KorAP: Find »[drukola/base=flexionar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...23 >

567 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

TP > ASPP), dominate de proiecții de persoană (PERSP) care găzduiesc cliticele pronominale. Din punct de vedere tipologic (Rivero 1997), pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune, nu spre complementizator. (iv) Negația propozițională ocupă cea mai înaltă poziție în ierarhia domeniului flexionar, reprezintând limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizator CP. Poziția față de adverbul de negație nu (și față de clitice, v. (iii)) este un diagnostic sintactic pentru încadrarea în domeniul CP sau în domeniul IP. Negația propozițională poate avea două realizări

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de persoană (PERSP) care găzduiesc cliticele pronominale. Din punct de vedere tipologic (Rivero 1997), pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune, nu spre complementizator. (iv) Negația propozițională ocupă cea mai înaltă poziție în ierarhia domeniului flexionar, reprezintând limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizator CP. Poziția față de adverbul de negație nu (și față de clitice, v. (iii)) este un diagnostic sintactic pentru încadrarea în domeniul CP sau în domeniul IP. Negația propozițională poate avea două realizări: adverbul nu și afixul ne-

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
având o singură intrare de Lexicon: afix acategorial negativ, inserat fie în componentul sintactic (centru în NEG0), fie în componentul lexical (afix lexical negativ). (v) În româna contemporană, formele sintetice se ridică până la cea mai înaltă proiecție verbală din domeniul flexionar (i.e. [Spec, MOODP]) ca efect al instanțierii paradigmatice sărace a categoriei de mod în limba română; deplasarea este locală și sensibilă la specificarea categorială: nu se omit specificatorii proiecțiilor verbale (proiecțiile [+V]). În structurile analitice, auxiliarele sunt implicate în mod

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
trăsăturilor de temporalitate; astfel, auxiliarele se generează în mod direct în poziție de centru al MOOD0, iar verbul lexical se ridică din domeniul vP prin mișcare locală spec-la-spec la [Spec, TP]. Deplasarea prin specificatori explică efectele de adiacență din nucleul flexionar românesc: specificatorii proiecțiilor verbale sunt în mod sistematic blocați (de VP sau de urma sa), astfel că nu pot găzdui alți constituenți. (vi) Cât privește structurile cu deplasare la C, am arătat că proiecția care găzduiește VP deplasat la stânga auxiliarelor

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Sugestii pentru cercetări viitoare (x) Luând ca termen de comparație franceza, ale cărei forme sintetice în tipologia propusă de Schifano (v. §§1; 3.1.2 supra) se ridică, la fel ca în română, la cea mai înaltă proiecție din domeniul flexionar (MOODP), am constat că sintaxa formelor analitice diferă în română și franceză: în franceză, inserția auxiliarelor blochează ridicarea verbului lexical din domeniul lexical, spre deosebire de română, unde deplasarea verbului lexical este înaltă. O comparație sumară a auxiliarelor din cele două limbi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Spec, TP] (146a) (eventual accesând [Spec, FINP] în inversiunea condițională, (146a')), tranzitând [Spec, ASPP], după cum arată încorporarea semiadverbului mai. În schimb, în structura configurației modale putea + infinitiv, infinitivul scurt verbal se deplasează până la [Spec, vP/VOICEP] (Nicolae 2015d), neaccesând domeniul flexionar (deci nici ASPP), pe cale de consecință nici permițând încorporarea lui mai. (146) a. Aș maiciti o carte. a'. Mailua-l-ar naiba! b. *Poate mai citi. (cf. OK: Mai poate citi.) *** Pe baza analizei deplasării verbului în româna contemporană, ne putem îndrepta

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cercetări la datele românei vechi și, pe scurt, la datele latinei dunărene. În §4 discutăm și analizăm fenomenul dislocării nucleului verbal, propunând o analiză care implică rămânerea verbului în domeniul lexical vP și ACORD la distanță cu centrele din domeniul flexionar IP; disponibilitatea ACORDULUI la distanță în româna veche a fost susținută și în analiza unor fenomene din grupul nominal (Cornilescu și Nicolae 2011a). În fine, capitolul se încheie cu secțiunea rezervată raportului dintre original și traducere din perspectivă sintactică, etichetat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică a verbului lexical, nu a auxiliarului. Raritatea legitimării elipsei verbale

