunt liber pentru că eu pot să fac ce vreau „ . Este în aceste replici cheie ale personajelor sartriene, o sublimă autorecunoaștere a esenței existențialiste despre libertate.Libertatea existențialistă ne conduce astfel până la limita în care se impune trecerea la o nouă interpretare a libertății. Ajungem la o a cincea interpretare a libertății : LIBERTATEA DE ACȚIUNE . Această interpretare încearcă să treacă dincolo de libertatea internă (subiectivă
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
personajul principal din romanul lui Sartre : Greața , va recunoaște în momente de luciditate : „Eu sunt liber pentru că eu pot să fac ce vreau „ . Este în aceste replici cheie ale personajelor sartriene, o sublimă autorecunoaștere a esenței existențialiste despre libertate.Libertatea existențialistă ne conduce astfel până la limita în care se impune trecerea la o nouă interpretare a libertății. Ajungem la o a cincea interpretare a libertății : LIBERTATEA DE ACȚIUNE . Această interpretare încearcă să treacă dincolo de libertatea internă (subiectivă ) a omului, exprimată în
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
obiectivă, cât și cu dorințele și aspirațiile subiectivității creatoare, posibilități care întrunesc, deci, condițiile necesare și suficiente ale transformării în realitate. Acest moment al alegerii, care, după cum se constată, are și un caracter subiectiv - moral, a fost exacerbat în filosofia existențialistă. Exponenții acesteia susțin că a fi liber înseamnă a alege. Acest act de alegere nu este, suspus nici unei constrângeri exterioare, fiind o decizie pur subiectivă a omului, adică o delimitare și stabilire către o anume direcție de acțiune ca urmare
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
derivată. Referitor la percepție, o consideră eronată, reamintind "noumena lui Kant". Scrie cartea Psychologie vom Empirischen Standpunkte ("Psihologia din punct de vedere empiric"). Pentru Brentano, a avea o judecată înseamnă a avea în minte o reprezentare, deci judecata este totdeauna existențialistă. Filosofia sa are o influență covârșitoare asupra lui Sigmund Freud și Edmund Husserl. 139 Theodor Lipps (1851-1914), filosof german dedicat esteticii și subconștientului, fapt care-l fascinează pe Sigmund Freud, preocupat de hipnoză și isterie. Concepția sa era că fiecare
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
în care se desfășoară acțiunea creativă. Principala limită a curentului behaviorist, în explicarea fenomenului creativității, este reducerea complexității fenomenului creativității la formarea legăturilor de tipul S-R, prin premierea răspunsurilor pozitive și sancționarea celor greșite. I 1.2.3. Teoria existențialistă (umanistăă a creativității Inițiatorii teoriei existențialiste (A. Maslow, C. Monstakas, C. L. Rogers, R. May, E. Fromm) consideră că ființa umană prin creație își poate valorifica unicitatea. În viziunea acestora, creativitatea „ia ființă” prin întâlnirea omului cu lumea, ghidat fiind
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
Principala limită a curentului behaviorist, în explicarea fenomenului creativității, este reducerea complexității fenomenului creativității la formarea legăturilor de tipul S-R, prin premierea răspunsurilor pozitive și sancționarea celor greșite. I 1.2.3. Teoria existențialistă (umanistăă a creativității Inițiatorii teoriei existențialiste (A. Maslow, C. Monstakas, C. L. Rogers, R. May, E. Fromm) consideră că ființa umană prin creație își poate valorifica unicitatea. În viziunea acestora, creativitatea „ia ființă” prin întâlnirea omului cu lumea, ghidat fiind de tendința spre autorealizare. Conform acestei
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
nu are de ales decât între a fugi sau a rămâne. Vreau să știu cum se fuge de aici sau de ce se rămâne. Nu fac astfel decât să definesc problema sinuciderii și interesul pe care-l pot avea concluziile losofiei existențialiste. Vreau însă, înainte, să mă abat o clipă de la calea cea mai dreaptă. Până acum am putut circumscrie absurdul din exterior. Putem să ne întrebăm totuși ce este clar în această noțiune și să încercăm a regăsi prin analiză directă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
nu poate fi mai instructiv în această privință decât o cercetare a felului în care și-au tras concluziile oamenii care au recunoscut, plecând de la o critică a raționalismului, climatul absurd. Or, pentru a nu mă referi decât la filosofiile existențialiste, văd că toate, fără nici o excepție, îmi propun evaziunea. Printr-un raționament ciudat, plecați de la absurd pe ruinele rațiunii, într-un univers închis și limitat la uman, ei divinizează ceea ce-i strivește și găsesc un motiv de a spera în
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
absurd, decât să se resemneze la minciună, preferă să adopte fără să ezite răspunsul lui Kierkegaard: "disperare". La urma urmei, un suflet hotărât o va scoate la capăt chiar și așa. Îmi iau aici libertatea să numesc sinucidere filosofică atitudinea existențialistă. Denumirea aceasta nu implică o judecată. E un fel comod de a desemna mișcarea prin care o gândire se neagă pe ea însăși și tinde să se depășească în ceea ce înseamnă negația ei. Pentru existențialiști, negația este Dumnezeul lor. În
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
