780 matches
-
pe șosea. Trec câteodată mașinile spre Calcutta, cu faruri mari, aprinse. Câte un om, doi, grăbiți. Mă întreb, așa, ce devreme se culcă oamenii în India!... Îmi amintesc atunci de Bhowanipore, și parcă un val cald mi se urcă în gâtlej. Grăbesc pasul. Nu mă opresc decât la o dugheană ca să-mi cumpăr țigări. "Scissors", singurele pe care le găsesc. Ardea o lampă de acetilenă, și câțiva drumeți se odihneau fumând huka, cu pufăituri lungi, potolite. M-au privit toți cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-ne! Făgădău se depărtă câțiva pași, apoi se întoarse brusc, încruntat, cu o privire sălbatecă, înfigîndu-și pumnii în șolduri. Părea un alt om. - Tu ești ăla care, așa și pe dincolo?! strigă el cu un glas sălbatec, izbucnit parcă din gâtlej, îngroșat de tutun și alcool. - Eu sunt, răspunse Lorinț. - Este adevărat că aveți aici, la numărul 18, unul care se pretinde făcător de minuni? - N-a spus niciodată că e făcător de minuni. - Dar atunci ce mă-sa pretinde că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
repede, spune-i ! Spune-i ! Dar ce enervant, tocmai acum glasul nu-ți iese din gât ! Ochii îți ies din orbite, saliva îți curge pe gulerașul de școală și ți-o ștergi cu discreție, preocupată cum ești să strigi ! Din gâtlejul forțat nu iese nici măcar un gâjâit, oh ! Nu mai are niciun rost să te chinuiești ! Renunță ! Și renunți, pentru că brusc ți-ai amintit ceea ce e absolut inexplicabil că ai putut să uiți : nu mai ai glas, pentru că nu mai ai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Doamne, și ce frică mă cuprinde, de cât ajutor aș avea nevoia acum că vine el. De ce trebuie ca eu să fiu întotdeauna cel care să sufere? E un adevărat iad.“ Resentimente negre, familiare, îi încolțiră în inimă și în gâtlej. „Sunt otrăvit“, se gândi George. — Uite-o pe Alex, spuse Stella, strunindu-și plânsul. George se ridică repede și se îndreptă spre ușă. Mama lui se dădu la o parte, făcându-i loc să treacă. Schimbară între ei o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în gură; ceva, o vietate ca un crab sau un vierme cu gheare. Convingerea aceasta devenise extrem de vie și era însoțită, ca acum, de pildă, când își închisese repede gura, de un gust de fiere care i se ridica din gâtlej. Se înălță în capul oaselor întrebându-se dacă nu cumva înghițise într-adevăr un păianjen. Se dădu jos din pat și își trase pe el restul hainelor (dormea, acum, în lenjeria de corp), se bărbieri, și bău în picioare, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trecu pe lângă el. Era o zi noroasă și încăperea arăta sumbră, dar de cum intră, Tom văzu pe masă un exemplar din Ennistone Gazette. Rozanov îl urmă și închise ușa. I se adresă pe o voce răgușită, tușind ca să-și limpezească gâtlejul: Ai citit asta? Da. — Poți să-mi dai vreo explicație? Mai e o relatare și aici. Trânti pe masă un exemplar din The Swimmer, cu o violență care-l făcu pe Tom să se cutremure. Tom se gândise la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
feștile smulse din incunabule juridice locul Însolzit de fiară de sub rugăciune; de atîta așteptare mi-a coclit și umbra pe pămînt... „...ai fi fost tu unul din aceia care au vrut să hrănească mulțimile cu dumicatul de pîine rămas În gîtlej...” Atît am, atît ofer! Îmi caut și eu cu lampa de petrol numele să-l pot da jos de pe cruce, dar pietatea oare mă Împiedică să recunosc că și ceapa are petale?! O inimă nedospită-ndeajuns tresaltă-n foalele pieptului
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
era o turmă de șacali de nisip cu gurile deschise. Aveau dinți lungi de cuarț și ochi rigizi de piatră. În rest, totul în ei era de nisip. Până și părul cenușiu. Stăteau cu gurile căscate, iar tăcerea urla în gâtlejurile lor. Parcă nu așteptau decât să ne aventurăm spre ei ca să ne devore. Și pentru că noi nu înaintam, s-au culcat să-și facă digestia... ― Să ne întoarcem, i-am zis Eleonorei. ― Unde? murmură ea. ― În gară... Dar nu ne-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nevăzute, metafizicele, fac substanța și temeiul celor vizibile. Trebuie să te porți cu mintea ta - cu fantasmele, erudiția, reveriile și farmecul reflecției - exact ca dansatorul și fotbalistul cu gleznele, ca violonistul și pictorul cu mâinile, ca tenorul și soprana cu gâtlejul, ca zugravul cu bidineaua sau ca țăranul cu hârlețul și sacii. Meseria ta, a noastră, e duhul. Iar cu făpturi de-o așa eterică întrupare (firește că nu de mine este vorba întâi de toate!) nu ține să te-atingi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