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Raritatea legitimării elipsei verbale de către auxiliarele nonpasive este efectul combinat a doi factori: (i) auxiliarele sunt clitice și (ii) cu excepția structurilor cu dislocare a nucleului verbal, în structuri analitice verbul lexical părăsește domeniul lexical vP și se ridică în domeniul flexionar IP sau în domeniul complementizator CP. Spre deosebire de româna modernă, româna veche prezintă mai multe structuri analitice (v. Zafiu 2016 și bibliografia, în special Zamfir 2005, 2007), o parte din acestea fiind eliminate până la sfârșitul limbii vechi sau în secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
dereptatea ta iuvi-me-voiu feațeei tale (PH.1500-10: 11r) În concluzie, analiza propusă pentru pronumele clitice în capitolul anterior se poate extinde și la faza veche a românei: pronumele clitice sunt găzduite în proiecții de persoană (PERSP) care selectează proiecțiile verbale flexionare (PERSP> IP{MOODP > TP > ASPP}). Pronumele clitice ocupă deci o poziție fixă în structura nucleului propozițional.Cu excepția linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se va deriva din opțiunile diferite de deplasare a verbului (V-la-I vs V-la-C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
1.2 supra, ex. (17)-(19); pentru interacțiunea dintre negație și complementizatorul să, v. §2.2 infra, ex. (42)-(43)). La fel ca în româna modernă, marca de negație ocupă o poziție înaltă în ierarhia propozițională, la limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizatorului CP. Zanuttini ([1994]1998, 1997) arată că există două poziții pentru proiecția de negație NEGP în limbile romanice: la stânga proiecției de timp generalizate (TP = IP), NEGP> TP, și la dreapta proiecției de timp, TP >NEGP. În

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
jale, plângând și zicând că pre fiiul tău l-au mâncat pre drum un leu, și pre mulți oameni. (Sind.1703: 90v) Încorporarea semiadverbului aditiv mai în structura gerunziului negativ verifică ipoteza că în deplasarea la C verbul tranzitează domeniul flexionar (la fel și pentru gerunziul afirmativ, cf. (34c)); în exemplele următoare, semiadverbul aditiv mai se încorporează în structura gerunziului, precedând încorporarea afixului ne-: (34) a. de nevoie mare nemaiputându suferi țara (ULM.~ 1725: 131v) b. Și până văzându că-l

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ale complementizatorului (FORCE și FIN) sunt lexicalizate prin dubla realizare a lui să. Vom menține aceleași diagnostice sintactice aplicate în §III.3.4: poziția față de negație și de pronumele clitice care indică faptul că să este un element extern domeniului flexionar; structurile cu scindare/dublare sunt relevante pentru statutul de complementizator al lui să. În primul rând, trebuie menționat că să în ipostază de complementizator care selectează subjonctivul coexistă cu să conjuncție condițională. Cele două variante ale lui să sunt ușor

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
amu fostu eu (DÎ.1563-4: II) c. săle fie pârâș la judecată Maica Precista (DÎ.1573: IV) Distribuția lui să prin raportare la marca de negație propozițională nu și la pronumele clitice arată că să nu face parte din domeniul flexionar, ci din domeniul complementizator. Un prim argument pentru poziția joasă a lui să în domeniul complementizator (poziția FIN0) este coocurența acestuia cu pronume și adverbe relative; dacă să ar fi ocupat poziția înaltă de complementizator (FORCE 0), constrângeri de tipul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C. (vi) Neatestarea deplasării Aux-la-C, efectele de blocare induse de adverbul de negație nu și existența structurilor VOS derivate prin object shift indică faptul că strategia de deplasare a verbului în româna

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că, drept efect al topicalizării frecvente a subiectului, structura (60) conținând un subiect periferic topic este reanalizată ca o structură în care subiectul ocupă o poziție nonderivată în nucleul propozițional, adică [Spec, IP], iar verbul ocupă o poziție în domeniul flexionar IP (63). (63) [P. stângăTOP / FOC V [N. propozițional S tV X] ==> [P. stângăØ [N. propozițional S V X] În analiza românei este important de reținut că, spre deosebire de majoritatea celorlalte limbi romanice, româna nu a evoluat spre o topică gramaticalizată

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
veche (și modernă), este ridicarea auxiliarului la C; auxiliarul accesează domeniul C fie în propoziții interogative, fie în propoziții declarative. Există două contexte în care testele sintactice arată cu destulă claritate că avem a face cu deplasarea auxiliarului din domeniul flexionar în domeniul complementizator, nu cu un fenomen de dislocare a nucleului verbal (interpolare / scrambling) în care auxiliarul rămâne în flexiune, iar verbul nu se ridică din domeniul lexical vP (v. analiza românei vechi în §4 infra): (i) structuri cu encliză

