51,126 matches
-
o formă de onestitate a cunoașterii prompte. Matei Călinescu respectă în mare măsură părerile autorului despre sine însuși, așa cum rezultă din primele trei antologii, toate postdecembriste, după cum am arătat. Criticul mărturisește cu bucurie coincidența și arată în mod deschis, în finalul prefeței: „preferința mea merge către primele volume ale poetului”. O informație care explică multe consecințe e aceea că selecția lui Matei Călinescu se bazează în principal pe antologia realizată de autor în 1999 pentru colecția „Biblioteca pentru toți”. O mică
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petrea Poenaru. Să ferească Dumnezeu și pe cei mai răi oameni din lume să fie instalați la d-rul Sutu, că fiecare va avea sfârșitul iubitului meu frate.” Finalul consuna cu Înțelegerea situației de către redactorii de la Universul. În acest sens, noi, astăzi, putem judeca invers: nu e vina stabilimentului că ținea laolaltă nebuni cuminți și furioși ci, dacă e să căutăm vină morală, este a celor care l-au
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
de o parte aruncă o lumină defavorabilă asupra corpului medical iar pe de altă indică premeditarea, insistența chiar, În atac a acestui enigmatic Petrea Poenaru. Profesorul Ion Nica reia, În cartea sa „Mihai Eminescu, Structura somato-psihica” (Ed. Eminescu, 1972), la finalul convocării surselor medicale privind boală și moartea lui Eminescu, și „accidentul” bibliografic Dumitru Cosmanescu, citând chiar un fragment din această relatare și comentând-o. Lăsăm textul să curgă :”... alte opinii, considerate de domeniul fanteziei, tot merită să rețină atenția. Este
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
foarte redusă ca volum în economia de ansamblu a textului și având rolul de simplă, suspect de nevinovată introducere într-o poveste ale cărei puncte de interes sunt plasate orbitor în cu totul alte zone ale narațiunii. De altfel, până la finalul Inspecțiunii, nimeni nu mai face vreo referire la scena din berărie! În schimb, întreaga aventură a celor trei camarazi porniți să dea de urma lui Anghelache pentru a-l avertiza că îl paște controlul este suprasaturată cu indicii manipulate expres
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
Caragiale vrea să convingă lectorul că Anghelache a vârât mâna în gestiune până la cot („Îi lipsește mult!...” decretează fără nici o dovadă, însă și fără umbră de dubitație unul dintre prieteni)? În primul rând, obținerea unui efect cât mai șocant la final, când se dovedește că din casă nu lipsește nimic. În al doilea și cel mai important rând însă avem de-a face cu jocul derutant al adevărului și aparenței ce se înscrie în amintitele norme de desenare a unui scenariu
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
Petrescu e aici aproape de comportismul nuvelelor de început ale lui Preda. Farsa, a doua povestire din volumul Eclipsa, e o transpunere modernă a poveștii biblice a lui Cain și Abel. Umorul e negru, povestea se joacă cu lipsa de sens - finalul trimite mai degrabă la mitul lui Sisif și la absurda, necontenita repetare a aceleiași unice istorii. Jurnalul unui locatar e o istorie fantastică. A fost de altfel inclusă în antologia de nuvelă fantastică românească The Phantom Church. Dar pînă la
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
vorba despre trădări, despre un șir de mîrșăvii, despre un șir de violuri, despre urîtul din noi, despre crime, despre micimea și putregaiul din noi, despre anvergura puterii, chiar și în felul în care organizează spectacolul crimelor în lanț, în final, ca în tragediile grecești. Un incendiu de proporții instalează pustiul din fiecare și peste pustiitul oraș Dogville. Pe urmă, totul te doare. Nu rămîne colțișor din corp și din minte nedureros. Și se instalează tăcerea. Nu intuiești nici o secundă ce
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
cu întreținerea la bloc - pînă atunci în deplinătatea facultăților mintale, își omoară cu lovituri de ciocan cuscrul (liber profesionist, cineamator și fabricant de mărțișoare), care îi era vecin și cu care se afla în cele mai bune relații? Am dezvăluit finalul, pentru că nu e vorba de un film polițist (dimpotrivă!, s-ar putea spune), și pentru că am constatat, văzînd filmul de mai multe ori, că, paradoxal, starea de suspens crește, cu fiecare vizionare, cu cît știi mai exact spre ce conduce
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
de referință (din nou microcosmosul reproduce macrocosmosul: nu asta se întîmplă, în bună parte, cu lumea românească de după ’89? -n.n.), imaginea despre sine, sau conștiința propriei demnități, cum o numește Dostoievski”. Expresia lui Victor Rebengiuc, cel de acum, din finalul lui Niki Ardelean, îți amintește, o frîntură de secundă, de imaginea aceluiași actor, la o altă masă, în finalul Pădurii spînzuraților... O stranie acoladă peste decenii, strîngînd în ea o filmografie de o densitate incredibilă (în contextul istoric al cinematografiei
