745 matches
-
care-și intră astfel în atribuțiuni concrete aduce un echilibru bizar în căsătoria ultimă a Lenorei. "Femeia care și-a greșit domiciliul", o caracterizase în mintea sa doctorul Pejan. Lenora își regăsește, o dată cu interesul acordat bolii grave, o dată cu intrarea în funestul salon 8, demnitatea conjugală, ceea ce înseamnă și o legitimitate niciodată avută pe deplin în sanatoriul-muzeu al doctorului Walter. MOARTEA LENOREI " Cu un creion trăsese pe o hîrtie o bară fermă, apoi un semn grafic oblic, care reproduceau ideea aproape pasionată
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a rupe legătura cu cel iubit fără nici o explicație comportă riscul enorm al oprobriului partenerului. Sfîșierea lui, oglindind-o, în fond, pe cea a femeii, se transformă previzibil, acolo unde personajul suspectează frivolitatea, în furie. Motivul regăsirii îndrăgostiților sub semnul funest al unui prea tîrziu, în pragul morții Margueritei, lasă să se întrevadă, cum ar fi spus Hugo, vîna tragică a destinului pulsînd pe frunțile lor. Dama cu camelii reprezintă, dincolo de orice, tiparul dublu al femeii, transformat de o fantasmă obsesională
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Mihai spre Transilvania, aproape de Vălenii săi adoptivi, la marginea unei păduri care nu mai este, distrusă și ea ca și acel brad bătrân închipuit de poetul-savant, N. Iorga a fost ucis acum o jumătate de secol. Era ca o prevestire funestă pentru un neam întreg. Se spune că există o scrisoare a Marthei Bibescu de condoleanțe trimise cu acea ocazie familiei îndoliate. Scrisoarea rostea un "Dumnezeu să-l ierte", după rânduiala creștină, însă adăuga aceeași formulă (cât de potrivită!) și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
portretelor cuprinse în volum. Paginile dedicate dictatorului de la București, mai puțin consistente decât altele, conturează totuși destul de bine tabloul epocii căreia Ceaușescu i-a conferit o prea tristă faimă. Simple presupuneri în privința stării fizice, aproape nimic despre tarele morale, despre funesta megalomanie a paranoicului. Interogația pe care o alimentează Accoce și Rentcknick în noul volum privește totodată istoria și etica, mai ales etica medicală. O asemenea preocupare nu trebuie să mire într-o societate care a simțit nevoia să creeze chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
polarizează atenția privitorilor (fotografia și portretul, nu atât că depozitare ale memoriei într-un Timp necruțător, cât că ipostaze ale unei alterități neliniștitoare; fereastră și oglindă că spații de trecere înspre un dincolo ambiguu, ce poate fi deopotrivă taumaturgic și funest; apă că vehicul al păcatelor individuale și al morții colective; cartea veche și rară, cu simbolistică oculta; corpul că ilustrare a descompunerii generalizate; uniformă ca semn al anonimizării, al efasării oricărei forme de identitate individuală într-un sistem totalitar etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
la rangul de esențe. "Cunoașterea, trezia mai curând, suscita între ele și noi un hiatus care, din nefericire, nu este conflict; dacă ar fi, totul ar fi cum nu se poate mai bine; dar el este suprimarea tuturor conflictelor, abolirea funesta a tragicului."5 Seneca scrie că nu există animal mai morocănos decât omul. Seneca-fiul, primul-ministru al împăratului Nero, a fost întruchiparea urii pentru tot ce era viu. Ură plăcerea, ura mâncarea, băutură. Adoră banii și teama de suferință. "Seneca reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
reușitei pe care a avut-o în privința umanului, filosofia are mari dificultăți în a gândi animalul. Chiar și cei mai mari filosofi ne frapează prin naivitatea concepțiilor lor (ca să nu spunem mai mult), naivitate ilustrată perfect de faimoasa și totodată funesta teorie carteziană a "animalului-mașinărie". După Descartes, animalul nu ar fi nimic altceva decât un mecanism acționat de natură. Lipsit de suflet, de inimă, nefericitul și ghinionistul dobitoc mai este oare capabil să sufere măcar? Și chiar de-ar suferi puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
cîteva finalități preocupărilor noastre".(Delors). Această schimbare de atitudine în privința ideologiei va produce efecte benefice mai întîi pe plan metodologic. Astfel, economistul își va putea explica presupozițiile al căror purtător este (Myrdal). Apoi, pe plan epistemologic, deoarece teama unei influențe funeste a ideologiei se va fi evaporat, astfel încît economistul va putea rezista hipnozei "științelor dure" reputate ca singurele capabile de obiectivitate. Renunțînd să facă din știința economică ceea ce ea nu poate fi, el va surmonta astfel un autentic complex, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
