KorAP: Find »[drukola/base=flexiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...49 >

1,201 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

intonație, accent; • de natură morfologică: sufixe, dezinențe • de natură sintactică: prepoziții, conjuncții În limba română sunt auxiliare morfologice verbele a fi, a avea, a voi, și a vrea. Sunt verbe golite de conținut semantic și fixate în anumite forme flexionare. Flexiunea lor - redusă, de obicei, la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior); la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
auxiliare morfologice verbele a fi, a avea, a voi, și a vrea. Sunt verbe golite de conținut semantic și fixate în anumite forme flexionare. Flexiunea lor - redusă, de obicei, la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior); la conjunctiv, optativ și infinitiv - perfectul. În sintagma tuturor acestor timpuri intră cu o formă identică - a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
plural: să fi (cântat) eu, tu, el, noi, voi ei. Prin aceasta, conjunctivul perfect activ (eu să fi lăudat etc.) se deosebește de conjunctivul prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
conjunctiv prezent și optativ prezent, auxiliarul a fi se constituie în instrument al modului prezumtiv (prezent și perfect): voi, vei fi cântând, cântat etc.; să fi (eu, tu, el, noi etc.) cântând, cântat; aș, ai fi cântând, cântat etc. Situația „flexiunii” auxiliarului e aceeași ca în cazul constituirii formelor temporale, de viitor anterior, de conjunctiv și de optativ perfect. Auxiliarul A AVEA Intră în structura sintagmei perfectului compus (perfectul absolut) și a viitorului I (o a doua formă). Prezintă în amândouă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de viitor anterior, de conjunctiv și de optativ perfect. Auxiliarul A AVEA Intră în structura sintagmei perfectului compus (perfectul absolut) și a viitorului I (o a doua formă). Prezintă în amândouă cazurile forme de prezent indicativ. În sintagma perfectului compus, flexiunea sa de auxiliar diferă parțial de a verbului liber a avea: verb auxiliar verb liber (eu) am (cântat, văzut, mers etc.) am (o carte etc.) (tu) ai (cântat, văzut, mers etc.) ai (o carte etc.) (el, ea) a (cântat, văzut

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
văzut, mers etc.) are (o carte etc.) (noi) am (cântat, văzut, mers etc.) avem (o carte etc.) (voi) ați (cântat, văzut, mers etc.) aveți (o carte etc.) (ei, ele) au (cântat, văzut, mers etc.) au (o carte etc.) Deosebirile de flexiune apar, prin urmare, la persoana a III-a singular și la persoanele I și a II-a plural. În sintagma formei a doua a viitorului indicativ (viitorul I), construită cu verbul a avea, auxiliarul prezintă aceeași flexiune cu a verbului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
etc.) Deosebirile de flexiune apar, prin urmare, la persoana a III-a singular și la persoanele I și a II-a plural. În sintagma formei a doua a viitorului indicativ (viitorul I), construită cu verbul a avea, auxiliarul prezintă aceeași flexiune cu a verbului liber: (eu) am (să cânt etc.) (tu) ai (să cânți etc.) (el, ea) are (să cânte etc.) (noi) avem (să cântăm etc.) (voi) aveți (să cântați etc.) (ei, ele) au (să cânte etc.) În limba română, însă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
vinde etc.) (tu) ai (cânta, vinde etc.) (el, ea) ar (cânta, vinde etc.) (noi) am (cânta, vinde etc.) (voi) ați (cânta, vinde etc.) ei, ele) ar (cânta, vinde etc.) Provenind din unități lexico-gramaticale flexibile, auxiliarele își păstrează - în chiar condiția flexiunii reduse - caracterul binar al structurii: rădăcină + flectiv. Dacă rădăcina nu mai are comun cu rădăcina verbelor libere decât cel mult - și doar uneori - caracterul formal neschimbat (și neschimbător), flectivul poate prezenta aceeași structură formală - la prima vedere, cel puțin - ca

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nedisociabil, partea comună întregii paradigme temporale: ași (2) - dezinențe, pentru persoană și număr: flectivele -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u. Dar, în timp ce formele, considerate în întregul paradigmei de perfect compus, sunt de prezent, dezinențele, considerate în ansamblul lor și în comparație cu flexiunea verbelor libere, sunt de imperfect. Ca auxiliar al potențial-optativului verbul prezintă o situație încă mai complexă. Considerând aceeași rădăcină, a-, element comun întregii paradigme temporale, neschimbat, se pot detașa dezinențe întâlnite exclusiv în structura acestui verb și numai ca auxiliar

