5,266 matches
-
ce îl atrage mai mult la ea? Mai precis, care ipostază a persoanei: - Femeia tânără și frumoasă, în ochii căreia i se pare că se ascunde un mesaj secret... Dar care? - Mama grijulie și iubitoare, pe al cărui chip se ghicesc urmele nopților de veghe, dar și lumina bucuriei de a avea alături două vlăstare pe cale să înflorească, să rodească... - Soția decentă, care evită (cel puțin pentru o vreme), să amestece pe cineva străin în viața ei, să-l facă martor
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nou?) pseudojurnal își retrimite eroii în camera aceluiași hotel din centrul orașului. Sunt singuri, liberi, hotărâți, pare-se, să renunțe la inhibiții, la orice control al vorbelor și gesturilor. Aceasta este impresia de moment a Profesorului. Nu este capabil să ghicească ce se petrece în sufletul Teodorei. S-a întrebat uneori dacă mai poate stârni interes, dacă mai poate fi iubit de o femeie cu mult mai tânără față de el. Iar acum, când o are în brațe, a uitat de toate
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
jertfă. La scara puterii fiecărui ins în parte. Domnul R. și-a dat seama că Teodora, deși creștin practicant, nu este bigotă. Nu o crede capabilă să facă rugăciuni de iertare pentru satisfacția simțită în brațele bărbatului iubit. Însă a ghicit că își dorește mai mult de atît, că este destul de matură și inteligentă pentru a nu-și închide orizontul sufletesc „sub greutatea lutului”. Ceea ce, presimte, îl va supune la „grele încercări”. 2 iulie 2006, seara Urmăresc un film cu Anthony
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
vremea adolescenței visătoare. I s-a părut că le acceptă bucuroasă, ca pe un fel de „declarații de dragoste”. În același timp, femeia pare a se fi prins „în joc” cu oarecare prudență, i-aș spune eu, instinctivă. El îi ghicește, dincolo de gest și cuvânt, o nemulțumire ascunsă, pentru că nu poate fi alături de bărbatul iubit oridecâteori are nevoie de el. De fapt, și l-ar dori alături tot timpul. Pe când el este „mereu pe drumuri”, încurcat în treburi care nu o
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
i-a dat sau nu satisfacție acelui scriitor din boema proletcultistă a anilor '50-'60, secolul XX. Și nici nu era important. Cu această nouă paranteză nu am descifrat mai multe din viața Teodorei. Dar cred că am reușit să ghicesc câte ceva din „condiția de mediu” ce ar fi putut să-i marcheze viața: provincia. Este monstrul invizibil ce își insinuează tentaculele unei moralități îndoielnice până în sufletele cele mai pure. Provincia are voluptatea maculării, a nivelării tuturor indivizilor având drept reper
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
un comentariu mai larg, ce ar putea el însuși să se constituie ca o carte. Este mai bine să-l vadă chiar ea, să-l citească și să-mi spună dacă fac un serviciu memoriei lui P.H.Lippa. Ca și cum ar ghici despre ce este vorba, Doamna Elise Bacinski îmi sugerează că postfața mea ar putea să fie tipărită și separat, în vreo revistă, în cazul în care nu aș găsi editor interesat de un autor prea „învechit” pentru așteptările cititorului din
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
lor a cunoscut o „cotitură decisivă”, cum a recunoscut el în ultima discuție. Stă așezat pe covor, lângă patul ocupat numai de Teodora, sprijinită pe două perne și mângâindu-i cu mâna stângă obrazul nebărbierit. O studiază discret, voind să ghicească ce anume o face atît de liniștită în fața viitorului apropiat. Oare să fie curajul inspirat de ființa aceea mică pe care o simte și el acum sub palma pusă pe abdomenul deja voluminos? Lumina de pe chipul ei vine, desigur, tot
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a fost răsfățat la timp, în fine, un om care face eforturi vizibile pentru a-i dărui clipe de fericire rupte din seninul său sufletesc. Un om generos, atent, adesea duios, necăjit uneori pentru a nu fi reușit să-i ghicească dorința „din prima”. Și este la fel de cald și apropiat când, comentând, analizând, disecând fapte și întâmplări, se străduiește să afle linia dreaptă, echilibrul în judecăți și corectitudinea aprecierilor făcute „la rece”. Chiar și trimiterile erudite nu-l fac „nesuferit” pentru că
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a dăruit ceva incomparabil: un copil, adică „un strop de nemurire”. Când îl ia în brațe și îi sărută obrăjorul cald, mai poate spune că se simte „ca un pom uscat”? Este întrebarea mută din ochii Teodorei, pe care a ghicit-o cu ocazia vizitei făcute ieri. Va mai merge și mâine, și mai târziu, cu speranța că tot în ochii ei va găsi și un răspuns. Un alt răspuns care să-l plaseze din nou în „casa dragostei noastre”. Domnul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