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
-n.n.), imaginea despre sine, sau conștiința propriei demnități, cum o numește Dostoievski”. Expresia lui Victor Rebengiuc, cel de acum, din finalul lui Niki Ardelean, îți amintește, o frîntură de secundă, de imaginea aceluiași actor, la o altă masă, în finalul Pădurii spînzuraților... O stranie acoladă peste decenii, strîngînd în ea o filmografie de o densitate incredibilă (în contextul istoric al cinematografiei românești). În filmul lui Pintilie, Rebengiuc face un mare spectacol din starea de tensiune conținută, a unui om care
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
colegi de școală, ceea ce părea un stol de păsări nu e decât un stol de creiere migratoare, femeile senatorilor sunt vlăguite pentru că de fiecare dată fac amor cu tot electoratul reprezentat parlamentar, o bătrânică ucide un comentator sportiv și în final se află că era... Limba română, în paginile de la Mica publicitate, un bărbat de la Comemorări se încurcă cu două tinere de la Matrimoniale, bătutul unui covor eliberează pașii celor care au călcat pe el, un om de afaceri miliardar și-a
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
un haz nebun, cu pretenții de filozofie a meseriei, ale unei stripteuse de mâna a treia, fostă muncitoare la Textile (în Textile și conserve) și cu totul altceva furia unei soții de fotbalist care tot aduce acasă tricouri schimbate la finalul meciurilor (în Tricouri). Cu atât mai gratuite și lipsite de efect sunt cele câteva proze cu trimiteri la scriitori (Ahura Christi, Nicolae Prepelicaru, Adriana Vitell ș.a.) sau cele în care manuscrisul și profesia de scriitor apar ca pretext narativ în
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
efect sunt cele câteva proze cu trimiteri la scriitori (Ahura Christi, Nicolae Prepelicaru, Adriana Vitell ș.a.) sau cele în care manuscrisul și profesia de scriitor apar ca pretext narativ în încercări superficiale de metatext. Dar, apropo de stil, iată, în final, o mostră: „Erau șapte țărani voinici, cu capetele căptușite în jertfa brumărie a unor oi la fel de simple ca ei. Cu palmele de piatră ponce, își treceau din om în om ștafeta de răchie. De sub buza groasă, funcționând ca o mustață
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
și mai subtil) spus? De ce totuși împrumutarea formelor occidentale nu a creat de la sine civilizația? În ce sens au rămas goale aceste forme? Întrebare legitimă, care merită un răspuns potrivit cu textele maioresciene, nu cu prejudecățile noastre. Din chiar discriminarea din finalul pasajului citat, se poate deduce acest răspuns: nu principiile democratice sînt neplăcute de Maiorescu, ci felul în care ele s-au întrupat în instituțiile românești de după divanurile ad-hoc. Acestea (școala, Academia și celelalte „asociațiuni” culturale, nota bene! la care Maiorescu
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
poate deduce acest răspuns: nu principiile democratice sînt neplăcute de Maiorescu, ci felul în care ele s-au întrupat în instituțiile românești de după divanurile ad-hoc. Acestea (școala, Academia și celelalte „asociațiuni” culturale, nota bene! la care Maiorescu atașează abia în final Constituția și circularele ministeriale) sînt adevăratele forme goale. Maiorescu a fost apoi acuzat că dorește să le distrugă, în loc să accepte ca inevitabilă umplerea lor de un conținut. Lovinescu mai ales, a insistat pe ideea că civilizația românească a parcurs, în
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
Romei, pe care pare a-l copia, stabilea în teritoriile cucerite mase mari de soldați care impuneau pax romana nu doar prin forța armelor, ci și prin construcția unei infrastructuri care să facă posibilă exploatarea eficientă a resurselor și, în final, romanizarea populațiilor locale. Pax americana poate însemna dezvoltarea infrastructurilor economice, dar nu înseamnă și americanizarea comunităților în cauză. SUA nu sunt capabile să acorde cetățenia (precum, odinioară, romanii) unor populații deosebite cultural, cu o altă forma mentis. Hegemonia lor aeriană
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
lui normală, provoca orori cumplite. Iar „țări de importanță secundară”, precum cele din „axa răului” (Irak, Iran, Coreea de Nord) pot oricând produce o catastrofă planetară prin utilizarea arbitrară a vreunei arme de distrugere în masă la care ajung necontrolat. Și, în final, chiar și clasarea Americii ca „imperiu” poate fi contestată pentru că democrația americană s-a vădit în toate împrejurările, capabilă de autocontrol, de limitare a tendințelor totalitare sau oligarhice. Dacă va impune un „imperiu”, atunci acesta va fi de un cu
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
