595 matches
-
cu trupul felin și gesturile nervoase, suind cele câteva trepte ale acestei tribune, privind Adunarea cu ochii săi miopi și apoși sau, cu ochelarii pe frunte, aranjîndu-și foile de hârtie în timp ce mulți se întrebau cine urma să fie trimis la ghilotină. Încercam să-mi reamintesc și ce gândisem răscolind anticariatele în căutare de documente și stampe; stările contradictorii prin care trecusem atunci; ba găsindu-i justificări Incoruptibilului (credea ca un fanatic în virtutea lui, îmi ziceam; cu excepția prietenilor, toți ceilalți erau pentru
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a la guillotine" însemna să incit șobolanul să iasă la iveală. Dar mult mai mare era primejdia să mă pomenesc ascultând vântul ca îmblînzitorii. De aceea mi-am asumat riscul de a răscoli prin spuza unei nebunii vechi, redeschizând procesul ghilotinei și privind frica în ochi. Căci, pentru mine, a mă gândi la eșafod și la capete retezate însemna să privesc frica în ochi. Cândva, avusesem o vorbă. "Nu te purifici de frică decât lăsînd-o să-ți pârlească mîinile", spuneam. Dar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cel care a trimis-o la eșafod. Ea nu poate evita moartea. Dar poate evita indecența de a da dreptate morții. Mă întreb cu inima plină de o imensă nedumerire: cum a fost posibil să fie ridicat steagul fraternității deasupra ghilotinei? Și nu mă pot opri să adaug: dar cei care au stat în acest timp lângă eșafod și au privit totul, ce-au făcut? Dumneavoastră chiar, domnilor judecători, unde ați fost? Nu erați, ca și mine, printre cei care așteptau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu mă pot opri să adaug: dar cei care au stat în acest timp lângă eșafod și au privit totul, ce-au făcut? Dumneavoastră chiar, domnilor judecători, unde ați fost? Nu erați, ca și mine, printre cei care așteptau în fața ghilotinei, cu capul în pământ, dezgustați de atâta sînge?... O, să nu-mi răspundeți că noi nu eram născuți încă. Ba da, am trăit în ezitările, dilemele, teama sau indiferența altora. Îmi permit să vă amintesc de cetățeanul Sieyes, deputatul Sieyes
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
unde începe și unde sfârșește vina lui Robespierre ca om și cât cântărește ea în comparație cu meritele lui. La urma urmei, ideile pe care le invoca erau idei înalte. Nu aceste idei le pun în discuție aici. Ci frica. Frica de ghilotină care a existat dincolo de idei și dincolo de necesitate. Căci e posibil ca o revoluție să nu poată evita moartea. Dar ea trebuie să evite crima. A ucide nu e totuna cu a asasina. Nu orice moarte umple mâinile de sânge
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
victimă poate fi pusă pe seama acelei fatalități tragice pe care trebuie s-o înfrunte omul de câte ori se revoltă. Altădată, când eram profesor de istorie, evocam în fața elevilor atmosfera Parisului din acele zile de vară de la începutul lui Thermidor, când cuțitul ghilotinei nu mai alegea decât în grabă. Temperatura urcase la 40 de grade și, de mai multe săptămâni, cerul anunța o furtună care nu mai venea. Nervii tuturor erau întinși la maximum. Zăpușeala făcea aerul irespirabil, amestecîndu-se cu teama. Unii deputați
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în aer, în vreme ce soarele ieșit din nori se ridica peste frunzișul castanilor din curte. Răspunsul depindea de o Adunare temătoare și imprevizibilă, dar fiecare presimțea că în acea zi una din cele două tabere va trimite pe cealaltă la eșafod. Ghilotina stătea, călăul aștepta, dar nu se cunoștea cine va fi judecătorul și cine victima, Acea zi de 9 Thermidor avea să hotărască, iar iminența ghilotinei făcea dramatice vorbele și privirile schimbate. La un moment dat, un ușier a adus un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că în acea zi una din cele două tabere va trimite pe cealaltă la eșafod. Ghilotina stătea, călăul aștepta, dar nu se cunoștea cine va fi judecătorul și cine victima, Acea zi de 9 Thermidor avea să hotărască, iar iminența ghilotinei făcea dramatice vorbele și privirile schimbate. La un moment dat, un ușier a adus un bilet pe care scria: "L'injustice a fletri mon coeur, je vais l'ouvrir tout entier a la Convention nationale. Saint-Just". Așadar, îl așteptau în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