o oglindă trecutul eroilor, prefigurându-le, în același timp, și sfârșitul tragic. Tocmai în acest spirit demonstrează Gaston Bachelard atracția pe care apa o exercită asupra psihicului: Dacă de apă sunt atât de puternic legate toate interminabilele reverii ale destinului funest, ale morții, ale sinuciderii, nu trebuie să ne mirăm că apa este pentru atâtea suflete elementul melancolic prin excelență."93 (s. n.) Consacrarea elementului acvatic, pe lângă implicațiile asupra imaginarului operei, este și un argument în plus care pledează pentru deschiderea spre
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
J. G. Frazer, Creanga de aur, vol. al IV-lea, Editura Minerva, București, 1980, pp. 227-237 172 Cf. J. Derrida, Diseminarea, Editura Univers enciclopedic, București, 1997, pp. 391-393 autorul francez glosează pe marginea echivocului din retorica "darului", deopotrivă insidios și funest în mitul lui Theut, povestit de către Socrate, la finalul dialogului "Phaidros". Chiar termenul "Pharmakon" exemplifică ceea ce Derrida consideră diferență, adică nu un simplu cuplu de contrarii, ci mediul originar al diferențelor. 173 Cf. Mircea Eliade, Comentarii la Legenda Meșterului Manole
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
destinate orășenilor și străinilor naivi) și sfori (care pot deveni odgoane, parâme folosite în marină dar și pe uscat, la deplasarea forțată a animalelor) nu se înnoia prea des și era lesne de asociat cu smârcurile și mlaștinile, cu umbra funestă a pădurilor. Tratarea cu umor a păduricilor din scena înotului (29 septembrie 1975) ca fiind spațiul creșterii neîncetate a bureților sau imaginea liniștitoare a răchiților umbroase este un contrapunct în polifonia lichidului nefast apa îngroșată "constituită din filoane de culori
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Dr. A. K. este fascinat de acest lexem, speculat de Al Pitzuno în Cântările Buruienoase ("Chanson de gest(uell)e paillarde) în care Ipseitatea Sa Auctorială pare a fi atras de plasticitatea multilaterală (cu geometrie variabilă) a Triunghiului Bermudelor Autorității Funeste. În fapt, abia în perioada pRost universitară (când a ouat Trei într-o carte) Elpi pare a percepe (în loc de drepturi de autor) că acel cuvânt nu mai avea sensul de Origine (a Lumii, ca în pictura lui Courbet, vezi http
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
eliberați prin câteva lagăre de tranzit, la capătul căruia acea comunitate picarescă, variabilă și multietnică, ar fi urmat să-și găsească propria Ithacă, în cazul naratorului orașul natal Torino. Nicicând ca în cazul acestui tip de experiențe excepționale, între macabru, funest și animalitate, faptul trăit nu se legitimează mai convingător într-o estetică a autenticității premeditat brute, începând cu limbajul, galeria de portrete (de la tragic la caricatural), tablouri horror (amintind de descrierile lui Malaparte) și terminând cu miile de detalii geograficc
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
trist, întregul arsenal al Mirandei de a-l trezi la realitate, de a-l umaniza și lumina, printr-un fel de psihoterapie ad-hoc, de a-l îmbrobodi prin varii stratageme, inclusiv sexuale, se irosește în zadar. Suspiciunea, calculul, mediocritatea blindată, funesta frigiditate a "partenerului" se dovedesc a fi tot atâtea ziduri inexpugnabile. Miranda, în cele două luni de claustrare supravegheată, se confruntă cu psihopatologia unui avorton, neîncetând să-l numească ucigaș al vieții și frumuseții. Colecționarul este un criminal din orgoliu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
supralicitată în "Manualul inchizitorilor" de Lobo Antunes), cea a reluării aceluiași fir (filon) epic într-o altă versiune, a altui personaj, Fowles face din Miranda protagonistul părții a doua a romanului; în care se rescrie partea întâi, viața și opera funestă a lui Caliban, punctul de vedere, vocea și registrul analitic fiind cele ale Mirandei. În privința contextualizării Colecționarului, împărtășim opțiunea lui Dan Grigorescu din postfață, ce-l vede pe Fowles, acest autor foarte britanic, solidar cu "tinerii mânioși" ai anilor '60
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de groază și deznădejde, oricine era susceptibil de a fi lovit de tornada năucitoare și misterioasă, în timp ce victima (vezi directorul RTV din Tirana) lovită de moarte, ca în tragediile antice, nu-și putea reprima totuși o admirație vlăguită în fața atotputerniciei funeste a zeilor. Culpa generalizată, dihonia întreținută programatic între diverse clase sociale și bresle profesionale, deposedarea celor mulți de reperele credinței, de tradiții și de orice speranță ("fuseseră excluse clopotele, rugăciunile, lumânările, și împreună cu ele, mila, regretul (...)", slujeau eficient triumful crimei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
a memorialiștilor-inchizitori, aproape transa incontinenței lor confesive, capricioasă mai ales în discontinuitatea axei temporale, constituie un exemplu tipic de cum forma devine semnificație: destrămarea galopantă a centralității puterii discreționare, dezintegrarea unui univers toxic, blestemat, deși cu aparențe de normalitate, spargerea încremenirii funeste în miriade de cioburi: așa-zisul echilibru politic și social, hrănit propagandistic cu splendoarea Portugaliei, nu era decât o perversă, teroristă colecție de sloganuri și butaforie. Să facem cunoștință cu câțiva dintre memorialiștii romanului, personaje și figuranți dintr-o galerie