puritatea originară”, cum îi mărturisește Teodorei, bucuros că l-a acceptat și în calitate de chiriaș. Cu contract „semnat și parafat” la notar pentru că, i-a spus ea pe tonul cel mai serios, „afacerile sunt afaceri!”. Iar el i-a dat dreptate, ghicind imediat că voia să se pună la adăpost de „gura lumii”. Măcar cât de cât... Aflat aproape zilnic alături de copilă, profesorul începe să trăiască o aventură aparte, de „școlar bătrân” care învață alfabetul unei limbi necunoscute. Doar uneori i se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
luciri care aminteau că prin corpul bradului acum încremenit pe sub mobile pulsase, nu demult, rășină. Chipurile lor, aurii ca turtițele lui Ivan din cuptor, îi dăduseră, la început, o stare de bine, de apartenență molcomă la realitatea lui domestică. Le ghicea zâmbetele de a doua zi dimineață, degetele lui Dominique străduindu-se neîndemânatic să cârpească o pereche de ciorapi de lână, Alioșa mușcând dintr-o gutuie, cu buzele strânse ca pojghița de smântână în gulerul cănii de lapte. Îi vedea genunchiul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
oară după mult timp, Ivan își stâlcise mintea cum să treacă și la cea verde, s-o mai înveselească puțin. În cele din urmă, îi preparase o cremă de lămâie verde, cu scorțișoară și cardamom. Așteptase nerăbdător s-o audă ghicind ingredientele și flecărind șăgal nic, trecându-și vocalele prelungi peste rețeta cea nouă, așa cum obișnuia să-și treacă degetele, rătăcite în mângâiere, prin părul lui și prin al copilului. Dominique mâncase în tăcere, cu un surâs cuminte și trist pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
biruindu-i jos, în cantină, printre hârtii, cu altfel de tăceri. Își simțiseră gândurile sărutându-se așa cum ei nu o mai puteau face și plânseseră mai adânc, fără lacrimi, în drăgostiți de respirația celuilalt, de pielea lui, în care se ghiceau amprentele altor anotimpuri. — Trebuie să pleci, îi spusese Dominique în zori. Ivan tresărise, cu auzul cambrat sub vocea ei ca spinarea unei pisici în așteptarea atingerii stăpânului. Era prima oară când o auzea vorbind, de când înțelesese că știa. Se simțea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Alfombra... pagină după pagină după pagină, până când devin versiunea reală a băiețelului din Neverending Story. Sunt îndrăgostit de prima mea carte fără poze, de prima carte care-mi strecoară în nări parfum de vechi și de răsfoiri trecute, în care ghicesc degetele Leei, parfumul ei. Povestea îmi devine familiară inclusiv în pasajele ei încă de neînțeles. E intuibilă, undeva, la un nivel al bâjbâielilor germinativ senzoriale, acolo unde eu, Alex, prind coaja unor alte euri, până la alx, până la Alex Hriavu, până la
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
olandez, acum... să fie cincisprezece ani? O să avem întotdeauna și hering, se gândește mai departe Ivan. Hering gătit în optzeci de feluri. Hering cu fructe, cu mirodenii orientale, cu sosuri dulci, sosuri acrișoare, piperate, eterate, vârtoase, sosuri în care se ghicesc scoici și corali, în care se deslușesc Marocul, Italia, Corfu, portul Barcelonei, Istanbulul. Un Sud fărâmițat în valuri, valuri de spumă ușoară, mereu în escorta peștelui sărat, cu oase subțiri și friabile, ca de gheață. Heringul e Nordul. — Am găsit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
antilopă, arborează eșarfe de cașmir, de mătase, de bumbac și, din nou, de bumbac, ridică o batistă pierdută de pe trotuar (o fi avut monogramă?), poartă neglijent cărticele în format minuscul bine pitite în buzunarul hainei (nu se văd, dar se ghicesc, după cum se lipește, molatec, stofa pe contururile rectangulare ale volu mului). Alexandre zâmbește. A învățat oarecum de curând să zâmbească afabil și puțin plictisit, cum face toată lumea bună aici, la Paris. Să dea ochii peste cap și să-și treacă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
târ guindu-se pentru un buchet de violete pentru Dominique, cântărind din ochi șofranul indian, aruncând ocheade curioase spre o exo tică măsuță cu chihlimbar, întrebând cât costă mierea, gustând puțin Camembert adus de la Lyon și puțin iaurt grecesc în care ghicește imediat o origine, de fapt, belgiană... Alexandre se bucură de fiecare nouă priveliște, în cărcată de ciorovăieli și târguieli cinstite, de zgomotul bine-cu noscut al cântarului, de fâșâitul sacoșelor mari ca niște saci, de banii care foș nesc, clinchețesc
