1,154 matches
-
de altfel conjudețeni: „Eu port în ochi toți bulgării de lut,/ Ce i-am arat atâția ani de-a rândul”. Unele poeme au ceva din „priveliștile” lui B. Fundoianu sau din tablourile lui Adrian Maniu, fără să închege totuși viziunea expresionistă de acolo, altele anticipează întrucâtva amărăciunea „îngerului vagabond” Dimitrie Stelaru („Cu florile de lut ale tristeții mele,/ Pe care țărm de zgură voi adormi în veac?/ Când sunt atât de singur și-atâta de sărac.../ Cine să-mi ardă gândul
SALCIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289445_a_290774]
-
imagine stilizată sever, sterilizată de orice emoție materială. Starea cel mai frecvent cultivată este aceea de contemplație extatică a singurei „priveliști stăruitoare”, „asemeni cântecului” - „priveliștea dinlăuntru”. Nostalgia purității originare și - cum s-a observat - „o tendință abia vizibilă de îngroșare expresionistă a detaliilor de univers liric” (Laurențiu Ulici) prefigurează o dimensiune complementară a poeziei lui S. Publicat după aproape două decenii, Îngerul exterminator (2002), sugerează încă din titlu altă viziune, s-ar spune oximoronică. Totuși fără modificări majore, dicțiunea poetică trimite
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
prima fază a evoluției sale lirice - Elegie pentru puterea orașului și Luminile orașului (1975) - Ș. apare fascinat de peisajul citadin, contemplat firesc, într-o frazare echlibrată, ușor melancolic-elegiacă, imprimând versului un ritm lent. Începând cu Melancolia (1977) se infiltrează note expresioniste și accente retorice, poetul se lasă impresionat de tumultul marilor aglomerări umane, de vitalitatea lor debordantă. Perspectiva devine panoramică prin acumulări de fragmente ale cotidianului, tendință predominantă în volumele Flacăra de magneziu (1980), Mașina de scris, Trupuri pe ecranul de
SANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289462_a_290791]
-
dimpotrivă, ca unul devastator, care anulează identitatea insului, condamnându-l la solitudine. Imaginea supertehnicizată, la nivel planetar, a megapolisului sfârșitului de veac agresează individul până la anihilare. Sensibilitatea poetului („simt totul distinct, excitant, dureros”) - „ultrarealistă” (Marian Papahagi) - înregistrează tensiuni paroxistice, notația expresionistă atinge apogeul: „Se învârtesc rotative, mii de ziare, cuvinte / Cad în rigole, ca grindina, ca fructele putrede / Mari reflectoare, tobe, acrobați, saltimbanci cu zâmbetul calp / Ziua curge frenetic, gureșă cu paiete, cu zale, cu explozii de-o clipă / Fire, forme
SANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289462_a_290791]
-
Franța, Ungaria, Germania, Bulgaria, Cehoslovacia, ilustrează poate cel mai bine tipologia și conflictele epocii comuniste într-o modalitate teatrală care încearcă însă să depășească realismul primar, critic sau socialist, prin moralism, proiecții simbolice și mitice, folclorice și chiar prin sugestii expresioniste, într-un stil reflexiv, care prelungește, ca în Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă, spectacolul/lectura în interogație și meditație. Citadela sfărâmată, întemeindu-se pe observarea realității contemporane, dădea autorului posibilitatea să zugrăvească un tablou de moravuri
LOVINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
măsura tehnicilor folosite. Variantă scenică a unei nuvele, Musafiri pe viață înfățișează o invazie a puterilor răului, ale distrugerii, în climatul unei existențe pașnice. Neputând avea copii, un brutar și soția lui, numiți generic Bărbatul și Femeia , ca în teatrul expresionist, iau acasă o fetiță cu doar patru degete, găsită pe o bancă. Curând apare mama acesteia, apoi soțul ei, Duhu, apoi un ins numit Adam: personaje demonice care, instalate în casă, rămân până la moartea stăpânilor, distrugând toată agoniseala acestora și
LUMEZIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287896_a_289225]
-
să fie o aventură a unor italieni căutători de comori se metamorfozează într-o revelație a frumuseții femeilor de la noi, sfârșită tragic. Iar cântecul și dansurile (hora) prințeselor autohtone (iele) sunt de sorginte folclorică, dar în coloratură romantică, pe alocuri expresionistă. S. urmărește să creeze altceva, chiar dacă pornește de la modele clasice: un Oedip altfel, care nu se confundă cu cel mitologic (Oedip salvat, 1947), o replică feminină a lui Don Juan (Dona Juana, distinsă în manuscris cu Premiul „E. Lovinescu” în
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
înțelepciune / a strămoșeștii gramatici”, „lângă tâmple / fără-ncetare / un urangutan jucăuș / sună din trâmbiță”, „conștiința lălăie-agale / ca un cosaș asudat”. Schițe și povestiri (1989) aduce, în schimb, o nouă confirmare a talentului și originalității poetei, optzecistă prin conștiința textuală și expresionistă acum prin paleta de culori folosită. Pe un fundal „roșiatic”, sumbru-contemporan, sunt plasate experiențe ce devin, rapid, unele extreme, la limită. Sub carapacea unei lumi închise, sufocante, proliferează tumoarea malignă, astfel că aproape orice imagine mai „realistă” are un potențial
STEFOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289913_a_291242]
-
asupra moralei" la Nichita Stănescu, aspectele de mitologie poetică și "înalta misiune a poeziei", vizionarismul sau, dimpotrivă, "golul metafizic, absența mitologiei" care dezvoltă o "mitologie a lipsei de mitologie" sînt aspectele urmărite în majoritatea comentariilor. Poeții preferați sînt de tip expresionist, pentru care "autodefinirea estetă, livrescă și halucinant implicată" (ca la Constantin Hrehor) nu distruge vechea idee a precarității ființei, "sensul originar, de natură ontologică", bătrîna transcendență a poeziei moderne. Toți aceștia refuză sau trec dincolo de textualism, biografism sau experimentalism. Reacția
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
s-ar afla, într-o măsură, în descendența suprarealismului românesc ilustrat de Virgil Teodorescu, Gellu Naum ș.a., ralierea la acest patrimoniu fiind însă amendată de opțiunea pentru postura etică și recursul la imprecație; alteori de factură onirică, având puternice inflexiuni expresioniste, articulată într-o savant orchestrată construcție parabolică abstrusă. Poezia lui S., cu o componentă aforistică și oraculară definitorie, e aparținătoare neomodernismului contemporan, „înaltului” modernism sau extrem-modernismului. Nu este lipsit de tâlc faptul că, de pildă, termenul de referință pentru Ținutul
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
semnificație (și de tensiune) aparent fără legătură, finalul asemănându-se unei bruște lovituri de ciocan, care adună, dintr-o mișcare, sugestiile într-o implozie de semnificație. Ultimele versuri ale lui S. exprimă două tendințe contrare: aceea de a trăi concret, „expresionist”, spaima și moartea - ca absurd existențial - și aceea de a le alegoriza, de a le „dantela”, acordându-le astfel o semnificație fie estetică, fie religioasă. Dezechilibrul, dizarmonia, „ieșirea din cadență” se confruntă cu liniștea și împăcarea: „lumânările/ se așază cuminți
SAPLACAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