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fanteziile sexuale legate de eleve, singura insulă de lumină și plăcere pentru cel ce regretă acum, în anii '90, regimul autoritar. Iată o probă de stil al lui Lobo Antunes ce echivalează o stare sufletească a personajului cu o viziune funestă asupra lumii: "lumina din Setubal printre storuri la fel cu chihlimbarul de la morgă unde un Christos cu față de furnizor de droguri, mort de o supradoză, aștepta autopsia pe perete, perdelele semănând cu giulgiurile mortuare, marmura de pe comodă cu oase din
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
volumul "Mesaj", precum și ca inventator a două stiluri de avangardă, paulismul și intersecționismul. Dar cine e acest Ricardo Reis, medicul-poet ce se-ntoarce din Brazilia în Lisabona natală la sfârșitul anului 1935, pentru a muri nouă luni mai târziu, o dată cu funestele prevestiri ale războiului? De ce spectrul poetului Pessoa, prea puțin apreciat în timpul vieții, îl vizitează și i se adresează ca unui alter ego, atât de firesc, cutremurător de firesc? Pelerinajul lui Reis de-a lungul și de-a latul cartierelor Lisabonei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
timid, dar și emfatic, neînțeles în visul său de iubire și idealitate, în violent contrast cu dizarmonia istoriei, a agoniei pe câmpul de luptă. Dezertează, așadar, din climatul hidos, din textura sângeroasă a pânzelor lui Goya, tocmai când se declanșează funesta sarabandă a spintecării și tranșării porcilor; prefață la festinul delirant al devoratorilor demni de violența expresivă a unor Bosch, Shakespeare sau Bunuel. Posedați parcă de diavolul ascuns în vremuri biblbice în godaci, sălbăticiți deja ca niște roboți ucigași, comilitonii lui
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
aleși. Mandatul imperativ regla atitudinea acestora. Cel care nu vroia să consimtă impozitele, refuza să le și plătească. În același secol au reapărut Adunările provinciale. Conflictele dintre acestea se vor manifesta în special în ceea ce privește consimțirea impozitelor. Statul va suferi consecințele funeste ale noului sistem: mai întâi eșecul regelui Cristian al IV-lea (1588-1648) contra Imperiului (1626), apoi invazia suedeză, catastrofa din 1658 și fondarea monarhiei ereditare, absolute, pe ruinele vechiului regim al stărilor. Lui Cristian al IV-lea i-a urmat
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
un coeficient de mister greu, sinistru, deci de mysterium tremens. Există, chiar, în câteva secvențe din vastul poem thanatic care este Jucăria mortului și sugestia adevăratei cauze care macină interioritatea și așa vulnerată a poetului: în trecerea concretă spre acest funest dincolo ar putea avea un însoțitor demonic. Prezența demonicului în mod evident, catalizator al anxietății este aproape o certitudine în Tratamentul autoadministrat cu același sadism sinucigaș: "(întind mâna iau de pe calorifer o/ baterie veche de lanternă pun limba/ pe lame
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întunecat al demonicului ce pândește spectacolul sumbru al unei existențe total lipsite de fiorul transcendenței sacre. Nu e nevoie de nicio altă tentativă de explicitare a tragismului emanat de această conștiință a însoțirii perpetue cu un alter demonic, ostil și funest. Pe acest fundal cât se poate de liric în profunzime, energumenul Constantin Acosmei a știut, în orice caz, să-și joace pe viață și pe moarte cartea plină de spectre și umbre ale funestului. S-ar putea ca, într-adevăr
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu un alter demonic, ostil și funest. Pe acest fundal cât se poate de liric în profunzime, energumenul Constantin Acosmei a știut, în orice caz, să-și joace pe viață și pe moarte cartea plină de spectre și umbre ale funestului. S-ar putea ca, într-adevăr, orice ipotetic "va urma..." să apară, din punctul acesta de vedere, doar ca un fel de apendice manierist și, prin urmare, inutil. Referințe critice (selectiv): Andrei Bodiu, în "Observator cultural", nr. 145, 3-9 decembrie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
stă, dimpotrivă, sub semnul decisiv al misterului greu, al evenimențialului simbolic. Aproape fără excepție, textele relatează ceremonialuri bizare, pe jumătate sacre, pe jumătate demonice, în care umilința consună cu furia luciferică, iar bucuria de a trăi cu voluptatea murindului: o funestă Cină de toamnă, cuminecare cu viața, dar și cu moartea, vegheată de o ambiguă Ea și întreruptă de Marele Câine de Veghe; o Apariție în timpul unui ritual executat de micul soldat cu "somnul plin de spasme", asaltat de păsările aruncate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]