4,128 matches
-
ochii cu ea, zice gîfîind în timp ce se se descotorosește de bagaj. — ’neața, zice domnul Președinte, scoțînd aburi pe gură, cercetîndu-l pe Sena din cap pînă în picioare, din tavan atîrnă un bec care aruncă pe pereți o lumină rece ca gerul de afară, tot nu te-ai lăsat de prostii măi băiatule, te-ai costumat de parcă te-ai afla în fața unei lovituri ca-n filme, o să dăm de bucluc cu tine îmbrăcat așa. — Nu m-am putut abține și i-am
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
s-o țină departe de ochii lumii, și chiar să-i treacă uneori cu vederea curiozitatea de a-l spiona pe gaura cheii în timp ce punea țara la cale. Așa ne-am întîlnit noi, Mina, începe să-și amintească, era un ger de-ți jupuia obrajii, țin minte că erai înfășurată într-un șal gros de nu ți se vedeau decît ochii, însă nici n-a fost nevoie de mai mult, mi s-a părut că Piața Roșie se golise brusc de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
care-i frămîntă. Monte Cristo și Petrică arată în sfîrșit ca doi revoluționari autentici, hainele abandonate stau acum împăturite cu grijă pe un fotoliu într-un colț al camerei. Cine și-ar fi închipuit c-o să avem parte de un ger ca în toiul iernii? se întreabă domnul Președinte, afundîndu-se cît poate de tare în scaunul din dreapta șoferului, privind afară la plopii din marginea șoselei goliți de frunze și încărcați cu chiciură. — Să fie după mine, aș rămîne aici la căldurică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cu voce joasă, pentru a nu-l deranja pe olar. Iarna era În toi, ograda și grădina bunicilor parcă erau acoperite cu cearceafuri albe-albe, crengile salcâmilor de la poartă purtau pe umeri cojoace din blănuri albe, fără poale și fără mâneci, gerul alungase vrăbiile și pițigoii flămânzi, găinile și curcile se retrăseseră de bună voie și forțate de ger În poiată și solicitau masa de seară prin vitejii lor reprezentanți: Cristofor care pășea rar și tot țanțoș, doar că mărgelele roșii aveau
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
bunicilor parcă erau acoperite cu cearceafuri albe-albe, crengile salcâmilor de la poartă purtau pe umeri cojoace din blănuri albe, fără poale și fără mâneci, gerul alungase vrăbiile și pițigoii flămânzi, găinile și curcile se retrăseseră de bună voie și forțate de ger În poiată și solicitau masa de seară prin vitejii lor reprezentanți: Cristofor care pășea rar și tot țanțoș, doar că mărgelele roșii aveau unele inserții de vinețiu și Napoleon, cocoșul imens și porumbac al bunicilor, botezat astfel tot de către Victor
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
vreme stă tolănită/ pe proaspăta brazdă a timpului...“ „Zăpada se va repezi spre aer / unde nu va fi aplaudată, / doar reumele și nasul roșu / dacă ar interveni...“ „Secera din cer își pierde vremea / râzând ca o nebună și aruncând cu ger.“ „Lângă uliță gângure nepătrunsul / câștigând cu rușine câte un petic.“ „Piatra-și trase glugă albă peste creștet - / moment solemn de închinare.“ Și așa mai departe. Marii poeți - Nichita Stănescu, de exemplu - recurg la personificare parodiind procedeul sau modernizându-l. Autorul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
căpătat o culoare ruginie și doar cîteva, mai ascunse pe sub frunze, încercau să-i promită necăjitului proprietar că așa, de-o poftă, va culege ici-colo cîte un fruct. Anul trecut le-a ucis noaptea aceea geroasă, comentează amărît Dragoș. Deși gerul a ucis aproape în totalitate intențiile generoase ale pomilor, totuși, ascunse parcă de privirea omului, cîteva fructe s-au dezvoltat pe furiș și au încercat să-i îndulcească amarul lui Dragoș. Omul le mîngîia cu privirea și era copleșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
legănînd amețitor lampa din tavan, braga și borșul, dulăi zdraveni răsturnînd tarabele cu bragă și cu halva urmăriți cum erau de hingheri, mulțimea de moși de pe o anume Cale a Moșilor, pompa de apă iarna Înghețînd În curte de atîta ger, tramvaiul tras de cai și cîntecul „Cin’ te mîncă, mielule? / Dumnea voastră, domnule“. Dacă ar fi luat-o În serios, regimul comunist ar fi putut s-o condamne pe mama Floare și pentru agitație mistică, și pentru propagandă capitalistă. Era
