1,275 matches
-
a pune bazele propriei fenomenologii; lipsa izvoarelor suficiente nu permite individualizarea a două din componentele gândirii scheleriene: formarea sa ebraică și contactele cu cultura modernistă. Potrivit studioșilor operelor filozofului german, „Scheler nu poate fi așezat în mod clar în interiorul mișcării fenomenologice asemenea lui Husserl și Heidegger. El a fost un gânditor independent, care în anumite momente a dezvoltat și a comentat teme fenomenologice, în alte momente a criticat și s-a distanțat de acea formă de filosofie. Ceea ce îl face să
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
cu cultura modernistă. Potrivit studioșilor operelor filozofului german, „Scheler nu poate fi așezat în mod clar în interiorul mișcării fenomenologice asemenea lui Husserl și Heidegger. El a fost un gânditor independent, care în anumite momente a dezvoltat și a comentat teme fenomenologice, în alte momente a criticat și s-a distanțat de acea formă de filosofie. Ceea ce îl face să pară un fenomenolog este faptul că a acordat atenție problemelor concrete, specifice, în special problemelor umane precum religia, simpatia, iubirea, ura, emoțiile
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945 și mai pronunțat în 1963, odată cu publicarea bibliografiei scheleriene de către Wilfried Hartmann. În mod succesiv, este important faptul că „Domeniul eticii a fost printre primele căruia i s-au aplicat cercetările fenomenologice ale lui Scheler și în mod sigur primul cu care el s-a impus atenției lumii filosofice, suscitând comentarii și opoziții”. Doar pentru a exemplifica putem să indicăm câțiva autori care provoacă „Primele polemici asupra principalelor teme scheleriene”, care se
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și înțelese, Scheler demonstrează o capacitate pătrunzătoare de înțelegere a ființei umane și a schimbărilor sale în timp, reușind să atingă în profunzime misterul persoanei, care va fi un element de care nu va putea face abstracție în antropologia sa fenomenologică. În această ordine se încadrează evaluarea atentă a intelectului uman. El evaluează intelectul ca pe o „boală a spiritului”, care funcționează ca o „specie de remediu” pentru existența omului, exaltă în schimb rolul instinctului înțeles ca o „formă specială a
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Se observă că filosoful din Monaco di Baviera întreprinde o adevărată și rigidă cercetare științifică în care examinează științele biologiei și ale psihologiei pentru a proba legitimitatea unui concept esențial despre om. Apoi, coborând în profunzimea psihicului uman prin metoda fenomenologică, distinge formele care configurează funcționarea comportamentului personal. Înainte de toate își concentrează atenția asupra „gradului cel mai de jos al lumii psihice” pe care îl individualizează în „impulsul afectiv”, lipsit în totalitate de conștiință, de senzație și de reprezentare, ceea ce constituie
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
o „epifanie a lui Dumnezeu în om”. Prin eruperea lui Dumnezeu în om, omul este capabil să înțeleagă și să interpreteze limbajul cosmic. Destinul ultim al auto-manifestării lui Dumnezeu este omul. 3.4 Persoana și etica valorilor - ordo amoris Perspectiva fenomenologică a lui Scheler este în mod intim legată de conceptul de persoană, pentru că numai persoana poate să opereze în mod etic după o ordine ierarhică de valori conform căreia actele pot avea o atitudine de conformitate sau de refuz. În cadrul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
filosofia greacă și filosofia medievală a diminuat emfaza iubirii realizată de Cristos. De aici Scheler conchide că proprietatea intelectului asupra iubirii și asupra voinței este motivul care demonstrează de ce filosofia creștină nu este autentică. Concluzie Tema persoanei din perspectiva antropologiei fenomenologice a evidențiat complexitatea conceptelor utilizate și profunzimea lor în reflecția lui Scheler. Este evident influxul pe care l-a exercitat asupra generațiilor de filosofi și oameni de cultură prin studiul său serios și critic asupra moștenirii filosofice, antice și medievale
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
potrivit lui Abba, deformează experiența morală pentru că adoptă punctul de vedere al observatorului extern, care privește faptele falsificând experiența morală, astfel că faptul observat nu mai are nimic de-a face cu experiența subiectivă a autorului. Același autor critică și interpretarea fenomenologică a experienței morale în care este evidențiată conștiința subiectului. Această interpretare neglijează faptul că experiența morală este și experiență practică, nu în sensul că subiectul răspunde liber la exigența valorilor, ci în sensul că subiectul compune el însuși acțiunea proprie
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
cu experien(ele indivizilor. Este vorba de produc(ia statistic( analizat( că o activitate obi(nuit( supus( constrîngerilor (ntregii munci (i, deci, susceptibil( de a fi observat(: astfel este cazul statisticilor de delincven(( [Cicourel, 1968]. Aceast( analiz( inspirat( de perspectivă fenomenologic( este extins( la categoriile utilizate de observator și la raportul s(u cu persoanele. Numim aceast( reflec(ie "etnometodologie". Numero(i sociologi nord-americani conținu( s( utilizeze observa(ia direct(, aducînd date esențiale (n diverse domenii. Robert Emerson aduce pe frontispiciu
