898 matches
-
unor expediții cinegetice, mese rustice, întâlniri cu oamenii locurilor, îndeobște vânători, pescari, pădurari, plutași, ciobani, inși care, prin îndeletnicirile lor, duc o viață singuratică, departe de așezările populate, fie ele chiar sate sau cătune, și se dovedesc adaptați perfect peisajului frust și sălbătăciei lui virgine. E o umanitate care încearcă o retragere tăcută din fața civilizației în inima firii, spre a-și conserva o anume integritate, un cod moral nescris, dar bazat pe o despărțire foarte categorică a omeniei de opusul ei
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
dau o mișcare și un suflet. Șoaptele lor se aud câteodată toamna, ca și speranțele lor de înviere, primăvara. Un fluid, ca o osmoză, curge mereu de la om către pământ și de la pământ renaște către om”. În ciuda preferințelor pentru peisajul frust, S. nu e poetul unei geografii gigantice, ca Walt Whitman. Pe autorul Dumbrăvii minunate îl atrag armoniile vieții, veșnicele ei transformări, pulsația neostenită a firii, mișcările cosmice, scurgerea liniștită cu care se succedă ziua și noaptea, răsăritul și amurgul, lumina
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
au acordat Premiul revistei „Poesis” (1990), Premiul revistei „Luceafărul” (1992), Premiul revistei „Ateneu” (1993), Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1995). S. propune o poezie în care livrescul, apropiat de paradigma modernistă, câteodată chiar de sorginte suprarealistă, se combină cu radiografii fruste ale îndoielilor existențiale. Pe fondul unor sonorități aparte, care însoțesc o vizualizare antropomorfică a naturii („Brazii din cer au aripi de barzi”), poeta meditează la menirea cărților, la miturile esențiale: „Să te înconjuri de sunetele cărților / cum altădată celții migrau
SPATARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289810_a_291139]
-
de a da drept de existență în artă realităților umile, dintr-un fel de (auto)compasiune, mândrie, frondă față de „lumea bună” socială sau literară. Apreciat de Tudor Arghezi ca un „talent autentic și sigur”, S. aduce mărturia unei firi sensibile, fruste, care simte imperios nevoia de a se manifesta, într-o încercare de terapie prin poezie. SCRIERI: Pași spre lumină, București, 1935; Tablouri și cântece din călătoria mea, București, 1938; Slove desculțe, București, 1939; D. Th. Neculuță, București, 1940; Daruri pentru
SARBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289496_a_290825]
-
altădată, el își obligă consoarta să îl părăsească din când în când. Pe scenă, unde e poftit să își suspine patimile, se simte mai bine ca acasă, între patru pereți. E o farsă pe care trăirea mimată o face realității fruste. O piesă ambițioasă, complexă în intenție, este Președintele, „mister social tragi-comic”. Imagistică expresionistă, luciditate tăioasă și umor absurd, scene improvizate, ca în comedia italiană medievală, flashuri de real și inserări în simbolic. Și încă: pasaje în versuri, efecte sonore, „ritmică
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
Acceptă, totuși, că jurnalul poate însoți opera „pe dedăsupt, luminând-o de aproape cu o lumină crudă”. Obsedantă la Marin Preda a fost și rămâne tentativa de a găsi și de a regăsi punctul de echilibru între vocația unui realism frust, neînduplecat în observarea aspectelor crude, de o cruzime inocentă (vocație ce s-a manifestat cu o violență triumfătoare în nuvelele de debut) și preocuparea dobândită, din ce în ce mai pronunțată și tinzând să acopere tot orizontul operei, pentru viața conștiinței morale: de a
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
și ironică, mai totdeauna ambiguă. Dacă tehnica - recompunerea imaginii realului din fragmente disparate - nu aduce noutăți în planul structurii, poemele se disting prin naturalețe, prin firescul lor. Surprinde trecerea dintr-un registru în altul, de la jocurile de limbaj la imaginea frustă sau la inserția unui detaliu șocant, prin care lirismul scurtcircuitează un poem, altfel discursiv sau evaziv ca semnificație: „lumea se strâmtează/ cu fiecare naștere/ câinii rămân tot mai des în două picioare/ ce oglinzi credeți voi/ ce oglinzi sunt mai