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Încă năuciți de schimbarea din viața lor. Se cramponau de aceea de istorii din trecut, cu președinți de c.a.p.-uri care-i nedreptățiseră, cu preoți care nu-și meritaseră parohiile și tot așa pînă seara. Neavînd cunoștințe suficiente de ger mană, șvabii se căutau unii pe alții ca să poată vorbi ungurește. Gazdele lor rămîneau uimite, nu Înțelegeau ce se Întîmplă, de unde să-i ia. Organizau pentru ei tot felul de Întîlniri (de la Erica am auzit pentru prima oară folosit la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de parte de acel loc. Cum nimeni dintre ei nu dormea, căci ieși seră din corturi să privească minunea de sus, auziseră lim pede focurile de armă și urletele fiarelor. Erau crescători de reni coborîți mai spre sud din calea gerului cumplit al nordului sub zăpada Înghețată a căruia renii nu mai puteau găsi hrană. Aici În schimb, ei se pricepeau să scormonească cu botul În stratul oricît de gros, dînd acolo de urme de iarbă și mușchi din belșug. Mujicii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
chiar și păsările veniseră în stol să ciugulească cine știe ce pe pervaz. Nu-i veni să-și creadă ochilor. Se întoarse să-i spună ceva mamei, dar ea, cu fața spre fereastră, rămăsese fără grai : o jumătate de fereastră era înghețată, gerul desenase flori mari de gheață, viscolul troienise grădina, era întuneric și frig, dar prin cealaltă jumătate de fereastră se vedea câmpul galben-auriu, cu grâul copt în căldura verii, cu maci și albăstrele cât vedeai cu ochii. Și atunci, se întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
murmură : iartă-mă ! Și, iată, un petec de cer albastru se desenă în negură, apoi încă unul și încă unul negura arăta acum ca un fagure cu cer albastru. Reuși chiar să treacă prin ea. De cealaltă parte, viscolul și gerul se înmuiaseră, florile de gheață dispăruseră acum toată fereastra era o mare de grâu copt, cu maci și albăstrele până departe. "Și tu să mă ierți", șopti mama. Abia atunci au cutezat să-și întindă mâna și așa, în vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cioplească una la fel, iar alții... gata s-o fure, ca s-o promită tuturor și s-o țină pentru ei. Dar n-a fost să fie așa. În anul acela, iarna a fost mai grea ca niciodată. Era un ger cum nu se mai văzuse un ger "de crăpau pietrele". Bine strânse una-n alta, pietrele digului rezistau. Împărțeau și binele, și greul, iar gerul trecea din una în alta și se ducea departe, în pământul înghețat și nici una nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-o fure, ca s-o promită tuturor și s-o țină pentru ei. Dar n-a fost să fie așa. În anul acela, iarna a fost mai grea ca niciodată. Era un ger cum nu se mai văzuse un ger "de crăpau pietrele". Bine strânse una-n alta, pietrele digului rezistau. Împărțeau și binele, și greul, iar gerul trecea din una în alta și se ducea departe, în pământul înghețat și nici una nu ducea mai mult ger decât putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să fie așa. În anul acela, iarna a fost mai grea ca niciodată. Era un ger cum nu se mai văzuse un ger "de crăpau pietrele". Bine strânse una-n alta, pietrele digului rezistau. Împărțeau și binele, și greul, iar gerul trecea din una în alta și se ducea departe, în pământul înghețat și nici una nu ducea mai mult ger decât putea să ducă. Dar piatra cea frumoasă era din alt material. Nu mai putea striga după ajutor la suratele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai văzuse un ger "de crăpau pietrele". Bine strânse una-n alta, pietrele digului rezistau. Împărțeau și binele, și greul, iar gerul trecea din una în alta și se ducea departe, în pământul înghețat și nici una nu ducea mai mult ger decât putea să ducă. Dar piatra cea frumoasă era din alt material. Nu mai putea striga după ajutor la suratele ei, fiindcă nu le mai știa graiul. A suferit tare mult, săraca piatră frumoasă. Până într-o noapte, când gerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ger decât putea să ducă. Dar piatra cea frumoasă era din alt material. Nu mai putea striga după ajutor la suratele ei, fiindcă nu le mai știa graiul. A suferit tare mult, săraca piatră frumoasă. Până într-o noapte, când gerul năprasnic s-a cuibărit în inima ei și n-a mai ieșit de-acolo. A doua zi, nu mai rămăseseră dintr-însa decât fărâme mici, colorate, care încă se mai țineau una de alta, de ger. Odată cu primăvara, au venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