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Câte spectacole fără bilet a mai văzut aici! Și uite că nici acesta nu pare de colea. Undeva, în stânga, s-a încins un scan dal de toată frumusețea între un negustor de midii și cumpă ră torul care, din ce ghicește Alexandre în spaniola mârâită pe deasupra tarabelor și scrijelită, pe alocuri, de câte-o înjurătură franțuzească, le-a comandat cu trei zile în urmă și acum pare nemulțumit de marfă. Sau, poate, încearcă doar să scadă prețul... — ...și ce să fac
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
din șușo teli peste șușoteli și plutește, pâclos, peste punți și pui de delfini. Vasul acesta duce cu el o întreagă literatură, iar Alexandre nu s-a simțit niciodată mai viu, mai intrigat, mai hotărât să-l întâlnească, să l ghicească și, în cele din urmă, să-l scrie pe rusul din poveste în marele roman francez care i va purta semnătura. Și poate că va fi chiar în seara aceasta. Poate. — Mai explică-mi o dată. — Ți-am explicat... — Mai explică
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ca și cum Scoția întreagă și-ar fi revărsat butaforia de avataruri amoroase într-o cameră cu șemineu. Convențional micburgheză. Comodă. Cu un birou enorm, ca o corabie eșuată în fața unor ferestre enorme și ele, despărțit de grădina care mai mult se ghicea pe geam de un pervaz lat, doldora de perne colorate, care te chema să te tolănești acolo un ceas sau două, poate cu o carte sau cu o cafea... — Vai, Alexandre, de ce nu mi-ai spus? E extraordinar! Tresărise. Nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
desfășurare de convenții ale idilei, te pierzi în pagină, singur, la lumina becului tău de 100 de wați, Alexandre redevine Alexandre, cutreieră orașul ca un îndrăgostit sadea la braț cu o femeie frumoasă căreia, da, a început să i se ghicească un ușor accent estic, mănâncă somon cu sos de ciuperci și mărar într-un pub zgomotos și înecat de fum, urcă la monumentul lui Walter Scott, aleargă prin ploaie (bineînțeles că plouă, suntem și ești la Edinburgh, iar aceasta poate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
e Lea/Léa/Delia Hriavu, mătușa fantastică, hoașca havishamică, iubita enigmatică, dotată cu abilități botanice peste medie, femeia imposibil de ținut minte, studenta pariziană, stăpâna casei din Intrarea Vâlcului, fata din poză, în rochia pastel! Ești mulțumit de tine. Ai ghicit ce vrea să facă autorul. E timpul să te ovaționăm. „Vezi piatra asta?“ îmi spunea Lea când eram mic și rămâneam, ca un pirat hulpav de comori, cu ochii la cel mai mare și mai neobișnuit dintre inelele ei. „E
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
genele care hibernau, lăsând lacrimi colorate să alunece pe aripile nasului care-și mijise nările ca pe niște ochi neobișnuiți cu întunericul. Hapciu, strănutase Ivan din rărunchii unui ne vis, fără să știe ce se întâmplă. Nasul însă știa. Nasul ghicise, în boarea aceea de căldură ivită din senin, care topea ghețurile și inunda noaptea rusului cu pulbere de cretă adevărată și de mirodenii închipuite, ei bine, el, nasul, dibuise grăuntele unic, aproape imperceptibil între faldurile de aromă sărată și solzi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
puilor nou-născuți. Lupino se făcu una cu pămîntul. Învățase o lecție aspră: dacă și-ar fi anunțat prezența, animalele ar fi dispărut într-o clipă. Se mulțumi să le pîndească din spatele copacilor. Urmărindu-le înaintarea lină, străduindu-se să le ghicească intențiile, mișcările, ascuțindu-și auzul și concentrîndu-și privirea, Lupino se simți vînător. Încetul cu încetul, sîngele i se ridică cu furie spre tîmple, unde-i zvîcnea nebunește. Instincte ancestrale îl acaparară. Era el, fiara, prădătorul născut din cine știe cîte
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
murit? O, nu, din fericire nu, asta nu s-a întîmplat, se grăbi căpriorul să-l liniștească. Sau, mai precis, era cît se poate de în viață ultima dată cînd l-am văzut. Trist, orb, dar refăcut și în viață. Ghicind întrebarea nerostită, căpriorul continuă: Am încercat să-l convingem să rămînă. Aici era respectat și dorit. Ar fi trăit alături de noi fără grija zilei de mîine. Dar nimic nu l-a putut întoarce din drum. Ne-a anunțat că n-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]