deveni complice cu ceea ce te-a înfricoșat. "La ce bun să protestez împotriva eșafodului? își spune cel care întoarce capul ca să nu mai vadă treptele de scândură. Important e să nu fiu condamnat eu." În consecință, nu mai protestează împotriva ghilotinei decât atunci când e prea târziu, când simte el însuși pe gât o linie rece și își aude numele. Adevărul, onorată instanță, e că nu există liniște cinstită în fața morții, iar indiferența nu e decât o formă comodă de a subscrie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un tiran care împușca poeții, iar a doua zi le tipărea versurile în ediții de lux. Celor împușcați din greșeală, le ridica statui. Și ajunsesem, în timp ce scriam, să-mi ascund singur versurile de tinerețe. Mai târziu, când am citit despre ghilotină, îmi imaginam totul în amănunt, înfricoșat. Cunosc pe cineva care mi-a povestit o întîmplare cu niște dresori de câini care au ajuns să ia în stăpânire un oraș. Ei bine. oamenii își puneau acolo singuri botnițe, de frică. Și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a fi supraviețuit, el nu mai are dreptul să se creadă inocent. Orice grotă are uneori partea ei de vină. Orice singurătate are câteva picături de sânge pe mâini. Pilat din Pont n-a fost decât un criminal igienic. Iar ghilotina a căzut nu numai în numele teroarei, ci și al tăcerii, chiar dacă această tăcere nu era decât o formă de a trăi..." (Acum, de câte ori mă uitam la limba nemișcată a ceasului din gară, mi se părea că era un cuțit de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a căzut nu numai în numele teroarei, ci și al tăcerii, chiar dacă această tăcere nu era decât o formă de a trăi..." (Acum, de câte ori mă uitam la limba nemișcată a ceasului din gară, mi se părea că era un cuțit de ghilotină.) "E adevărat, onorată instanță, că scaunul cetățeanului Sieyes a fost rareori gol. Dar n-aș vrea să credeți că inversez răspunderile susținând că vina principală n-a fost a celor care au răspândit teama, ci a celor care au suportat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
începe să gândim că nu există victimă cu totul inocentă, am sfârși prin a crede că nu există călău cu totul vinovat. Și, oricum, dincolo de asta, nu frica e profesorul de fericire pe care l-a visat omul. Până la urmă, ghilotina a tăiat uneori și gâtul celor care au pus-o în funcțiune... Mi se va spune apoi că fanatismul său rigid l-a împins la exces. E adevărat, dar oare nu bigoții i-au făcut cel mai mare rău lui
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
servi oare libertatea? Cu siguranță nu. Ei bine, nici transformarea eșafodului în metodă nu servește fraternitatea. Dacă s-au găsit filosofi care au putut spune că e fascinant să dansezi sub sabia lui Damocles, cum să trăiești, întreb, sub cuțitul ghilotinei? Cum să visezi când simți pe gât o dungă rece? Pe vremuri, le repetam elevilor această frază, care nu mai știu cui a aparținut: "Tortură, masacre, ruguri. Iată istoria! Un trecut de noapte și sânge. Trebuie să căutăm lumina în viitor". Torța a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
uneori, într-o baltă de sânge, dar cu scopul ca după aceea să fie mai puține victime. În sfârșit, aș vrea să rog curtea să mai mediteze asupra unui singur lucru. Când am început să mă interesez mai îndeaproape de ghilotină, întîmplarea a făcut să văd cum se leagănă o cobră, șuierând și pregătind clipa atacului fulgerător. Dar, firește, nu-l poate socoti pe Robespierre un om-cobră decât cineva care urăște revoluția în loc să-i regrete excesele și greșelile. Când am înțeles
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și misiunea apărării demonstrând că Robespierre singur n-ar fi reușit să devină atotputernic. El a fost ajutat din răsputeri de cetățeanul Sieyes și de alții. Și astfel, o parte cel puțin din vina lui revine celor care, amenințați de ghilotină, și-au pierdut cumpătul făcând tot ce trebuia ca pe eșafod să sporească balta de sânge. Ciudată boală care a apărut din când în când ca o eczemă pe pielea istoriei, paradoxul că tocmai cei înfricoșați au ajutat la răspândirea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fiu numai victimă. Încă de pe atunci pregăteam terenul ca fiara din mine să se trezească și să aibă pretenții. Ar fi necuviincios să compar acum ce mi s-a întîmplat mie cu un om care a crezut că trimitea la ghilotină în numele unor idei înalte. Dar pot, pentru a nuanța o idee a acuzării, să compar egoismul meu cu al cetățeanului Sieyes care n-a deschis gura nici când Robespierre a osândit pe alții, nici când Robespierre a fost împins el