să numesc sinucidere filosofică atitudinea existențialistă. Denumirea aceasta nu implică o judecată. E un fel comod de a desemna mișcarea prin care o gândire se neagă pe ea însăși și tinde să se depășească în ceea ce înseamnă negația ei. Pentru existențialiști, negația este Dumnezeul lor. În înțelesul cel mai exact, acest Dumnezeu nu se susține decât prin negarea rațiunii umane. Dar, după cum există mai multe feluri de a se sinucide, tot asa există și mai mulți dumnezei. Există mai multe feluri
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
spaima. Kierkegaard, pe de altă parte, afirmă că o singură limită e de-ajuns pentru a o nega. Dar absurdul nu merge ațât de departe. Pentru el, această limită vizează doar ambițiile rațiunii. Tema iraționalului, așa cum este ea concepută de existențialiști, este aceea a rațiunii care se întunecă și se eliberează negându-se. Absurdul, în schimb, e rațiunea lucidă care-și constată limitele. La capătul acestui drum dificil, omul absurd își recunoaște adevăratele sale rațiuni. Comparând exigența sa cea mai profundă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
înspre moarte (considerată aici drept absurditatea cea mai evidentă), omul absurd se simte eliberat de tot ceea ce nu este atenție pasionată care cristalizează în el. El gustă o anumită libertate față de regulile comune. Vedem aici că temele inițiale ale filosofiei existențialiste își păstrează întreaga valoare. Trezirea la conștiință, evadarea din somnul cotidian reprezintă primele demersuri ale libertății absurde. Vizată însă este învățătura existențialistă și, o dată cu ea, acel salt spiritual care, în fond, se sustrage conștiinței. Tot astfel (e a doua mea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
cristalizează în el. El gustă o anumită libertate față de regulile comune. Vedem aici că temele inițiale ale filosofiei existențialiste își păstrează întreaga valoare. Trezirea la conștiință, evadarea din somnul cotidian reprezintă primele demersuri ale libertății absurde. Vizată însă este învățătura existențialistă și, o dată cu ea, acel salt spiritual care, în fond, se sustrage conștiinței. Tot astfel (e a doua mea comparație), sclavii din antichitate nu-și aparțineau. Dar ei cunoșteau libertatea de a nu se simți responsabili.10 Și moartea are mâini
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
mai greu. E bine totuși ca omul, măsurându-și puterile cu dificultatea, să se judece uneori. Numai el o poate face14. "Rugăciunea, spune Alain, este gândirea peste care a coborât noaptea". "Dar spiritul trebuie să întâlnească noaptea", răspund misticii și existențialiștii. Desigur, dar nu acea noapte care se naște sub ochii închiși ai omului și numai prin voința lui - noapte întunecată și zăvorâtă, pe care spiritul o iscă spre a se pierde în ea. Dacă trebuie să întâlnească noaptea, să fie
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
mod mai amănunțit. Voi examina o temă favorită a lui Dostoievski. Aș fi putut, la fel de bine, să studiez și alte opere 19. Dar în problema aceasta este tratată direct, în sensul măreției și al emoției, ca și în cazul filosofiilor existențialiste despre care am vorbit. Acest paralelism îmi servește argumentarea. KIRILOV Toți eroii lui Dostoievski se întreabă asupra sensului vieții, iată prin ce sunt moderni: nu se tem de ridicol. Sensibilitatea clasică se deosebește de sensibilitatea modernă prin faptul că prima
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
tot ce s-a întâmplat." Astfel, pistolul lui Kirilov și-a slobozit glonțul undeva în Rusia, dar lumea a continuat să nutrească oarbele ei speranțe. Oamenii n-au înțeles "aceasta". Nu ne vorbește deci un romancier absurd, ci un romancier existențialist. Și în cazul său saltul este emoționant, înveșmântând în măreție arta care-l inspiră. E o adeziune impresionantă, zămislită în îndoială, nesigură și înflăcărată. Vorbind despre Frații Karamazov, Dostoievski scria: " Chestiunea principală ce va fi urmărită în toate paginile acestei
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de la castel. Blestemul imoral care a urmat a izgonit-o pentru totdeauna dintre cei iubiți de Dumnezeu. A nu fi în stare să-ți pierzi cinstea pentru Dumnezeu înseamnă a deveni nevrednic de grația Lui. Recunoaștem o temă familiară filosofiei existențialiste: adevărul potrivnic moralei. Aici lucrurile merg însă și mai departe. Căci drumul străbătut de eroul lui Kafka, acela care duce de la Frieda la surorile Barnabas, este însuși drumul ce duce de la iubirea încrezătoare la zeificarea absurdului. Și de data asta
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
mai tragică condiția arătată de Kafka, cu atât speranța devine mai rigidă și mai provocatoare. Cu cât Procesul este mai absurd, cu atât "saltul" exaltat din Castelul apare mai emoționant și mai ilegitim. Aflăm aici în stare pură paradoxul gândirii existențialiste, așa cum îl exprimă de exemplu Kierkegaard: "Trebuie să ucidem speranța terestră, căci numai atunci ne vom mântui prin adevărata speranță", și care poate fi tradus astfel: "Trebuie să fi scris Procesul pentru a putea începe să scrii Castelul." Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
trebuit să fie, un joc tragic. Ea dă un sens vieții autorului său. E ciudat, în orice caz, ca opere de inspirație înrudită, ca acelea ale lui Kafka, Kierkegaard sau Șestov, mai pe scurt, ca acelea ale romancierilor și filosofilor existențialiști, pe de-a-ntregul orientate către absurd și către consecințele lui, sfârșesc, în cele din urmă, prin acest imens strigăt de speranță. Ei îl îmbrățișează pe Dumnezeul care-i devoră. Prin umilință ajung la speranță. Căci absurdul acestei existențe este pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]