SERBAN-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289634_a_290963]
-
Sfinxul (1988). Rămân în manuscris romanul Soarele este al tuturor și nuvelele adunate sub titlul Prometeu. Prozatorul T. își conturează încă de la început universul investigat și stilul. În tușe îngroșate, mergând până la caricatură, personajele din schițele sale au un profil frust, dar și o psihologie lipsită de accidente, care confirmă, la fiecare pas, așteptările cititorului. Culoarea și prospețimea narațiunilor provin din „subiectul” ales: imaginea unei societăți destructurate, în primul rând din cauza unui război catastrofic, a cărui memorie răzbate pretutindeni și, în
TURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290309_a_291638]
-
somațiile cotidianului, practică o angajare autentică în istorie, într-un cuvânt, își asumă postura de martor implicat și responsabil, metamorfoza operându-se pe coordonatele rigorismului moral și ale năzuinței către absolut care îi caracterizează întreaga operă. Discursul poetic devine mai frust, mai tensionat și percutant. Se remarcă, așadar, o relativă estompare a „vâlvătăii” stilistice, o asprire a expresiei, de altfel nu mai puțin rafinată decât în trecut, chiar dacă acum e „bici” de luptă. Pentru a da seamă de lirica acestei perioade
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
omenești, sau intervine direct în text cu interogații, exclamații, ironii, diatribe, incriminări, atunci când sunt încălcate brutal, cu cruzime, normele firești ale dreptății și moralei. Depărtându-se de recuzita proprie scrierilor de Curte, de retorica bizantină, cronica are un aer natural, frust și realist. Dimensiunea orală este dată în special de stereotipia narațiunii (în genul basmului), evidentă în folosirea unor clișee expozitive și formule fixe, precum și în modalitatea populară de a lega sau explica faptele. Frazarea și topica generează o anume ritmicitate
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
anume originalitate, al evocării iubitei. Dominantele eroticii lui V. se recunosc în Primăvara Amorului, cea mai cunoscută piesă lirică a sa, lungă și heteroclită poemă în care fiorul trăirii directe, senine, a iubirii, cum și percepția sentimentului și a naturii fruste ca măsură a universalului dau preț multor pasaje. Maniera alegorică și mitologizantă duce la o amplă și retorică paradă de nume sau de epitete mitologice, menite să plasticizeze, prin personificare, atotputernicia erosului. Înfrângerea lui Amor de către o „tânără copilă”, răsărită
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
autoarei, din dramele sale intime, unde emoțiile se exprimă cu accente firești în mici piese nutrite din atmosfera casei, saturată de moliciuni și voluptăți domestice. Poezia erotică, ezitând între o discreție naturală, feminină, și o voință de forță și expresie frustă, poate de sorginte argheziană, rămâne în cadrele desprinse din Cântarea Cântărilor, marcate de o senzualitate difuză, bacanală. Tentativa scriitoarei de a se ancora în mersul ideologic al celui de-al cincilea deceniu al secolului trecut, cu volumul Caii anilor (1947
ZOTTOVICEANU RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
lui Panait Istrati, monografia unei zone puțin abordate până atunci, mahalaua bucureșteană, restituită ca un mediu pestriț, pitoresc, marcat de insalubritate morală, de instincte primare, dar în același timp nu lipsit de profunzimi sufletești, de trăire totală a iubirii, sentiment frust, violent, cu „gust de moarte”, ori ca lume revelând oaze de afectivitate imaculată. Sunt proiecțiile unui narator - copilul, apoi adolescentul Iacov, prin care autorul își exploatează biografia într-o coloratură romantică, lirică, adesea excesivă, mai ales în ultima scriere. Sentimentalismul