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
mai complexă. Considerând aceeași rădăcină, a-, element comun întregii paradigme temporale, neschimbat, se pot detașa dezinențe întâlnite exclusiv în structura acestui verb și numai ca auxiliar al potențial-optativului: -ș, -i, -r, -m, -ți, -r. Dacă, în schimb, considerăm verbul cu „flexiunea” neregulată - ceea ce pare mai propriu - atunci în structura formelor sale, vor trebui identificate mai multe rădăcini: aș-, arși a-, urmate de dezinențe doar în parte „aberante”, dar nu specifice: aș-, a-i, ar-, a-m, a-ți, ar-. Aceeași situație

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de la viitorul indicativului: dezinențe cu totul particulare, dacă se interpretează ca rădăcină elementul absolut comun, neschimbat în întreaga paradigmă a timpului: v-oi, v-ei, v-om, v-eți, v-or; dezinențe „obișnuite” (de prezent) dacă este considerat verb cu „flexiune” neregulată din perspectiva rădăcinii: vo-i, ve-i va-, vo-m, ve-ți, vor-. Verbul a fi, auxiliar al perfectului conjunctiv, prezintă o formă unică, indiferentă la categoriile gramaticale de număr și persoană: fi (să fi cântat, mers etc.) iar verbul a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
iar verbul a avea, ca auxiliar al viitorului indicativ (forma a doua) are structura verbului liber de care, în limba literară, nu se deosebește. Temele liberetc "Temele libere" Temele verbale libere (infinitiv, participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fost lăudată - Ele sunt/au fost lăudate. Precedată de morfemul de (la, pentru) intră în sintagma supinului: de cântat. Tema de gerunziu Intră în structura timpului compus prezent-prezumtiv: va fi + cântând Ț va fi cântând Tipuri de flexiune10tc "Tipuri de flexiune 10" Clasificarea verbelor, în regulate și neregulate ia în considerație structura rădăcinii în cursul flexiunii. În mod firesc clasificarea morfologică a verbelor regulate, în funcție de dinamica variațiilor tematice, își află criteriul fundamental în tema verbală, în schimbările temelor verbale în cursul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintagma supinului: de cântat. Tema de gerunziu Intră în structura timpului compus prezent-prezumtiv: va fi + cântând Ț va fi cântând Tipuri de flexiune10tc "Tipuri de flexiune 10" Clasificarea verbelor, în regulate și neregulate ia în considerație structura rădăcinii în cursul flexiunii. În mod firesc clasificarea morfologică a verbelor regulate, în funcție de dinamica variațiilor tematice, își află criteriul fundamental în tema verbală, în schimbările temelor verbale în cursul conjugării. Clasificarea verbelor în funcție de structura și modificarea structurii morfologice a temelor verbale - condiționată de schimbarea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
morfologică a verbelor regulate, în funcție de dinamica variațiilor tematice, își află criteriul fundamental în tema verbală, în schimbările temelor verbale în cursul conjugării. Clasificarea verbelor în funcție de structura și modificarea structurii morfologice a temelor verbale - condiționată de schimbarea sufixelor tematice - în paradigma flexiunii verbului impune luarea în considerație a două perspective: (1) a sufixului, (2) a temei verbale. Identificarea unor clase de verbe din perspectiva sufixului, considerat în sine, în afara participării sale la o structură tematică, nu poate duce la o clasificare de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a unor subclase, prezintă importanță deosebită, de exemplu, sufixele prezentului, imperfectului și participiului. Din această perspectivă, având în vedere temele polivalente și temele monovalente, luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală). Tipul I de flexiune Se cuprind aici verbele de conjugarea I, cu sufixul infinitivului -a. Prezintă trei teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
prezentului, imperfectului și participiului. Din această perspectivă, având în vedere temele polivalente și temele monovalente, luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală). Tipul I de flexiune Se cuprind aici verbele de conjugarea I, cu sufixul infinitivului -a. Prezintă trei teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A. - Tema polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
această perspectivă, având în vedere temele polivalente și temele monovalente, luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală). Tipul I de flexiune Se cuprind aici verbele de conjugarea I, cu sufixul infinitivului -a. Prezintă trei teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A. - Tema polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul tematic, omonim și cauză a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
liberă a participiului: cânta-T. B. — Tema I a prezentului (pentru singular și persoana a III-a plural); este o temă primară, legată, monovalentă. În funcție de realizarea concretă a sufixului constitutiv, diferențiază verbele în doua clase: Tipul I1 (tipul I de flexiune, clasa 1); tema este constituită din rădăcină și sufixul tematic-Ø: cânt-Ø, cânț-Ø(i), cânt-Ø(ă). Tipul I2 (tipul I de flexiune, clasa 2); tema este constituită din rădăcină și sufixul tematic: EZ-/-EAZ-: lucr-EZ-, lucr-EZ-(i), lucr-EAZ-(ă), să lucr-EZ-