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
de ansamblu, vom face doar două remarci generale. Prima observație, de ordin metodologic, se referă la introducerea TDO, din volumul 1, unde, pe suprafața unei duzine de pagini, P. Stăniloae glosează redundant, într-un vag jargon filozofic (aparent de filiație fenomenologică și existențialistă), pe marginea legăturii între „revelația naturală” (artificial deosebită de cea „supranaturală”) și „credința naturală”, înțeleasă ca dorință perpetuă a omului de aflare a unui sens definitiv al existenței. În mod limpede, spre deosebire de tratatul „împotriva elinilor” scris de Sfântul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
recuperată doar tematic, ca ordine semantică pe care prezentul se obligă să o conserve. Atitudinea paseistă, muzeală și romantică face din tradiție un obiect decorativ. Primatul istorist al cronologiei izolează tradiția într-un sertar al imaginației comunitare. Hermeneutica fenomenologicătc "Hermeneutica fenomenologică" Vechea seducție metodologică a Iluminismului n-a fost învinsă decât prin demersurile fenomenologice husserliene de la începutul secolului, fructificate strălucit de Martin Heidegger (1889-1976) în lucrarea sa Sein und Zeit (1927). Prefigurate deja în analiza dimensiunii antepredicative a conștiinței umane și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
conserve. Atitudinea paseistă, muzeală și romantică face din tradiție un obiect decorativ. Primatul istorist al cronologiei izolează tradiția într-un sertar al imaginației comunitare. Hermeneutica fenomenologicătc "Hermeneutica fenomenologică" Vechea seducție metodologică a Iluminismului n-a fost învinsă decât prin demersurile fenomenologice husserliene de la începutul secolului, fructificate strălucit de Martin Heidegger (1889-1976) în lucrarea sa Sein und Zeit (1927). Prefigurate deja în analiza dimensiunii antepredicative a conștiinței umane și a fluxului temporalității proprii subiectivității transcendentale (Ur-Ich), propuse de Edmund Husserl, tezele heideggeriene
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
gândirii speculative ca pe o trecere de la mythos la logos. Romantismul nu face decât să inverseze polaritatea acestui binom, astfel încât mitul este prezentat ca „vârsta de aur” a conștiinței, neîntinată de păcatul originar al „gândirii”. Gadamer va sprijini o abordare fenomenologică a conștiinței hermeneutice tocmai din dorința de depășire a acestui conflict surd. El urma să arate că, datorită universalității cadrului lingvistic în care au loc interpretările, prejudecățile sunt active și nu pot fi evitate de nici o persoană. În termenii lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a matematicilortc " Vocația peratologică a matematicilor" Pledoaria lui Gadamer este o chemare la chenoză, fără de care mintea, abătută de promisiunile neîmplinite ale Iluminismului, nu poate restitui demnitatea paradoxului în geografia vastă a ființei 2. Pe lângă deconstrucția radicală operată de hermeneutica fenomenologică, Louth așază o nouă stație filozofică: opera epistemologului Michael Polanyi. În acest context, ne este reamintit „principiul indeterminării”, al lui Werner Heisenberg (1901-1976 - fiul augustului bizantinolog german A. Heisenberg) și mutația metodologică provocată de succesul epocal al fizicii cuantice. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
criterii obiective de justificare. Adesea, paradigme științifice cu totul revoluționare s-au născut în niște împrejurări iraționale, fiind atașate unor decizii perfect arbitrare. Nu este greu de sesizat elementul comun al tuturor acestor autori, precum și înrudirea lor cu poziția hermeneuticii fenomenologice. Ambele curente de gândire „relativistă” pun accentul pe istoricitatea actului de cunoaștere, îndatorată aportului personal al comunității din care autorul unei interpretări face parte. Ele relevă limitele monismului metodologic iluminist, importanța recunoașterii finitudinii subiective a actului de cunoaștere, emergența insistentă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
articulat în prisma rezultatelor muncii de laborator, fiind acoperit abia ulterior de referințe culturale din câmpul teologiei, fenomenologiei, existențialismului, hermeneuticii sau esteticii. H.-G. Gadamer a salutat în lucrările sale târzii relația de conivență între presupozițiile filozofice ale hermeneuticii sale fenomenologice și gândirea personalistă a lui Michael Polanyi 1. Creștin practicant 2, M. Polanyi și-a adus un aport filozofic nu lipsit de semnificații pentru teologia creștină aflată într-un divorț polemic cu ideologia iluministă. Conștiința focală versus conștiința subsidiarătc "Conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Sensul global al acestui conținut empiric nu poate fi sesizat decât de conștiința subsidiară. E ceea ce Husserl numea „depășirea de sine însăși a intenției în actul vizării” (dieses Übersich-hinaus-Meinen)1. Polanyi discută tema precomprehensiunii într-un mod congenial cu analiza fenomenologică operată de M. Heidegger în Ființă și timp (¬32). Pentru Heidegger înțelegerea este un atribut al Dasein-ului relevat în structura proiectivă a intenționalității, prealabilă oricărei explicitări hermeneutice. Interpretarea este recesivă comprehensiunii, forjată în câmpul revelației unui sens unitar al totalității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