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
deoarece prezența ei poate perturba realizarea planului terapeutic. În funcție de reacțiile individuale la durere vom distinge două categorii de pacienți: cei hiperexcitabili la care durerea depășeste gravitatea leziunii; cei hipoexcitabili la care leziunea este extinsă astfel că manifestările clinice devin doar fruste. (J.Cook) Kinetoterapeutul trebuie să aprecieze cu multă atenție această reacție care poate fi un obstacol în fața obținerii unui progres, dar și un aliat în dozarea intensității solicitărilor impuse. El poate folosi unele criterii fiziologice, prin care organismul se exprimă
III. ÎNGRIJIRILE MEDICALE DE BAZĂ CE TREBUIE ACORDATE PERSOANELOR CU DEFICIENŢĂ FIZICĂ. In: ASPECTE METODICO - PRACTICE ALE KINETOTERAPIEI LA DOMICILIU by Adriana Albu () [Corola-publishinghouse/Science/300_a_629]
-
ardelenești, cu interes pentru social, el imaginând un sistem de conviețuire în colectivitate prin autoreglare, unde cei care tulbură echilibrul sunt pedepsiți sau excluși după legi nescrise. Portrete coerente, scris alert, fără complicații stilistice, dar și fără simplificări reportericești, limbaj frust - acestea ar fi câteva caracteristici. Spațiul urban e prezent în romanele Ceața (1984) și Pragul (1986). Aici accentul cade artificial și neconvingător pe momentele de criză care intervin în existența unor cupluri cu o evoluție psihologică ce se vrea complicată
SUCIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290009_a_291338]
-
de fapte cu țel nebulos; un neastâmpăr obscur nu-și află cauza și se transformă adesea în tânjire dureroasă. Dezrădăcinarea sufletului rural prin cultură capătă o expresie inedită, adecvată epocii și experienței istorice noi, devine o nostalgie existențială a vieții fruste în mijlocul naturii. OV. S. CROHMĂLNICEANU Adevărata carieră a prozatorului Zaharia Stancu începe abia în 1948 cu romanul, cap de serie, Desculț. E un roman liric, o autobiografie imaginară în tonuri realist-barochiste, amestec de tragic și comic, cu sugestii din Foamea
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
glume, deci propriu umoristului de rasă.” Maniera soresciană e de a privi „țărănește”, ponderat moromețian, abstracțiunile și stranietățile („se apropie de operă cu atitudinea simpatic ipocrită a unui Păcală: ce-o mai fi și asta?” - Tania Radu), cu un scepticism „frust”, care nu intră în conflict cu agilitatea manevrării lor. Stilistic, abundă neaoșismele, regionalismele, integrate cu o artă desăvârșită în țesătura textului - pe care o inervează, o pun în alertă. O încercare de revizitare a poeziei românești, din păcate nefinalizată, este
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
Acest lucru este absolut esențial pentru înțelegerea genezei și dezvoltării suferințelor iatrogenetice. Bolnavii A. Păunescu-Podeanu face o interesantă și riguroasă analiză și clasificare tipologică a „bolnavilor dificili”, în care cuprinde toate aceste cazuri clinice. Primul tip îi reprezintă „bolnavul dificil frust, incidental, la limita noțiunii”. În ceea ce privește personalitatea și atitudinea față de suferință a acestei categorii de „cazuri”, autorul citat îi descrie în felul următor: „bolnavul care vine să se plângă medicului de câteva tulburări vagi, imprecise, fără acuitate deosebită, cu grija de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psiho-morală, indiferent de aspectul acestora. Ele sunt următoarele: tendința la depresie, neliniște, frica de viață, nevoia de a fugi, de a vagabonda datorită imposibilității de a se fixa într-un loc, sau într-o activitate profesională. Nevoia de a-i frusta pe ceilalți pentru că prin aceasta au sentimentul compensării propriilor lor frustări. Existența unui nucleu sau stări complexuale ale Eului personal, de regulă complexe de culpabilitate și de inferioritate pe care caută să și le anuleze prin identificarea cu persoane superioare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la toate nivelurile. Revolta în fața alterării condiției umane dă naștere unor imagini de un dramatism intens, simțurile sunt violentate de aspectele dezgustătoare și deprimante ale existenței. Anticalofilia, formulele sfidătoare contribuie la întărirea sentimentului de revoltă. În poezia lui V. limbajul frust elimină retorica, iar dificultatea rostirii se întrevede în sincopele expresiei. Limita impusă de cuvânt, neputința acestuia de a sugera starea, presiunea semiotică („Noi am avut pentru orice lucru/ un singur nume. Ce trist să crezi că poți spune/ ceva” - Cântul