peste simboluri, chiar cu riscul obscurității asumate, întrucât tema cea mai importantă este aceea a banalului și a previzibilului. Uraniu, forme și oameni de zăpadă (1978) continuă seria baladelor într-un balcanism bine temperat, dar experimentează și autoficțiunea, cu accente expresioniste remarcate de critica literară, în poeme seriale, a căror linie va fi prelungită în următoarele cărți. Complementare, Emblema (1980) și Aventuri fără anestezie (1983) pun în evidență o mai accentuată notă socială și o radicalizare a discursului. Atenția se întoarce
SAVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289524_a_290853]
-
neostentativ și livrescul, are ceva din farmecul unei discuții casnice sau între prieteni, dar transgresează această orientare. Există, în subtext, o dramă a poetului și a cuvântului, îmblânzită prin acceptarea firescului ei și cu o melancolie liniștită, cu vagi reflexe expresioniste, care trimit la poezia lui Aurel Dumitrașcu; alte corespondențe cu lirica acestuia ar fi utilizarea stilului epistolar sau a imaginii vizionare, adesea cu semnificația unei parabole: „Domnule v-a căzut privirea strigă un tânăr cu care îmi încrucișasem pașii în
SAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289516_a_290845]
-
în stil - poetul se vădește un dual: melancolic și exuberant, claustrat în faldurile tăcerii sau coborând frenetic, vitalist „în stradă”, visător și atent la urgențele veacului, ca în versurile din Viața sau ca în poemul Războiul, cu infiltrații de tip expresionist: vorbește de o „lume nouă”, exaltând civilizația, dar întrezărindu-i trepidația și haosul, absurdul chiar. Trăsătura dominantă a liricii lui rămâne însă neliniștea metafizică, poetică prin pura ei afirmare, indiferent de densitatea tematică. Ca dramaturg, S. a scris un text
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
la Teatrul Național din București în stagiunea 1921-1922 și la Grosses Theater din Berlin în stagiunea 1924-1925), mult prețuită de Mihail Sorbul, Victor Eftimiu, Camil Petrescu și Liviu Rebreanu, se impune și astăzi grație modernității construcției și personajelor, anticipând plăsmuirile expresioniste: Bolnavul, Femeia, Bătrâna, întrupări de idei și de trăiri paroxistice și extatice. Protagoniștii sunt bântuiți de fantasme, așteptări terorizante, torturante neliniști și apariții. S. anticipează astfel câte ceva din misterele și dramele lui Lucian Blaga și ale lui Adrian Maniu. Mai
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
flaconul la nările celor două „manechine”, tinerii treziți la viață nu pot nici vorbi, nici auzi. Punțile unei comunicări rămân suspendate. Văzând, fără să priceapă, agitația creată, ei se sperie și, ca în celebrissima tragedie, se sinucid. Melodrama, cu infiltrații expresioniste, De la început până la sfârșit panoramează un destin. Acela al doctorului Dan Adam, un „strigoi al laboratoarelor”, care își consumă tinerețea în studii deșarte, uitând să mai trăiască. Viața lui s-a risipit fără rost. Scenele de final, proiectate într-o
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
scenă, unde e poftit să își suspine patimile, se simte mai bine ca acasă, între patru pereți. E o farsă pe care trăirea mimată o face realității fruste. O piesă ambițioasă, complexă în intenție, este Președintele, „mister social tragi-comic”. Imagistică expresionistă, luciditate tăioasă și umor absurd, scene improvizate, ca în comedia italiană medievală, flashuri de real și inserări în simbolic. Și încă: pasaje în versuri, efecte sonore, „ritmică alegorică”. Sumedenie de personaje, „personaje corale și speciale”, „personaje reci” („voci”, „umbre” ș.a.