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
primară, legată, monovalentă. În funcție de realizarea concretă a sufixului constitutiv, diferențiază verbele în doua clase: Tipul I1 (tipul I de flexiune, clasa 1); tema este constituită din rădăcină și sufixul tematic-Ø: cânt-Ø, cânț-Ø(i), cânt-Ø(ă). Tipul I2 (tipul I de flexiune, clasa 2); tema este constituită din rădăcină și sufixul tematic: EZ-/-EAZ-: lucr-EZ-, lucr-EZ-(i), lucr-EAZ-(ă), să lucr-EZ-(i) etc., lucr-EAZ-(ă)! Observații: • În structura verbelor primei clase (I1), la o interpretare de suprafață, datorită sufixului-Ø, tema se poate

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Este constituită din rădăcina verbului și sufixul caracteristic -ÎND: cânt-ÎND, lucr-ÎND. Observații: La verbele a căror rădăcină se termină în vocala -isau într-o consoană palatală (sau palatalizată), sufixul tematic prezintă varianta fonetică -IND; apropiind, veghind, îngenunchind. Tipul II de flexiune Se cuprind aici verbele din conjugările a IV-a și a V-a. Se caracterizează prin patru teme distincte, dintre care o temă polivalentă (de această dată, trivalentă) și trei teme monovalente. Din tema polivalentă s-a desprins, sustrăgându-se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se prezintă, la aceste verbe, ca o temă distinctă, monovalentă. A. — Tema trivalentă. Este forma sub care se prezintă trei teme omonime. E constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic. În funcție de sufixul tematic, se disting două mari clase de flexiune: Tipul II1 (tipul II de flexiune, clasa l); cuprinde verbele din conjugarea a IV-a. În structura temelor omonime, sufixul caracteristic este -I-: A1: tema infinitivului: dorm-I, sos-I A2: tema II a prez.: dorm-I-(-m, -ți), sos-I-(-m

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
o temă distinctă, monovalentă. A. — Tema trivalentă. Este forma sub care se prezintă trei teme omonime. E constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic. În funcție de sufixul tematic, se disting două mari clase de flexiune: Tipul II1 (tipul II de flexiune, clasa l); cuprinde verbele din conjugarea a IV-a. În structura temelor omonime, sufixul caracteristic este -I-: A1: tema infinitivului: dorm-I, sos-I A2: tema II a prez.: dorm-I-(-m, -ți), sos-I-(-m, -ți) A3: tema perfectului: dorm-I-(-i

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
tema infinitivului: dorm-I, sos-I A2: tema II a prez.: dorm-I-(-m, -ți), sos-I-(-m, -ți) A3: tema perfectului: dorm-I-(-i, etc.), sos-I-(-i, etc.) dorm-I-(-sem etc.), sos-I-(-sem), dorm-I-(t), sos-I-(t). Tipul II2 (tipul II de flexiune, clasa 2); cuprinde verbele de conjugarea a V-a. Tema este formată din rădăcină și sufixul -Î-: A1: tema infinitivului: cobor-Î, ur-Î A2: tema II a prez.: cobor-Î-(m, -ți), ur-Î(-m, -ți) A3: tema perfectului: cobor-Î(-i, -și etc.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sosEȘT-(e), ur|SC, ur|ȘT-(i), ur|ȘT-(e) etc. Tot din motive fonetice, sufixul -escprezintă la persoana a III-a a conjunctivului varianta -easc-: să sosEASC-(ă), iar sufixul -ăsc-, varianta -asc-: să urASC-(ă). Tipul III de flexiune Cuprinde verbele de conjugarea a II-a. Flexiunea lor se caracterizează prin existența a cinci teme distincte. Se sustrag omonimiei tema perfectului și tema II a prezentului, așa încât tema polivalentă este redusă la una bivalentă. Prin urmare, aceste verbe prezintă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]