Boer Ferenc în Doamna și Domnul Smith, pe Panek Kati și pe Bacs Miklos în cuplul Martin, pe Biro Jozsef în Pompierul, pe Krisztina Pardanschi în servitoarea-detectiv... și nici ceasul care este dat înapoi, și nici cele zece minute din final, antologice, în care toate personajele joacă dintr-o dată în sens invers, cu sufletul la gură, ca într-un film pe care cineva, din greșeală, îl derulează înapoi. Tot așa este întipărită în mintea și în sufletul meu toată construcția lui
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
zdrobindu-i, din tavan, Magda Stief-Bătrîna, legată la ochi, prizonieră a zecilor de fire care o trag și o mînuiesc în toate direcțiile, neputința personajului căpătînd reverberații tulburătoare pentru orice spectator, pentru orice om, și nici peștele pe uscat, din final, prizonier și el într-un acvariu, al singurătății, al morții. Obiectele trăiau, ca și accesoriile, decorul însuși se însuflețea, neliniștitor, așa cum își imagina teatrul Ionesco... Toate trei, căci al treilea este chiar premiera despre care vreau să vă povestesc, Jacques
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
finală este ascensiunea socială. Firește, un asemenea grad de luciditate cinică exclude orice urmă de sentimentalism, ceea ce mărește excitabilitatea jocului. Eroina acceptă cu voluptate perversă cele mai degradante ipostaze, umilințe greu de imaginat, cu satisfacția celui care crede că, în final, acestea se vor dovedi a fi cele mai rentabile plasamente. De altfel, cu pragmatismul extrem care îi caracterizează gîndirea, această material girl (Madonna dixit) vorbește deschis despre criteriile pe baza cărora își selectează victimele, fizicul celui în cauză fiind ultima
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
care se poate întemeia cariera de succes a unei femei frumoase, cultivate și cinice. Întrebarea care se pune la sfîrșitul acestei fascinante lecturi este în ce măsură cele citite reprezintă o operă de ficțiune sau o confesiune adevărată. Schimbul de e-mail-uri din final, dintre autor și personaj, un soi de tic verbal al protagonistei (un destul de bizar „ha” sincopează, supărător, de la un moment dat, foarte multe dintre frazele confesiunii), precum și o anumită viziune asupra vieții greu de imaginat la un bărbat, sugerează destul de
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
Academiei Cațavencu. Exemele sufletești ale dlui Șt. A. nasc, cum se vede, monștrișori în paginile unei publicații pe care o citim (am făcut public faptul) cu plăcere. * Din editorialul dlui Vasile Dan (Arca, nr. 10,11, 12 din 2003) spicuim finalul: „Dezvăluirea păcatelor lui Lucian Pintilie, Șt. Aug. Doinaș, Ion Caraion și ale altor cîți vor mai fi, așa cum se face acum, printr-o lege a deconspirării dosarelor fostei Securități astfel încît să culpabiliteze încă o dată victimele, de cele mai multe ori, iar
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13252_a_14577]
-
război mondial, Constantin Țoiu. Este un volum compozit în alcătuirea căruia autorul a amestecat date autobiografice, idei răzlețe, întîmplări mai vechi sau mai noi din lumea scriitoricească, fișe de lectură, considerații despre proză, cîteva încercări de creație originală și, în final, unele impresii de călătorie. Ceea ce unește toate aceste însemnări aparent disparate este aerul de proză care le învăluie, posibilitatea ca ele să devină părți componente ale unui roman. Avem de-a face cu o carte care, dincolo de aspectele factuale, dă
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
trebuie să fie poporul, când mai marii lui îi sunt inferiori. Când neexersații în de-ale gândirii își împlinesc vanitatea în vârful piramidei, între președintele colectivei agricole și președintele Academiei riscă să se constituie omofonia multelor potriveli, care frizează, în final, unisonul. Dar, nicicând distrugerea - de adevăr, de valori, de relații firești între oameni și în interiorul sistemelor în care ei viețuiesc - nu poate permite auzului să perceapă unisonul perfect: scrâșnitul, scârțâitul, falsul vin din isonul veșnic prezent, al registrului profund - isonul
Tema distrugerii (cu variațiuni) by Saviana Diamandi () [Corola-journal/Journalistic/13231_a_14556]
-
marea problemă a micului Institut a fost preluată, în luptă fățișă, de fostul ministru, Ecaterina Andronescu, care rezolvând, pare-se, toată problematica învățământului românesc, și-a ocupat gândirea, multă vreme, cu tactica luptei, ce o avea de desfășurat, aplicând, în final cea mai drastică decizie, punitivă în ochii publicului avizat: desființarea - cu alte cuvinte, distrugerea. Și iată-ne reîntorși la tema cunoscută, mult exersată, acum mascată într-o variație legată de timp și spațiu, dar mai ales de - vezi, Doamne - cerințele
Tema distrugerii (cu variațiuni) by Saviana Diamandi () [Corola-journal/Journalistic/13231_a_14556]