loc), să sugrumi la strungă turma umană. Ei bine, în momentul acela, după ce am crezut că sunt iarăși la un pas de infarct, după ce am rezistat (cu greu) impulsurilor anarhic asasine și după ce mi-am înghițit nodul de plâns din gâtlej, am fugit învins către metrou, lăsând la nimereală cuiva din mulțime biletele... Așa ceva n-am să uit și n-am să iert câte zile voi avea. Și vreau cu ardoare să știu cui i se datorează această sadică tratare a
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
se întreceau cu gluma? Bun, toate aparențele erau împotriva baritonului nostru precum și împotriva portăresei. Dar nimic nu dovedește că nu se iubeau. Nimic nu dovedește, pe de altă parte! că nu-și iubea soțul. Când fantele își luă zborul, cu gâtlejul si cu brațele obosite, ea, ca o nevastă credincioasă ce era, a început din nou să-l înalțe în slăvi pe răposat. La urma urmei, știu atâția care, în ciuda aparențelor, nu sunt nici mai statornici, nici mai sinceri. Am cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
aveau nici o importanță, fiindcă priveau pe cei sănătoși. Oamenii aceia puneau întrebări și cereau răspunsuri. La el, fenomenul vorbirii se forma undeva într-un loc usturos și, după un parcurs sufocant ca cel al unui cheag embolie, vorbele gâlgâiau în gâtlej într-o salivă sărată, așa că permanent cuvintele îi păreau coagule scăpate de pe buze. 169 . . . Ada, în adevăr, așa cum bine socotise, întîlnise pe Lică Trubadurul. Fusese destul să se coboare din automobil și să se amestece la anumite ore în viața
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
acolo, în subsoluri, ca nimic să nu evadeze. Febra ar fi vroit s-o împiedice de a trece la termometru; un acces de tuse mai tare putea fi o primejdie vădită oricui. Mai ales să nu i se urce în gâtlej gustul acela de sînge: un firicel sau un coagul mic, pe care să trebuiască să-1 înapoieze penibil la surse, sau să-1 păstreze chinuitor în valvula silnică a gurei, sau, mai teribil încă, să-1 strecoare în batista fină de olandă, cumplit
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
vreo 19 ani și era de vreo cinci în clasa patra de gimnaziu . Iar Lina noastră era studentină . . . Halal, Lică . Dacă Mini căscase cu adevărat ochii, apoi gura i se încleștase. Vroia totuși să scoată exclamări, dar nu treceau prin gâtlej. 220 221 Amândoi, la un do râs, nici de zicea când - Da' nu ne dai afară. Ce-o să zică soră-mea, Dia! Iar viu ca o haimana după 9 la masă . . . Aide, Mini, că te dezmeticești tu pe drum . Nostimă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ciupercile. Otrăvitoare. Îmbâcsesc societatea. Fac aerul irespirabil. Sunt pâinea și sarea dictatorului, faraonului, tiranului. Sunt mediul său social. Lăudătorii lui pe toate cărările. Lătrătorii săi popularizatori în toate răspântiile vieții, ajunsă repede la agonie. Exact cum spune Sfântul Apostol Pavel: “...gâtlejul lor este un mormânt deschis. Se slujesc de limbile lor ca să înșele; sub ele au venin de viperă”. (Romani 3, 12-18) Coloane vertebrale de gelatină, pe care se edifică și extinde șandramaua abatorială. Din rândurile lor se recrutează cozile de
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
aici. Cu clonțul sub aripi, un cocostârc se oglindea într-un picior de mărgean. Jurîmprejur sălcii tușinate păreau că stau pe labe, cu ochiuri noduroase ca niște caracatițe. Mă așteptam să aud sâsâituri sau să le văd că-și moaie gâtlejurile pe pământ. Făcea aceste farse cineva ? Amurgul poate. Și mai ales primăvara ai cărei gândaci foșgăiau în vinele mele cu mii de piciorușe bucuroase. Am coborât într-o gară având deasupra stelele. Printre felinare roșii se alungau, elastic, umbre. Mă
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