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
mister: „Sunt olarul,/ Roată în cuvânt născută./ Pe uliți strig/ Ca darul să se-mpartă./ Cine-mi cere prețul?/ Eu leg cărări...”. Se remarcă totodată o îndulcire a rostirii lirice, preferința pentru pastelurile anotimpurilor, dar se păstrează tonul confesiv tare, expresionist („Dați-mi cuvinte/ Să nu mă pot ucide/ Niciodată în ele!”), care, paradoxal, tinde să evite autobiograficul și să scoată din registrul sentimental ceea ce este specific feminității. Poate că o insuficientă exersare a formulelor prozodice tradiționale subminează această intenție și
SELENA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]
-
și artistic”, „Da și nu”, „Viața de azi”, „Floarea de foc”, „Sfarmă-Piatră”, „Rampa”, „Cuvântul”, „Curentul”, „Epoca”, „Universul”, „Semnalul”. În anii ’60 e prezent în „Tribuna” și „Steaua”, unde semnează mai ales traduceri din poezia maghiară, germană, americană, africană. Tălmăcirile din expresionistul Ernst Toller au apărut și în volum (Cartea rândunelelor, 1972). Mai mult decât prin propria operă, Ș. a intrat în atenția publică prin antologia Noua lirică ardeleană, editată în 1935. Cultivator al prozopoemului, Ș. a profesat, pe de altă parte
SIREAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289707_a_291036]
-
rob (1930) ori piesele de teatru Metamorfoze și Anno Domini... (ambele din 1927), Molima (1932) nu impun o voce distinctă, deși maniera tradiționalistă (gândiristă chiar, în poeme) este concurată, în creația dramatică, de o profundă influență strindbergiană și ibseniană sau expresionistă, ce îi dau o notă particulară în epocă. Realizarea majoră a lui S. - la nivelul celor mai bune cărți ale literaturii române - este Sfârșit de veac în București (1944), roman de formulă balzaciană, circumscris liniei tematico-epice marcate de Ciocoii vechi
SADOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
Poesis”, „Reflex”, „Lumina” (Pancevo) ș.a. Semnează și N.S. Timișan, N.S. Iliaș, N.S. Trăica. Jurnalist plin de vervă, insistent și hotărât în convingerile sale, S. este și un poet încercat de suferințe pe care le trece într-un registru cu surse expresioniste: „Răstigni-m-aș și n-am cui,/ n-am cui să-i tac înfiorarea./ Lumina febrelor refugiindu-se/ în fierul cel vechi al/ unor prea vechi manuscrise,/ nedescifrate uși deschise/ ale unei taverne/ în bobul de grâu”. Vidul interior, proclamat
SARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
lui Lucian Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, V. Voiculescu, autorul Poemelor depărtării (1977) valorifică, mai ales în ciclul Jienești, elemente de folclor ezoteric, compune descântece, evocă vârcolaci și pe „muma ploii”, dă „în bobi”. Contraponderea o susțin orațiile cu tentă expresionistă, unele cu ecouri din Ilarie Voronca: „Vai ție, naivă și mult prea-ncrezătoare / planetă, atât de îndrăgită de / cei mai pesimiști poeți! / Curând va începe un mare «boom»”. Majoritare numeric, piesele de atitudine contemplativă iau frecvent forma unor crochiuri, schițe
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
sânge, pâine și cocs, premiat de Editura Forum. Poezia de început a lui T. proiectează peisaje halucinante, imagini ale pauperității proletarilor și expresii vehemente ale demitizării lui Dumnezeu („copiii îl înjură pe Dumnezeu la plural”). Tonul este bacovian, cu imagerie expresionistă, dar și cu multe inserturi avangardiste, sugerând efectul războiului asupra subconștientului și mizând pe imagini puternice, ca niște „radioscopii”, care frapează prin modernismul lor, tocmai pentru că depășesc cumva litera timpului (plămânii „tușiți”, femeia „cu rană pe uger/ are un copil
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
rime imprevizibile și neologisme. Poema reprezentativă, și cea mai amplă, e 4 zile de dragoste, despre Euridice și mitul orfic. T. se impune - crede Marian Popa - mai mult lexical și anticalofil decât sentimental, imaginile sale având „ceva din gravura socială expresionistă”. Totuși, lirica târzie nu va mai atinge nivelul cărții de debut, cea „cu sânge, pâine și cocs”, a omului „despletit și oxidat de vânt/ gata să smulgă un ultim echinox”. T. e și autorul unui jurnal de călătorie, Franța în
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
de o boală incurabilă, căpătata în anii serviciului militar. Unele au fost tipărite postum, în volumele Sol (1977) și Față Morgana (1989), iar o antologie, cuprinzând poezii, poeme în proza, nuvele, microromane, s-a editat abia în 1996. Asimilarea esteticii expresioniste și a poeticii folclorice susțin la Ț. căutările insistențe în zona metafizicului, revelarea „fetei celeilalte a lucrurilor” devenind programul său estetic. Peste poeme, marcate de viziuni dramatice, planează un „strigat” după ideal, solar și frumos. Metaforele și simbolurile proiectează realul
TUCHILATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290278_a_291607]