obiectivitatea cunoașterii, se vădește a fi supusă dialecticii cercului hermeneutic. Împreună cu Heidegger 5, Gadamer abandonase conceptul științific al adevărului qua adaequatio pentru a introduce noțiunea poetică a adevărului ca eveniment sau „survenire” (als Geschehen). Hermeneutul german a oferit o descriere fenomenologică a comprehensiunii în termeni care exclud obiectivitatea, descriind cunoașterea ca pe o „confirmare pe care o poate primi o preconcepție”1. Situat în aceeași perspectivă, M. Polanyi adaugă radicalei sentințe gadameriene (es gibt hier keine „Objectivität”) următoarea afirmație: „procesul descoperirii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
omului religios. Efortul teologiei de recuperare gramatologică a sensului creației în lumina revelației nu poate fi susținut fără acceptarea circularității credinței, rezemată numai pe rațiuni practice: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele” (Mt. 9,24). Un alt câștig adus de hermeneutica fenomenologică este relevarea unei evidențe pierdute în modernitate: în lectura unei opere diseminată în timp, intenția auctorială „originară” nu poate fi recuperată fără medierea tradiției 1. Semiotica Scripturii, mai ales, trebuie disciplinată prin supunerea interpretării la canoanele tradiționale ale comunității căreia
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
corporalității (mai cu seamă a lumii afectelor) la constituirea originară a subiectului și, evident, a relațiilor de intersubiectivitate umană. Acest nou impuls filozofic a generat numeroase reacții, mai ales în cultura franceză. Doi autori influențați de Husserl și de tematizarea fenomenologică a corporalității ne vor reține atenția: Michel Foucault (1926-1984) și Michel Henry (1922-2002). Marcat în tinerețe de această redescoperire conceptuală a corporalității, M. Foucault s-a aplecat în calitate de gânditor social și istoric al ideilor asupra mai multor teme stringente, neglijate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o asemenea corporalitate este constitutivă pentru sinele nostru adânc, acel superior summo meo et interior intimo meo despre care vorbea Augustin în Confesiuni (III.11). Cel care a interpretat mai adânc angoasa omului european în fața corporalității din perspectiva unei reflecții fenomenologice asupra ipseității este filozoful Michel Henry. Spre deosebire de Foucault, abordarea lui Henry nu este istorică, deși include referințe la autori importanți pentru gândirea creștină (Tertulian, Irineu, Chiril al Alexandriei). Ca și Foucault, Michel Henry a fost influențat de revoluția conceptuală introdusă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
V" „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henrytc "„Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henry" Bio-graficetc "Bio‑grafice" Opera lui Michel Henry (1922-2002) își dispută calitățile sub categoria omogenă a cantității. În oceanul polar al contribuțiilor fenomenologice contemporane - a căror hipertrofie se sprijină pe suprafețele glisante ale culturii de comentariu - Michel Henry a intervenit ritmic, surprinzând mereu adepții gândirii slabe. Privit chiar și numai de la distanță, numele lui se impune datorită masivității geometrice a operei sale. Scrisul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a gânditorului. Titlurile bibliografiei sale1 abreviază geniul totalității, împlinită din datorie și cu pasiune. Solstițial, ultimele eseuri au venit parcă să confirme rectitudinea și consistența unui traseu orientat religios. Pentru Michel Henry, o apariție durabilă trebuie să aibă, din perspectiva fenomenologică ultimă, calitatea unui răsărit. Clasat de D. Janicaud printre cei patru corifei ai „turnurii teologice a fenomenologiei franceze” (M. Henry, E. Levinas, J.-L. Marion, P. Ricœur), gânditorul din Montpellier ocupă înainte de toate un solid loc în arena filozofiei continentale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Filozofiei și fenomenologiei corpului la Maine de Biran. Încă de atunci, atenția filozofului era concentrată asupra limitelor discursului dualist moștenit din modernitatea lui Galilei și Descartes. Tema autoafectării nu putea să se nască decât printr-o susținută reflecție asupra condiției fenomenologice a trupului, ireductibil la o sumă de „proprietăți geometrice” prin care putem caracteriza un corp inert, intramundan. Trupul apărea, de la început, ca o instanță vie și inobiectivabilă. Rămânea de sesizat resortul prezenței sale - neglijată de Kant, tradiția idealismulului și a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a bucurat întotdeauna în rândul fenomenologilor de strictă filiație husserliană de o recepție foarte generoasă 4. Lucrările sale de tinerețe au ajuns să fie privite, adeseori, cu suspiciune, datorită curajul ultimelor mărturisiri religioase ale filozofului. În raport strict cu analitica fenomenologică contemporană, care înseamnă frecvent un simplu colportaj de idei primite de-a gata ori niște permutări de indici bibliografici, cărțile lui Henry debordează orice limite și rivalizează nietzschean cu excentricitatea marilor uitați ai istoriei gândirii europene (e.g. Maine de Biran
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]