albă care Învață În San Isidro, la un colegiu grozav cu călugărițe din America de Nord, o să tragă altădată la măsea, nu acum cînd trebuia să facă poze la școală. Del Castillo Își lăsă baltă prietenii, Îi lăsă la birt, clătindu-și gîtlejul după beția din ajun, scuipînd pe rumegușul așternut pe jos chiar În dimineața aceea și o luă spre școală pătruns de importanța misiunii sale. Și acum maica stareță Îl prezenta copiilor ca În fiecare an, domnul Delcastilo și toți În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care le vor da putere acestor cârduri să zboare spre nord, până dincolo de Cercul Arctic. Când se ivește prima geană de lumină, fosilele revin la viață, încercându-și picioarele, gustând din aerul înghețat, săltând libere, cu ciocul spre cer și gâtlejul deschis. Apoi, de parcă noaptea nu i-ar fi tulburat cu nimic, uitând totul în afară de această clipă, cocorii din zori încep să danseze. Să danseze așa cum o fac de când râul nici măcar nu apăruse. Fratele ei avea nevoie de ea. Gândul o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
năvălit el. Ceva pe șosea la care acum n-o să mai ajungă. Urlând aproape, în timp ce viața lui se derulează. Cineva din camera asta, care va muri odată cu el. Vine primul cuvânt. Iese la suprafață dintr-o rană mai largă decât gâtlejul lui. Pielea care i-a crescut peste gură se rupe și prin deschizătura însângerată își face loc un cuvânt. Eu. Cuvântul șuieră, atât de lent că ea n-o să-l audă niciodată. Eu n-am vrut. Dar în contact cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
albastră-cenușie devine cafenie, de la fierul care ruginește în aceste mlaștini. Se acoperă cu mâl și frunze - camuflaj de sezon. Cuibul lor e o moviliță fortificată de plante și pene, lată de aproape un metru. Se strigă unul pe altul, din gâtlejurile lor răsucite, zgomotoase ca un trombon. Dansează, înclinându-se adânc, lovind cu picioarele aerul sărat și proaspăt, înclinându-se iar, sărind, învârtindu-se, desfășurându-și aripile, cu gâturile arcuite pe spate dintr-un fel de impuls între stres și bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
s-o ia de la capăt. Secundele treceau, mari, albe și înghețate ca Groenlanda. Deschise gura ca să răspundă și descoperi că limba i se lipise de partea din spate a dinților. Nu putea saliva sau umezi golul înghețat și uscat din gâtlej. Orice australian de pe lumea asta și-ar fi închipuit că mestecă fier. Cuvintele ieșiră afară, dar pe bucăți, de parcă tocmai ar fi suferit un atac cerebral. Mormăi ceva despre cărțile sale care combăteau ideea „suferinței“. Orice stare mentală era pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
enigmei tuturor ființelor vii. —A terminat-o cu noi toți, nu-i așa? Ea dă să-i explice, apoi se mulțumește cu un „Da“. —Nu vrea să fie pe-aici când o să reușim în sfârșit să facem locul ăsta praf. Gâtlejul ei se astupă, iar ochii i se umplu de amărăciune. Nu poate decât să dea din cap. El se întoarce pe o parte, cu pumnul sub ureche. Se teme să întrebe. Pleci cu el? Ar fi trebuit să se obișnuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că în vis nu nășteam un copil, ci îmi nășteam propriile organe. Ieșeau din mine unul după altul - inimă, plămâni, intestine, mă goleam complet. Încercam să-l strig pe H. să cheme ambulanța, doar că tocmai în momentul ăla întreg gâtlejul, cu tot cu corzile vocale, a luat-o la vale prin cervix. Mi-am adunat de pe podea corzile vocale dintr-o baltă de sânge - erau două, ca niște sârme ghimpate - și am încercat să le răsucesc în formă de cuvinte, de litere
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
Pare un tip grozav! continuă ea privind cu interes spre omul Întins pe jos. Zău că așa pare, crede-mă! — Ei, știi bine cum stau lucrurile! spuse tînărul. A fost un tip grozav cît a trăit. GÎlgîitul țîșni abundent din gîtlejul său moale. Vino! spuse el. Hai să mergem. Încă un pic și chiar o să-l convingi! și se depărtară vorbind și rîzÎnd cu glasurile lor tinere și indecente. Internistul se ridică imediat, Își scoase din urechi capetele stetoscopului și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
schelă. Între timp, cel care prindea niturile, bucuros de momentul de răgaz, lăsase găleata jos și stătea drept cu țigara În gură, iar flacăra mică a unui chibrit licări În căușul palmelor sale cafenii. Atunci cel care arunca niturile, cu gîtlejul Încă plin de hohotul stîrnit de vreo glumă ce nu-i spunea nimic oțelului, prinse În clește un nit Încins și, pe cînd hohotul Încă-i vibra În gît, aruncă cu Îndemînare, cu indiferență, pe traiectoria obișnuită cuiul de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]