într-o noapte, când gerul năprasnic s-a cuibărit în inima ei și n-a mai ieșit de-acolo. A doua zi, nu mai rămăseseră dintr-însa decât fărâme mici, colorate, care încă se mai țineau una de alta, de ger. Odată cu primăvara, au venit și puhoaiele de pe munte. Locul pietrei era acum o spărtură largă, prin care a năvălit apa și a măturat satul, copacii, gospodăriile frumoase, a înecat drumul... După aceea, oamenii au făcut alt dig, dar meșteșugul pietrarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în zori, mă luau seara. Uneori, mă uitau și peste noapte. Atunci era strașnic de frig... Și apa... dacă aș fi putut, m-aș fi aruncat înăuntru, să nu mă mai doară nimic, să uit, să uit arșița zilei și gerul nopții... dar nu mă puteam mișca... măcar bine că nu mă dureau rănile... Cei care mă vedeau, credeau că sufăr... dar rănile astea nu dor... era o înșelătorie, într-un fel: ceilalți treceau și aruncau lângă mine câte-o coajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
poartă a lui, ca să știe lumea că e "ograda noastră" și că nu se intră oricum. Acolo te întâmpinau cu pâine și sare și cu apă, dacă era cald, sau cu vin, dacă era nuntă, sau țuică fiartă, dacă era ger, tot de acolo plecau nuntașii, pe acolo intra preotul în sat și când venea întâia dată i se așterneau scoarțe colorate pe drum și oamenii îi ieșeau în întâmpinare cu mic, cu mare, cu flori și bucurie... așa cum se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-l văzusem trecând. Și, în plus, cum de era așa curat veșmântul lui, doar pe drumul acela chiar alb ca zăpada să fi fost și tot te umpleai de praful acela cenușiu, de piatră arsă de soare și friptă de ger?! Săraca piatră, cum se mai sfărâma... E clar, mi-am zis, am ajuns să mă gândesc la pietre! Acuș' o să le strig pe nume! Se vede că am arșiță mare... Am strâns cât am putut pleoapele, mi-am mușcat degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Vreau să fie sănătos fratele meu ! Acum ! Dacă nu, mâine îl suie în căruță și-l duce la spital ! E așa de slab și mic, e așa de frig afară, el nu poate răsufla nici în casă, darămite afară, în ger ! Cum o să meargă la spital în căruță ?! O să se ducă după mama ! Eu îi zic lu' frate-miu că mama a plecat în cer, da' eu știu că a murit! Și nu vreau să moară și el ! Mama noastră ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Început să mâncăm, dar urechea ședea la pândă... Orice zgomot Însemna pericol pentru noi... Era atâta liniște, Încât auzeam și fâlfâitul unui pițigoi printre crengile din hățișul râpei. Mă Întrebam: „Oare cum rezistă o asemenea vietate cât un chipăruș la gerurile iernii?” Și atunci mi-am adus aminte că acest grăunte de viață are un simț al libertății nemaiîntâlnit la alte vietăți. Nu degeaba se spune că: „Ai să mori de necaz ca pițigoiul, cu gheara În gât”. Faptul l-am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
am tot urmat frontul românesc. Iertată să-mi fie lipsa de coerență, dar am uitat să vă spun că profesorul Zenit era numit șeful spitalului de campanie unde eram mobilizați. În plină iarnă, numărul răniților sau, celor care sufereau din cauza gerurilor cumplite era din ce În ce mai mare... Într-una din zile, abia ieșisem dintr-o operație dificilă și profesorul Zenit este chemat de mare urgență la telefon. „ Vino cu mine, Nicule” - m-a invitat el. L-am Însoțit. „Alo. La telefon este profesorul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
oboseală, dar mulțumit că se descurcase cu bine. Înainte de a intra în casă, mai zăbovi puțin în curte, ca să fumeze o țigară, cu ochii la cerul cerul plin de stele. Mare parte din acea iarnă trecuse fără nămeți, fără mari geruri și fără probleme deosebite. Nu era chiar așa de rău! 7 De aceea, când se trezi a doua zi de dimineață, ca să meargă la serviciu și aruncă o privire pe fereastră, lui Virgil nu-i veni să-și creadă ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]