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
judecători, am toate motivele să fiu convins că omul nu e născut să se teamă decât de el însuși. Dar apărarea dorește să atragă atenția tribunalului că Robespierre a fost împins să devină Robespierre. Cei care l-au trimis la ghilotină sânt aceiași care cu o zi înainte îi cădeau în genunchi și îi implorau mila; care s-au grăbit să voteze moartea lui Danton când Robespierre a vrut moartea lui Danton; care l-au încurajat să nu mai aibă îndoieli
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cădeau în genunchi și îi implorau mila; care s-au grăbit să voteze moartea lui Danton când Robespierre a vrut moartea lui Danton; care l-au încurajat să nu mai aibă îndoieli, care l-au făcut să creadă că reprezenta ghilotina însăși, că n-avea decât să ridice brațul și să-l lase să cadă pentru ca în aceeași clipă să cadă și cuțitul ghilotinei. Cei care l-au trimis la eșafod acuzîndu-l de cruzime l-au împins mai înainte să fie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care l-au încurajat să nu mai aibă îndoieli, care l-au făcut să creadă că reprezenta ghilotina însăși, că n-avea decât să ridice brațul și să-l lase să cadă pentru ca în aceeași clipă să cadă și cuțitul ghilotinei. Cei care l-au trimis la eșafod acuzîndu-l de cruzime l-au împins mai înainte să fie crud. Sânt eternii înțelepți, onorată instanță, cei care s-au jucat mereu și cu supunerea și cu cruzimea. Ei n-au avut nimic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
În numele cui vreți să-l judecați acum pe Robespierre? Cumva în numele acestor înțelepți? Ar fi grotesc, domnilor judecători, să se întîmple așa. N-ați face decât să dovediți încă o dată că înțelepții reușesc să învîrtă totul pe degete, și sfoara ghilotinei, și mătăniile pocăinței; că fac procese în care îi judecă pe alții ca să nu se gândească nimeni să-i judece pe ei, având mereu grijă să se afle între cei care judecă. De fapt, mă număr și eu printre cei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
hârtie. Dar porunca era să i se refuze orice prilej de a scrie. Astfel că nu știm ce gânduri îl frământau atunci. În aceeași dimineață, tribunalul a stabilit identitatea prizonierilor. Acestora le mai rămânea un singur drum de făcut: spre ghilotină. L-au parcurs, duși în trei căruțe, pe străzi unde răsunau fără încetare strigătele de veselie și imprecațiile. Interpretați, oare, absența gesturilor de compasiune, râsetele și imprecațiile ca un semn de vinovăție a condamnaților? Dacă există vreo vinovăție aici, ea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
opresiune cu totul. Datoria lui, a unui asemenea om, este mai întîi să nege și după aceea să afirme, să clădească pe ruinele negației sale ceva. Or, toată drama lui Robespierre asta este, în fond. El a fost trimis la ghilotină atunci când încă se afla în plină negație. Când nu avusese încă timp să ridice pe ruine un adevăr nou. El era ocupat să dărâme încă, înainte de a începe să construiască. Și n-ar fi drept, probabil, să-l judecăm numai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era opera lui. El de-abia pregătea condițiile pentru a-și începe opera. Pentru a cântări exact rolul lui Robespierre, ar trebui să știm ce anume vroia el să clădească după ce negase ceea ce avea de negat. Putem discuta, firește, în ce măsură ghilotina era un mijloc de negație adecvat. Eu cred că nu. Sânt convins că nu. Dar să recunoaștem cel puțin că Robespierre a dispărut înainte de a spune: iată clipa la care vroiam să ajung. Pe celălalt talger al balanței, el urma
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceluiași zid al destinului. Și că în loc să căutăm crăpătura din zid, ne strângem și mai mult lațul pe care ni l-a pus destinul de gât. Nu e trist? Eu simt fraternitatea ca pe o idee tragică. În numele ei condamn ghilotina și vă amintesc că datoria noastră este una singură: să facem ca ea să nu funcționeze din nou. Nu pe scândura eșafodului vom găsi ceea ce căutăm." 25. După ce i-am dat foile Eleonorei, am ieșit să dau o raită pe-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]