VLAD-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
prezintă atractiv. Narațiunea e scrisă cu nerv, adesea chiar cu suspans, și e înțesată de simboluri ce îi adâncesc sensurile, ca, de pildă, susurul și oglindirile Mureșului, sclipirile dragostei, azurul cerului ș.a. Limbajul e viu, colorat cu metafore și cuvinte fruste, uneori chiar cu regionalisme. În configurarea personajelor se simt dalta și penelul artistului plastic, care alege cu talent detaliile sugestive, ca și elementele esențiale. S-a vorbit, nu întâmplător, de modalități expresioniste în desenul figurilor și în perspectivarea planurilor narative
VLASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
retoricii, discipline în vogă în epoca formării lui P., dar și din arsenalul filosofiei și al altor discipline umaniste), împănat imprevizibil și savuros cu arhaisme, regionalisme (moldovenești), vocabule și ziceri proprii registrului familiar ori caracteristice pentru exprimarea colocvială și necenzurată, frustă sau buruienos-colorată, uneori propriu-zis licențioasă. Multe dintre paginile lui P. sunt dotate cu un bogat corp de note, hipererudite și ludice deopotrivă, asemănătoare într-o oarecare măsură celor din Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu. În pofida diversității tematice, dat fiind că energia
PIŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288830_a_290159]
-
descifra adevăruri uitate (Student la istorie), autorul este egal cu sine însuși, în pofida încercărilor de înnoire a formulelor epice. El experimentează modalități diferite, de la notația lirică la cea alegorică, de la tușa fantastică la observația directă de reporter, recurge la expresia frustă, condensată și dinamică a ziaristului, dar și la mijloace ale prozatorului modern, cum ar fi fracturarea fluxului temporal, întretăierea planurilor narative, sondarea inconștientului și exploatarea valențelor simbolice ale situațiilor și gesturilor. Eseuri, poezii sau povești pentru copii completează opera unui
POP-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288893_a_290222]
-
în aceeași cheie „subiecte” frivole ori grave (teme predilecte: moartea, Dumnezeu, poezia), alternând continuu registrele și tonalitățile. P. adoptă poza Poetului (unele versuri au inflexiuni ce amintesc de Nichita Stănescu) și mimează un fel de tristețe bacoviană. Directețea orgolioasă, ludicul frust ar fi nota caracteristică a versului. Totuși, încă de la început se poate constata predilecția către anecdotic și ironie (inclusiv autoironie), către epicul ori portretul șarjat. Poetul declară, de altfel: „Sunt un François Villon, născut din flori,/ În jurul meu roiesc spânzurători
POPESCU-24. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288945_a_290274]
-
primele texte ale lui P., Biblioteca antiqua, critica remarcă un „ciudat amestec de «consignație» epică, unde coexistă «pacific» cronica istorică mistificată, decalcul după documentul istoric, jurnalul intim, memorialul de călătorie, crochiul marin, poezia idilei rustice etc.” (Radu Enescu). Expresia este frustă, proaspătă, adeseori neașteptată, mizând frecvent pe imaginația parodică, pe estetizarea limbajului științific, ca și pe recuperarea în plan ironic a vorbirii cotidiene. Asupra prozelor ficționale ori semificționale ale lui P. stăruie, alternativ, umbra tutelară a lui Livius Ciocârlie și a
PORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]