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
lexical vP (v. analiza românei vechi în §4 infra): (i) structuri cu encliză pronominală la auxiliar; (ii) structuri în care diagnosticele de deplasare a verbului indică faptul că verbul lexical și subiectul au părăsit domeniul vP, deplasându-se în domeniul flexionar. Fenomenul deplasării auxiliarului la C nu este sistematic investigat în bibliografie; datele de care dispunem sunt deci mai limitate, majoritatea autorilor consultați (Rivero 1993; Roberts 1993, 1994; Mensching 2012; Poletto 2014) exemplificând fenomenul prin auxiliare perfective. Structuri cu encliză pronominală

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
argumente sau a predicatelor adjectivale. Această distribuție indică cu claritate că subiectul ocupă poziția [Spec, IP/TP], poziția elementelor verbale fiind următoarea: auxilarul este deplasat la stânga subiectului (AUX-la-C), iar verbul lexical se părăsește domeniul lexical vP, deplasându-se în domeniul flexionar IP (V-la-I). (75) a. quali denari avea Baldovino lasciati loro care monede avea.AUX.IMPERF.3SG Baldovino lăsat lor 'pe care monede li le lăsase lor Baldovino' (italiana veche; Poletto 2014) b. primeramente avea ella fata a llui ingiuria întâi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vrea, poți-mă curăți (NT.1648: 10r) c. De vei vria, poți-mă curăți (NT.1648: 42r) O altă particularitate a inversiunii privește maniera de deplasare a verbului. Natura locală a deplasării verbului (i.e. deplasare prin fiecare specificator al domeniului flexionar IP) este revelată, ca și pentru româna contemporană, de comportamentul semiadverbului aspectual mai32: mai se încorporează prin adjuncție în structura verbului (v. analiza în §III.3.1.2.4) și se deplasează odată cu verbul în domeniul C, indiferent că vorbim

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
este dublu lexicalizat în FORCE0și FIN0, este posibil ca lexicalizarea joasă a lui să să fie blocată de deplasarea V-la-FIN (101a) de către aceeași constrângere, (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter; encliza pronominală în exemple ca (101b) indică părăsirea de către verb a domeniului flexionar și ridicarea la FIN. Poziția FORCE nu este afectată de deplasarea verbului în domeniul C, dovadă și lexicalizarea complementizatorului să la stânga constituentului nu cumva/cândva în exemplele din (101). (101) a. Senu cânduvadzică limbile (PH.1500−10: 67v) b. sănu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
direct: - pe de o parte, proiectarea unei periferii stângi bogate (v. și §3.2.2.3 infra), găzduind inclusiv constituenți focalizați (v. §3.2.2.1.2 supra), și - pe de altă parte, adiacența strictă la elementele funcționale din domeniul flexionar; dată fiind structura funcțională FINP > PERSP > MOOP > (...) și deplasarea verbului prin specificatorii verbali, nu există nicio proiecție care să poată găzdui vreun alt constituent între verb și clitic / verb și auxiliar / verb și secvența clitic−auxiliar; analize alternative, de tipul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
subordonată; periferie stângă bogată, care găzduiește unul sau mai mulți constituenți la stânga verbului inversat; existența structurilor V1. Caracterul rezidual al gramaticii V2 derivă din proporția în care inversiunea se manifestă față de structurile cu gramatică V-la-I (deplasare a verbului în domeniul flexionar): distribuția globală (pe toate cele trei secole vechi) a gramaticii V-la-C este de 8.58% față de 91.42% pentru gramatica V-la-I; proporția structurilor inversate scade rapid pe parcursul secolului al 18-lea. Întrucât structurile V-la-C diagnosticate doar prin encliză pronominală nu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
dislocare, deși din analiza pe care o propunem (v. §4.2.2 infra) va rezulta că grupurile sintactice care se interpun între elementele funcționale și verbul lexical nu dislocă propriu-zis nucleul verbal, ci că verbul nu se ridică în domeniul flexionar IP, rămânând în domeniul lexical vP, iar efectul de dislocare rezultă, așadar, din nivelul deplasării verbului mai degrabă decât din deplasarea și intepolarea de constituenți. Un alt punct controversat este statutul acestui fenomen în ansamblul (sintactic al) românei vechi: este

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]